Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Contestația în anulare:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, la data de 13 ianuarie 2025, contestatoarea A a formulat contestație în anularea deciziei civile nr. 2823 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/36/2024, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarele A şi B împotriva deciziei civile nr. 75C din 24 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, Secția I civilă.
2. Motivele contestației în anulare:
Prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac promovate în cauză, contestatoarea A a solicitat admiterea contestației în anulare, ”casarea” hotărârii atacate, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 490/2023 pronunțate de Judecătoria Medgidia, prin care a fost admisă cererea de retrocedare teren arabil extravilan (22 ha) și teren intravilan (1,3ha), drepturi dobândite de proprietarul deposedat C, bunica paternă (soția lui D, bunicul patern), invocând incidența motivelor de contestație în anulare prevăzute de art. 503 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de contestație în anulare, cu referire la parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare, a arătat că în calea de atac a recursului a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., însă recursul a fost respins ca inadmisibil, instanța neanalizând motivele de casare învederate.
A mai precizat că, deși a arătat în fața Curții de Apel Constanța că această instanță nu este de specialitate în domeniul fondului funciar și că judecarea cauzei sale trebuie să se realizeze în completuri specializate, nu s-a ținut seama de criticile pe care le-a invocat.
Contestatoarea a susținut că a indicat temeiul în baza căruia a solicitat judecarea acțiunilor de către un complet specializat, pe parcursul întregului proces, în toate căile de atac, iar instanța de recurs și celelalte instanțe nu au ținut seama, în opinia sa, de o prevedere legală obligatorie.
A precizat că C are calitatea de proprietar deposedat, fapt dovedit de înscrisul de la Arhivele Naționale din 1949, din care rezultă că familia D a rămas cu 50 ha în loc de 60 ha, întrucât C a decedat în anul 1947, dispărând cele 10 ha lăsate zestre bunicii.
Alte greșeli făcute de instanțe vizează faptul că extravilanul nu se cumulează cu intravilanul, prezentând sub acest aspect legislația incidentă, și că nu există niciun motiv să nu primească cele 1,3 ha intravilan din localitatea Petroșani, unde s-a situat imobilul, casa de locuit, în prezent liber, fără proprietari.
A menționat că cel care stabilește limitele judecății este reclamantul prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenția concretă formulată, făcând trimitere la jurisprudența instanței supreme (decizia nr. 1412 din 21 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă), astfel că a învestit instanța de judecată în dosarul nr. x/256/2022 cu o acțiune având ca obiect retrocedarea terenurilor rămase de pe urma lui C (bunica paternă), precizând în dosarul de fond că a obținut retrocedarea de pe urma proprietarului deposedat D, însă instanța de apel a reținut autoritatea de lucru judecat în urma schimbării obiectului cererii de chemare în judecată în sensul solicitării retrocedării de pe urma lui D, deși respectiva modificare putea opera doar la primul termen de judecată, nu din oficiu, iar prin acțiunea formulată în cadrul dosarului nr. x/256/2017 au obținut suprafața de 50 ha, însă retrocedarea terenului arabil extravilan (22 ha) și a 1,3 ha teren intravilan aparțineau altui proprietar deposedat (C).
A precizat că în urma demersurilor efectuate la Primăria Deleni nu a obținut înregistrările din registrul agricol referitor la C, D și E, urmare a refuzului acestei instituții de a le comunica, așa încât cererea formulată este dovedită, conform legii.
A reiterat obligativitatea ca în dosarele pe care le are pe rolul instanțelor, completurile care îi vor soluționa cauza să fie de specialitate fond funciar și a solicitat să se constate că nu există autoritate de lucru judecat între hotărârile pe care le-a obținut în scopul retrocedării terenurilor autorilor săi, C și respectiv, D.
Contestatoarea a făcut trimitere la obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, la sentința civilă nr. 490 din 04 aprilie 2023 pronunțată de această instanță, la considerentele tribunalului expuse prin decizia nr. 1936/2020, pronunțată în dosarul nr. x/256/2017, în care s-a reținut că s-au dat deja 50 ha de pe urma proprietarului deposedat D, înainte de promovarea procesului, respingându-se acțiunea, deși a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma ambilor proprietari deposedați, contrar celor menționate de către instanța de fond.
Cu privire la soluția de admitere a apelului formulat de partea adversă în dosarul nr. x/256/2022, pe excepția autorității de lucru judecat, contestatoarea a arătat că acel dosar a avut ca obiect cererea de retrocedare de pe urma celui de-al doilea proprietar (C), chiar dacă apare înregistrată prin cap de familie, în schimb dosarul nr. x/256/2017 vizează retrocedarea de pe urma proprietarului deposedat D, aspect reținut și de instanța de apel, astfel că cele 2 dosare au obiecte diferite, chiar dacă înregistrările se făceau pe cap familie/exploatație agricolă, hotărârea nr. 1936/2020 pronunțată în dosarul nr. x/256/2017 fiind o hotărâre definitivă dată în apel de către Curtea de Apel Constanța și necontestată de partea adversă nu mai poate fi schimbată de instanța de apel.
A mai arătat că soluționarea proceselor funciare trebuie făcută de completuri specializate, în condițiile în care au indicat în cererea de chemare în judecată Legea nr. 247/2005, însă instanța de apel nu a respectat normele referitoare la alcătuirea instanței, cu încălcarea legislației în domeniu și luând în considerare apărările părții adverse, aspect de care a luat cunoștință abia la momentul primirii hotărârii, făcând trimitere la art. 3 și art. 5 din Legea nr. 187/1945, H.G. nr. 890/2005.
Totodată, a arătat că înțelege să invoce nulitatea, nelegalitatea și neconstituționalitatea hotărârii atacate, prin raportare la art. 175 alin. (1), art. 252 alin. (1) C. proc. civ., la art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) - (4), art. 6, art. 52 alin. (1), art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (1) - (3), art. 126 alin. (1) din Constituția României, decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1059 din 26 noiembrie 2005, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, art. 20 și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2007/C303/01).
3. Apărările formulate în cauză:
Intimații nu au depus întâmpinare.
4. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție:
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă la data de 13 ianuarie 2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x; prin rezoluţia din 15 ianuarie 2025, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare și s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică la 4 martie 2025.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând cererea de renunțare la judecată precum și contestația în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la cererea de renunțare la judecată transmisă instanței prin e-mail în 3 martie 2025, se observă că aceasta nu îndeplinește cerințele de formă prevăzută de dispozițiile art. 406 C. proc. civ., în conformitate cu care renunțarea la judecată este un act procesual de dispoziție, potrivit căruia ”reclamantul are posibilitatea de a renunța oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă”, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că ”cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială”.
În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că solicitarea de renunțare la judecată transmisă prin poșta electronică nu îndeplinește exigențele prescrise de dispozițiile anterior menționate, întrucât nu este certă intenția părții de a renunța la judecată și de a-și exprima adeziunea la hotărârea contestată.
De altfel, aceleași cerințe de formă sunt prevăzute și de dispozițiile art. 464 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care ”achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței, ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale”, iar neîndeplinirea acestor cerințe în speță lasă fără efecte cererea de renunțare la judecată.
Referitor la excepția inadmisibilității contestației în anulare, Înalta Curte reține că prezenta contestație în anulare este formulată împotriva deciziei 2823 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/36/2024, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea A împotriva deciziei civile nr. 75C din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, Secția I civilă.
Înalta Curte observă că acest demers judiciar, inițiat de contestatoare, nu corespunde rigorilor prevăzute de art. 503 și urm. C. proc. civ., care stabilesc anumite condiții expres și limitativ prevăzute de lege pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac de retractare, instituite de legiuitor pentru a se asigura, în mod efectiv, securitatea raporturilor juridice tranșate prin hotărârea definitivă.
În acest sens, se reține că deși, în ceea ce privește motivarea în drept, contestatoarea a indicat integral art. 503 C. proc. civ. cu toate ipotezele în care se poate solicita anularea unei hotărâri, în concret se invocă doar nemulțumiri generice legate de modul de soluționare de către instanțele de judecată a cererii sale de chemare în judecată și a căilor de atac exercitate, neputându-se decela vreun aspect care să conducă la încadrarea în vreunul dintre motivele de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ.
Așadar, Înalta Curte reține că în cuprinsul contestației în anulare, contestatoarea repune în discuție aspecte ce țin de fondul litigiului, reiterează cererile de sesizare a Curții Constituționale cu o serie de excepții de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor devolutive și își exprimă dezacordul față de soluțiile instanțelor anterioare, solicitând practic instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare să reformeze hotărârile pronunțate în cauză.
Totodată se invocă necesitatea soluționării cauzei sale la instanțele de fond și la Curtea de Apel Constanța în complet specializat de fond funciar – hotărârile acestor instanțe nefiind însă obiect al contestației în anulare, care a atacat decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a constatat inadmisibil un recurs.
Jurisprudența instanței supreme a reliefat că, pe calea contestației în anulare întemeiate pe prevederile art. 503 C. proc. civ., nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu critici cu privire la dezlegarea dată de instanță, fondului raportului juridic dedus judecății, fiind o cale de atac de retractare ce nu poate fi exercitată pentru alte motive, în afara celor prevăzute de lege.
S-a mai statuat că, pe calea contestației în anulare, legiuitorul nu a urmărit să deschidă părților posibilitatea rejudecării cauzei, pe motiv că s-a aplicat greșit legea ori s-a stabilit eronat situația de fapt, ci exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres prevăzute de lege.
Așa fiind, întrucât criticile formulate de contestatoare nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de contestație în anulare, întrucât motivarea în fapt a contestației în anulare vizează nemulțumiri legate de modul de soluționare a cererii sale de retrocedare a unor suprafețe de teren, calea de atac exercitată de aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A împotriva deciziei civile nr. 2823 din 10 decembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/36/2024 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2025.