Şedinţa publică din data de 27 iunie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererilor formulate în primă instanţă.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03.09.2020 sub nr. x/2020 reclamantele A. şi Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Muncipiul Sfântu Gheorghe prin primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să se constate că reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie Casa de cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe situat în Sfântu Gheorghe, str. x; să se constate că A. este titulara unui drept de folosinţă cu titlu gratuit pe perioadă nedeterminată asupra terenului în suprafaţă de 4276 mp; cu cheltuieli de judecată.
La data de 06.10.2020, pârâtul Municipiul Sfântu Gheorghe prin Primar a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională.
Prin cererea reconvenţională, a solicitat, în principal, dacă se va constata dreptul Casei de Cultură a Sindicatelor asupra imobilului construcţie, obligarea acestei reclamante la plata creanţei certe, lichide şi exigibile în cuantum de 1.175.136,97 RON reprezentând impozit şi taxe locale, dacă se va constata dreptul de folosinţă al Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, obligarea acestei reclamante la plata creanţei în sumă de 1.087.218,62 RON reprezentând taxe clădiri şi taxe teren, obligarea reclamantelor la asigurarea pazei bunului şi asigurarea reparaţiilor curente şi de structură, introducerea imobilului în circuitul local cultural.
În subsidiar, dacă se constată că proprietatea revine Statului Român, pârâtul a solicitat obligarea acestuia la plata creanţelor pârâtei, asigurarea pazei bunului şi asigurarea reparaţiilor curente şi de structură, menţinerea destinaţiei actuale.
De asemenea, s-a solicitat, în situaţia în care entităţile indicate se opun plăţii creanţei şi obligaţiilor arătate, în temeiul art. 1492 C. civ. să se dispună darea în plată a imobilului în favoarea pârâtei.
Reclamantele au formulat precizare la acţiune la termenul din data de 22.11.2020 solicitând să se constate că reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie Casa de cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe situat în Sfântu Gheorghe, str. x; să se constate că A. este titulara unui drept de folosinţă cu titlu gratuit pe perioadă nedeterminată asupra terenului în suprafaţă de 4276 mp;.
În subsidiar, s-a solicitat să se constate că reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie Casa de cultură situat în Sfântu Gheorghe, str. x ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, iar reclamanta A. asupra terenului în suprafaţă de aproximativ 4276 mp, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 28.01.2021, instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării întâmpinării şi a cererii reconvenţionale; a respins excepţia tardivităţii modificării/precizării întâmpinării şi a cererii reconvenţionale.
La acelaşi termen, instanţa a dispus disjungerea cererii reconvenţionale formulate de pârâtul Municipiul Sfântu Gheorghe prin Primar având ca obiect pretenţii şi obligaţii de a face.
La termenul din data de 26.01.2023 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii de reprezentant al B. şi Asociaţii pentru reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, excepţia inadmisibilităţii formulării cererii.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 250 din 23.02.2023, Tribunalul Covasna a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al B. şi Asociaţii pentru reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, invocată de pârâtul Municipiul Sfântu Gheorghe prin Primar; a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, invocată de pârâtul Municipiul Sfântu Gheorghe prin Primar; a respins excepţia inadmisibilităţii formulării cererii, invocată de pârâţi.
Tribunalul Covasna a admis în parte cererea precizată, formulată de reclamantele A. şi Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe în contradictoriu cu pârâţii Muncipiul Sfântu Gheorghe prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Tribunalul a constatat că reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie în suprafaţă de 2662 mp întabulat în cartea funciară nr. x Sfântu Gheorghe (provenită din conversia cărţii funciare nr. 123) sub nr. top. x, 299/2, 300, 1956, 301, 302/1, 302/2, 303, 304/1, 304/2, 305, 306, 307 şi identificat prin raportul de expertiză - Anexa 1C2 - întocmit de către expert C. şi recepţionat de OCPI Covasna sub nr. x/14.12.2022.
Tribunalul a constatat că reclamanta A. a dobândit dreptul de folosinţă gratuită asupra imobilului teren în suprafaţă de 4724 mp întabulat în cartea funciară nr. x Sfântu Gheorghe (provenită din conversia cărţii funciare nr. 123) sub nr. top. x, 299/2, 300, 1956, 301, 302/1, 302/2, 303, 304/1, 304/2, 305, 306, 307 şi identificat prin raportul de expertiză - Anexa 1C2 - întocmit de către expert C. şi recepţionat de OCPI Covasna sub nr. x/14.12.2022.
Tribunalul a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Tribunalul a obligat fiecare dintre pârâţi la plata către reclamanta A. a sumei de 7500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea pronunţată în apel.
Prin decizia nr. 1606/Ap din 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelul declarat de apelantul pârât Municipiul Sfântu-Gheorghe prin primar, în contradictoriu cu intimatele reclamante A. şi Casa de Cultură a Sindicatelor din România Sfântu-Gheorghe, împotriva sentinţei civile nr. 250 din 23.02.2023 pronunţate de Tribunalul Covasna, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a SCA B. pentru reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor din România Sfântu-Gheorghe şi a anulat în consecinţă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor din România Sfântu-Gheorghe în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Sfântu-Gheorghe prin primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin DGRFP Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.
A respins apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin DGRFP Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna împotriva sentinţei civile nr. 250 din 23.02.2023 pronunţate de Tribunalul Covasna.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
4. Calea de atac formulată în cauză.
Împotriva deciziei nr. 1606/Ap din 25 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă au declarat recurs recurentele-reclamante Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe şi A. şi recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Braşov prin AJFP Covasna.
Recurentele reclamante A. şi Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe au solicitat casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de Municipiul Sfântu Gheorghe, trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelului de către Curtea de Apel şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului dosar.
În motivarea recursului, recurentele reclamante au invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Recurentele reclamante au considerat că instanţa de apel a analizat problema calităţii de reprezentant printr-o optică total greşită, respectiv aceea a unui mandat legal sau convenţional acordat de către filială asociaţiei mamă, în realitate fiind vorba despre o limitare convenţională şi legală a dreptului de dispoziţie al filialei, care se supune directivelor asociaţiei din care face parte.
Invocând cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurentele au susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 13 alin. (2) din O. G. nr. 26/2000 şi ale art. 218 alin. (1) din C. civ.
Pentru a se forma în mod valabil voinţa persoanei juridice în sensul încheierii unui anumit act, este necesar ca organele de conducere să acţioneze în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fie prin lege, fie prin actele constitutive. Puterile de reprezentare la care se face referire în art. 218 din C. civ. au în vedere existenţa unui mandat încheiat între persoana juridică şi organele de conducere.
În privinţa filialelor unei asociaţii este incident art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000. Acestea au personalitate juridică distinctă de cea a asociaţiei-mamă, însă legiuitorul a înţeles să instituie o relaţie de subordonare decizională, limitând dreptul de dispoziţie al filialei la cele stabilite de către asociaţie prin statutul filialei.
Asadar, puterile de reprezentare ale organelor de conducere ale filialei sunt guvernate tot de un mandat, însă particularitatea o constituie faptul că mandatul este instituit de asociaţia-mamă, prin statutul filialei, nu de către filială în mod direct.
În speţa de faţă, conform Procesului-verbal din 11.01.1995, dată la care a avut loc sedinţa de înfiinţare a Casei de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, aceasta a înţeles să se constituie ca filială a Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România. Aşadar, încă de la constituirea sa, Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe a înţeles să se subordoneze Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România şi să se supună Regulamentului de organizare şi funcţionare a Caselor de Cultură ale Sindicatelor.
Recurentele reclamante au expus prevederile art. 9 - 11 din Regulamentul menţionat şi au considerat că instanţa de apel a tras concluzia falsă, nesusţinută de prevederile regulamentului, că doar directorul Casei ar avea puterea de a reprezenta filiala în faţa instanţelor de judecată, iar nu A. ori un organ de conducere din structura acesteia din urmă.
În realitate, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Regulamentului, este cât se poate de evident că puterile directorului filialei sunt limitate potrivit mandatului acordat de către A., asociaţia-mamă, aşa cum acesta este stabilit prin Regulamentul menţionat.
Astfel, coroborând dispoziţiile citate din Regulamentul de organizare si funcţionare, rezultă că directorul reprezintă filiala în faţa organelor jurisdicţionale, însă în limita puterilor ce îi sunt conferite statutar.
Or, conform Regulamentului, pe de-o parte, cu titlu general, acesta trebuie să se supună deciziilor organelor de conducere ale Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România, în orice materie, iar cu titlu particular, în privinţa actelor de dispoziţie, acesta este obligat să obţină aprobarea prealabilă a Comitetului Director sau a Adunării Generale a Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România.
Aşadar, puterea de decizie în privinţa actelor de dispoziţie aparţine exclusiv Comitetului Director sau a Adunării Generale a Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România, directorul filialei neavând puteri depline în acest sens.
Din contră, luând în considerare şi dispoziţiile art. 10 din Regulament, directorul filialei este obligat să se supună deciziilor adoptate de organele de conducere ale Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România în privinţa actelor de dispoziţie.
Or, atâta vreme cât există această obligaţie a directorului filialei de a se supune deciziilor asociaţiei-mamă, este evident că asociaţia are capacitatea de a încheia în mod direct acte juridice de dispoziţie în numele şi pe seama filialei. Astfel, tot ce poate face mandatarul în baza mandatului acordat poate face şi mandantul în mod direct.
Acţiunea ce face obiectul prezentului dosar constituie act de dispoziţie care intra în competenţa organelor de conducere ale Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România, fie sub forma aprobării prealabile, fie sub forma încheierii directe.
În continuare, având în vedere că introducerea cererii de chemare în judecată, ca act de dispoziţie, era în puterea organelor de conducere ale asociaţiei-mamă, este evident că acestea puteau să decidă şi mandatarea unor avocaţi în vederea semnării şi depunerii cererii în numele si pe seama filialei, precum şi pentru asigurarea reprezentării filialei în faţa instanţei de judecată, conform principiului qui potest plus, potest minus. Este aberant a se susţine că organele de conducere ale Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România aveau dreptul de dispoziţie de a introduce acţiunea în numele şi pe seama filialei, dar nu puteau, în acelaşi timp, să îi desemneze un reprezentant în faţa instanţei învestite.
În ceea ce priveşte confirmarea mandatului exprimată prin Hotărârea nr. 1 a Adunării Generale a Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România, aceasta a fost emisă întrucât Contractul de asistenţă juridică nr. x/01.09.2020 fusese semnat atât pentru Asociaţie, cât si pentru filiala Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, de către Directorul General al Asociaţiei.
Pentru a se evita orice discuţie în sensul că acesta nu ar fi avut această capacitate şi pentru a se arăta clar că voinţa Asociaţiei a fost în sensul formulării cererii de chemare în judecată şi al mandatării B. si Asociaţii, s-a emis confirmarea şi ratificarea de mandat exprimată prin Hotărârea nr. 01/25.01.2023.
În concluzie, efectuarea actelor de dispoziţie, cum este introducerea cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar şi desemnarea avocatului împuternicit să o reprezinte, nu era atributul exclusiv al directorului filialei, acesta având puterile limitate prin Regulamentul de organizare şi funcţionare.
Recurentele reclamante au susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 5 din C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 84 alin. (1) din C. proc. civ. şi ale Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016.
Instanţa de apel a pornit de la o premisă complet falsă, plasând problema titularului dreptului de a face acte de dispoziţie şi a puterilor de decizie ale Directorului filialei, pe tărâmul reprezentării convenţionale a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată.
Din acest motiv, instanţa a ajuns la concluzia că Asociaţia nu este reprezentantul nici legal şi nici convenţional al filialei, a invocat o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din C. proc. civ. şi a considerentelor Deciziei Înaltei Curţi de Casatie Justiţie nr. 9/2016, care a statuat că reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţei de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul sau avocatul acesteia din urmă.
La pronunţarea acestei hotărâri, Înalta Curte a avut în vedere reprezentarea persoanei juridice de către o altă persoană juridică, exercitată de o manieră comercială, or, în speţa de faţă nu se poate pune în discuţie aşa ceva.
În cauză nu s-a afirmat niciodată că Asociaţia ar fi avut un mandat legal sau convenţional de reprezentare a filialei în faţa instanţei de judecată.
Un mandat legal sau convenţional ar fi presupus o delegare de către filială către asociaţia-mamă a încheierii anumitor acte, pe când, în situaţia de faţă, există o limitare a voinţei filialei, prin însăşi actele de constituire şi chiar şi prin lege, dat fiind specificul relaţiei de subordonare dintre filială şi asociaţia-mamă.
Ca atare, neputând discuta despre existenţa unui mandat legal sau convenţional, nu se poate reţine că în prezenta speţă ar fi existat o reprezentare a unei persoane juridice de către o altă persoană juridică, pentru a se constata încălcarea art. 84 alin. (1) din C. proc. civ.
În realitate, reprezentarea filialei în faţa instanţei de judecată s-a făcut exclusiv prin avocat, respectiv prin B., astfel încât nu a existat nicio încălcare a art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de apel admiţând în mod gresit excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.
Recurentele reclamante au apreciat că, din această perspectivă, este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., hotărârea conţinând o motivare străină de natura pricinii.
Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Braşov prin AJFP Covasna a solicitat casarea în parte a deciziei şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre rejudecarea apelului său împotriva sentinţei civile nr. 250 din 23 februarie 2023 pronunţate de Tribunalul Covasna şi, în consecinţă: admiterea excepţiei puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1258 din 05 aprilie 2018 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Sfântu Gheorghe menţinute prin decizia civilă nr. 41 din 05 februarie 2019 a Tribunalului Covasna, iar pe fond, respingerea în tot ca neîntemeiată chiar inadmisibilă a acţiunii formulate şi ulterior precizată de reclamanta A. faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în cuantum de 7.500 RON la plata cărora a fost obligat prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond, recurentul pârât a solicitat respingerea cererii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, recurentul a solicitat reducerea valorii cheltuielilor de judecată în condiţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
Recurentul pârât a solicitat menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond în ceea ce priveşte respingerea pretenţiilor formulate de reclamanţi în subsidiar.
Recurentul pârât a solicitat menţinerea dispoziţiei deciziei pronunţate de instanţa de apel în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant al SCA B. pentru reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe şi anularea în consecinţă a cererii de chemare în judecată formulată de această reclamantă.
Recurentul pârât a criticat faptul că instanţa de apel a reţinut că limitele judecăţii în apel se restrâng doar la constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiei în favoarea reclamantului Casa de Cultură a Sindicatelor din România Sfântu-Gheorghe şi a obligării pârâtului Statul Român la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul pârât a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează efectul devolutiv al apelului - art. 477 alin. (1) din C. proc. civ.
Instanţa de apel, după ce a analizat primul motiv de apel invocat de apelantul Municipiul Sfântu Gheorghe, referitor la apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor a reţinut că soluţia pronunţată în privinţa apelului declarat de apelantul pârât Municipiul Sfântu Gheorghe exclude analizarea aspectelor legate de puterea de lucru judecat şi a argumentelor referitoare la soluţia dispusă pe fondul cauzei privind constatarea dreptului de folosinţă asupra terenului, constatând că singurul motiv de apel supus analizei rămâne cel legat de suportarea cheltuielilor de judecată.
Excepţia puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe a fost invocată nu numai raportat la solicitarea constatării dreptului de proprietate a reclamantei Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe asupra imobilului construcţie, dar şi raportat la solicitarea reclamantei A. de constatare a dreptului de folosinţă cu titlu gratuit pe perioadă nedeterminată asupra terenului aferent în suprafaţă de 4.276 mp.
În acţiunea care a format obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, reclamantul Municipiul Sfântu Gheorghe în contradictoriu cu pârâţii Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe şi A. a solicitat instanţei obligarea pârâţilor la efectuarea operaţiunilor de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor - construcţii şi de folosinţă asupra terenului ocupat cu aceste construcţii, evidenţiate în CF x Sfântu Gheorghe, provenită din conversia CF nr. x, în caz de refuz, autorizarea reclamantei de a efectua în numele şi pe cheltuiala pârâtelor aceste formalităţi de publicitate imobiliară.
Astfel, în cadrul dosarului menţionat, instanţa a analizat chiar existenţa sau inexistenţa dreptului Casei de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe şi Asociaţiei Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România asupra imobilului întabulat în cartea funciară nr. x Sfantu Gheorghe şi a constatat că pârâtele (reclamante în prezenta cauză) nu au/nu deţin dreptul de proprietate cu toate atribuţiile ce caracterizează acest drept asupra imobilului intabulat în cartea funciară nr. x Sfantu Gheorghe.
Recurentul pârât a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 1258 din 05 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe menţinută prin decizia civilă nr. 41/A din 05 februarie 2019 a Tribunalului Covasna, instanţa cu putere de lucru judecat a stabilit că Statul Român este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Sfântu Gheorghe, Piaţa Mihai Viteazul, numărul 5, judeţul Covasna, iar Uniunea Generală a Sindicatelor din România Bucureşti are intabulat dreptul de folosinţă gratuită fără termen asupra imobilului.
În consecinţă, este justificată invocarea excepţiei puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2017 ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe raportat la solicitarea Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România privind constatarea faptului că este titulara unui drept de folosinţă cu titlu gratuit pe perioadă nedeterminată asupra terenului în suprafaţă de aproximativ 4.274 mp, situat în municipiul Sfântu Gheorghe, Piaţa Mihai Viteazul, numărul 5, judeţul Covasna.
În concluzie, instanţa de apel în mod eronat a concluzionat că este de prisos analizarea aspectelor legate de puterea de lucru judecat, excepţie care a fost invocată atât de către pârâta Statul Român prin Ministerul Finanţelor cât şi de pârâta Municipiul Sfântu Gheorghe.
Potrivit menţiunilor din cartea funciară, terenul în suprafaţă de 4724 mp a fost înscris în CF nr. x potrivit încheierii nr. 1217 din 27.07.1974 în proprietatea Statului Român, fiind dobândit cu titlu de expropriere în baza Decretului nr. 302/1970 şi a Hotărârii Consiliului de Miniştrii nr. 560/1974.
Construcţia edificată pe acest teren - construcţii administrative şi social culturale - a fost intabulată în CF nr. x potrivit încheierii nr. 661 din 19.06.1985 în favoarea Statului Român, în baza adeverinţei nr. x/1985 emise de Consiliul Popular Sfântu Gheorghe.
Potrivit art. 2 al Decretului nr. 302 din 24 iunie 1970 emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România "în scopul construirii unei case de cultură a sindicatelor cu sală de spectacol cu 600 de locuri în oraşul Sfântu Gheorghe, se expropriază şi se trec în proprietatea statului dându-se în administrarea oraşului Sf. Gheorghe, terenurile în suprafaţă de 4.726 mp. şi construcţiile eferente în suprafaţă de 288 mp. situate în oraşul Sfîntu Gheorghe, judeţul Covasna şi identificate potrivit planului de situaţie nr. 5 anexat proprietatea celor prevăzuţi în tabelul anexă nr. 3 care face parte integrantă din prezentul decret." Conform articolului unic al Hotărârii nr. 560 din 24 mai 1974 al Consiliului de Miniştri al Republici Socialiste România, terenul proprietate de stat, în suprafaţă de 4726 mp. situat în oraşul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna identificat potrivit planului de situaţie anexat, se transmite din administrarea oraşului Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, în folosinţa gratuită, fără termen, a Uniunii Generale a Sindicatelor din România.
Astfel cum rezultă din încheierea nr. 661 din 19 iunie 1985 emis de Notariatul de Stat Local Sf. Gheorghe, în baza adeverinţei nr. x/1985 al Consiliului Popular Sfântu Gheorghe, asupra imobilului înscris în CF x Sf. Gheorghe nr. ord. A.1 nr. top. x, 299/2, 300, 1956, 301, 302/1, 203/2, 303, 304/1, 304/2, 305, 306, 307 înscris ca proprietate pe numele Statului Român în administrarea operativă a Uniunii Generale a sindicatelor din România se notează casa de cultură a sindicatelor.
Prin sentinţa civilă nr. 1258 din 05.04.2018 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. x/2017 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 41 din 05.02.2019 a Tribunalului Covasna, instanţa de judecată a reţinut că: "Potrivit CF nr. x Sfântu Gheorghe, imobilul situat în intravilanul municipiului Sfântu Gheorghe cad. A.1 nr. top x, 299/2, 300, 1956, 301, 302/1, 302/2, 303, 304/1, 30412. 305, 306, 307 curte şi grădină şi cad. A1.1 sub număr top x, 299/2, 300, 1956, 301, 302/1, 302/2, 303, 304/1, 304/2. 305, 306, 307 construcţii administrative şi social culturale - Casa de Cultură a Sindicatelor, în suprafaţă de 4.724 mp., este proprietatea tabulară a Statului Român, fiind intabulat dreptul de folosinţă al Uniunii Generale a Sindicatelor din România Bucureşti; imobil situat în Sfântu Gheorghe, judeţ Covasna.
Totodată, astfel cum s-a reţinut prin considerentele deciziei civile nr. 41/A din 05 februarie 2019 pronunţate de Tribunalul Covasna în cauza dosarul nr. x/2017: "Dispoziţiile art. 28 din Statului A.N. C. civ..S.R. nu reprezintă un titlu de proprietate în condiţiile în care proprietarul înscris în cartea funciară în speţă este Statul Român. Or, pentru a putea dispune obligarea pârâtei la intabularea dreptului său de proprietate este necesar a fi făcut dovada transmiterii dreptului de proprietate de la Statul Român către pârâtă. Or, în speţă, nu există nicio dovadă în acest sens.
Într-adevăr, Uniunea Generală a Sindicatelor din România Bucureşti are intabulat dreptul de folosinţă gratuită fără termen asupra imobilului în litigiu, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară, însă un astfel de drept nu trebuie confundat cu dreptul de proprietate asupra terenului."
Asupra imobilului înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe cad. A.1 şi A1.1, este înscris potrivit încheierii nr. 1376 din 18.09.1974 un drept de folosinţă gratuită în favoarea Uniunii Generale a Sindicatelor din România - Bucureşti (D.), conform HCM nr. 560/1974.
În urma admiterii excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a SCA B. pentru reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu-Gheorghe a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de această reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Sfântu-Gheorghe prin primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, cerere prin care s-a solicitat constatarea că reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie.
Deşi cererea formulată de reclamanta A. prin care a solicitat constatarea dobândirii dreptul de folosinţă gratuită asupra imobilului teren în suprafaţă de 4724 mp a fost apreciată ca o cerere de sine-stătătoare, totuşi acesta este strâns legată chiar subsecventă cererii formulate de Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu-Gheorghe, care a fost anulată de instanţa de apel.
Faţă de acest aspect, recurentul pârât a apreciat că, raportat la efectul devolutiv al apelului fixat de art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., se impunea ca instanţa de apel să reanalizeze fondul cauzei, în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamanta A. care a solicitat instanţei constatarea dreptului de folosinţă doar asupra terenului în suprafaţă de 4724 mp, nu si asupra construcţiei edificate pe acesta, care ocupă o suprafaţă de 2662 mp din teren.
Dreptul de proprietate al Statului Român înscrisă în cartea funciară priveşte întregul imobilul: construcţia şi terenul aferent.
În speţă, prin sentinţa civilă nr. 250/25.02.2023, Tribunalul Covasna a dispus în sensul constatării dreptului de folosinţă al reclamantei A. doar asupra terenului în suprafaţă de 4724 mp intabulat în cartea funciară nr. x Sfântu Gheorghe, însă instanţa de apel a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu-Gheorghe care viza stabilirea dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie în suprafaţă de 2662 mp edificat pe suprafaţa de teren de 4724 mp, intabulat în cartea funciară nr. x Sfântu Gheorghe, prin urmare partea interesată nu are dreptul de a intra în posesia construcţiei, aspect care a justificat solicitarea reclamantului A. de a se constata dreptul său de folosinţă asupra terenului.
Dreptul de folosinţă afirmat de reclamanta A. asupra terenului în suprafaţă de 4724 mp se circumscrie noţiunii de drept de superficie care presupune existenţa dreptului de proprietate al unui terţ asupra construcţiei care se găseşte pe terenul care aparţine unei alte persoane.
În cauza supusă judecăţii a fost anulată cererea având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate asupra construcţiei iar A. nu reclamă existenţa unui drept de proprietate asupra construcţiei. Prin urmare, dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite stabilirea dreptului de folosinţă a terenului în favoarea reclamantei A. este neîntemeiată.
Raportat la efectul devolutiv al apelului fixat de art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., recurentul pârât a considerat că se impunea ca instanţa de apel să reanalizeze fondul cauzei şi sub aspectul criticilor aduse soluţiei pronunţate de instanţa de fond care a reţinut că imobilul nu ar aparţine domeniului public. Imobilul care formează obiectul prezentei cauze, fiind de utilitate publică, se află în proprietatea publică a Statului Român, aspect reţinut definitiv de instanţele de judecată.
Recurentul pârât a expus dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 286 şi 287 din H.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 858 şi 861din C. civ., art. 136 alin. (1) şi (4) din Constituţia României.
Imobilul înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe formează proprietatea tabulară a Statului Român, aspect care a fost reţinut definitiv de instanţele de judecată; totodată, din moment ce prin sentinţa civilă nr. 1258 din 05.04.2018 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. x/2017 este recunoscută utilitatea publică a imobilului, şi, mai mult, acesta este de utilitate publică prin natura sa, instanţa de fond în mod eronat a reţinut că imobilul nu aparţine domeniului public.
Totodată, prin decizia civilă nr. 41/A din 05 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2017, s-a reţinut că dispoziţiile art. 28 din Statului A.N. C. civ..S.R. invocate de reclamanţi şi în prezenta cauză nu reprezintă un titlu de proprietate; în cauza supusă judecăţii nu s-a făcut dovada că asupra imobilului ar fi fost transmis dreptului de proprietate de la Statul Român către A., sau imobilul nu ar mai face parte din proprietatea statului.
Recurentul pârât a considerat că instanţa de apel, cu ocazia analizării criticilor care vizau neaplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., trebuia să pornească de la următorul aspect: care era dreptul pe care Uniunii Generale a Sindicatelor din România Bucureşti l-a deţinut asupra terenului în suprafaţă de 4724 mp intabulat în cartea funciară nr. x Sfântu Gheorghe şi care este dreptul pe care reclamanta A. l-a solicitat să fie stabilit în favoarea sa asupra terenului.
Prin urmare, cu ocazia analizării valorii onorariului avocaţial, recurentul pârât a considerat că nu prezintă importanţă atractivitatea imobilului, valoarea şi dimensiunea acestui imobil situat în centrul oraşului, nici faptul că s-au alocat peste 20 de termene de judecată, din moment ce 16 termene de judecată au fost acordate pentru efectuarea şi finalizarea lucrării de expertiză tehnică în materie topografică, termene la care în mare parte cauza a fost amânată fără discuţii şi nici volumul înscrisurilor depuse care pe de o parte sunt înscrisuri prin care reclamantul a dorit să justifice calitatea sa procesuală şi pe care le-a depus de mai multe ori în cursul derulării procesului, iar pe de altă parte reprezintă practică judiciară.
Din moment ce prima instanţă nu a analizat cererea pârâtului fundamentată pe art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., recurentul pârât a apreciat că raportat la efectul devolutiv al apelului, stabilit de art. 476 din C. proc. civ., instanţa de apel în mod eronat a concluzionat că în cauză nu se impunea reducerea cuantumului onorariului avocaţial în cuprinsul cheltuielilor de judecată.
Recurentul pârât a apreciat că obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor la plata cheltuielilor de judecata este neîntemeiată întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., din moment ce dreptul de proprietate a Statului Român asupra imobilului înscris în cartea funciară nu s-a stins.
Recurentul pârât a considerat că în mod eronat nu s-a admis nici solicitarea formulată în subsidiar, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., prin care a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial luând în considerare valoarea pricinii şi munca îndeplinită de reprezentantul convenţional al reclamanţilor, ţinând cont de cele invocate mai sus şi de faptul că instanţa de apel a dispus anularea cererii formulate de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu-Gheorghe "reprezentat" de SCA B..
5. Apărările formulate în cauză.
Recurentele - reclamante A. şi Casa de Cultură a Sindicatelor din România Sfântu-Gheorghe au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, recurentele - reclamante au arătat că, în contextul în care s-a stabilit de către instanţa de apel că Statul Român a recunoscut existenţa dreptului de folosinţă asupra terenului în patrimoniul intimatelor, calea de atac se rezumă la contestarea existenţei dreptului de proprietate asupra construcţiei în patrimoniul intimatei şi la cuantumul cheltuielilor de judecată.
Or, având în vedere că prin apel s-a admis excepţia dovezii lipsei calităţii de reprezentant a filialei, anulându-se cererea sa de chemare în judecată, rezultă că devine de prisos analiza argumentelor legate de netemeinicia pe fond a acţiunii formulate de CCS Sfântu Gheorghe (implicit şi a apărărilor legate de puterea de lucru judecat a unor hotărâri anterioare sau a celor referitoare la caracterul de bun proprietate publică al construcţiei).
În atare context, a reţinut în mod corect Curtea de Apel Braşov că tot ce mai poate analiza din apelul Statului Român sunt criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată.
Intimatul - pârât Municipiul Sfântu-Gheorghe prin primar a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului Statutului Român privind casarea în parte a deciziei civile nr. 1606/Ap din 25 octombrie 2023 şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea rejudecării apelului formulat de Statul Român; a arătat că este de acord cu admiterea excepţiei puterii lucrului judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2017, respectiv sentinţa civilă nr. 1258 din 05 aprilie 2018 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, menţinută prin decizia civilă nr. 41 din 05 februarie 2019 a Tribunalului Covasna, prin care instanţa cu putere de lucru judecat a stabilit că Statul Român este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Sfântu Gheorghe.
A mai susţinut că este de acord cu respingerea în tot, ca neîntemeiată sau inadmisibilă, a acţiunii formulate de reclamanta A. şi a solicitat să se dispună menţinerea dispozitivului deciziei pronunţate de instanţa de apel privind admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant al B. pentru reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe.
Recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin DGRFP Braşov a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenţii reclamanţi şi menţinerea în parte a deciziei civile nr. 160 Ap din 25 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov.
A solicitat să se constate, raportat la motivele de nelegalitate invocate de recurenţii reclamanţi, că hotărârea pronunţată de instanţa de apel cuprinde atât motivele de fapt cât şi de drept pentru care instanţa a dispus admiterea apelului formulat de către apelantul pârât Municipiul Sfântu Gheorghe prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 250 din 23 februarie 2023 pronunţate de Tribunalul Covasna, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei şi admiterii excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a S.C. B. pentru reclamanta Casa de Cultură Sindicatelor din România Sfântu-Gheorghe, iar aceste motive nu sunt străine de natura pricinii.
Recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin DGRFP Braşov a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că, raportat la dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel trebuia să procedeze la analizarea motivelor de apel care au vizat atât modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţia puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2017 ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, cât şi fondul cauzei referitor la solicitarea reclamantei A. ca instanţa să constate că este titulara unui drept de folosinţă, cu titlu gratuit pe perioadă nedeterminată asupra terenului care formează obiectul cauzei.
A reiterat că excepţia puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosaurul nr. 4039/305/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe a fost invocată nu numai raportat la solicitarea constatării dreptului de proprietate a reclamantei Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe asupra imobilului construcţii situat în municipiul Sfântu Gheorghe, Piaţa Mihai Viteazul, numărul 5, judeţul Covasna, cât şi raportat la solicitarea reclamantei A. de constatare a dreptului de folosinţă cu titlu gratuit pe perioadă nedeterminată asupra terenului aferent în suprafaţă de 4.276 mp.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Cu titlu prealabil, este de observat că prima instanţă a respins pretenţiile formulate de reclamante în subsidiar, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar împotriva acestei soluţii nu a fost declarat apel, astfel încât ea a intrat în autoritatea lucrului judecat, conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a statuat instanţa de apel.
Prin prezentul demersul judiciar, fiecare reclamantă a solicitat constatarea unui drept propriu în patrimoniul său: reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe a solicitat să se constate că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie situat în Sfântu Gheorghe, str. x, iar reclamanta A. să se constate că este titulara unui drept de folosinţă cu titlu gratuit pe perioadă nedeterminată asupra terenului în suprafaţă de 4276 mp.
Existenţa a două cereri de chemare în judecată cu individualitate distinctă a fost în mod concret constatată de instanţa de apel. Astfel, pretenţiile au fost deduse judecăţii prin acelaşi înscris, însă reclamantele sunt persoane juridice distincte iar obiectul şi cauza pretenţiilor formulate sunt diferite.
Recursul declarat de reclamante vizează soluţia pronunţată de instanţa de apel asupra cererii reclamantei Casa de Cultură a Sindicatelor din România Sfântu-Gheorghe, în privinţa căreia a fost admisă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a SCA B., cererea de chemare în judecată formulată de această reclamantă fiind în consecinţă anulată.
Aspectele de fapt relevante în această privinţă, necontestate în cauză, au fost stabilite de instanţele de fond. Astfel, în cererea de chemare în judecată s-a arătat că aceasta a fost formulată de reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor din România - Sfântu Gheorghe prin reprezentant legal, director E., şi reprezentant convenţional, B. şi Asociaţii, fiind semnată şi ştampilată de avocat F..
Alăturat cererii de chemare în judecată a fost ataşată împuternicirea avocaţială seria x nr. x/01.09.2020, emisă în temeiul contractului de asistenţă juridică nr. x/01.09.2020, în care s-a consemnat că reclamantele au împuternicit avocaţii din cadrul B., B., B. şi Asociaţii să redacteze, să depună cererea de chemare în judecată şi să acorde asistenţă juridică pe parcursul soluţionării litigiului.
Contractul de asistenţă juridică nr. x/01.09.2020 menţionează că A., în nume propriu şi în numele şi pe seama filialei Casa de Cultură Sfântu Gheorghe a mandatat, în conformitate cu Legea nr. 51/1991, B., B., B. şi Asociaţii în vederea redactării, semnării, depunerii cererii de chemare în judecată împotriva Municipiului Sfântu Gheorghe şi a Statul Român, precum şi pentru asistenţă juridică şi reprezentare în cadrul dosarului pe rolul Tribunalului Covasna.
Contractul de asistenţă juridică a fost semnat în numele beneficiarilor de directorul general al Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.
Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte capacitatea procesuală a reclamantei Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, se constată că prima instanţă a reţinut că în registrul special aflat la grefa instanţei se află înregistrată la poziţia nr. 1/13.01.1997 reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor - Filiala Sfântu Gheorghe care a dobândit personalitate juridică în temeiul sentinţei civile nr. 2394/09.10.1996, nefiind înregistrată nicio modificare a actelor constitutive, nefiind radiată din registru. În consecinţă, faţă de prevederile art. 71 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 conform cărora "asociaţia sau fundaţia încetează a fiinţa la data radierii din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în cauză s-a reţinut existenţa acestei condiţii de exercitare a acţiunii civile.
Invocând cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurentele au susţinut că, reţinând lipsa dovezii calităţii de reprezentant a SCA B. pentru reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor - Filiala Sfântu Gheorghe, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 13 alin. (2) din O. G. nr. 26/2000 şi ale art. 218 alin. (1) din C. civ.
Conform art. 13 alin. (1) din O. G. nr. 26/2000, asociaţia îşi poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, cu un număr minim de 2 membri, organe de conducere proprii şi un patrimoniu distinct de cel al asociaţiei. Filialele sunt entităţi cu personalitate juridică, putând încheia, în nume propriu, acte juridice în condiţiile stabilite de asociaţie prin statutul filialei, astfel cum prevede alin. (2) al articolului menţionat.
Art. 218 alin. (1) din C. civ. stabileşte că actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseşi.
Astfel, filialele sunt entităţi cu personalitate juridică distinctă de cea a asociaţiei, care încheie în nume propriu acte juridice, iar limitele convenţionale ale puterilor organelor de administrare în acest sens rezultă din statut.
Instanţa de apel a constatat că dreptul de a desemna un reprezentant în faţa instanţei pe seama reclamantei Casa de Cultură a Sindicatelor - Filiala Sfântu Gheorghe a fost justificat de reclamanta A. prin invocarea art. 11 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al caselor de cultură, atestat sub nr. x/23.04.2019.
În cererea de recurs, recurentele reclamante au expus prevederile art. 9 - 11 din Regulamentul menţionat şi au considerat că instanţa de apel a ajuns la concluzia falsă, nesusţinută de prevederile regulamentului, că doar directorul Casei de Cultură a Sindicatelor ar avea puterea de a reprezenta filiala în faţa instanţelor de judecată, iar nu A. ori un organ de conducere din structura acesteia din urmă.
Conform prevederilor menţionate ale Regulamentului, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor este numit în funcţie de către Comitetul Director al Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România şi, în desfăşurarea activităţii sale, el se supune deciziilor Directorului General al Asociaţiei, Comitetului Director al Asociaţiei şi celor ale Adunării Generale a Asociaţiei.
Conform art. 11 din regulament, directorul Casei de Cultură ale Sindicatelor reprezintă Casa de Cultură a Sindicatelor în relaţiile cu terţii, în temeiul contractului individual de muncă şi a prerogativelor acordate, în conformitate cu interesele acesteia şi fără a încălca Statutul, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Caselor de Cultură ale Sindicatelor sau hotărârile Adunării Generale a Asociaţiei precum deciziile emise de Comitetul Director al Asociaţiei sau de Directorul General al Asociaţiei, pe care trebuie să le respecte întocmai.
Directorul încheie acte juridice de administrare şi conservare, excepţie făcând actele de dispoziţie pentru care este necesară aprobarea Comitetului Director al Asociaţiei şi/sau a Adunării Generale a Asociaţiei; de asemenea, trebuie să solicite Adunării Generale a Asociaţiei aprobarea oricăror alte acte de administrare sau conservare importante pe care urmează să le ia, care vizează filiala - Casa de Cultură a Sindicatelor - care ar putea prejudicia în orice mod interesele Asociaţiei sau pe cele ale Casei de Cultură; angajează Casa de Cultură, direct sau prin stabilirea unui înlocuitor cu împuternicire temporară de reprezentare, în raporturile cu persoane juridice fizice, precum şi în faţa organelor jurisdicţionale, cu viza de control preventiv.
Întrucât soluţia criticată a fost pronunţată ca urmare a admiterii unei excepţii procesuale, sunt relevante şi normele care reglementează pe plan procesual situaţia dedusă judecăţii. Astfel, art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., avut în vedere de instanţa de apel, stabileşte că persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.
În consecinţă, în temeiul textului legal arătat, persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional numai de avocat sau consilier juridic, în temeiul unui contract de asistenţă juridică, respectiv al unui contract de muncă sau raport de serviciu.
În cauză, nu se contestă că angajarea societăţii de avocatură pentru reprezentarea convenţională a reclamantei Casa de Cultură în faţa instanţei nu a fost făcută de aceasta, ci de reclamanta A..
În acest sens, instanţa de apel a reţinut că la dosar nu este depusă o împuternicire acordată de Casa de Cultură reclamantei A. sau casei de avocatură şi că, din declaraţiile olografe ale numitului E., rezultă că acesta nu mai reprezintă instituţia pentru că s-a pensionat conform deciziei nr. 123920/2017 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Covasna.
Din aceste împrejurări, rezultă lipsa unui reprezentant legal al Casei de cultură şi, pe cale de consecinţă, lipsa unei manifestări de voinţă proprii a reclamantei Casa de Cultură fie de a mandata reclamanta A. să angajeze societatea de avocatură pentru reprezentarea sa în faţa instanţei fie de a angaja direct această societate.
Contrar susţinerilor recurentelor reclamante, dispoziţiile legale şi statuare nu conferă Asociaţiei Naţionale dreptul de a încheia acte juridice în numele Casei de Cultură, aceasta din urmă având personalitate juridică distinctă şi fiind reprezentată, în relaţiile cu terţii şi în faţa instanţelor de judecată, de director. Chiar recurentele au arătat că directorul reprezintă filiala în faţa organelor jurisdicţionale, în limita puterilor ce îi sunt conferite statutar.
Împrejurările învederate în recurs, în sensul că directorul trebuie să se supună deciziilor organelor de conducere ale Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România, în orice materie, iar cu titlu particular, în privinţa actelor de dispoziţie, acesta este obligat să obţină aprobarea prealabilă a Comitetului Director sau a Adunării Generale a Asociaţiei Naţionale de Cultură ale Sindicatelor din România, nu sunt de natură să schimbe concluzia în privinţa calităţii directorului de reprezentant al filialei.
Susţinerea recurentelor reclamante în sensul că, dată fiind obligaţia directorului filialei de a se supune deciziilor asociaţiei-mamă, asociaţia are capacitatea de a încheia în mod direct acte juridice de dispoziţie în numele şi pe seama filialei nu poate fi reţinută, fiind contrară mecanismului instituit prin dispoziţiile legale şi regulamentare analizate.
Astfel, în esenţă, recurentele au susţinut că acţiunea ce face obiectul prezentului dosar constituie act de dispoziţie care poate fi încheiat direct de A.; or, conform dispoziţiilor menţionate, filiala este cea care, reprezentată de director, încheie acte juridice. Împrejurarea că aceste acte juridice sunt supuse aprobării ulterioare din partea organelor de conducere ale Asociaţiei Naţionale nu poate conduce la concluzia că aceasta din urmă le poate încheia direct, întrucât cele două sunt persoane juridice distincte care participă în consecinţă la circuitul civil, prin organele proprii fiecăreia. Relaţia de dependenţă decizională dintre cele două persoane juridice presupune verificarea şi validarea unui act juridic încheiat de directorul filialei şi nu faptul că manifestarea de voinţă a Asociaţiei Naţionale ar putea complini lipsa unei astfel de manifestări din partea reprezentantului legal al filialei, întrucât astfel personalitatea juridică distinctă conferită de lege filialei ar fi lipsită de conţinut.
În ceea ce priveşte motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 5 din C. proc. civ., se constată că, în acest sens, recurentele reclamante au susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 84 alin. (1) din C. proc. civ. şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016. Astfel, recurentele reclamante au susţinut că instanţa de apel a pornit de la o premisă falsă, plasând problema titularului dreptului de a face acte de dispoziţie şi a puterilor de decizie ale directorului filialei pe tărâmul reprezentării convenţionale a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată.
Aspectele învederate de recurentele reclamante nu pot conduce la o soluţie de casare a deciziei pronunţate în cauză. Conform deciziei nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.
În decizia menţionată, s-a arătat că soluţia legislativă conţinută în art. 84 alin. (1) din C. proc. civ. constituie particularizarea unei soluţii de principiu cu privire la problema admisibilităţii desfăşurării de către societăţi a activităţilor de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică. Textul legal menţionat priveşte exclusiv limitarea reprezentării convenţionale a persoanei juridice în faţa instanţei de judecată, fără a afecta regimul juridic al reprezentării legale.
Astfel, art. 84 alin. (1) din C. proc. civ. are în vedere consilierul juridic sau avocatul angajat de parte iar în cauză, pentru a se pronunţa soluţia de admitere a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a SCA B. pentru reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor din România Sfântu-Gheorghe, s-a reţinut, în esenţă, faptul că societatea de avocatură nu a fost angajată de reclamanta Casa de Cultură.
Concluzia menţionată a rezultat din stabilirea împrejurării că A. nu are calitatea de reprezentant legal al Casei de Cultură Sfântu-Gheorghe, pentru a o reprezenta în raporturile cu terţii ori instanţa de judecată, aspect necontestat în cauză, şi precum şi a împrejurării că A. nu poate avea calitatea de reprezentant convenţional al acesteia, concluzie corectă în raport cu decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Or, în condiţiile în care reprezentarea filialei în faţa instanţei de judecată s-a realizat prin avocat, respectiv prin B., şi s-a reţinut că filiala nu a împuternicit acest avocat pentru a o reprezenta în faţa instanţei, soluţia care se impune este aceea a admiterii excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatului.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte constată că acesta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează efectul devolutiv al apelului, şi anume, art. 477 alin. (1) din C. proc. civ.
Cu titlu prealabil, este de observat că recurentul pârât şi-a întemeiat în mod greşit această critică pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât acest motiv de recurs are în vedere situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel încât, prin invocarea sa, partea tinde la remedierea oricărei nelegalităţi pe tărâmul dreptului substanţial. Precizarea conţinută în dispoziţia legală, în sensul că este vorba despre norme de drept material exclude posibilitatea ca în cadrul acestui motiv să se invoce încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură, or textul legal pretins încălcat reprezintă o normă de procedură, care instituie o limitare a efectului devolutiv al apelului.
În consecinţă, examinarea acestui motiv de recurs va fi realizată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care reglementează cazul de casare prin intermediul căruia se invocă încălcarea unei reguli de procedură.
Conform art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.
Deşi apelul este o cale devolutivă de atac, provocând o nouă judecată asupra fondului, acest efect al apelului este limitat prin dispoziţia legală expusă care instituie obligaţia instanţei de apel de a judeca în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.
În cauză, prin cererea de apel formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Covasna - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, acesta a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii excepţiei puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1258/05.04.2019 a Judecătoriei Sfântu-Gheorghe, care a fost menţinută prin decizia civilă nr. 41/2019 a Tribunalului Covasna, ambele hotărâri fiind pronunţate în dosarul nr. x/2019, arătându-se că prin acestea s-a stabilit că Statul este proprietarul imobilului în litigiu; pe fond, apelantul a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acţiunii modificate, precum şi înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată către reclamante sau reducerea cuantumului acestora.
În motivarea apelului, apelantul pârât a formulat următoarele critici: prima instanţă a respins greşit excepţia puterii de lucru judecat, întrucât reclamantele au urmărit, în ambele dosare, aceeaşi finalitate, a întabulării drepturilor afirmate în cartea funciară; reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu-Gheorghe are numai calitatea de deţinător al imobilului, asupra căruia exercită un drept de folosinţă, fiind invocată în acest sens şi decizia civilă nr. 1295/A din 18.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 171/30.01.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; considerentele sunt contradictorii întrucât, deşi prima instanţă a reţinut calitatea de proprietar şi respectiv de titular al dreptului de folosinţă şi a admis acţiunea în constatare, aceasta a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile relative la invocarea uzucapiunii, conform art. 27 şi art. 28 din Decretul lege nr. 115/1938; achitarea impozitelor nu susţine calitatea de proprietar; reclamanta Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu-Gheorghe nu mai are organe de conducere; apelantul a concluzionat că nu se justifică stabilirea dreptului de proprietate în favoarea unei persoane juridice ce figurează doar scriptic în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
În privinţa dreptului de folosinţă invocat de reclamanta A., apelantul pârât a arătat expres că, potrivit menţiunilor din cartea funciară, Statul este proprietarul construcţiei iar dreptul de folosinţă gratuită asupra terenului a fost înscris în favoarea D., reclamanta A. fiind continuatoarea acestei entităţi, conform H.G. nr. 1646/2004 şi preluând numai acest drept de folosinţă.
S-a mai învederat că instanţele au reţinut definitiv dreptul de folosinţă asupra imobilului în favoarea D., iar nu dreptul de proprietate, şi că imobilul este proprietate publică, inalienabilă, imprescriptibilă şi insesizabilă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 286, art. 287 din C. civ.. S-a subliniat că nedeclararea imobilului de către administratori în inventarul centralizat al Statului nu semnifică lipsa apartenenţei la domeniul public, sens în care au fost redate dispoziţiile art. 858, art. 861 din C. civ., art. 136 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia revizuită a României.
Apelantul pârât a subliniat că potrivit art. 565 din C. civ., proba dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară; a arătat că nu s-a făcut dovada de reclamante că le-a fost transmis dreptul de proprietate de către stat sau că imobilul nu ar mai fi în proprietatea statului, că nu există documente din care să rezulte că D. a edificat construcţia din fonduri proprii, autorizaţia de construcţie nr. x/1970 probând doar executarea lucrărilor la casa de cultură.
Instanţa de apel a avut în vedere aceste argumente expuse de apelantul pârât Statul Român în cererea de apel, şi a reţinut că acesta a recunoscut expres prin această cerere că D. avea un drept de folosinţă asupra terenului şi că acest drept s-a transmis succesoarei sale, reclamanta A., indicând în acest sens fila x apel, paragrafele 2 şi 3, fila x apel, paragraf 6.
În contextul expus, statuarea instanţei de apel în sensul că, deşi ambele apelante au solicitat formal ca instanţa de apel să admită apelurile şi să respingă cererea de chemare în judecată, fără distincţie între pretenţiile diferite ale reclamantelor, această solicitare trebuie apreciată în contextul existenţei unor apeluri motivate prin care se critică expres numai soluţia dată cererii reclamantei Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe şi al efectului devolutiv al apelului, fixat de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., este corectă.
Astfel cum s-a arătat mai sus, limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat presupun ca instanţa de apel să nu rejudece cauza dincolo de aceste limite. Dată fiind recunoaşterea expresă, prin cererea de apel formulată de Statul Român, că A. beneficiază de un drept de folosinţă asupra terenului, în calitatea sa de succesoare a D., contrar susţinerii recurentului în sensul că se impunea ca instanţa de apel să reanalizeze fondul cauzei în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamanta A. care a solicitat instanţei constatarea dreptului de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 4724 mp, instanţa de apel nu avea posibilitatea de a reevalua existenţa acestui drept, opunându-se dispoziţiile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ.
Dispoziţiile tezei finale a art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., care extind efectele apelului şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, nu pot conduce la concluzia contrară, întrucât o atare extindere nu poate fi legitimată în lipsa unui raport de dependenţă între diferitele soluţii pronunţate de instanţa de fond.
Potrivit textului legal indicat, chiar dacă apelantul nu a formulat critici prin motivele de apel decât cu privire la o parte dintre soluţiile din dispozitiv sau dintre considerentele hotărârii atacate, instanţa de apel va fi ţinută să analizeze şi dezlegările date de prima instanţă care se află în dependenţă cu partea din hotărâre pe care apelantul o supune controlului judiciar în mod explicit.
Menţionând soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre atacată, textul legal are în vedere ipoteza cererilor accesorii unuia sau unora dintre capetele de cerere principale soluţionate de prima instanţă şi împotriva cărora apelul a fost declarat, cererile accesorii fiind definite de art. 30 alin. (4) din C. proc. civ. prin referirea la dependenţa acestora de soluţia dată unui capăt principal de cerere. Pe de o parte, nu aceasta este situaţia în cauză, din cererea modificată de reclamante rezultând că fiecare reclamantă a solicitat constatarea unui drept propriu în patrimoniul său.
Pe de altă parte, acest caracter extensiv al efectului devolutiv al apelului îşi găseşte limitarea în observarea poziţiei procesuale a apelantului, or în speţă cererea de apel conţine o recunoaştere expresă a dreptului de folosinţă invocat de reclamanta A.. În contextul speţei, în care instanţa de apel a admis excepţia dovezii lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe, anulându-se în consecinţă cererea sa de chemare în judecată, pe de o parte, analiza argumentelor apelantului pârât care privesc netemeinicia pe fond a pretenţiilor asupra construcţiei formulate partea a cărei cerere a fost anulată, referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat sau la caracterul de bun proprietate publică al construcţiei nu mai putea fi realizată.
Pe de altă parte, analiza aceloraşi chestiuni despre care pârâtul a susţinut în recurs că privesc şi dreptul de folosinţă invocat de reclamanta A. nu putea fi realizată de instanţa de apel în contextul în care respectivul drept a fost recunoscut de apelant, cu consecinţa lipsei învestirii instanţei cu critici privind stabilirea dreptului de folosinţă al acestei reclamante, susţinerile referitoare la existenţa unui drept de proprietate publică nefiind incompatibile cu recunoaşterea dreptului de folosinţă.
Criticând soluţia cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, recurentul pârât a apreciat că obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., din moment ce dreptul de proprietate a Statului Român asupra imobilului înscris în cartea funciară, nu s-a stins. De asemenea, recurentul pârât a criticat modul în care instanţa de apel a aplicat art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
Examinând modul de soluţionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că prima instanţă a avut în vedere că urmează să admită în parte cererea, astfel încât, în temeiul art. 453 alin. (1) şi art. 455 din C. proc. civ., a admis în parte şi solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, obligând fiecare dintre pârâţi să plătească reclamantei A. suma de 7500 RON, reprezentând onorariu expert, onorariu avocaţial, precum şi cheltuieli de deplasare.
Instanţa de apel a sesizat erori cu referire la calcul însă a considerat că acest aspect nu poate forma obiectul căii de atac, ci al procedurilor instituite de art. 442 - 444 din C. proc. civ., şi a constatat că, faţă de soluţia de admitere în parte a cererii, solicitarea de acordare a cheltuielilor a fost şi ea admisă în parte.
Similar susţinerii formulate în trecurs, pârâtul Statul Român a susţinut şi în apel că nu se putea dispune obligarea sa la suportarea acestor cheltuieli, atât timp cât are calitatea de proprietar al terenului.
În mod corect instanţa de apel a considerat că împrejurarea că Statul apare ca şi proprietar al imobilului în evidenţele de carte funciară nu este de natură a justifica înlăturarea obligaţiei de suportare a cheltuielilor de judecată, întrucât dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. nu leagă acordarea cheltuielilor de judecată de conţinutul apărărilor de fond, ci de culpa procesuală iar prin admiterea cererii, chiar şi în parte, pârâtul a căzut în pretenţii, aflându-se în culpă procesuală.
Astfel, fundamentul suportării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală decurgând din pierderea procesului şi despăgubirea integrală a părţii câştigătoare. Pârâtul este în culpă procesuală în cazurile în care cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte. Astfel, reclamantului îi aparţine culpa procesuală pentru partea din cerere care a fost respinsă, iar culpa procesuală va fi a pârâtului pentru partea din pretenţiile reclamantului care a fost admisă. Corespunzător culpei fiecăreia, părţile vor fi obligate reciproc la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte însă proporţionalitatea cheltuielilor cu partea din pretenţii admisă, Înalta Curte constată că stabilirea acestei proporţii reprezintă o chestiune de apreciere în sarcina instanţei de judecată, în acest sens fiind prevederile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora atunci când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, unele cheltuieli de judecată au un caracter indivizibil, cum sunt onorariul de avocat, cel de expert sau al specialiştilor desemnaţi conform art. 330 alin. (3) din C. proc. civ. şi repartizarea lor drept cheltuieli aferente pretenţiilor admise nu se poate realiza cu o precizie matematică.
Instanţa de apel a constatat că nu rezultă că s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., cum a solicitat pârâtul, şi a constatat că apelantul pârât a criticat neaplicarea acestui text legal care vizează posibilitatea reducerii, în cadrul cheltuielilor de judecată, numai a onorariului avocaţial. Instanţa a analizat proporţionalitatea valorii onorariului avocaţial în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. În această analiză, instanţa de apel a ţinut seama de miza litigiului, complexitatea reglementării juridice supusă analizei instanţei, volumul înscrisurilor depuse în probaţiune, durata procedurii de 2 ani, în care s-au alocat peste 20 de termene de judecată, prezenţa şi concluziile apărătorului ales, şi a concluzionat că nu se impunea reducerea cuantumului onorariului avocaţial din cuprinsul cheltuielilor de judecată.
Recurentul pârât a criticat acest raţionament, contestând evaluarea realizată de instanţa de apel cu ocazia aprecierii proporţionalităţii valorii onorariului avocaţial, invocând art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. conform căruia "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."
În această situaţie, este aplicabilă dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 3/2020, obligatorie conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.. Prin această decizie, Înalta Curte a stabilit că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
În decizia menţionată, s-a reţinut că, în astfel de situaţii, se pune în discuţie o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.
Reţinând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Braşov prin AJFP Covasna şi de recurentele-reclamante Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe şi A. împotriva deciziei nr. 1606/Ap din 25 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Braşov prin AJFP Covasna şi de recurentele-reclamante Casa de Cultură a Sindicatelor Sfântu Gheorghe şi A. împotriva deciziei nr. 1606/Ap din 25 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Sfântu Gheorghe prin Primar.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2024.