Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2025
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 24 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/2022, reclamantul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj (SAJ Dolj), în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Dolj, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi Direcţia de Sănătate Publică Dolj, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dreptul de proprietate publică al Statului Român, în subsidiar al Judeţului Dolj, asupra imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj, format din clădire şi teren (clădire P + 1 etaj - 2465 mp suprafaţă desfăşurată, teren - 10943 mp conform măsurătorilor efectuate de S.C. T. C. pen. Project S.R.L. în anul 2018).
I.2. Hotărârea Tribunalului Dolj, secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 593 din 12 octombrie 2023, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţii Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi Consiliul Judeţean Dolj, prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.
I.3. Decizia Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 66 din 28 februarie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj (SAJ DOLJ), împotriva sentinţei civile nr. 593 din data de 12.10.2023, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Consiliul Judeţean Dolj, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi Direcţia de Sănătate Publică Dolj.
I.4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 66 din 28 februarie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 25 aprilie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de judecată C9, astfel cum rezultă din fişa ECRIS şi procesul-verbal de repartizare aleatorie .
Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a învederat că are calitate procesuală, cât şi interes pentru formularea acţiunii în constatare, atât timp cât exercită o folosinţă efectivă asupra bunului pe care îl stăpâneşte neîntrerupt din anul 1995.
Totodată, a apreciat că, în ciuda caracterului subsidiar al unei acţiuni în constatare, respingerea ca nefondat a apelului pe care l-a declarat aduce atingere liberului acces la o instanţă de judecată.
În acest sens a învederat că a întreprins toate demersurile administrative pe care le avea la îndemână pentru a clarifica situaţia juridică a imobilului pe care îl deţine ca sediu central şi implicit temeiul dreptului de folosinţă al instituţiei.
Astfel, pentru un dublu grad de jurisdicţie, instanţa urmează să facă o judecată a cauzei atât sub aspectele de fapt, cât şi a celor de drept deduse judecăţii.
Faţă de cele arătate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecând, să se modifice sentinţa civilă nr. 593 din 12 octombrie 2023, în sensul admiterii acţiunii în constatare a dreptului de proprietate publică al statului român asupra bunului imobil compus din clădire P + 1 etaj, în suprafaţă de 2465 mp şi teren în suprafaţă de 10943 mp situate în Craiova, strada x nr. 3, jud Dolj.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ.
I.5. Apărările formulate în cauză
I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a învederat că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate, ci au fost reluate în integralitate apărările din cererea de chemare în judecată, astfel că recursul este nul, întrucât recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat şi nici normele de drept material încălcate de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte fondul recursului, intimatul-pârât a susţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost admisă în mod corect de instanţa de fond şi legal menţinută de instanţa de apel.
Astfel, a susţinut că, deşi are un interes actual şi legitim în vederea clarificării situaţiei juridice asupra imobilelor teren şi construcţie pentru ca ulterior să se realizeze intabularea acestora, să se constituie dreptul de administrare prin Hotărâre a Guvernului şi să se înscrie în cartea funciară acest drept, în mod corect au apreciat instanţele de fond şi apel că acţiunea este inadmisibilă prin raportare la caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizarea dreptului, clarificarea situaţiei juridice a imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea SAJ Dolj revenind, astfel cum a reţinut instanţa de apel, persoanelor juridice care invocă drepturi proprii asupra lor.
I.5.2. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, apreciind că instanţa de fond şi cea de apel au respins în mod corect acţiunea ca fiind inadmisibilă.
A mai susţinut că este unitate sanitară publică de interes judeţean, iar din Protocolul încheiat cu Serviciul de Ambulanţă Craiova reiese că toate bunurile mobile şi imobile au fost preluate din gestiunea spitalului şi trecute în gestiunea Serviciului de Ambulanţă Craiova.
De asemenea, a învederat că potrivit certificatului de carte funciară nr. x din 22 ianuarie 2019, eliberat de Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară Craiova, se poate observa că Spitalul are intabulat dreptul de administrare al clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea, care sunt date în administrarea spitalului, iar intabularea dreptului de proprietate aparţine judeţului Dolj, domeniul public.
Totodată, a învederat că din listele de inventar rezultă că bunurile în litigiu nu se regăsesc printre bunurile date în administrarea sa.
I.5.3. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Dolj
Intimata-pârâtă a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepţia nulităţii recursului, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurentul-reclamant reluând în integralitate apărările din cererea de chemare în judecată, fără a formula critici de nelegalitate a hotărârii atacate.
Pe fond, a apreciat că în mod corect acţiunea a fost respinsă, întrucât o acţiune în constatarea existenţei dreptului de proprietate publică în patrimoniul altei persoane decât cea a reclamantului ce nu este nici titularul dreptului de proprietate respectiv, dar nici al unui drept de administrare, neavând astfel niciun interes personal, dar având în vedere şi existenţa unei proceduri administrative pentru realizarea dreptului, raportat şi la caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, acţiunea promovată în prezenta cauză este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 35 C. proc. civ.
În consecinţă, a solicitat în principal admiterea excepţiei nulităţii recursului şi în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea deciziei civile nr. 66/28.02.2024 ca fiind temeinică şi legală.
I.5.4. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Consiliul Judeţean Dolj
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că acesta nu cuprinde critici de nelegalitate, ci sunt reluate în integralitate apărările din cererea de chemare în judecată.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că nu au fost îndeplinite condiţiile art. 35 C. proc. civ., reclamantul neavând calitatea de reprezentant al Statului Român şi neputând solicita instanţei de judecată recunoaşterea unui drept pentru o altă persoană.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
II.1 În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) corob. cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-reclamant Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj, Înalta Curte constată următoarele:
Prin întâmpinările formulate intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi Consiliul Judeţean Dolj au invocat excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-reclamant, susţinând că acesta nu cuprinde critici de nelegalitate, ci sunt reluate în integralitate apărările din cererea de chemare în judecată.
Având în vedere excepţia invocată, Înalta Curte constată că, faţă de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii căii de atac intervine numai în situaţia în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, împrejurare care nu se verifică în speţa de faţă.
Această sancţiunea priveşte calea de atac în ansamblul său, astfel încât ea nu va opera în măsura în care cel puţin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. - şi chiar dacă partea a procedat la o încadrare juridică eronată -, urmând a nu fi primite criticile de netemeinicie, prin care se urmăreşte schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, pe baza probelor administrate, ori cele formulate direct în recurs, aşadar omisso medio.
În cauză însă, din cuprinsul cererii de recurs, se decelează critici de nelegalitate, cum ar fi cele privind o pretinsă încălcare a dreptului de acces la o instanţă, acestea putând fi circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În acest context, având în vedere că parte din susţinerile recurentului-reclamant se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) şi ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi Consiliul Judeţean Dolj prin întâmpinări şi va proceda la analiza pe fond a căii de atac.
II.2 În ceea ce priveşte recursul declarat, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Circumstanţele relevante ale litigiului, astfel cum au fost reţinute de instanţele fondului sunt următoarele:
Spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea recurentul-reclamant a fost preluat prin protocol de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, căruia i-a aparţinut iniţial, iar în urma unui control al Curţii de Conturi a demarat prezentul litigiu în vederea stabilirii situaţiei juridice a respectivului imobil situat în Craiova, str. x, compus din clădire P+1etaj, în suprafaţă desfăşurată de 2465 mp şi teren în suprafaţă de 10943 mp.
Astfel, în temeiul art. 35 C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat acţiune în constatarea dreptului de proprietate al altei persoane asupra imobilului mai sus menţionat, motivat de faptul că interesul constă în stabilirea proprietarului pentru ca ulterior să poată întreprinde demersuri pentru a dobândi un drept de administrare.
Prima instanţă a fondului a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 35 C. proc. civ., fiind inadmisibilă o acţiune în constatarea existenţei dreptului de proprietate publică în patrimoniul altei persoane decât cea a reclamantului S.A.J. Dolj ce nu este nici titularul dreptului de proprietate respectiv, dar nici al unui drept de administrare, neavând astfel nici un interes personal, dar având în vedere şi existenţa unei proceduri administrative pentru realizarea dreptului, raportat deci şi la caracterul subsidiar al acţiunii în constatare.
Învestită cu soluţionarea apelului, instanţa devolutivă a fondului a menţinut soluţia primei instanţe, respingând apelul reclamantului ca nefondat, apreciind că acţiunea în constatare nu poate fi utilizată, atât timp cât titularul unui drept de proprietate are la dispoziţie un alt mijloc procedural pentru realizarea dreptului.
Soluţia instanţei de apel a fost criticată de recurentul-reclamant pe motiv că, în ciuda caracterului subsidiar al unei acţiuni în constatare, respingerea ca nefondat a apelului declarat aduce atingere liberului acces la o instanţă de judecată.
Această critică, deşi neîncadrată de recurentul-reclamant în niciunul din cazurile de casare reglementate expres de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi analizată prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), critică pe care prezenta instanţă de recurs o găseşte nefondată.
Astfel, în cauza pendinte, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a dedus judecăţii o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., urmărind să clarifice situaţia juridică al imobilului pe care îl foloseşte drept sediu în care îşi desfăşoară activitatea.
Potrivit dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ. "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".
Textul de lege antereferit reglementează acţiunea în constatare, numită şi în recunoaşterea dreptului sau în confirmare, care reprezintă acea acţiune prin care reclamantul solicită instanţei să constate existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa.
Pentru exercitarea acţiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes şi prin acţiune să nu urmărească constatarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt. Legiuitorul a instituit principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare în raport cu acţiunea în realizarea dreptului. Caracterul subsidiar şi limitat al acestei acţiuni constituie expresia voinţei legiuitorului de a adopta norme prin care actul de justiţie să fie gestionat în mod eficient, astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două acţiuni paralele: una în constatare şi una în realizarea dreptului.
Prezenta acţiune a reclamantului este o acţiune în constatare, supusă regulii prevăzute de art. 35 C. proc. civ. potrivit căreia cererea pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Art. 35 C. proc. civ. consacră, aşadar, principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, fără a face vreo distincţie în funcţie de încadrarea ei în categoria celor interogatorii, provocatorii sau declaratorii, faţă de acţiunea în realizare, ceea ce echivalează cu inadmisibilitatea oricărei categorii a acţiunii în constatare, atât timp cât ar fi deschisă calea acţiunii în realizare, caracterul subsidiar al acţiunii în constatare manifestându-se în raport cu toate posibilităţile procedurale avute pentru realizarea dreptului.
Altfel spus, acest text de lege impune, pentru chiar admisibilitatea acţiunii în constatare, condiţia negativă ca partea să nu poată cere realizarea dreptului dedus judecăţii.
În raport cu aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte reţine că în speţă recurentul-reclamant urmăreşte constatarea pe cale judecătorească a faptului că imobilul în care îşi desfăşoară activitatea este proprietatea publică a statului Român, în subsidiar a Judeţului Dolj.
Or, aşa cum au reţinut şi instanţele fondului, potrivit art. 151 din Legea nr. 95/2006, bunurile imobile, terenuri şi clădiri, în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, fac parte din domeniul public al statului şi sunt administrate de Ministerul Sănătăţii prin instituţiile publice din subordinea sa.
De asemenea, instanţele fondului au reţinut că titularii dreptului de proprietate ai imobilului în litigiu au la îndemână proceduri administrative prin care să stabilească situaţia juridică a acestuia.
Astfel, în cadrul situaţiei de fapt stabilite de instanţa de fond în urma aprecierii probatoriului administrat, de care prezenta instanţă de recurs este ţinută, urmare a controlului său exclusiv de legalitate, s-a reţinut că imobilul ce face obiectul litigiului pendinte nu figurează înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, iar constatarea dreptului de proprietate publică nu se poate realiza, impunându-se mai întâi derularea procedurilor legale în vederea realizării dreptului.
Astfel, în conformitate cu prevederile legale reglementate de H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, Ordinul nr. 1718/2011 pentru aprobarea precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi cu dispoziţiile art. 601 alin. (1) şi (2) rap. la art. 288 alin. (1) din Codul administrativ (reglementări avute în vedere de instanţa de fond şi confirmate de instanţa de apel, dar nereluate în considerentele deciziei recurate), pentru a se stabili alte bunuri în proprietatea publică, trebuie, în primul rând, ca Ministerul Sănătăţii să inţieze procedura pentru actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public şi să solicite completarea hotărârii de guvern cu bunurile proprietate publică, iar în termen de 12 luni de la actualizarea inventarului trebuie să iniţieze procedura privind înscrierea imobilelor din domeniul public al statului în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară şi abia ulterior se procedează la intabularea dreptului de administrare, la cererea administratorului (care în speţă nu este SAJ Dolj, ci Ministerul Sănătăţii, astfel cum au reţinut instanţele fondului în urma probatoriului administrat).
Aşadar, cum reclamantul nu a cerut constatarea existenţei unui drept al său şi cum există procedura administrativă mai sus amintită în vederea realizării dreptului, respectiv a stabilirii situaţiei juridice a imobilului în discuţie, în mod corect au constatat instanţele fondului că acţiunea în constatare trebuie pornită de Statul Român prin Ministerul Finanţelor sau prin Ministerul Sănătăţii, iar nu de reclamant. Aceasta întrucât reclamantul nu invocă drepturi proprii asupra imobilului în care îşi desfăşoară activitatea, neavând calitate nici de titular al dreptului de proprietate şi nici de titular al dreptului de administrare, imobilul aflându-se doar în folosinţa sa, cum însăşi partea a menţionat.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte observă că instanţa de apel în mod corect a apreciat că demersul judiciar al recurentului-reclamant este inadmisibil, acţiunea în constatare neputând fi utilizată, atât timp cât există o procedură administrativă.
În aceste coordonate, Înalta Curte constată, contrar susţinerii recurentului-reclamant, că acesta nu a fost lipsit de posibilitatea clară şi concretă de acces la o instanţă care să dispună asupra cererii sale. Astfel, cererea sa, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., a fost analizată de instanţa de apel, iar faptul că există reglementări legale care stabilesc condiţiile în care se exercită acţiunea în constatare, precum şi faptul că s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de acest text de lege, nu conduc la concluzia că i-a fost încălcat accesul la o instanţă, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
În ceea ce priveşte dreptul de acces la o instanţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acesta este un element inerent al garanţiilor consacrate de art. 6 [Grzęda împotriva Poloniei (MC), 2022, pct. 298, Zubac împotriva Croaţiei (MC), pct. 76 şi următoarele] şi reprezintă un element important al accesului la justiţie, în considerarea faptului că instanţele oferă protecţie împotriva practicilor ilegale şi apără statul de drept. Accesul la instanţă decurge implicit din dreptul la un proces echitabil, deoarece sugerează că litigiile trebuie soluţionate de instanţe.
Dispoziţiile art. 6§1 CEDO garantează fiecăruia dreptul ca o instanţă să ia cunoştinţă de orice cerere relativă la drepturi şi obligaţii cu caracter civil.
Dreptul de acces la instanţă trebuie să fie concret şi efectiv, iar efectivitatea acestuia impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale.
Cu certitudine, dreptul de acces la instanţă nu este însă, absolut. El poate permite limitări admise implicit, deoarece el cere prin însăşi natura sa o reglementare de către stat. În elaborarea unei asemenea reglementări, statul se bucură de o anumită marjă de apreciere. Totuşi, limitele aduse nu trebuie să restrângă accesul la instanţă acordat individului de o asemenea manieră încât dreptul să fie încălcat în însăşi substanţa sa. În plus, aceste limitări nu se conciliază cu art. 6§1 CEDO, decât dacă urmăresc un scop legitim şi există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.
Dreptul de acces la justiţie este încălcat atunci când o persoană este împiedicată în mod nejustificat să se adreseze unei instanţe pentru a-şi apăra un drept sau un interes legitim. Aceasta include situaţii în care accesul la instanţă este refuzat, restricţionat sau îngreunat, fie prin lege, fie prin acţiuni ale autorităţilor sau ale altor părţi implicate.
Or, în speţa pendinte, nu se poate reţine o încălcare a dreptului la instanţă, cu atât mai mult cu cât cererea recurentului-reclamant a fost înregistrată şi soluţionată de instanţele de judecată, partea nu a fost împiedicată în a administra probele necesare în vederea susţinerii cererii formulate, soluţionarea pricinii sale nu a fost tergiversată, nu i s-au impus condiţii restrictive, excesive sau discriminatorii, a beneficiat de dublul grad de jurisdicţie. Prin respingerea acţiunii sale ca inadmisibile, dreptul de acces la instanţă nu a fost afectat în însăşi esenţa sa, soluţia la care instanţele fondului au ajuns fiind o consecinţă a aplicării normelor de procedură, iar nu un formalism excesiv care aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor.
În concluzie, Înalta Curte reţine că, judecând acţiunea în raport cu temeiul său legal concret - art. 35 C. proc. civ. - instanţa de apel a apreciat corect că aceasta este inadmisibilă pentru neîndeplinirea condiţiei legale impuse prin teza finală a acestui text de lege, care instituie o condiţie de procedură a acţiunii în constatarea existenţei unui drept şi, implicit, o sancţiune de ordin procedural, a inadmisibilităţii acţiunii în constatare când condiţia legală nu se verifică, iar respingerea apelului ca nefondat nu constituie o încălcare a liberului acces la o instanţă, astfel cum s-a reţinut supra.
Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj împotriva deciziei nr. 66 din 28 februarie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Consiliul Judeţean Dolj şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj împotriva deciziei nr. 66 din 28 februarie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Consiliul Judeţean Dolj şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2025.