Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 2685/2024

Decizia nr. 2685

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 28 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., Acum S.R.L., K. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R.., S. S.R.L., T. S.R.L., L. S.R.L., U. S.R.L., V. - Cabinet Medical Veterinar Individual, W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L., BB. S.R.L., CC. S.R.L., DD. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.R.L., GG. S.R.L. şi HH. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata către reclamante a sumei de 10.000 RON/lună pentru fiecare contract în perioada decembrie 2019 - data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, până în luna iulie 2020 inclusiv - data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea şi susţinerea prezentului litigiu.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1090 din 14 iulie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea ca nefondată faţă de pârâtul Guvernul României.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a respins acţiunea formulată de reclamantele menţionate împotriva pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 34 A din 22 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în evocarea fondului, a admis în parte acţiunea formulată de reclamante, a obligat pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la plata următoarelor sume: 280.000 RON către DD. S.R.L.; 210.000 RON către A. S.R.L.; 140.000 RON către B. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., J. Care S.R.L., M. S.R.L., O. S.R.L., L. S.R.L., U. S.R.L., HH. S.R.L.; 120.000 RON către S. S.R.L., T. S.R.L.; 70.000 RON către II. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., JJ. S.R.L., K. S.R.L., N. S.R.L., P., Q., R., V. - Cabinet Medical Veterinar Individual, W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L., S.C. BB. S.R.L., KK. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.R.L., LL. S.R.L., MM. S.R.L., GG. S.R.L..

A respins cererea formulată în contradictoriu cu Guvernul României, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2024, s-a solicitat completarea dispozitivului acestei decizii în sensul de a obliga pârâta la plata către reclamanta S.C. P. S.R.L. a sumei totale de 140.000 RON (2 x 70.000 RON), astfel cum s-a solicitat în acţiunea introductivă pentru două locaţii (C.S.B. Râmnicelu şi C.S.V. Puieşti) şi în sensul de a obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

4. Hotărârea de completare a dispozitivului deciziei de apel

Prin sentinţa civilă nr. 527/A din 13.05.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea şi a dispus completarea dispozitivului deciziei menţionate cu menţiunea obligării pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la plata sumei de 70.000 RON suplimentar către S.C. P. S.R.L. şi cu menţiunea obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamante, în cuantum de 59.048,5 RON în primă instanţă şi 10.600 RON în primă instanţă.

5. Calea de atac formulată în cauză

Pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 527A din 13.05.2024, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 34A din 22.01.2024.

În susţinerea recursului, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi diminuarea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa.

În motivarea solicitării, recurenta a susţinut că onorariul avocaţial pretins de reclamanţi este vădit disproporţionat faţă de complexitatea cauzei şi activitatea efectiv prestată de avocat, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. privind reducerea motivată a cheltuielilor de judecată.

În cazul în care instanţa va trece peste această solicitare, recurenta a solicitat diminuarea cheltuielilor ca o măsură de protecţie a bugetului de stat şi proporţional cu randamentul actelor procedurale întocmite în această fază procesuală. În plus, a solicitat instanţei să constate că nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu cauzat de aceasta şi, cu atât mai puţin, o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie.

De asemenea, a învederat că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este o instituţie publică centrală, fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru pentru cererea formulată, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 42/2004, O.U.G. nr. 117/2020, Legea nr. 236/2019, Legea nr. 500/2002 şi O.G. nr. 22/2002.

5. Apărări formulate în cauză

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor, care nu au depus întâmpinare.

La data de 26 noiembrie 2024, intimatele au depus la dosarul cauzei note de şedinţă, prin care au invocat inadmisibilitatea recursului, în raport de natura litigiului - achiziţii publice -, momentul promovării acesteia şi momentul pronunţării, singura cale de atac fiind apelul. Raportat şi la soluţia pronunţată în dosarul principal prin decizia nr. 1890/18.09.2024 a Înaltei Curţi, solicită admiterea excepţiei, cu consecinţa respingerii recursului ca inadmisibil.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului invocată de intimatele-reclamante, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, susţinând că, având în vedere natura litigiului - respectiv materia achiziţiilor publice -, momentul promovării căii de atac şi momentul pronunţării deciziei, singura cale de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii atacate ar fi apelul, nu recursul.

În susţinerea acestei excepţii, au invocat şi soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul principal, prin decizia nr. 1890/18.09.2024, solicitând, în consecinţă, admiterea excepţiei şi respingerea recursului ca inadmisibil.

Potrivit art. 483 alin. (2) şi art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat împotriva hotărârilor date în apel de către curţile de apel sau tribunale, în condiţiile expres prevăzute de lege.

În speţă, hotărârea atacată este pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în complet de apel, iar obiectul litigiului nu se încadrează între cele excluse de la recurs potrivit art. 483 alin. (2), art. 634 alin. (2) C. proc. civ. sau dispoziţiilor speciale incidente.

Faptul că în alte dosare s-ar fi reţinut admisibilitatea exclusivă a apelului nu poate determina, prin analogie, aplicabilitatea aceleiaşi soluţii, cât timp cadrul normativ aplicabil nu a suferit modificări relevante, iar hotărârea atacată se încadrează în categoria celor supuse recursului potrivit legii generale de procedură civilă.

Totodată, se mai reţine că, în speţă, acţiunea a avut ca obiect o pretenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 C. civ., care consacră principiul răspunderii civile delictuale, potrivit căruia "orice persoană are obligaţia să repare prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită, precum şi prejudiciul cauzat prin fapta altuia, de lucrul ori de animalul aflat sub paza sa sau de ruina unui edificiu.

Or, regimul juridic al căilor de atac în această materie este cel stabilit de dreptul comun, respectiv C. proc. civ., iar nu de dispoziţii speciale derogatorii privind achiziţiile publice, câtă vreme obiectul litigiului nu a constat într-o contestaţie în cadrul procedurii de atribuire, ci într-o acţiune în răspundere delictuală.

Astfel, atât din perspectiva temeiului de drept material (art. 1349 C. civ.), cât şi din perspectiva normelor procesuale, recursul formulat este admisibil în condiţiile C. proc. civ., neexistând o interdicţie legală expresă care să conducă la inadmisibilitatea căii de atac exercitate.

Prin urmare, faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că excepţia inadmisibilităţii recursului, astfel cum a fost invocată de intimatele-reclamante, este neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, va fi respinsă.

Examinând recursul declarat în cauză în raport cu excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie.

În speţa pendinte, analizând cererea de recurs formulată de recurenta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, se constată că aceasta a indicat ca motiv de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând diminuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor; argumentează că suma stabilită în sarcina sa ar fi disproporţionată în raport cu complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

Recurenta a susţinut aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., motivat de faptul că suma cerută de reclamanţi (59.048,5 RON în apel şi 10.600 RON în primă instanţă) este nejustificat de mare faţă de activitatea efectiv prestată, solicitând instanţei să constate caracterul disproporţionat al cuantumului pretins şi să procedeze la diminuarea acestuia.

Înalta Curte reţine că respectivele criticile formulate de recurentă vizează exclusiv cuantumul şi proporţionalitatea cheltuielilor de judecată (onorariul avocaţial) stabilite de instanţa de apel. Se constată, însă, că prin aceste critici recurenta nu semnalează vreun viciu de drept al hotărârii (precum aplicarea greşită a legii sau nerespectarea unor norme procedurale), ci contestă pur şi simplu aprecierea făcută de instanţă asupra unei chestiuni de fapt, şi anume mărimea onorariului avocaţial care a fost acordat părţii care a câştigat procesul. Aşadar, nemulţumirea recurentei priveşte temeinicia soluţiei instanţei de apel cu privire la cheltuielile de judecată, şi nu legalitatea acesteia.

Or, stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată cu onorariul de avocat, inclusiv eventuala lor reducere în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., implică prin natura sa o analiză factuală.

Potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., "instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat faţă de valoarea sau complexitatea cauzei ori faţă de activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei". Aplicarea acestei norme presupune, aşadar, ca judecătorul fondului să evalueze dacă onorariul pretins este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea litigiului, munca efectiv prestată de avocat, valoarea obiectului cauzei şi celelalte împrejurări concrete ale speţeim.

O astfel de evaluare se sprijină preponderent pe constatări faptice (natura şi volumul activităţii avocatului, dificultatea cauzei, durata procesului etc.), şi nu pe interpretarea propriu-zisă a normei juridice aplicabile.

Relevante sunt, sub acest aspect, dezlegările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cuprinse în Decizia nr. 3/2020 pronunţată în recurs în interesul legii, care a soluţionat problema de drept referitoare la posibilitatea încadrării criticilor vizând doar cuantumul onorariului de avocat în motivele de recurs: "Motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor […] nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

În consecinţă, chestiunea proporţionalităţii onorariului ţine de temeinicia hotărârii şi nu poate fi cenzurată pe calea recursului, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, critica recurentei referitoare la cuantumul onorariului avocaţial şi, în general, la întinderea cheltuielilor de judecată nu relevă niciun motiv de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., atrăgând sancţiunea nulităţii recursului, conform dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1), raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează să constate nulitatea recursului formulat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului ca neîntemeiată.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva deciziei nr. 527 A din 13 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.