Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2022, reclamantul Ministerul Sportului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact, să se constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale Ordinare şi de Alegeri a Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact din data de 02 decembrie 2019 şi a hotărârii Adunării Generale Ordinare şi de Alegeri a Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact din data de 25 februarie 2020, în raport cu dispoziţiile art. 36 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 206 şi 207 C. civ. şi dispoziţiile art. 10 şi art. 75 din Statutul Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact.
Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa nr. 1494 din 26 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a tardivităţii cererii de chemare în judecată; a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ministerul Sportului şi a constatat nulitatea hotărârii Adunării Generale a Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact din data de 25 februarie 2020, de alegere în calitate de preşedinte a d-lui A.; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.
Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia nr. 976A din 10 iulie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact împotriva sentinţei menţionate.
II. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâta Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact, criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., după cum urmează:
Instanţa de apel a confirmat în mod greşit soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, invocată în considerarea lipsei calităţii de membru asociat al recurentei şi la împrejurarea că cererea privind anularea unei hotărâri adoptate de Adunarea Generală a Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact poate fi formulată doar în cadrul procedurii necontencioase de înscriere a hotărârii contestate în Registrul Federaţiilor aflat la grefa Tribunalului Bucureşti, precum şi la excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, ambele prin raportare la dispoziţiile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
Astfel, achiesând la raţionamentul primei instanţe şi reţinând că art. 216 alin. (1) C. civ. conţine prevederi similare celor ale art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, având în vedere şi alin. (6)-(7) ale aceluiaşi articol, instanţa de apel a concluzionat că Ministerul Sportului, în exercitarea atribuţiilor de supraveghere şi control a structurilor sportive, conform art. 18 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 69/2000, are interes să atace hotărârea adunării generale în cauză prin invocarea nulităţii absolute a acesteia. Drept urmare, a apreciat că această autoritate publică are calitate procesuală activă în litigiul pendinte, reţinând, totodată, că nu este aplicabil termenul de 15 zile prevăzut de art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, acţiunea fiind imprescriptibilă.
Referitor la caracterul de normă specială al O.G. nr. 26/2000 în materia funcţionării asociaţiilor şi fundaţiilor în raport cu art. 216 C. civ., care face parte din reglementarea generală a funcţionării persoanei juridice, instanţa de apel a reţinut că art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 reglementează exclusiv situaţia în care hotărârile adunărilor generale ale asociaţiilor şi fundaţiilor sunt atacate în justiţie de către membrii acestor entităţi; cu toate acestea, a apreciat că nu exclude dreptul terţilor de a ataca în justiţie respectivele hotărâri, astfel că s-ar completa sub acest aspect cu dispoziţiile art. 216 alin. (6) C. civ.
Din această perspectivă, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a făcut o aplicare eronată a principiului specialia generalibus derogant şi nu a respectat Decizia nr. 28/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragrafele 33-35, 44-45, prin care s-a stabilit că ipotezele de excludere a asociatului prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se completează cu prevederile art. 1928 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.
Astfel, art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 reglementează limitativ situaţiile şi condiţiile în care poate fi atacată în justiţie o hotărâre a adunării generale a unei asociaţii, fundaţii sau federaţii, motiv pentru care această normă nu se completează cu alte situaţii prevăzute de cadrul general în materia funcţionării persoanei juridice.
Prin urmare, atât timp cât hotărârile adunării generale fac obiectul unei reglementări speciale, completarea pe care C. civ. o aduce normei menţionate vizează orice alte hotărâri şi decizii ale asociaţiei/federaţiei, după cum rezultă din art. 216 alin. (1) C. civ.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod greşit considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 689/2011, în legătură cu domeniul de aplicabilitate a art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, făcând referire în acest sens la decizia nr. 484 din 21 noiembrie 2013 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 56 din 22.01.2014, prin care forul constituţional s-a pronunţat explicit cu privire la dreptul altor persoane interesate de a ataca în justiţie hotărârile adunării generale ale unei asociaţii sau fundaţii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva- prin Direcţia Silvică Mureş într-un dosar având ca obiect constatarea nulităţii unui act juridic al unei asociaţii şi a vizat dispoziţiile art. 11, art. 23 alin. (1)-(3) şi art. 25 din O.G. nr. 26/2000.
Recurenta a susţinut, totodată, că aplicarea de către instanţa de apel în mod exclusiv a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. g) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 884/2001, fără coroborarea acestora cu celelalte norme legale incidente în speţă pentru determinarea scopului legiuitorului în edictarea reglementărilor respective, echivalează cu greşita aplicare a legii şi, implicit, cu stabilirea unor concluzii eronate, ceea ce determină incidenţa motivului de casare art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Art. 95 din Legea nr. 69/2000 prevede că această lege se completează cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, iar art. 6 alin. (2) pct. g din ordonanţă prevede că elementele statutare cuprind componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control.
Art. 6 alin. (2) pct. g din O.G. nr. 26/2000 nu diferă de norma cuprinsă în art. 25 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 69/2000, deoarece, chiar dacă acest din urmă text de lege prevede că statutul cuprinde componenţa nominală a organelor de conducere, administrare şi control ale federaţiei sportive naţionale, trebuie avut în vedere că art. 25 din Regulamentul menţionat reglementează procedura dobândirii personalităţii juridice.
Aşadar, şi în cazul art. 25 din regulamentul menţionat legiuitorul a avut în vedere componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale federaţiei, deoarece norma respectivă reglementează obţinerea personalităţii juridice a federaţiei, adică momentul înfiinţării acesteia, respectiv forma iniţială a statutului.
Pe de altă parte, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 69/2000 prevede că rolul Ministerului Sportului este de coordonare a activităţii din domeniul educaţiei fizice şi sportului, astfel încât atribuţiile sale de control al legalităţii activităţii federaţiilor sportive naţionale nu pot exceda elementelor importante, de substanţă, ale activităţii acestora, circumscrise domeniului educaţiei fizice şi sportului. Astfel, Ministerul Sportului nu are competenţa de a se implica în oricare activitate administrativă realizată la nivelul structurilor sportive, precum cea de alegere a organelor de eontrol, deoarece o astfel de extindere a atribuţiilor sale ar reprezenta un control total asupra structurilor sportive, ceea ce echivalează cu o ingerinţă nepermisă în funcţionarea acestora.
Prin urmare, instanţa de apel, în mod greşit, a acordat prevalenţă dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. g) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 884/2001, pe baza cărora a concluzionat că orice modificare a componenţei nominale a organelor de conducere, administrare şi control ale federaţiei sportive naţionale reprezintă o modificare a statutului acesteia, ceea ce determină obligativitatea obţinerii avizului prealabil al Ministerului Sportului, sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 36 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 69/2000.
De asemenea, aprecierea instanţei în sensul că interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor legale ar avea ca efect înlăturarea aplicării lor echivalează şi cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., aplicarea legii în cazurile deduse judecăţii presupunând interpretarea ei, conform art. 9 alin. (3) C. civ.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 535, art. 536, art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În această privinţă, a arătat că în cadrul procedurii de înscriere în Registrul Federaţiilor a Hotărârii Adunării Generale Ordinare şi de Alegeri a Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact din 25 februarie 2020, cererea recurentei a fost respinsă iniţial de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă prin sentinţa civilă nr. 12FED din 28 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020. motivul fiind că adoptarea respectivei hotărâri s-a realizat în lipsa avizului prealabil al Ministerului Sportului; apelul declarat împotriva sentinţei menţionate a fost admis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 633A din 14 aprilie 2021, dispunându-se schimbarea în tot a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii cererii de înscriere în Registrul Federaţiilor a Hotărârii Adunării Generale din 25 februarie 2020.
În esenţă, admiterea apelului a fost fundamentată pe o analiză complexă şi judicioasă a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, pe care le-a evocat şi în cuprinsul prezentei cereri, concluzionându-se că hotărârea din 25 februarie 2020 de modificare nominală a componenţei organelor de conducere, administrare şi control ale Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact nu reprezintă o modificare a actelor constitutive ale recurentei, motiv pentru care nu era necesar avizul prealabil al ministerului de resort.
Chestiunea litigioasă rezolvată prin decizia civilă menţionată o reprezintă incidenţa prevederilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 în cadrul procedurii de adoptare a Hotărârii Adunării Generale a Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact din 25 februarie 2020.
Instanţa de apel a considerat că decizia civilă nr. 633A din 14 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020 nu se regăseşte sub incidenţa puterii lucrului judecat, deoarece a fost pronunţată într-o procedură necontencioasă, fiind invocat în acest sens art. 535 C. proc. civ., care prevede că încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritatea de lucru judecat.
În hotărârea recurată, instanţa de apel a arătat că raţiunea edictării art. 535 C. proc. civ. decurge din specificul procedurii necontencioase, care nu soluţionează un litigiu şi nu statuează asupra unei situaţii juridice contradictorii. În schimb, nu a făcut nicio referire la art. 536 alin. (1) C. proc. civ., invocat în cadrul motivelor de apel ce au vizat chestiunea analizată, conform cărora dispoziţiile art. 527-535 referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispoziţiile de procedură contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii.
Art. 535 C. proc. civ. care reglementează strict aspectul autorităţii de lucru a încheierilor pronunţate în procedură necontencioasă nu se poate completa, în mod logic, decât cu reglementările de procedură contencioasă referitoare la acelaşi aspect, şi anume la autoritatea/puterea de lucru judecat. Or, prin decizia nr. 633A din 14 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti a fost dezlegată o chestiune de drept care nu are legătură cu caracterul necontencios al procedurii în cadrul cărei a fost pronunţată, context în care această hotărâre produce efectul puterii lucrului judecat, în temeiul art. 536 alin. (1) raportat la art. 535 C. proc. civ.
A considerat că o astfel de ipoteză a fost avută în vedere de legiuitor prin edictarea art. 536 alin. (1), respectiv cea în care, în cadrul procedurii necontencioase, sunt dezlegate chestiuni litigioase sau de drept care nu au o legătură directă cu caracterul necontencios al cererii, deoarece, în caz contrar, ar fi stipulat, cu valoare de principiu absolut, că, în nicio situaţie, hotărârile pronunţate în procedură necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat.
III. Apărările formulate în cauză
La data de 31 octombrie 2024, prin poştă electronică, în termen legal, intimata-reclamantă Agenţia Naţională pentru Sport (succesoare în drepturi şi obligaţii Ministerului Sportului) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică.
La data de 15 noiembrie 2024, prin poştă electronică, recurenta-pârâtă Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de partea adversă prin întâmpinare şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, arătând că argumentele expuse de intimata-reclamantă nu au fost particularizate motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, ci conţin reluarea, în esenţă, a considerentelor hotărârii pronunţate de instanţa de apel, pe care recurenta le-a criticat sub aspectul nelegalităţii, precum şi situaţia dosarului nr. x/2017
IV. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În raport de dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., avându-se în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 23 februarie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului declarat în cauză la data de 10 decembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Prin primul motiv de recurs, recurenta-pârâtă a criticat menţinerea soluţiei primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată, susţinând că instanţa de apel a aplicat în mod greşit principiul specialia generalibus derogant, atunci când a acordat prioritate normei generale reprezentate de art. 216 alin. (6) C. civ., în detrimentul art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000.
Critica astfel formulată nu este fondată.
Art. 216 C. civ. reglementează nulitatea actelor emise de organele persoanei juridice, iar alin. (7) stipulează că "Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel."
Pentru ca alin. (6) al art. 216 C. civ. să nu fie incident, ar fi trebuit ca O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii să dispună contrariul, derogând, astfel, de la dreptul comun.
Or, după cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel, legea specială în materie nu conţine vreo prevedere contrară art. 216 alin. (6) C. civ., potrivit căruia "Dacă se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată".
Art. 23 din O.G. nr. 26/2000 prevede în alin. (2) exclusiv termenul în care hotărârile adunării generale (inclusiv a unei federaţii) pot fi atacate în justiţie în ipoteza în care titularul acţiunii este un membru asociat care nu a luat parte la adunarea generală sau care a votat împotrivă şi a cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă.
Prin urmare, legea specială derogă de la dreptul comun exclusiv într-o ipoteză particulară şi, chiar în acel caz, doar în privinţa termenului de formulare a acţiunii în anularea unei hotărâri a adunării generale, fără a conţine vreo dispoziţie referitoare la îndreptăţirea terţilor de a ataca în justiţie o hotărâre a adunării generale a unei asociaţii sau fundaţii, contrară art. 216 alin. (6) C. civ.
Alin. (2) al art. 23 din O.G. nr. 26/2000 trebuie citit în contextul alin. (1) al normei, care prevede că "Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii, ale actului constitutiv şi ale statutului sunt obligatorii chiar şi pentru membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă."
Prin coroborarea alin. (1) şi (2) ale art. 23, reiese intenţia legiuitorului de a asigura accesul la justiţie acelor persoane care, deşi nu au participat sau nu au fost de acord cu hotărârea adoptată, suportă efectele acesteia, iar nu de a limita sfera persoanelor îndreptăţite să atace o hotărâre a adunării generale.
În consecinţă, ţinându-se cont şi de art. 80 din O.G. nr. 26/2000, în conformitate cu care "Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile C. civ..", instanţa de apel a procedat corect făcând aplicarea normei de drept comun, pentru ipoteza în care un terţ a invocat motive de nulitate absolută a hotărârii adunării generale.
Referirea recurentei la raţionamentul juridic din Decizia nr. 28/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este lipsită de relevanţă, întrucât şi în prezenta cauză, la fel ca în decizia invocată, s-a verificat principiul specialia generalibus derogant, ajungându-se la un rezultat diferit în urma unei analize efective a raportului dintre legea generală şi legea specială (decizia din mecanismul de unificare jurisprudenţială viza raportul dintre art. 222 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1928 C. civ.).
Nici Decizia nr. 484/21.11.2013 a Curţii Constituţionale nu are vreo relevanţă în speţă, dat fiind că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, alături de alte norme din ordonanţă, a fost respinsă ca inadmisibilă, neputându-se vorbi despre efectul general obligatoriu prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Pe de altă parte, nici măcar considerentul la care se face referire nu prezintă importanţă, cât timp s-a reţinut că titularul excepţiei de neconstituţionalitate urmărea, practic, modificarea şi completarea O.G. nr. 26/2000, demers ce nu relevă o problemă de constituţionalitate şi nefiind, astfel, de competenţa Curţii Constituţionale.
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a confirmat în mod corect soluţia primei instanţe de respingere a excepţiilor procesuale, motiv pentru care va respinge critica pe acest aspect.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. (4) şi (6) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 pentru ipoteza alegerii unui nou preşedinte, pornind de la premisa eronată că modificarea componenţei organelor de conducere, administrare şi control ar echivala cu o modificare a statutului federaţiei.
Critică recurentei este nefondată.
În conformitate cu art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, "Statutul cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute: (...) g) componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei".
Art. 36 alin. (4) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 prevede că "modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federaţiilor sportive naţionale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obţinut avizul expres al Ministerului Tineretului şi Sportului", iar conform alin. (6) al aceleiaşi norme, o asemenea modificare, fără respectarea alin. (4), este nulă de drept.
Recurenta-pârâtă nu a contestat că statutul unei federaţii sportive cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute, elementele obligatorii prevăzute de art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, inclusiv pe cel de la lit. g), însă, după cum s-a arătat, a pretins că, în cazul modificării cerinţei de la lit. g), nu este aplicabil art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 şi nu este necesar avizul expres al Ministerului Tineretului şi Sportului.
Or, nu există nicio raţiune pentru ca modificarea componenţei nominale a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale unei federaţii să nu reprezinte o modificare a statutului. În caz contrar, ar fi vorba despre o situaţie de excepţie, ce ar fi trebuit prevăzută în mod expres, dar nici Legea nr. 69/2000, nici O.G. nr. 26/2000, nu cuprinde vreo dispoziţie din care să reiasă vreo distincţie, la modificarea statului, în privinţa elementelor obligatorii din statut. În absenţa unei astfel de norme, interpretarea propusă de către recurentă echivalează cu o adăugare nepermisă la lege.
Menţionarea în art. 6 alin. (2) lit. g) din O.G. nr. 26/2000 doar "a celor dintâi" organe de conducere, administrare şi control ale unei federaţii nu conduce la concluzia, susţinută de recurentă, anume aceea că statutul va continua să cuprindă această componenţa nominală, indiferent de eventuala modificare a acesteia. Dacă statutul, în forma necesară dobândirii personalităţii juridice, cuprinde obligatoriu inserarea componenţei iniţiale, pentru identitate de raţiune, el trebuie să reflecte şi modificarea componenţei nominale, ceea ce înseamnă tocmai o modificare a statutului.
Mai mult decât atât, este aplicabilă mutatis mutandis Decizia nr. 19/2023 a Înaltei Curţi - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 86 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a tranşat că "Afilierea de noi membri ai unei fundaţii sportive reprezintă o modificare de act constitutiv sau, după caz, de statut, în sensul dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000."
Sunt relevante pentru situaţia din speţă considerentele următoare:
"74. Totodată, trebuie avut în vedere că, atunci când se referă la "modificarea statutului asociaţiei", precum şi la aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12, art. 33 al Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 nu face nicio distincţie sau nuanţare, ceea ce înseamnă că, în aplicarea regulii de interpretare potrivit căreia unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate face, modificarea oricăruia dintre elementele obligatorii de conţinut ale statutului trebuind să urmeze, în mod unitar şi cu o egală fidelitate, aceleaşi reguli şi să se supună aceloraşi exigenţe.
75. Dacă legiuitorul ar fi avut în intenţie ca, în cazul modificării anumitor elemente de conţinut ale statutului, să simplifice procedurile ori, în genere, condiţiile cerute pentru valabila efectuare a acestor modificări, ar fi stabilit, prin norme speciale şi derogatorii, care sunt situaţiile în care modificarea statutului poate fi realizată în alte condiţii, după cum ar fi prevăzut şi procedura de urmat în aceste situaţii.
76. Întrucât, de lege lata, asemenea norme cu caracter derogatoriu lipsesc, interpretarea nu doar literală, ci şi sistematică a legii trimite la concluzia că orice modificare a unui element de conţinut al statutului dintre acelea prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 trebuie să respecte condiţiile şi procedurile stabilite pentru înfiinţarea asociaţiei (federaţiei) şi dobândirea de către aceasta a personalităţii juridice.
77. Singurele excepţii care ar fi putut fi îngăduite ar fi fost acele cazuri în care, în mod expres şi fără echivoc, legea ar fi stabilit ipoteze derogatorii şi limitele acestor derogări."
În prealabil, la considerentele 64 şi 70, se subliniase importanţa egală pe care legiuitorul o acordă tuturor elementelor obligatorii ale statutului, întrucât art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 impune sancţiunea nulităţii în cazul absenţei din statut a oricăruia dintre elementele de conţinut pe care textul legal le menţionează, iar nu doar a unora dintre ele.
Considerentele Deciziei nr. 19/2023 pronunţate în interesul legii, sus-citate, se referă la toate elementele obligatorii prevăzute de art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, arătând în mod explicit că modificarea oricăruia dintre acestea reprezintă o modificare a statutului şi trebuie să urmeze, în mod unitar şi cu o egală fidelitate, aceleaşi reguli şi să se supună aceloraşi exigenţe.
Chiar dacă dezlegarea în sine vizează un alt element dintre cele de la art. 6 alin. (2), faţă de considerentele sale, ce sprijină soluţia adoptată, făcând corp comun cu aceasta, Înalta Curte constată că raţionamentul juridic din decizia în interesul legii este valabil pentru identitate de raţiune şi în prezenta cauză.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge critica recurentei pe aspectul în discuţie, în condiţiile în care instanţa de apel a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. (4) şi (6) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este fondat.
Contrar celor susţinute de către recurenta-pârâtă, instanţa de apel a confirmat în mod corect constatarea primei instanţe, potrivit căreia decizia nr. 633/14.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă nu are autoritate de lucru judecat în cauză, faţă de art. 535 C. proc. civ., ce prevede că "Încheierile pronunţate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat."
Nu poate fi primit argumentul recurentei, întemeiat pe art. 536 alin. (1) din cod, care stipulează completarea dispoziţiilor art. 527-535 cu dispoziţiile de procedură contencioasă.
Trimiterea la procedura contencioasă vizează cazurile în care procedura necontencioasă nu are reguli proprii şi este necesară identificarea normei aplicabile într-o asemenea situaţie. Or, efectele încheierii pronunţate în procedura necontencioasă sunt în mod expres prevăzute în art. 535, ceea ce exclude aplicarea art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge şi această critică şi, faţă de toate considerentele expuse, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact împotriva deciziei nr. 976A din 10 iulie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 decembrie 2024.