Ședințe de judecată: Februarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 248/2021

Decizia nr. 248

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2021

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1723 din 24 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 752/2019 din 4 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, reţinându-se că în speţă nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect a în care s-au pronunţat cele două hotărâri pretins contradictorii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., susţinând că, în mod greşit, s-a reţinut prin decizia atacată că cererea de revizuire ar fi inadmisibilă, de vreme ce există soluţii contrare în speţe similare, fiind îndeplinită condiţia triplei identităţi.

Recursul, fiind de competenţa Înaltei Curţi, a urmat procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 aprilie, Completul de filtru a dispus comunicarea raportului.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurent.

Conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ instituind sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar, dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată şi reluarea susţinerilor din cererea iniţială nu sunt suficiente, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.

Or, această situaţie este incompatibilă cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru aceste considerente şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1723 din 24 septembrie 2020 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1723 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2021.