Ședințe de judecată: Februarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 379/2021

Decizia nr. 379

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3489 din 14 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimat recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., recursul fiind înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020.

Cu referire la recursul ce formează obiectul cauzei, înainte de a proceda la expunerea şi analiza criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul a fost exercitat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., ceea ce atrage sancţiunea procedurală a tardivităţii cererii.

Prin hotărârea atacată cu recurs s-a constatat perimarea unei cereri de recurs.

Conform art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare. Când perimarea se constată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători."

În speţă, hotărârea recurată a fost pronunţată la 14 iulie 2020, astfel că termenul în care putea fi exercitat recursul, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din C. proc. civ., s-a împlinit la 20 iulie 2020.

Or, cererea de recurs a fost transmisă prin fax şi înregistrată pe rolul instanţei la 22 iulie 2020, cu depăşirea termenului de 5 zile de la pronunţarea hotărârii, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin administrator B., împotriva Deciziei nr. 3489 din 14 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2021.