După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti- Secţia I civilă, la data de 16 iulie 2020, sub nr. x/299/2020, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâţii B, C, Primăria Sectorului 1 Bucureşti, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, solicitând declararea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 8/16 din 22.03.1976, întocmit de C.E.C.P. Sector 8 Bucureşti, şi a cărţii funciare nr. (...) (nr. vechi (...)), a certificatului nr. 1010329/14.11.2000, a fişei bunului imobil, a releveului scara 1:100, cu repunerea părților în situația anterioară şi cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul a invocat art. 1 din Decretul nr. 31/1954, art. 2 din Decretul nr. 167/1958, art. 948 - 949, art. 953 - 956, art. 966 - 968 C. civ. de la 1864 cu aplicarea art. 6 Noul C. civ., Legea nr. 4/1973, Legea nr. 5/1973, Decretul nr. 122/1974, Legea nr. 7/1996, Legea nr. 114/1996, art. 6 par. 1 CEDO.
Prin sentinţa civilă nr. 836 din 09 februarie 2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti- Secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti- Secţia a IV-a civilă, în data de 09 martie 2021, sub acelaşi număr de dosar.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 987 din 01 iulie 2021, Tribunalul Bucureşti- Secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sectorului 1 Bucureşti, prin Primar, Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 1, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, B şi C, ca fiind lipsită de interes. Totodată, a obligat reclamantul la plata către pârâtul B a sumei de 2.900 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel
Prin decizia civilă nr.1928A din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantul A şi de pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară împotriva sentinţei civile nr. 987/01.07.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a IV-a civilă. A obligat reclamantul la plata către intimatul B a sumei de 3300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A, cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut aplicarea greşită a normelor de drept material raportat la situaţia de fapt şi la cadrul procesual stabilit, arătând că „diferendul” menţionat de instanţa de apel, ca existând între părţile litigiului, a apărut atunci când recurentul a luat cunoştinţă despre actele cadastrale false depuse la dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014.
Instanţa de apel a realizat o analiză a actelor translative de proprietate prin care intimaţii D au dobândit proprietatea celor două camere aflate la mansardă, raportat la diverse cauze civile purtate între părţi, îndepărtându-se astfel de la cadrul procesual stabilit prin petitul acţiunii şi, ulterior, prin cererea de apel, făcând o confuzie cu privire la titlul de proprietate nr.8/16/1976.
Instanţa de apel a asociat titlul de proprietate nr.8/16/1976, atacat, cu desfiinţarea în parte a HCGMB nr.1684/1998, prin sentinţa civilă nr. 7725/20.04.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă în dosarul nr. x/299/2010.
Or, această desfiinţare nu are nicio legătură cu frauda la lege comisă de Administraţia Financiară Sector 8 la data eliberării titlului de proprietate nr. 8/16/1976, acest din urmă act nefacând obiectul niciunei cercetări judecătoreşti.
A mai arătat recurentul că nici titlul de proprietate, nici actele cadastrale în discuţie, nu au fost cuprinse în referatul de clasare din 23.08.2018 sau în ordonanţa procurorului din 16.10.2018, astfel că, şi sub acest aspect, instanţa de apel s-a aflat într-o gravă eroare, fapt ce a condus la pronunţarea soluţiei recurate.
Cu privire la lipsa de interes a recurentului-reclamant în promovarea acţiunii, curtea de apel a preluat argumentele tribunalului, care sunt străine de natura cauzei, contradictorii, dar şi neserioase.
În cazul anulării titlului de proprietate din 22.03.1976, repunerea părţilor în situaţia anterioară nu atrage după sine anularea contractului de vânzare-cumpărare din 17.01.1975, deoarece titlul a fost întocmit în baza contractului şi nu invers.
Ar fi fost lipsită de interes acţiunea reclamantului doar dacă diferenţa reclamată care nu există în actele translative de proprietate ale intimaţiilor D, nu s-ar fi suprapus cu suprafeţele locative proprietatea reclamantului.
Astfel, recurentul-reclamant a cunoscut frauda la lege în ce priveşte emiterea titlului de proprietate al intimaţilor-pârâţi din hotărârea penală nr. 232/299/2017* emisă în dosarul penal amintit, fapt ce a condus la formularea celui de-al doilea capăt de cerere, respectiv cel privind constatarea nulităţii absolute a Cărţii Funciare (...).
Or, din perspectiva admiterii acestor capete de cerere, recurentul-reclamant are atât calitate procesuală activă, cât şi interesul de a solicita radierea din cartea funciară a înscrierilor nelegale existente, formalităţile de carte funciară fiind subsecvente consecinţelor admiterii acţiunii. Caracterul admisibil sau inadmisibil al acestor petite nu afectează interesul şi calitatea reclamantului de a se adresa instanţei.
Referitor la considerentele instanţei de apel în sensul că, şi în cazul eventualei anulări a titlului de proprietate al intimaţilor, imobilul s-ar întoarce în patrimoniul Municipiului Bucureşti, acesta fiind autorul intimaţilor, iar apelantul nu ar beneficia în niciun fel în urma pronunţării nulităţii titlului, întrucât dreptul său de proprietate este fundamentat pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995 şi este distinct de cel al autoarei sale de la care a avut loc preluarea abuzivă a imobilului, recurentul a susţinut că aceste prezumţii sunt netemeinice pentru că faptele sesizate au fost comise în anul 2000, după emiterea HCGMB 1684/1998, dar şi pentru că în patrimoniul Municipiului Bucureşti nu se poate întoarce ceva ce nu există.
În ce priveşte folosirea titlului fraudulos, din înscrisurile deţinute şi depuse la dosarul cauzei, rezultă că intimaţii au folosit titlul contestat după emiterea HCGMB 1684/1998, odată cu declaraţia nr. 601841/14.01.1999 înregistrată la registratura DGITL, prin care intimaţii D au susţinut, în mod nereal, că deţin în baza titlului de proprietate nr.8/16/1976 la adresa imobilului în litigiu, un teren în proprietate în suprafaţă de 148,58 mp, ocupat de clădiri şi curte de 51,67 mp.
Astfel, deşi nulitatea absolută ocroteşte un interes general, un asemenea interes nu exclude existenţa şi a unui interes individual (personal), iar persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obţinerea unui folos propriu din anularea actului respectiv.
Recurentul-reclamant a arătat că are un interes personal, cum ar fi suprapunerea suprafeţelor sale locative cu cele ale intimaţilor derivate din titlul de proprietate atacat şi promovarea acţiunii de anulare, putând astfel promova căile extraordinare de atac în dosare intrate sub autoritate de lucru judecat şi, pe cale de consecinţă, să redobândească dreptul său de proprietate, pentru că emiterea unui act administrativ cu încălcarea dispoziţiilor legale reprezintă cauză de nulitate absolută, interesul ocrotit fiind unul general.
Astfel, recurentul a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, în sensul că instanţa de apel a preluat motivarea instanţei de fond, fără a analiza întreaga situaţie dedusă judecăţii.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind respinsă cererea privind nulitatea absolută a actelor care au stat la baza înfiinţării Cărţii Funciare (...), acte întocmite prin fraudă la lege, instanţa de apel ignorând cu desăvârşire motivele de apel formulate sub acest aspect.
5. Apărările formulate în cauză
În data de 13 mai 2024, intimaţii C şi B au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În 13 mai 2024, intimata Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În 29 mai 2024, intimata Primăria Sectorului 1 Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În 10 iunie 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimaţii C şi B şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, iar în 21 iunie 2024, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Primăria Sector 1 Bucureşti, solicitând respingerea excepţiei nulităţii, ca tardiv formulată, întrucât întâmpinarea nu a fost depusă în termenul legal.
În 6 noiembrie 2024, după reţinerea cauzei în pronunţare, intimata Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti a depus concluzii scrise, prin care a solicitat anularea recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În 13 noiembrie 2024, recurentul-reclamant a depus concluzii scrise.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Primăria Sectorului 1 Bucureşti, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin întâmpinarea depusă în data de 29 mai 2024, intimata Primăria Sectorului 1 Bucureşti a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, susţinând că recurentul-reclamant nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare invocate şi nici nu a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul temeiurilor juridice aplicate speţei care au condus la respingerea acţiunii, ca nefondată, ci a reprodus prin cererea de recurs starea de fapt reţinută în cauză.
Prin răspunsul la întâmpinarea acestei intimate, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepţiei nulităţii, ca tardiv formulată, pe motiv că întâmpinarea nu a fost depusă în termenul legal.
Analizând actele dosarului, se constată, într-adevăr, că întâmpinarea formulată de intimata Primăria Sectorului 1 Bucureşti a fost depusă în data de 29 mai 2024, cu depăşirea termenului legal de 30 zile prevăzut de art. 490 alin. (2) prin raportare la art. 471 ind. 1 alin. (3) C. proc. civ., întrucât comunicarea cererii de recurs s-a efectuat în data de 11 aprilie 2024.
Însă, având în vedere că excepţia nulităţii este o excepţie de ordine publică, aceasta poate fi invocată de părţi sau de judecător în orice stare a judecăţii, potrivit art. 178 C. proc. civ., motiv pentru care nu se poate reţine tardivitatea invocării excepţiei nulităţii recursului, aşa cum susţine recurentul.
Examinând excepţia nulităţii recursului, se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, din conţinutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate de lege.
În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancţionată cu nulitatea.
Aceasta întrucât, motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci şi expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor menţionate anterior.
Analizând criticile formulate, se observă că recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Astfel, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat că decizia recurată nu cuprinde, de fapt, motivele pe care se întemeiază, în sensul că instanţa de apel a preluat motivarea primei instanţe, fără a analiza întreaga situaţie dedusă judecăţii.
Prin această critică, aparent subsumabilă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul nu învederează, în realitate, aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte decizia recurată, iar simpla susţinere că instanţa de apel a preluat motivarea primei instanţe, fără o argumentaţie dezvoltată asupra acestei critici nu poate fi apreciată ca vizând nelegalitatea deciziei recurate, întrucât părţile au obligaţia atât de a indica motivul de casare invocat, cât şi de a-l dezvolta cu critici concrete şi pertinente care să poată fi examinate în această cale extraordinară de atac.
Or, recurentul a expus stări de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecății exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluției pronunțate de către instanța de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situației de fapt ori evaluarea probatoriilor.
Prin urmare, recurentul nu a învederat motive străine sau contradictorii şi nici nu a prezentat de ce pretinde că hotărârea recurată este nemotivată, ci a expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt și probe, care nu pot fi subsumate motivului de casare invocat.
În acelaşi mod a procedat recurentul şi atunci când a invocat motivul de casare prevăzut de aart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că prin respingerea cererii privind nulitatea absolută a actelor care au stat la baza înfiinţării cărţii funciare (...), acte întocmite prin frauda la lege, instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material raportat la situaţia de fapt şi la cadrul procesual stabilit.
Prin urmare, şi această din urmă susţinere expune doar nemulţumirea recurentului în raport cu soluţia pronunţată, fără a fi însă în măsură să învestească legal instanţa de recurs, întrucât nu a indicat care sunt dispoziţiile de drept material greşit aplicate de către instanţa de apel.
Pe lângă aspectul că argumentele prezentate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu antamează, în realitate, chestiuni de nelegalitate a deciziei atacate, ci doar contestarea unei situaţii de fapt, referitoare la modalitatea în care a fost stabilit cadrul factual, aspect de temeinicie, exclus controlului judiciar al instanţei de recurs, în acord cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., invocarea acestui motiv de recurs are şi un caracter pur formal, aspectele prezentate de recurent nefiind apte a fi deduse judecăţii în prezenta fază procesuală inclusiv din această perspectivă.
Însă, analizând în continuare cererea de recurs, se constată că recurentul a invocat că are un interes personal în formularea acţiunii introductive, întrucât suprafeţele sale locative se suprapun cu cele ale intimaţilor ce derivă din titlul de proprietate atacat, iar ulterior ar avea posibilitatea formulării căilor extraordinare de atac în dosare soluţionate definitiv în vederea redobândirii dreptului său de proprietate.
Această critică, deşi nu este încadrată în drept de către recurent, poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât pune în discuţie pretinsa încălcare a normelor de procedură care reglementează condiţia interesului în promovarea unei acţiuni civile, caracterul fondat al acestei critici urmând a fi analizat în cele ce succedă.
În consecinţă, dat fiind caracterul unitar al recursului şi faptul că sancţiunea nulităţii nu poate fi pronunţată în măsura în care se constată că măcar una sau o parte dintre critici se încadrează în cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Primăria Sectorului 1 Bucureşti.
Analizând în continuare critica vizând interesul reclamantului în promovarea acţiunii civile, se reţine că apare ca nefondată.
Dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ. reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii civile, printre acestea regăsindu-se, la lit. d), justificarea unui interes, iar conform art. 33 teza I din cod: „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual”.
Înalta Curte reţine că interesul în promovarea unei acţiuni în instanţă este o cerinţă necesară pentru existenţa dreptului la acţiune, deoarece reclamantul trebuie să urmărească afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui folos propriu personal.
Situaţia de fapt reţinută în cauză şi care nu poate fi reapreciată în recurs relevă că prin acţiunea introductivă reclamantul A a solicitat anularea titlului de proprietate nr. 8/16.03.1976 întocmit de CECP Sector 8 București, prin care intimații-pârâți B și C au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. (...), pe motiv că actul nu respectă forma impusă de art. 52 din Legea nr. 4/1973, astfel cum acesta a fost modificat prin Decretul nr. 122/1974, în sensul că în titlu nu sunt enumerate încăperile locuinței și destinația acestora.
Prima instanţă a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului şi, în consecinţă, a respins ca lipsită de interes acţiunea, reţinând în esenţă că între părţi s-au mai purtat alte trei dosare, iar actele juridice a căror nulitate o solicită reclamantul au fost analizate în litigiile precedente, în care s-a stabilit legalitatea titlului de proprietate al pârâţilor D, iar cu privire la titlul reclamantului constând în Hotărârea nr. 1684/1998 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 s-a reţinut că nu îi conferă dreptul de proprietate asupra unei părţi din imobilul în litigiu, întrucât această din urmă hotărâre a fost anulată în parte prin sentinţa nr. 7725/20.04.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 1951/12.07.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, respingând apelul reclamantului şi reţinând că acesta nu justifică un folos practic din moment ce s-a stabilit irevocabil, prin hotărâre judecătorească, că nu are un drept asupra imobilului în litigiu.
În acest context factual, se constată caracterul nefondat al criticii reclamantului privind existenţa unui interes personal în formularea acţiunii introductive, dispoziţiile de procedură din cuprinsul art. 32 lit. d) şi art. 33 C. proc. civ. fiind corect interpretate şi aplicate de către instanţele de fond.
Aceasta întrucât, aşa cum au reţinut şi instanţele de fond, litigiul vizează dreptul de proprietate asupra celor două camere de la mansarda imobilului în litigiu, iar recurentul, în justificarea dreptului său de proprietate, se prevalează de Hotărârea nr. 1684/1998 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, care a fost anulată în parte, în mod definitiv, prin sentinţa nr. 7725/20.04.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în cuprinsul căreia s-a reţinut că cele două camere de la mansardă aparţin pârâţilor D, fiind astfel excluse din cuprinsul Hotărârii nr. 1684/1998, care a stabilit limitele dreptului de proprietate asupra terenului şi care nu a fost contestată de reclamant.
Prin urmare, acţiunea în anulare formulată de reclamant este lipsită de interes atât timp cât acesta nu poate obţine, în urma anulării, un folos practic, direct şi personal, întrucât repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actelor juridice contestate ar readuce imobilul la dispoziţia Municipiului Bucureşti, care este autorul pârâţilor intimaţi, nicidecum nu ar readuce imobilul în patrimoniul recurentului-reclamant.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 1928A din 14 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
În raport cu soluţia pronunţată şi cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite cererea intimaţilor B şi C şi va obliga recurentul să le plătească suma de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, sumă pe care o apreciază proporţională în raport cu activitatea desfăşurată de avocat şi cu complexitatea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Primăria Sectorului 1 Bucureşti.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 1928A din 14 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Obligă recurentul la plata către intimaţii B şi C a sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 20 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.