După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă, în data de 03 iunie 2022, sub nr. x/3/2022, reclamanta S.C.A. A a chemat în judecată pârâta B S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei totale de 316.667,95 lei (89.816,65 lei debit principal şi 226.851,3 lei penalităţi de întârziere), rezultată din neîndeplinirea obligaţiilor contractuale aferente contractului de servicii de asistenţă juridică, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1165 - 1170, art. 1270, art. 1350 şi art. 1481 C. civ.
Pârâta B S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
La data de 19 ianuarie 2023, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare, prin care a solicitat înlocuirea cererii în realizare cu o cerere în constatare (constatarea existenţei dreptului de creanţă al reclamantei în cuantum total de 316.667,95 lei), conexarea prezentei cauze la dosarul nr. x/299/2022, respingerea cererii de suspendare de drept formulată în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, invocând, totodată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 423 din 12 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii modificate, invocată de pârâtă şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea modificată.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel
Prin decizia civilă nr. 1468A din 27 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat apelanta-reclamantă S.C.A. A, împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2023 şi a sentinţei civile nr. 423/12.04.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/3/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B S.R.L., prin administrator judiciar C S.P.R.L.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C.A. A, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Secţia I civilă.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 (iar în subsidiar pct.8) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, cu consecinţa respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii de înlocuire a acţiunii în realizarea dreptului cu cererea în constatare, respectiv constatarea existenţei dreptului de creanţă în cuantum de 316.667,95 lei (89.816,65 lei debit principal, respectiv 226.851,3 lei penalităţi de întârziere), sumă ce rezultă din neîndeplinirea de către pârâta-intimată a obligaţiilor contractuale aferente contractului de asistenţă juridică din data de 01.11.2019 şi inexistenţa dreptului pârâtei-intimate la restituirea acestei sume.
În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta a susţinut că tribunalul a încălcat normele procedurale care transpun principiile desfăşurării procesului civil (ca aspecte ale dreptului la un proces echitabil instituit prin art. 6 CEDO).
În mod greşit, instanţa de apel a apreciat inadmisibilitatea acţiunii în constatare, dat fiind că raportat la dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi la art. 35 C. proc. civ., precum şi în considerarea prevederilor art. 3 C. proc. civ. privind aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale, art. 6 par. 1 Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cererea în constatarea existenţei dreptului de creanţă al reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a inexistenţei dreptului pârâtei-intimate la restituirea sumei în cuantum de 316.667,95 lei este admisibilă, singura condiţie de inadmisibilitate, anume existenţa unei acţiuni în realizarea dreptului, nefiind îndeplinită în cauză.
Astfel, întrucât în dosarul de executare silită nr. x/2020 al BEJ D s-a realizat creanţa şi reclamanta a încasat suma de bani solicitată prin acţiune, se impunea înlocuirea cererii în realizarea dreptului de creanţă cu una în constatarea existenţei acestui drept, în virtutea raportului juridic derivat din contractul de asistentă juridică.
Prin urmare, atât timp cât reclamanta a primit, în cadrul executării silite, suma reprezentând obligaţia pârâtei-intimate conform raportului contractual, este evident că reclamanta nu are la îndemână o acţiune în realizarea aceluiaşi drept de creanţă.
Tribunalul a susţinut că, întrucât s-a dispus anularea executării silite, reclamanta ar trebui să recupereze creanţa prin obţinerea unui nou titlu executoriu.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 29, art. 31, art. 32, art. 33, art. 35, art. 3, art. 1 alin. (3), art. 6, art. 7, art. 20 şi art. 22 C. proc. civ., pretenţia solicitată în cadrul acţiunii în realizare formulate iniţial a fost reprezentată de obţinerea îndeplinirii de către pârâta-intimată a obligaţiei la plata unei sume deja plătite. Acţiunea respectivă nu putea fi admisă pentru că ducea la o dublă satisfacere a unei creanţe, lipsind condiţia interesului, astfel că a fost înlocuită cu acţiunea în constatare, care nu are nicio legătură cu procedura insolvenţei, ci a fost formulată doar pentru că reclamanta a realizat riscul respingerii cererii, ca lipsită de interes, apelând la procedura prevăzută de art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
În acest sens, recurenta a susţinut că acţiunea în constatare este admisibilă prin raportare la circumstanţele speţei, fiind necesară recunoaşterea acestui drept de creanţă şi a existenţei obligaţiei corelative a pârâtei-intimate.
O interpretare contrară ar însemna că recurenta nu are practic nicio cale juridică de a obţine obligaţia corelativă celei deja îndeplinite, în considerarea raportului obligaţional din contractul de asistenţă juridică din data de 01.11.2019, atât timp cât în procedura insolvenţei recurenta a fost „omisă” din tabelul creanţelor (invocându-se prescrierea dreptului său), interpretarea fiind contrară art. 6 par. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 1 din Protocolul 1.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât pârâta a formulat cerere de întoarcere a executării, solicitând obligarea reclamantei la restituirea respectivei sume, ca urmare a anulării executării silite prin decizia civilă nr. 5330/02.12.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, urmărind a se sustrage plăţii unei obligaţii contractuale neechivoce, având în vedere că a fost respinsă contestaţia reclamantei formulată împotriva tabelului de creanţe.
Concluzionând, recurenta-reclamantă a susţinut că, faţă de circumstanţele raportului juridic dintre părţi (avându-se în vedere inclusiv litigiile aflate pe rolul instanţelor) şi de evidenţa relei-credinţe a pârâtei, ar fi împiedicată să-şi exercite drepturile procesuale legale pentru protejarea dreptului său la un bun, cu atât mai mult cu cât nu a fost notificată în ceea ce priveşte depunerea declaraţiei de creanţă, de altfel în mod judicios, cât timp nu avea calitatea de creditor, în condiţiile în care a încasat creanţa.
5. Apărările formulate în cauză
În 16 mai 2024, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, excepţia nulităţii recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Principala critică formulată de recurenta-reclamantă vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 35 şi art.204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., susţinând că cererea în constatarea existenţei dreptului său de creanţă, respectiv a inexistenţei dreptului pârâtei la restituirea sumei de 316.667,95 lei este admisibilă, întrucât singura condiţie de inadmisibilitate, cea vizând existenţa unei acţiuni în realizarea dreptului, nu este îndeplinită în cauză.
Aceste susţineri vizând aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, şi nu de drept material, se subsumează motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticii formulate, întrucât instanţa de apel, dând eficienţă în cauză principiului subsidiarităţii acţiunii în constatare în raport cu acţiunea în realizarea dreptului, a asigurat respectarea soluţiei legislative consacrate de art. 35 C. proc. civ. printr-o aplicare corectă a normei de procedură la situaţia de fapt reţinută.
Conform dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., „Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.”
Acţiunea în constatare are o finalitate preventivă, urmărindu-se pronunţarea unei hotărâri care să statueze, cu caracter definitiv şi autoritate de lucru judecat, cu privire la existenţa în patrimoniul reclamantului a unui anumit drept sau, după caz, la inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva reclamantului, aceste ipoteze regăsindu-se în cauză.
Pentru exercitarea acţiunii în constatare se impune ca partea să nu poată solicita realizarea dreptului pe nicio altă cale şi să justifice un interes, condiţii speciale de exerciţiu ce trebuie îndeplinite nu numai la data sesizării instanţei, ci pe tot parcursul procesului, iar neîndeplinirea acestor condiţii conduce la inadmisibilitatea cererii.
Prevederile legale antereferite consacră, astfel, prevalenţa acţiunii în realizare în raport cu o eventuală acţiune în constatare, care presupune că acţiunea în constatare va fi respinsă ori de câte ori reclamantul are posibilitatea să îşi stabilească dreptul pe calea acţiunii în realizare, neexistând drept de opţiune între cele două căi, întrucât este obligatorie formularea acţiunii în realizare, atunci când aceasta există. Totodată, prin sintagma „orice altă cale prevăzută de lege”, din cuprinsul art. 35 C. proc. civ., sunt avute în vedere toate mijloacele procedurale disponibile în vederea valorificării dreptului.
Transpunând aceste consideraţii teoretice la cauza pendinte, se reţine că situaţia de fapt relevă că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat, iniţial, obligarea pârâtei la plata sumei rezultate din neîndeplinirea obligaţiilor contractuale aferente contractului de servicii de asistenţă juridică încheiat între părţi.
Urmare a întâmpinării depuse de pârâtă prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a solicitat înlocuirea cererii în realizare cu o cerere în constatarea existenţei dreptului de creanţă al reclamantei faţă de pârâtă.
Prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, acţiunea modificată, apreciind că reclamanta are deschisă calea acţiunii în realizare, cea introdusă iniţial.
Instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe, reţinând, în esenţă că modificarea acţiunii a fost solicitată de reclamantă pentru a evita incidenţa dispoziţiilor referitoare la suspendarea de drept, instanţa luând act de cererea de modificare şi nevalidând raţionamentul părţii potrivit cu care instanţa ar putea lua act de modificarea acţiunii potrivit art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. doar atunci când acţiunea în constatare ar fi admisibilă, întrucât acest raţionament se îndepărtează de la scopul avut în vedere de legiuitor prin norma edictată. Cu privire la admisibilitatea cererii în constatare, instanţa de apel a apreciat, în acord cu prima instanţă, că reclamanta are deschisă calea acţiunii în realizare sub forma unei acţiuni în pretenţii pe care a şi formulat-o iniţial, schimbarea strategiei procesuale şi modificarea cererii de chemare în judecată realizându-se doar după ce s-a comunicat deschiderea procedurii insolvenţei pârâtei.
S-a mai reţinut că, întrucât prin decizia civilă nr. 5330/02.12.2021 au fost anulate toate actele de executare silită, iar plata a fost efectuată în baza unui act lovit de nulitate, valorificarea dreptului de creanţă nu s-a realizat, câtă vreme executarea silită a fost anulată, iar modalitatea de valorificare a dreptului de creanţă afirmat în baza contractului de asistenţă juridică este formularea unei acţiuni în realizare, respectiv în pretenţii.
În acest context factual, se reţine că între părţi a fost încheiat contractul de asistenţă juridică privind acordarea asistenţei juridice în vederea vânzării unui bun imobil. Executarea silită a acestui contract a fost demarată de către creditoare (reclamanta din prezenta cauză), urmare a încuviinţării executării silite prin încheierea din 18 martie 2020 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – Secţia a II-a civilă, iar prin decizia nr. 5330 din 2 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă, urmare a admiterii apelului, a fost schimbată sentinţa pronunţată în dosarul având ca obiect contestaţie la executare şi a fost anulată încheierea de încuviinţare a executării silite şi actele de executare din dosarul de executare nr. x/2020.
Astfel, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, creanţa aferentă contractului de asistenţă juridică nu s-a realizat, atâta vreme cât contestaţia la executare a fost admisă, iar toate actele de executare au fost anulate.
Împrejurarea că reclamanta a uzat de procedura executării silite anterior promovării acţiunii în constatare, executare silită ce a fost ulterior anulată, nu înseamnă că această acţiune în constatare îşi pierde caracterul subsidiar, faţă de dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. care stabilesc expres că o asemenea cerere nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale. Întrucât reclamanta nu şi-a satisfăcut creanţa, a avut la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului, pe care a şi promovat-o iniţial, iar acţiunea în constatarea aceluiaşi drept îşi păstrează caracterul subsidiar şi deci inadmisibil.
Se va constata, de asemenea, lipsa de fundament a criticii referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 20 şi art. 22 C. proc. civ., respectiv a principiului aflării adevărului şi a rolului activ al judecătorului, în condiţiile în care ceea ce s-a impus analizei, realizată corect de instanţă, raportat la cadrul judecăţii determinat de părţi, a fost admisibilitatea demersului reclamantei, iar nu fondul dreptului.
Totodată, prin respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în constatare nu se poate reţine încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a art. 1 din Protocolul 1, nefiind atins dreptul părţii la un proces echitabil sau dreptul său de proprietate. Cu privire la respingerea ca inadmisibilă a unei acţiuni în justiţie ori a unei căi de atac, atât Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa, cât şi Curtea Constituţională, au reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil sau a accesului liber la justiţie. Mai mult, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Pentru aceste considerente, constatând că nu au fost încălcate normele de drept material indicate de recurentă şi nici dreptul la un proces echitabil al acesteia, iar criticile formulate sunt nefondate în ansamblul lor, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.A. A împotriva deciziei civile nr. 1468A din data de 27 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 20 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.