Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2.04.2018 pe rolul Tribunalului Constanța, Secția I civilă, sub nr. x /118/2018, reclamanții A, B, C, D și E au solicitat în contradictoriu cu pârâții F și G, precum și cu intervenienții H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X și Y, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de aproximativ 210 mp, înglobată în mod abuziv în imobilul situat în Mun. Constanța, str. (...), conform art. 563 C. civ.; desființarea oricăror lucrări, construcții, plantații realizate pe terenul reclamanților, pe cheltuiala pârâților, conform art. 582 alin. (1) lit. c) C. civ.; rectificarea înscrierii în cartea funciară privind suprafața de 210 mp teren, întrucât aceasta nu este în concordanță cu situația juridică a imobilului, cu cheltuieli de judecată.
I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă
Prin sentința civilă nr. 3603/11.10.2021, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
A admis acțiunea precizată de reclamanții A, B, Z și AA, D, E în contradictoriu cu pârâții F, G și intervenienții H, I, J, K, L, M, P, Q, R, S, T, V, W, X, Y, AB, U, AC și AD.
A obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților și intervenienților suprafața de teren de 239 m.p., situată în Municipiul Constanța, str. (...), jud. Constanța, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de d-nul expert AE, delimitată de punctele A, B, C, D, E, F, G, H, în planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate ce constituie anexa la raport.
A obligat pârâții să desființeze lucrările realizate asupra imobilului mai sus menționat, respectiv umbrar în suprafață de 21 m.p., platformă beton în suprafață de 25 m2 și grad de beton delimitat prin punctele A, I, G, F, V, E, D, C, în planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate ce constituie anexa la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică (completare) întocmit de d-nul expert AE.
A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect rectificare înscriere în Cartea Funciară.
A încuviințat decontul justificativ depus la dosar de către domnul expert tehnic judiciar AE, pentru diferența de onorariu în sumă de 2.300 lei.
A obligat în solidar reclamanții la plata sumei de 2.300 lei în contul Biroului Local de Expertize Tehnice și Judiciare Constanța, cu titlu de diferență de onorariu cuvenit domnului expert tehnic judiciar AE, conform decontului depus la dosarul cauzei.
A obligat în solidar pârâții la plata cheltuielilor de judecată, astfel: suma de
5.355 lei către reclamantul A, cu titlu de taxă judiciară de timbru; 4.700 lei către reclamantul B, reprezentând onorariu provizoriu de expertiză și onorariu avocațial, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.; suma de 2.300 lei către reclamanți, reprezentând diferență de onorariu conform decontului depus la dosarul cauzei.
I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Constanţa – Secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 23C din 25 ianuarie 2023, Curtea de Apel Constanța – Secția I civilă a admis apelul formulat de pârâții F și G împotriva sentinței civile nr. 3603 din 11.10.2021 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x /118/2018*, a anulat sentința civilă apelată și actele de procedură întocmite după data de 25.06.2020 și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
I.4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei nr. 23C din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel Constanța – Secția I civilă în dosarul nr. x /118/2018* au declarat recurs reclamanții A, B, Z, AA, D, E şi intervenienta U, criticând soluția pentru nelegalitate.
S-a arătat în dezvoltarea motivelor de critică, întemeiate de recurenţi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., că decizia atacată este nelegală, întrucât încalcă regulile de procedură ce atrag sancțiunea nulității și cuprinde motive contradictorii.
Au invocat faptul că instanța de apel a anulat hotărârea primei instanțe motivat de împrejurarea că a fost pronunțată în contradictoriu cu două persoane decedate în timpul procesului, ignorând ea însăși această împrejurare și pronunțând, la rândul ei, decizia recurată tot în contradictoriu cu părți decedate, AB și I, ambele având calitatea de interveniente. Au susţinut recurenţii că au fost încălcate normele procesuale prevăzute de art. 38, art. 39, art. 153 și de art. 412 C. proc. civ.
Totodată, instanța de apel a făcut trimitere numai la decesul intimatei V, ignorând faptul că și intimata I a decedat, iar în apel au depus cerere de introducere în cauză a moștenitoarei acesteia, AF, care a fost citată în calitate de succesor universal.
Recurenții susțin că au solicitat instanței de apel aplicarea dispoziţiilor art. 38 C. proc. civ. efectuarea de adrese la Camerele Notarilor Publici pentru a se comunica moștenitorii decedatelor I și AB, însă Curtea a refuzat.
Au mai susţinut că au fost încălcate şi dispozițiile art. 175, art. 176 și art. 179 C. proc. civ., arătând că demersul judiciar a fost formulat împotriva unor persoane care aveau capacitate de folosință la data inițierii, iar nulitatea sentinței opera numai dacă cererea de chemare în judecată era introdusă împotriva unor persoane anterior decedate.
Au mai subliniat că situația decesului unei părți pe parcursul soluționării cauzei nu atrage nulitatea hotărârii pentru că legiuitorul a prevăzut că se impune citarea moștenitorilor acestora. Instanța de apel a transformat o nulitate relativă în nulitate absolută.
Au arătat, de asemenea, că moștenitorii persoanelor decedate erau singurii îndreptățiți să invoce nulitatea hotărârii. Or, instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv nici apelanții și nici intimații nu au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar acest aspect nu a fost pus în discuția părților litigante.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată ocazionate în apel şi recurs.
În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.
I.7. Apărările formulate în cauză
Intimații F și G au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a recurenților - reclamanți în fața instanței de recurs, având în vedere că procurile acordate reclamantului A sunt mandate generale, astfel că nici avocatul nu a fost legal împuternicit de acest mandatar.
Au arătat că recurenții-reclamanți au folosit procuri emise încă din anul 2008 și o procură din anul 2017, depuse la dosar doar în copie, care au caracter general și nu special, fiind astfel neconforme pentru reprezentare în cauză.
Astfel, intimații au apreciat că, potrivit art. 86 şi art. 108 C. proc. civ., procurile prezentate nu îndeplinesc condițiile necesare, nefiind conforme cu prevederile legale, ceea ce duce la imposibilitatea încheierii valabile a contractului de asistență juridică și, implicit, la imposibilitatea exercitării recursului.
În subsidiar, intimații au susținut respingerea recursului ca fiind nefondat având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe a fost corect anulată de Curtea de Apel Constanța, deoarece în timpul judecării cauzei au decedat două persoane interveniente, V (decedată la 07.05.2021) și AB (decedată la 25.06.2020), iar dezbaterile asupra fondului cauzei au continuat fără introducerea în cauză a moștenitorilor. Intimații au mai arătat că toate actele procesuale efectuate după decesul părților menționate anterior sunt lovite de nulitate absolută, inclusiv hotărârea primei instanțe.
Aceștia au invocat dispozițiile imperative prevăzute de art. 174 și art. 176 C. proc. civ., care reglementează nulitatea absolută și necondiționată de vătămare pentru încălcarea cerințelor legale privind capacitatea procesuală (deoarece judecata și hotărârea au fost efectuate în contradictoriu cu persoane decedate).
De asemenea, au susținut că instanța de apel a procedat corect și legal prin anularea hotărârii Tribunalului Constanța și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât aceasta este singura soluție corectă procedurală într-o astfel de situație.
Intimații au concluzionat că recursul trebuie respins, fie ca urmare a admiterii excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, fie ca fiind neîntemeiat în mod vădit din perspectiva respectării riguroase a dispozițiilor procedurale de către instanța de apel.
Recurenții au depus răspuns la întâmpinare, solicitând, totodată, introducerea în cauză a Municipiului Brașov, în calitate de succesor al defunctei AB, arătând că prin încheierea din 03.05.2023 emisă în dosarul succesoral nr. x/2023 deschis la SNP Notarială AG, a fost desemnată curator special de către notar pentru administrarea bunurilor doamna avocat AH, dată fiind existența unor indicii în sensul că succesiunea acestei defuncte urmează a fi declarată vacantă cu privire la o parte din masa succesorală pentru care nu au fost identificați moștenitori legali sau testamentari.
De asemenea, a solicitat introducerea în cauză a Municipiului București, în calitate de succesor al defunctei I, arătând că prin încheierea din 26.05.2023 emisă în dosarul succesoral nr. 63/2023 deschis la BNP AI, a fost numit curator special de către notar pentru administrarea bunurilor numitul A, prin avocat AJ, dată fiind existența unor indicii în sensul că succesiunea acestei defuncte urmează a fi declarată vacantă, nefiind identificați moștenitori legali sau testamentari.
I.8. Procedura de filtru
Prin încheierea pronunţată la data de 28 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a recurentului reclamant, a prorogat discutarea cererii de introducere în cauză a Municipiului Braşov, a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B, D, E, Z, AA – toţi prin mandatar A, A şi recurenta-intervenientă U împotriva deciziei nr. 23C din 25 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi G şi F şi cu intimaţii-intervenienţi AF (moştenitoare defunct V), H, I – decedată, pe numele moştenirii, J, K, L, M, P, Q, R, S, T, V – decedată, pe numele moştenirii, W, X, Y, AB – decedată, pe numele moştenirii, AC şi AD, ambii moştenitori ai lui N, fixând termen de judecată la data de 26 martie 2024, ora 10:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Pe parcursul judecăţii în recurs a decedat intimata pârâtă G (la data de 18.07.2023), fiind dispusă introducerea în cauză a moştenitoarelor indicate, AK şi AL, fiice, alături de soţul supravieţuitor, F, ce deţinea deja calitatea de intimat-pârât.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Circumstanţele esenţiale ale litigiului pendinte, relevante pentru soluţionarea recursului de faţă, sunt următoarele:
Prima instanţă a fost învestită la data de 2 aprilie 2018 cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanţii au solicitat în principal obligarea pârâţilor la lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a unei suprafeţe de teren situată în Municipiul Constanţa, teren în privinţa căruia reclamanţii au pretins a fi proprietari, alături de intervenienţii chemaţi în judecată în coordonatele art. 68 C. proc. civ., în timp ce, au arătat aceştia, pârâţii nu justifică un drept pentru deţinerea imobilului.
Tribunalul a pronunţat sentinţa civilă nr. 3603 la data de 11 octombrie 2021, admiţând acţiunea reclamanţilor, în condiţiile în care intervenienta AB a decedat la data de 25 iunie 2020, iar intervenienta V a decedat la data de 7 mai 2021, fără ca această împrejurare să fie adusă la cunoştinţa primei instanţe.
Sentinţa a fost atacată cu apel de pârâţii F şi G, iar pe parcursul soluţionării cauzei în apel apelanţii au învederat luarea la cunoştinţă despre decesul intervenientelor, invocând în acest context nulitatea sentinţei atacate pentru lipsa capacităţii de folosinţă a celor două interveniente decedate.
Curtea de apel a pus în discuţia părţilor, odată cu dezbaterile asupra apelului declarat, motivul de apel de ordine publică al nulităţii sentinţei pentru considerentul arătat.
Prin decizia recurată, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul formulat de apelanții-pârâți F și G împotriva sentinței civile nr. 3603/11.10.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța, a dispus anularea sentinței atacate și a actelor procedurale întocmite după data de 25.06.2020, trimițând cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut, în esenţă, că la data pronunțării sentinței apelate de Tribunalul Constanța, două dintre părți (intervenientele V și AB) erau decedate, fiind incidente dispoziţiile art. 56 C. proc. civ., ce impun ca cerinţa capacităţii procesuale de folosință (respectiv ca părțile să fie în viață) să fie îndeplinită pe tot parcursul judecății. Astfel, pronunțarea unei hotărâri împotriva unor persoane decedate atrage nulitatea absolută a hotărârii.
Curtea a reținut dispozițiile art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 1 C. proc. civ. privind nulitatea absolută necondiționată, având în vedere încălcarea normelor privind capacitatea procesuală a părților, justificând astfel soluția casării hotărârii și rejudecarea cauzei începând de la ultimul act procedural valid.
Cu privire la consecinţele anulării sentinţei, au fost aplicate dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă, având în vedere „manifestarea expresă de voință a apelanților reclamanți exprimată în notele scrise din data de 9.09.2022, (imediat după ce a fost relevată instanței situația de fapt a decesului uneia dintre părți în raport de care s-a pronunțat hotărârea în cauză - a se vedea fila 24 vol. II dosar apel)”.
Decizia este parţial nelegală, după cum se va arăta în cele ce succed, fiind fondat exclusiv motivul de recurs ce priveşte greşita aplicare a prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.
Celelalte motive ale recursului sunt nefondate, pentru motivele ce urmează:
Astfel, deşi recurenţii reproşează instanţei de apel omisiunea de a proceda conform art. 38 şi art. 39 C. proc. civ., în sensul de a da curs măsurilor reglementate pentru ipoteza transmiterii calităţii procesuale – şi în acelaşi registru şi dispoziţiilor art. 412 pct. 1 C. proc. civ. – instanţa de recurs constată că în speţă cadrul procesual nu putea fi întregit direct în etapa procesuală a apelului, după cum în mod corect a observat Curtea de apel.
Dispoziţiile procedurale invocate de recurenţi impun instanţei de judecată în faţa căreia se iveşte decesul uneia dintre părţi să procedeze conform art. 412 pct. 1 C. proc. civ., respectiv să dea posibilitatea părţilor interesate în continuarea procesului să ceară introducerea în cauză a moştenitorului celui decedat pe parcursul judecăţii pendinte (alternativ cu aplicarea măsurii suspendării judecăţii, în absenţa unei asemenea iniţiative), tocmai pentru că este necesară soluţionarea cauzei în prezenţa tuturor părţilor cu capacitate procesuală de folosinţă.
În acest context, măsurile de întregire a cadrului procesual pentru ipoteza decesului unei părţi în timpul procesului se iau înainte de pronunţarea hotărârii – pentru că în speţă decesul intervenientelor menţionate s-a produs în timpul judecăţii la tribunal, în faţa primei instanţe.
Astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, prevederile art. 56 C. proc. civ. impun menţinerea pe tot parcursul judecăţii a capacităţii de folosinţă a părţilor.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi respectiv art. 56 C. proc. civ. rezultă că atât în cazul celui ce formulează şi susţine o cerere adresată instanţei (reclamantul), cât şi în cazul persoanelor ce stau în judecată ca pârâte (şi formulează apărări), capacitatea procesuală trebuie să subziste pe tot parcursul desfăşurării litigiului.
De altfel, art. 56 C. proc. civ. reglementează în alin. (2) excepţiile de la regula capacităţii de folosinţă a părţilor, a contrario rezultând că în orice altă situaţie părţile procesului civil trebuie să aibă capacitate de folosinţă.
Intervenienţii aduşi în proces pe calea prevăzută de art. 68 C. proc. civ. dobândesc – conform art. 70 din Cod – poziţia procesuală de reclamant, astfel că, având în vedere şi dispoziţiile art. 55 din Cod, toate argumentele de mai sus le sunt aplicabile.
Fiind învestită de pârâţii apelanţi cu calea de atac a apelului şi fiind totodată invocat pe parcursul judecăţii motivul de apel de ordine publică (chestiune ce va fi argumentată ulterior) al nulităţii sentinţei, Curtea de apel era chemată a verifica legalitatea sentinţei sub acest aspect şi nu a complini ea însăşi cadrul procesual subiectiv, măsura introducerii în cauză a moştenitorilor părţilor defuncte fiind necesar a fi luată numai în ceea ce priveşte părţile decedate în cursul etapei procesuale în desfăşurare (respectiv în apel) – şi a fost, de altfel, luată cu privire la o a treia intervenientă care a decedat în acest interval de timp – şi nu cu privire la persoane fizice care nu mai existau la data pronunţării sentinţei apelate.
Legat de acest aspect, se impune analiza prevederilor art. 174 şi următoarele C. proc. civ. cu privire la sancţiunea ce intervine în ipoteza nerespectării dispoziţiilor procedurale relative la capacitatea procesuală.
În această analiză, este important a se distinge între două tipuri de clasificare a nulităţilor în procesul civil – respectiv nulitatea absolută sau relativă şi nulitatea condiţionată sau necondiţionată, distincţie pe care o face şi legiuitorul prin dispoziţiile mai sus evocate.
Aceste moduri de clasificare a nulităţilor de ordin procedural au în vedere criterii distincte (interesul protejat şi respectiv modul de operare a nulităţii) şi de aceea este necesar pe de-o parte a determina dacă nulitatea ce intervine în speţă are caracter relativ sau absolut (pentru a cunoaşte dacă ea putea fi invocată de pârâţii apelanţi sau de instanţă din oficiu) şi totodată dacă ea este una condiţionată sau necondiţionată (pentru a cunoaşte dacă cel care invocă nulitatea – în ipoteza pârâţilor – este ținut a face dovada unei vătămări).
Înalta Curte reţine în acest context că nulitatea care intervine pentru actele de procedură efectuate faţă de o persoană lipsită de capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.
Această concluzie rezultă fără dubiu din modul de formulare a dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ., care arată în alineatul al treilea că „Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută”.
Posibilitatea invocării lipsei capacităţii de folosinţă în orice stare a pricinii confirmă teza caracterului absolut al nulităţii care intervine şi pentru actele de procedură întocmite faţă de o persoană decedată (nu doar a nulităţii actelor săvârşite de o persoană lipsită de capacitate de folosinţă, chestiune reglementată expres de teza finală a textului).
Astfel, în cazul nulităţilor relative, art. 178 alin. (2) C. proc. civ. prevede că aceasta poate fi invocată numai de partea interesată şi în termenele prevăzute la alin. (3) al textului.
Coroborând cele două reglementări, rezultă că nulitatea decurgând din nesocotirea regulilor referitoare la capacitatea de folosinţă este una absolută, ea putând fi invocată oricând în cursul judecăţii.
În plus, în ceea ce priveşte natura interesului ocrotit prin art. 56 C. proc. civ., pornind de la prevederile art. 174 alin. (2) C. proc. civ., s-a arătat şi în doctrină că acesta este un interes general, pe de-o parte pentru că cerinţele de exerciţiu ale acţiunii civile – cuprinse în art. 32 C. proc. civ., între care se numără şi capacitatea procesuală – au caracter imperativ şi pe de altă parte observându-se existenţa unui interes general al societăţii de a nu se recunoaşte efecte unor acte de procedură ce privesc persoane care nu mai există, o concluzie contrară aducând atingere necesităţii de disciplină, previzibilitate şi echitate a procesului civil.
De aceea, în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că sancţiunea ce intervine pentru nerespectarea regulilor privind capacitatea procesuală este nulitatea absolută.
În consecinţă, ea putea fi invocată şi de pârâţi, dar şi de instanţa de apel din oficiu, în coordonatele art. 479 alin. (1) teza finală C. proc. civ., din această perspectivă criticile formulate de recurenţi fiind nefondate.
Pe un alt palier de analiză a efectelor nulităţii, se reţine că, în mod indiscutabil, sunt aplicabile prevederile art. 176 pct. 1 C. proc. civ., deoarece norma nesocotită – art. 56 C. proc. civ. – reglementează capacitatea procesuală.
Prin urmare, nulitatea care operează în situaţia soluţionării cauzei în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosinţă, deci care nu are nici capacitate procesuală, nu este condiţionată de vătămare.
Prin prisma acestei constatări, odată reţinută ipoteza în discuţie, nulitatea produce efecte indiferent de existenţa unei vătămări şi de aceea nu sunt întemeiate susţinerile recurenţilor care pretind că instanţa de apel a omis a observa că pârâţilor apelanţi nu li s-a produs vreo vătămare prin sentinţa atacată.
Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel nu a realizat o greşită aplicare a prevederilor art. 174 C. proc. civ., impunându-se în cauză a se face distincţia între ceea ce au susţinut aceştia – că decesul intervenientelor putea atrage nulitatea cererii de chemare în judecată numai dacă se producea anterior sesizării instanţei, chestiune străină cauzei, pentru că niciun moment nu s-a discutat despre nulitatea cererii de chemare în judecată – şi ceea ce s-a reţinut de către instanţa de apel – şi anume că actele de procedură realizate de prima instanţă după decesul celor două interveniente sunt lovite de nulitate absolută, inclusiv sentinţa pronunţată asupra fondului, din motivele anterior arătate.
În concluzia tuturor acestor argumente, se reţine că în speţă în mod corect instanţa de apel a anulat sentinţa primei instanţe, fiind legal învestită cu motivul de apel de ordine publică ce consta în decesul a două dintre părţile procesului anterior datei la care prima instanţă a pronunţat sentinţa atacată cu apel.
Este fondată însă critica formulată de recurenţi cu privire la nelegalitatea măsurii de trimitere a cauzei la prima instanţă pentru rejudecare, măsură dispusă în consecinţa anulării sentinţei pentru viciul corect constatat.
Această critică nu poate fi încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat de recurenţi, nefiind identificată împrejurarea concretă legată de nelegalitatea în discuţie care să fie aptă a atrage incidenţa acestui motiv de recurs.
În schimb, el poate fi analizat în raport cu cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece este în discuţie nesocotirea unei norme de procedură ce atrage sancţiunea nulităţii.
Potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ., „În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”
Se observă astfel că apelanţii pârâţi au atacat sentinţa primei instanţe, a cărei schimbare au solicitat-o, fără a cere şi trimiterea cauzei la tribunal pentru o nouă judecată în fond.
Corespunzător, nici intimaţii reclamanţi sau intimaţii intervenienţi nu au formulat o atare solicitare.
De altfel, Curtea de apel nici nu reţine că s-ar fi cerut trimiterea prin cererea de apel sau prin întâmpinare, ci se consideră legal învestită cu o cerere de trimitere a cauzei spre rejudecare formulată de apelanţii pârâţi atunci când au invocat motivul de apel derivând din decesul intervenientelor, pe parcursul judecăţii în apel.
Primo, se impune a consemna că regula instituită prin art. 480 alin. (3) C. proc. civ. pentru cazurile de anulare a sentinţei acolo evocate este judecarea procesului la instanţa de apel, care va evoca fondul.
Ipoteza trimiterii la prima instanţă este reglementată ca excepţie, o singură dată în cursul procesului şi numai dacă apelantul sau intimatul au solicitat expres o atare măsură, prin cererea de apel sau prin întâmpinare.
Rezultă din analiza dispoziţiilor evocate pe de-o parte că, fiind o normă de excepţie, teza a doua a alin. (3) va primi o interpretare şi aplicare strictă, neputând fi extinsă prin analogie la ipoteze similare; pe de altă parte, textul are caracter imperativ pentru că legiuitorul a declarat prin regula din prima teză a art. 480 alin. (3) C. proc. civ. că primează necesitatea de a nu prelungi procesul civil, mai ales în condiţiile caracterului complet al devoluţiunii realizate de instanţa de apel care, în limitele învestirii sale, judecă pricina în fapt şi în drept.
De aceea, chiar dacă împrejurările excepţionale ale cauzei de faţă justificau imposibilitatea părţii apelante de a cere prin cererea de apel trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru motivul nulităţii mai sus examinate – împrejurările relevante fiind cunoscute ulterior împlinirii termenului de apel – o atare împrejurare excepţională nu justifica derogarea de la art. 480 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., pentru că textul are caracter imperativ şi permite a se cere trimiterea numai prin cererea de apel şi prin întâmpinare şi nu ulterior.
Secundo, Înalta Curte constată că în realitate dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. nu erau incidente în speţă.
Astfel, cazurile de anulare reglementate de această normă sunt soluţionarea cauzei fără legala citare a unei părţi şi respectiv soluţionarea cauzei în mod greşit fără a cerceta fondul pricinii.
Niciunul dintre aceste motive de nulitate nu este incident în speţă – în mod evident nesocotirea regulilor capacităţii de folosinţă nu echivalează cu necitarea sau citarea nelegală a părţii, iar prima instanţă a judecat cauza în fond.
În acelaşi timp, se observă că legiuitorul tratează şi alte cazuri de nulitate a sentinţei în prevederile alin. (4) – (6) ale art. 480 C. proc. civ., respectiv cazul necompetenţei primei instanţe invocată în condiţiile legii şi respectiv al competenţei ca primă instanţă a însăşi instanţei de apel.
Succesiv acestor cauze de nulitate, art. 480 alin. (6) C. proc. civ. prevede că: „Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5) [constatarea competenţei de primă instanţă a instanţei de apel, n.red.], iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată, va reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.”
De aceea, pentru cazul nulităţii sentinţei pentru lipsa capacităţii de folosinţă a unor părţi la data pronunţării, instanţa de apel nu putea aplica art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ci alin. (6) al textului, ce acoperă orice alt caz de nulitate a sentinţei decât cele de la alin. (3) – (5), fiind ţinută a anula sentinţa şi a reţine cauza pentru o judecată în fond, împrejurare în care urma a se da curs şi dispoziţiilor art. 412 pct. 1 C. proc. civ.
Faţă de aceste împrejurări şi constatând că legea nu prevede expres sancţiunea nulităţii pentru nerespectarea art. 480 C. proc. civ., se reţine că operează o nulitate condiţionată virtuală conform art. 175 C. proc. civ., astfel că – în prezenţa vătămării invocate de reclamanţi, rezultată din prelungirea nelegală a procedurii ca urmare a trimiterii spre rejudecare la prima instanţă – este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte decizia recurată – numai cu privire la soluţia de trimitere a cauzei la prima instanţă, măsura admiterii apelului fiind menţinută ca urmare a netemeiniciei motivelor de recurs ce o priveau – şi va trimite cauza la curtea de apel pentru evocarea fondului, urmând ca judecata să fie reluată de la data producerii decesului intervenientei I, cu respectarea cadrului procesual ce va fi stabilit corespunzător succesiv decesului ambelor interveniente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A, B, D, E, Z, AA şi recurenta-intervenientă U împotriva deciziei nr. 23C din 25 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi AK, AL, F şi intimaţii-intervenienţi AF (moştenitor al defunctei V), H, I (decedată, pe numele moştenirii), J, K, L, M, P, Q, R, S, T, W, X, Y, AB (decedată, pe numele moştenirii), AC şi AD (moştenitori ai defunctei N).
Casează în parte decizia recurată.
Trimite cauza la curtea de apel pentru evocarea fondului.
Menţine dispoziţiile privind admiterea apelului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.