Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea depusă la Tribunalul Călăraşi – Secţia civilă la data de 11.10.2021 şi înregistrată sub nr. x/116/2021, reclamantul A, în conformitate cu dispoziţiile art. 1516 - 1557, art. 1536, art. 1182 alin. (1), art. 1178, art. 1188 alin. (2) şi (3), art. 1186 alin. (2), art. 1196 alin. (1), art. 1204, art. 1240, art. 1125 alin. (1), art. 1126 alin. (1), art. 1235, art. 1236 alin. (1) C. civ., O.G. nr. 13/2011, art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a chemat în judecată pe pârâtul B, pentru ca în contradictoriu cu acesta, să se dispună: rezilierea contractului (nescris) încheiat între părţi, pentru nerespectarea obligaţiilor asumate de către pârât; obligarea pârâtului la plata sumei de 272.250 lei cu titlu de daune interese egale cu prejudiciul creat reclamantului; obligarea pârâtului la plata de dobândă la suma de 272.250 lei, începând cu data punerii în întârziere, respectiv data de 05.04.2021 până la plata efectivă a sumei de 272.250 lei, reprezentând daune interese, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 499/07.06.2023, Tribunalul Călăraşi a admis cererea de chemare în judecată, a dispus rezilierea contractului (de asociere) încheiat între reclamantul A şi pârâtul B în anul 2014, a obligat pârâtul B la plata către reclamantul A a sumei de 272 250 lei cu titlu de daune – interese la care se adaugă dobânda legală penalizatoare în cuantum de 1739,92 lei calculată din data de 05.04.2021 până în data de 08.10.2021 (data introducerii cererii de chemare în judecată) şi în continuare până la data achitării efective, a obligat pârâtul B la plata către reclamantul A a sumei de 22 321,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel pârâtul B.
Prin decizia nr. 1715A din 15 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât.
Împotriva acestei decizii civile, la 10 aprilie 2024, a declarat recurs pârâtul, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul-pârât a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât în este evident că înţelegerea iniţială intervenită între părţi, cu privire la înfiinţarea plantaţiei nu se putea purta pentru întreaga suprafaţă de 9 ba, întrucât în luna aprilie 2014 recurentul deja avea plantat un număr de 3000 de puieţi pe o suprafaţa deţinută de 4,5 ha teren.
Referitor la realizarea lucrărilor de mentenanță, aşa cum a arătat şi în faţa primei instanţei, afirmaţiile sale referitoare la neexecutarea acestor lucrări se refereau la anul 2021, în situaţia în care intimatul - reclamant continuă să nu îşi îndeplinească, potrivit înţelegerii, obligaţia de plată a lucrărilor de mentenanță, urmând ca acesta să plătească chirie pentru folosinţa suprafeţei de 4,5 ha teren pe care a fost şi este în continuare înfiinţată plantaţia aparţinând intimatului-reclamant.
Mai susţine că, în contra evidenţelor rezultate din raportul de expertiză, dar şi din celelalte probe administrate în cauză, instanţa de apel a dispus rezilierea contractului, reţinând angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtului.
În continuare, se prezintă pe larg situaţia de fapt şi mijloacele de probă administrate care conduc, în opinia recurentului, la respingerea acţiunii ca nefondate.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, prin care a cerut înlăturarea apărărilor părţii adverse
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că motivarea recursului presupune invocarea unor critici de nelegalitate care trebuie, pe de o parte, să privească soluţia atacată, iar, pe de altă parte, să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă sau reevaluarea situaţiei de fapt.
Scopul recursului transcede, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.
Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea şi argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluţia pronunţată de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurent, probele cerute şi încuviinţate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanţa de apel şi de instanţa de fond, în sensul interpretării greşite a înscrisurilor şi a altor probe de la dosarul cauzei, recurentul susţinând, astfel, interpretarea greșită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.
Prin urmare, criticile invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.
Astfel, recurentul-pârât, deşi invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, totuşi nu indică în concret nicio o normă legală pretins a fi aplicată greşit de instanţa de apel şi nu formulează nicio critică punctuală, care să privească nelegalitatea soluţia instanţei de apel, prin raportare la raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunţării acesteia, ci doar prezintă istoricul cauzei şi situaţia de fapt ce a determinat, în opinia sa, promovarea acestui litigiu.
În acest context, în ipoteza în care au fost invocate, prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre ipotezele descrise în cuprinsul acestui text legal, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul era dator să menţioneze care sunt normele legale încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel şi să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport motivul de nelegalitate invocat şi considerentele reţinute de instanţa de apel.
Ca atare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată de către intimatul-reclamant prin întâmpinare, şi va anula recursul.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant A suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâtul B împotriva deciziei civile nr. 1715A din 15 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 8.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.