Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1353/2001, reclamanta S.C. A.T. 94 SRL, în contradictoriu cu C.N.V.M. pentru anularea Ordonanței C.N.V.M. nr. 161 din 8 iunie 2001 și validată prin decizia nr. 1217 din 13 iulie 2001; anularea Ordonanței C.N.V.M. nr. 261 din 1 august 2000; suspendarea efectelor ordonanțelor atacate până la soluționarea cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că ordonanțele atacate cât și decizia sunt nelegale pentru motive ce țin atât de procedura adoptării lor cât și de conținut.
Se susține că au fost încălcate prevederile art. 8, art. 10, art. 24 și art. 25 pct. 8 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997, ambele ordonanțe fiind nule întrucât nu s-au respectat la emiterea lor dispozițiile citate.
Pe fond s-a arătat că pentru a tranzacționa pachetul de 56,2% acțiuni, unitatea S.I.V.M T. S.A. a ales varianta plasamentului secundar privat, conform art. 1 pct. 2 alin. (11) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/1997. După derularea întregii proceduri, pachetul de acțiuni a fost achiziționat de doi investitori avizați de C.N.V.M. ca investitori sofisticați: reclamanta și S.T.
După plata integrală a prețului tranzacției, C.N.V.M., prin ordonanțele atacate lipsește de efecte tranzacțiile aferente plasamentului privat secundar, avizat de C.N.V.M. cu nr. 110 din 21 septembrie 1999. Prin decizia nr. 1217 din 13 iulie 2001, C.N.V.M. a respins contestația formulată de S.C. A.T. 94 SRL împotriva ordonanței C.N.V.M. nr. 161 din 8 iunie 2001, infirmându-se practic propriile considerente din „nota” transmisă la 16 octombrie 2000, când a recunoscut valabilitatea tranzacțiilor.
Decizia nu analizează decât argumentele cuprinse în „actul de revocare” formulat de investitorul S.T.
La 4 septembrie 2001 s-a formulat de către S.C. S. București SRL o cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtei C.N.V.M.
Prin încheierea din 23 octombrie 2001, instanța a respins cererea de intervenție principală cât și cea accesorie, reținând că nu au îndeplinit condițiile cerute de art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ., respectiv art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 1609 din 27 noiembrie 2001, s-a respins excepția de tardivitate privind cererea de anulare a Ordonanței C.N.V.M. nr. 261 din 1 august 2000 și conexarea privind dosarele nr. 2767/2001 și 2971/2001 ale Curții de Apel Bacău, cereri formulate de pârâta C.N.V.M.
S-au admis acțiunile conexe formulate de S.C. A.T. 94SRL în contradictoriu cu C.N.V.M.
S-a anulat ordonanța C.N.V.M. nr. 161 din 8 iunie 2001 și ordonanța C.N.V.M. nr. 261 din 1 august 2000 și Deciziile C.N.V.M. nr. 1217 respectiv 1216 din 13 iulie 2001.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 48.900.000 lei, cheltuieli de judecată către S.C. A.T. 94 SRL.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Prin avizele nr. 111, 112 și 113 din 21 septembrie 1999, C.N.V.M. i-a calificat ca investitori sofisticați pe S.C. A.T. 94 SRL, S.T. și I.C.G., în măsură să participe la tranzacțiile aferente plasamentului privat secundar din11 noiembrie 999, prin care S.C. U. S.A a scos la vânzare un număr de 94.138 acțiuni.
La aproximativ 2 ani de la momentul în care tranzacția intrase deja în circuitul comercial, pârâta C.N.V.M. la solicitarea unui alt acționar a dispus anularea avizelor menționate, invocând propria culpă, a mai dispus și lipsirea de efecte a tranzacției aferente plasamentului privat secundar avizată cu nr. 110 din 21 septembrie 1999 urmând a se produce repunerea părților în situația anterioară.
Pentru a tranzacționa pachetul de 56,2% acțiuni, unitatea SIVM T. S.A., a ales varianta plasamentului secundar privat conform art. 1 pct. 2 alin. (11) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/1997.
În speță avizele date de C.N.V.M. au reprezentat o condiție de încheiere valabilă a unui contract comercial, irevocabil ce se poate desființa în condiții speciale numai de instanța de judecată.
Legiuitorul a conferit C.N.V.M. puterea de a anula autorizarea unei tranzacții doar în ipoteza unei oferte publice de valori mobiliare și doar dacă autorizarea a fost obținută în baza unor informații false ori care au indus în eroare [art. 31. alin. (3) și art. 32 alin. (3) din Legea nr. 52/1994, împrejurări ce nu au fost invocate și nu s-au dovedit].
Pentru considerentele enumerate s-au anulat ordonanțele C.N.V.M. nr. 261/2000, 161/2001 și deciziile C.N.V.M. nr. 1216 și 1217 din 13 iulie 2001 prin care s-au respins contestațiile reclamanților.
În plus contrar argumentării C.N.V.M., SVM T. 94 S.A. Bacău a confirmat virarea contravalorii acțiunilor.
Prin încheierea din 23 octombrie 2001 s-a respins cererea de intervenție a S.C. S.B. SRL pentru lipsa dovedirii interesului iar cererea de intervenție accesorie pentru că nu se sprijină apărarea pârâtei ci se invocă doar nerespectarea unor proceduri legale.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta C.N.V.M. și intervenienta S.C. S.B. SRL care a atacat și încheierea din 23 octombrie 2001, Ord. 261/2000 constituie un act distinct în raport de Ordonanța nr. 161/2001.
C.N.V.M. a criticat sentința astfel:
Cu referire la Ordonanța C.N.V.M. nr. 261/2000, S.C. A.T. 94 SRL a introdus acțiunea direct în instanța de contencios administrativ fără a fi îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Pe fondul cauzei măsura anulării avizelor C.N.V.M. nr. 111/1999, 112/1999 și 113/1999 a fost perfect legală atâta vreme cât intimații nu au dovedit că au „capacitatea să evalueze caracteristicile de risc și randament al valorilor mobiliare și nu au resursele necesare pentru a-și asuma riscul economic: și, pe cale de consecință, nu îndeplinesc o condiție obligatorie și esențială stabilită de reglementările în materie aflate în vigoare .
Actele emise de C.N.V.M. în îndeplinirea atribuțiilor legale sunt acte administrative fiind indubitabil faptul că are posibilitatea să își revoce propriile acte.
Intimata S.C. A. S.A. nu a suferit nici un prejudiciu ca urmare a măsurilor adoptate de C.N.V.M.
Deși s-a cerut, instanța de fond în mod nejustificat nu a admis introducerea în cauză a S.I.V. T. Bacău, societatea ce a intermediat tranzacția acțiunilor cheltuielilor de judecată nu au fost corect evaluate.
Intervenienta S.C. S.B. SRL a criticat sentința:
La data de 16octombrie 2001, recurenta a formulat o cerere de intervenție principală, în interes propriu și accesorie în interesul C.N.V.M., cerere respinsă de instanța de fond prin încheierea din 23octombrie 2001.
Respingerea cererii de intervenție principală este nemotivată pentru că nu s-a arătat ce condiție prevăzută de art. 12 sau art. 50 alin. (1) C. proc. civ. nu s-a întrunit.
Instanța de fond a considerat că potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ., intervenienta nu a învederat un interes propriu, în sensul necesității apărării dreptului său de acționar majoritar, drept ce s-ar fi pierdut prin admiterea cererii.
Nu s-a arătat în ce constă nerespectarea formei pentru cererea de chemare în judecată conform art. 112 C. proc. civ.
Cu referire la cererea de intervenție accesorie în interesul C.N.V.M. instanța de fond a apreciat că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 49 alin. (3) C. proc. civ., ignorând apărările de fond formulate de intervenientă în sprijinul C.N.V.M.
Solicitarea respectării unor prevederi legale incidente în speță nu exclude apărarea intereselor părților.
Pe fondul cauzei a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Natura actului juridic dedus judecății, respectiv Ordonanța nr. 261 din 1 august 2000, poate fi stabilită numai prin raportarea la cadrul juridic aplicabil acestui act.
Ordonanțele C.N.V.M. sunt acte administrative sancționatoare din domeniul pieței de capital și care beneficiază de un regim juridic propriu, instituit prin legislația pieței de valori mobiliare din România, fiind prioritară față de legislația administrativă ce constituie dreptul comun în materie.
Procedura și termenele de exercitare a căilor de atac sunt cele prevăzute în Regulamentul nr. 11 din 28octombrie 1997 a C.N.V.M.
Ordonanța C.N.V.M. nr. 261/01 august 2000 îndeplinește toate condițiile de fond și formă pentru a avea forță juridică.
Ordonanțele cu caracter sancționator se comunică numai „persoanei vizate” conform art. 27 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997 .
Intimații-reclamanți nefiind persoane fizice sau juridice de tipul celor supuse autorității C.N.V.M., deci nu există obligația să li se comunice ordonanța
Intimatul-reclamant nu a îndeplinit procedura prealabilă administrativă conform art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Termenul de îndeplinire a procedurii prealabile era de 15 zile conform Regulamentului nr. 11/1997 și nu de 30de zile.
Instanța de fond a constatat lipsa de interes a intimaților de a ataca ordonanța deși nu a fost anulată ordonanța ci doar suspendată.
Întrucât nu s-a îndeplinit procedura prealabilă administrativă împotriva Ordonanței C.N.V.M. nr. 261/2000 nu se putea aprecia că efectuarea acestuia implicită.
Interpretarea în sensul că poziția C.N.V.M. i-ar absolvi pe reclamanți de obligația îndeplinirii procedurii prealabile, nu poate fi primită legea fiind legală pentru toți.
Respingerea cererii de conexare a dosarelor 277/221 și 2971/2001 aflate pe rolul Curții de Apel Bacău, este contradictorie.
Faptul că tranzacția intrase deja în circuitul comercial de aproximativ 2 ani nu are relevanță juridică în cazul nulității absolute ca și relative a tranzacțiilor.
Pentru restabilirea situației de legalitate se impunea ca C.N.V.M. recunoscând eroarea să revină asupra avizelor.
Culpa majoră aparține societății T. SA care a intermediat vânzarea-cumpărare.
Instanța a reținut în mod eronat că nu era necesară emiterea de către C.N.V.M. a avizelor de investitori sofisticați deși aceasta se menține și în cazul plasamentului secundar privat.
S-a reținut eronat că Tribunalul București, secția comercială, și de Curtea de Apel, secția comercială, s-au pronunțat prin sentința civilă nr. 1438 din 9 martie 2000 și decizia civilă nr. 2405 din 18 septembrie 2000, asupra legalității tranzacției întrucât la Tribunalul București, sentința pronunțată nu a fost motivată în drept și în fapt și pronunțarea în ambele hotărâri menționate mai sus s-au anulat pentru insuficiența timbrajului.
Atât S.C. A.T. 94 SRL ca și S.T. nu au îndeplinit condițiile pentru a fi calificați drept „investitori sofisticați” motiv pentru care C.N.V.M. nu trebuia să emită avizarea.
Instanța de fond a făcut o confuzie privind problema bonității investitorilor sofisticați cu problema posibilității plății acțiunilor.
Bonitatea se referă la capacitatea de a evalua caracteristicile de risc și randament ale valorilor mobiliare precum și dovada deținerii resurselor financiare necesare pentru a-și asuma riscul economic, această măsură fiind de natură a proteja interesele și drepturile societății emitente dar și a celorlalți acționari ai acesteia.
Plata prețului acțiunilor de către S.C. A.T. 94 și S.T. nu este suficientă pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni.
Intimații reclamanți au solicitat suspendarea ordonanțelor atacate, aspect asupra căruia instanța nu s-a pronunțat.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat de C.N.V.M.:
S.C. A.T. 94 SRL a făcut dovada procedurii prealabile privind Ordonanța nr. 261 din 1 august 2000, care de altfel nu i-a fost comunicată, termenul de 15 zile pentru formularea contestației curge de la comunicare, fapt ce în cauză nu a avut loc.
Despre ordonanța nr. 261/2000, s-a făcut vorbire în conținutul ordonanței nr. 161 din 8 iunie 2001 prin care s-a revenit asupra măsurii suspendării efectelor ordonanței nr. 26172000.
Singura comunicare făcută de C.N.V.M. este legată de tranzacționarea acțiunilor emise de S.C. U. S.A intitulată „notă” comunicată la 16 octombrie 2000 unde se analizează derularea tranzacțiilor din 12 mai 1999 și.11 noiembrie 1999.
În această notă nu s-a făcut nici o referire la Ordonanța nr. 261/2000.
Societatea a depus prima contestație la 23 octombrie 2000 sub nr. 24212 la 6 zile de la comunicarea notei, iar a doua s-a depus la 18 iunie 2001 înregistrată sub nr. 13430, Ordonanța nr. 161 fiind emisă la l8 iunie 2001.
Așa cum s-a constatat ordonanțele 261/2000 și 161/2001 nu au fost comunicate intimaților, încât în mod judicios instanța de fond a respins excepția de tardivitate.
Într-adevăr prin întâmpinarea depusă la dosar, s-a solicitat introducerea în cauză a SIVM T. Bacău, societatea ca intermediat tranzacției acțiunilor, cerere care nu s-a pus în discuția părților și asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.
Față de acest ultim aspect se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe când se vor avea în vedere și celelalte motive invocate.
Cu privire la recursul declarat de S.C. S.B. SRL, constată:
Recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 23 octombrie 2001 și a sentinței civile nr. 1609 din 27 noiembrie 2001.
Prin încheierea atacată s-a respins cererea de intervenție în interes propriu și cererea de intervenție accesorie formulate de S.C. S.B. SRL prima cerere pe considerentul că nu a întrunit condițiile cerute de art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ., iar a doua cerere pe considerentul că nu a îndeplinit cerințele art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Instanța de fond într-adevăr nu a motivat în ce constă nerespectarea formelor procedurale conform art. 112 C. proc. civ. de cele două cereri de intervenție.
Analizându-se cele două cereri se constată îndeplinirea condițiilor cerute de art. 112 C. proc. civ. instanța de fond nu și-a, motivat constatarea.
Potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ. „intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său”.
S.C. S.B. SRL și-a argumentat interesul propriu prin aceea că:
Actele administrative a căror anulare s-a solicitat se referă la o singură societate comercială, a cărei structură a acționariatului o influențează decisiv : S.C. U. S.A
În prezent S.C. U. S.A a fost divizată, astfel că unitatea supusă acestei proceduri a fost radiată din evidențele Registrului Comerțului, printr-o decizie definitivă și irevocabilă.
Acțiunea privind anularea actelor administrative privitoare la o societate inexistentă juridic ca persoană, este lipsită de interes și pe cale de consecință reclamanta nu are calitatea procesuală activă.
Interesul propriu ca și vătămarea suferită s-au învederat de recurentă în sensul că s-a încălcat legea cu ocazia autorizării și derulării plasamentului privat secundar, principalul prejudiciu pricinuit tuturor acționarilor, inclusiv intervenientei materializându-se în schimbarea ilegală a structurii acționariat și a procentelor din capitalul social deținute în societate, în reducerea forței juridice a dreptului de vot în adunările generale și a puterii decizionale de a numi conducerea și administrarea societății în diminuarea dividendelor aferente pachetului de acțiuni.
Este indiscutabil faptul că recurenta și-a demonstrat „interesul propriu” în momentul introducerii cererii de intervenție.
Pentru cererea de intervenție accesorie s-a considerat de instanța de fond că nu s-au realizat cerințele prevăzute de art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Art. citat prevede în alin. (3) că „ea este în interesul uneia din părți când se sprijină numai apărarea acesteia”
Din motivarea cererii rezultă că actele administrative atacate au fost emise de C.N.V.M. ca urmare a memoriului adresat recurenta primului ministru al României, motiv pentru care a solicitat admiterea intervenției pentru a sprijini pct. de vedere elaborat care sunt în sprijinul și interesul C.N.V.M., apărările pe fondul cauzei fiind în același spirit.
Așa fiind, se constată realizată condiția ce în mod neîntemeiat a constituit temeiul respingerii cererii de intervenție accesorie.
Cu privire la tardivitatea acțiunii introduse de S.C. A.T. 94 SRL, s-a răspuns cu ocazia analizării primului recurs.
Pentru considerentele expuse privind respingerea cererilor de intervenție în principiu și în fond, se impune admiterea recursului, casarea sentinței și încheierii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță când se vor avea în vedere și celelalte motive de recurs invocate de parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de C.N.V.M. și S.C. S.B. SRL împotriva sentinței civile nr. 1609 din 27 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, și încheierii de ședință din 23 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința și încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.