Şedinţa publică din data de 13 martie 2025 din camera de consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin cererea înregistrată, la data de 30.01.2024, pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. S.R.L., J. S.R.L., K., L. S.R.L., M. S.A. şi N. S.R.L., obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.887.619 RON, reprezentând prejudiciul produs bugetului de stat prin faptele ilicite ale pârâţilor, constând în neplata taxei pe valoare adăugată, nedeclarată de pârâţi şi datorată statului.
Prin sentinţa civilă nr. 657 din 21 mai 2024, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A avut în vedere instanţa cele reţinute în Decizia nr. 17/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii şi faptul că litigiul are ca obiect o acţiune vizând pretenţii, în care se solicită plata contribuţiilor la bugetul de stat consolidat şi la bugetul de asigurări sociale ale statului, pretins datorate de către pârâţi, pretenţii care sunt guvernate de prevederile speciale şi derogatorii ale Codului de procedură fiscală, şi nu de prevederile art. 1357 şi urm. C. civ.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a, alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a apreciat că secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel de la domiciliul reclamantului îi aparţine competenţa materială de soluţionare a cauzei.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe sesizate
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.07.2024.
Prin sentinţa nr. 1820 din 12 noiembrie 2024, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă.
A apreciat instanţa că reclamantul Statul Român nu se încadrează în rândul subiecţilor de drept public ce pot introduce acţiuni în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Faptul că acţiunea are ca obiect o creanţă fiscală nu este în măsură să conducă la ideea că instanţa de contencios administrativ ar fi competentă, întrucât simpla natură fiscală a unei creanţe nu este suficientă pentru atragerea competenţei instanţelor specializate.
Referitor la cele reţinute prin Decizia nr. 17/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, a considerat instanţa că Înalta Curte s-a pronunţat doar cu privire la dispoziţiile de drept material aplicabile eventualelor prejudicii din dosarele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală, nu şi cu privire la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza.
Astfel, constatând ivit conflict negativ de competenţă, Curtea a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă
Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competenţă intervenit, în raport cu obiectul cauzei şi cu dispoziţiile legale incidente, reţine următoarele.
Cererea de chemare în judecată priveşte atragerea răspunderii civile delictuale pentru producerea unui prejudiciu adus bugetului de stat de către pârâţi (persoane fizice şi persoane juridice - societăţi comerciale) prin neplata taxei pe valoare adăugată.
Referitor la instanţa competentă în materia litigiilor de contencios administrativ şi fiscal, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
În accepţiunea art. 2 lit. f) din lege, contenciosul administrativ priveşte activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Conform lit. c) a aceluiaşi articol, prin act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, iar, potrivit lit. c)1), sunt asimilate actelor administrative, contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice, prin legi speciale putând fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.
De asemenea, art. 2 alin. (2) asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
În ceea ce priveşte subiectele de sesizare a instanţei de contencios administrativ, art. 1 din Legea nr. 554/2004 face referire la persoanele vătămate într-un drept al lor ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, Avocatul Poporului, Ministerul Public, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal, Prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi orice subiect de drept public, ultimele trei subiecte numai în condiţiile acestei legi sau ale unor legi speciale.
Raportat la toate aceste dispoziţii legale rezultă că, în competenţa specializată a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, sunt incluse litigiile care vizează un act administrativ, în noţiunea căruia este cuprins şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Subiectele de drept public pot introduce acţiuni în contencios administrativ de competenţa instanţelor specializate numai în condiţiile Legii nr. 554/2004 sau a unor legi speciale, iar nu şi în condiţiile dreptului comun.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, considerentele acestei hotărâri se referă la aplicabilitatea dispoziţiilor de drept material în litigiile vizând soluţionarea laturii civile în prejudiciile din dosarele penale ce au ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală (dacă soluţionarea laturii civile se face potrivit dispoziţiilor C. civ. sau conform prevederilor Codului de procedură fiscală), iar nu la instanţa competentă din punct de vedere material.
Cauza de faţă vizează antrenarea răspunderii civile delictuale de drept comun şi este întemeiată pe dispoziţiile art. 1357-1359 C. civ., şi nu pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 554/2004.
Or, competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal este strict delimitată prin dispoziţiile speciale menţionate anterior, în cadrul cărora nu sunt incluse şi acţiunile în angajarea răspunderii civile delictuale, întemeiate pe dispoziţiile C. civ., chiar dacă sunt promovate de către un subiect de drept public.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pe pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. S.R.L. prin lichidator judiciar O. S.R.L., J. S.R.L. prin administrator P., K. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I.I. Q., L. S.R.L. prin lichidator judiciar R. S.R.L., M. S.A., N. S.R.L. prin lichidator judiciar S. în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.