Ședințe de judecată: Februarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 5162/2024

Decizia nr. 5162

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 11.05.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Spitalul Clinic de Urgenţă Arad, să se constate că:

- art. 20 alin. (6) din Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţie cercetării şi tineretului nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, a fost abrogat prin art. 4 din Ordinul nr. 140/1515/2007 pentru aprobarea Metodologiei în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, ordin al căror emitenţi sunt Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei, Cercetării Şi Tineretului, iar în cazul în care acesta nu a fost abrogat, să se dispună anularea acestei norme din ordinul menţionat, pentru nelegalitate

- să se dispună anularea contractelor de prestări servicii aprobate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în condiţiile a 3,5 ore a 3 medici specialişti gastroenterologi în cadrul secţiei Gastroenterologie, cele în legătură cu care a exercitat prima acţiune respinsă, prin hotărârile precedente, deşi avea un beneficiu stabilit de lege, cel de a beneficia de integrare clinică, contracte care i s-au comunicat iniţial că au fost prelungite în anul 2023, ca apoi să se organizeze un alt concurs, evident, cu scopul de a acoperi gafa prelungirii contractelor care i s-a comunicat ca au fost prelungite şi a "conferi legalitate" respingerii noii cererii depuse, aplicând "principiul" cunoscut informal, conform căruia, "concursul este al candidatului organizatorului", dacă se impune, anularea noile contracte sau actele prin care s-a decis prelungirea contractelor referitor la care a exercitat acţiunea respinsă prin sentinţa civilă nr. 1078/2022 a Tribunalului Arad, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, precum şi prin decizia civilă nr. 174/06.03.2022 pronunţată de Curtea de apel Timişoara, de asemenea, solicită anularea concursului aferent anunţului data de 23 martie 2023, desfăşurat la data de 06 aprilie 2023, contestat în termen, şi a contractelor sau actelor de încadrare aferente acestui concurs.

- pe cale de consecinţă, obligarea intimatului la încheierea contractului individual de muncă pentru integrare clinică, cu jumătate de normă - 3,5 ore/zi, în cadrul secţiei Gastroenterologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenta Arad.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 658 din data de 03.11.2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes.

Pe fond, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

A constatat că art. 20 alin. (6) din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 870/2004 a fost abrogat prin Ordinul nr. 140/1515/2007 emis de Ministrul Sănătăţii şi Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

A respins în rest acţiunea

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 658 din data de 03.11.2023 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul – pârât a arătat că, în mod eronat, a reţinut instanţa de fond că, "din analiza interpretarea actelor normative mai sus redate, instanţa constată similitudinea chiar identitatea de reglementare cuprinse în art. 20 din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 870/2004, pe de o parte şi art. 35 si 36 din Anexa 1 din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 140/1515 din 26 ianuarie 2007, pe de altă parte, ambele vizând situaţia activităţii de integrare clinică la care este îndreptăţit personalul didactic din învăţământul superior medical şi farmaceutic — respectiv un program de lucru de jumătate de normă, prin cumul de funcţii"'.

Contrar aspectelor reţinute de instanţă, recurentul – pârât a susţinut că între prevederile art. 20 (inclusiv alin. (6) din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 870/2004 prevederile art. 35 36 din Anexa 1 din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii Ministrului Educaţiei, Cercetării Tineretului nr. 140/1515 din 26 ianuarie 2007 nu există similitudine şi identitate de reglementare, astfel că, acestea se completează.

Alin.(l) si (2) ale. art. 20 din Ordinul nr. 870/2004 reglementează timpul de muncă, iar alin. (3) – (6) ale art. 20 ale aceluiaşi act normativ reglementează modalitatea în care se face integrarea clinică.

De asemenea, art. 35 36 din Ordinul nr. 140/1515/2007 reglementează timpul de muncă, astfel că în mod eronat instanţa a constatat că art. 20 alin. (6) din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei, Cercetării Tineretului nr. 870/2004 a fost abrogat prin Ordinul nr. 140/151 5/2007 emis de Ministrul Sănătăţii şi Ministrul Educaţiei, Cercetării Tineretului.

Mai mult, potrivit art. 2 din Ordinul nr. 870/2004, regulamentul se aplică unităţilor sanitare din subordinea ministerelor instituţiilor cu reţea sanitară proprie, iar potrivit art. 2 din Ordinul nr. 140/1515/2007. metodologia se aplică spitalelor unităţilor de învăţământ superior medical, respectiv unităţilor de învăţământ medical, între care se realizează colaborarea.

Astfel, raţionamentul instanţei de fond este greşit prin constatarea abrogării tacite a unui aliniat prin raportare la alte aliniate ale aceluiaşi articol dintr-un act normativ.

Chiar dacă am merge pe raţionamentul instanţei, se poate concluziona că se impune abrogarea tacită a alin. (1) (2) ale art. 20 din Ordinul nr. 870/2004, deoarece în raport cu acestea se poate spune există "similitudine identitate de reglementare" cu art. 35 36 din Ordinul nr. 140/1515/2007 nicidecum cu art. 20 alin. (6).

De asemenea, se poate observa că cele două acte normative au reglementări diferite. Astfel, Ordinul nr. 870/2004 reglementează timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, iar Ordinul nr. 140/1515/2007 modul în care se realizează colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical.

Recurentul – pârât susţine că, în mod eronat, instanţa de fond conchide că "prevederile art. 20 alin. (6) din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 870/2004 a fost abrogat tacit prin Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 140/1515 din 26 ianuarie 2007, în condiţiile în care acest din urmă act normativ nu mai prevede condiţiile restrictive existente în cuprinsul primului act normativ (stabilirea posturilor de către conducerea fiecărei unităţi sanitare, în limita posturilor normate şi a necesarului de servicii medicale şi universitare),

În continuare, instanţa reţinând că "nu pot coexista două reglementări paralele vizând acelaşi obiect, referitor la concursul dintre prevederile art. 20 (inclusiv alin. (6) din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 870/2004 şi art. 35 şi 36 din Anexa 1 din Ordinal comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 140/1515 din 26 ianuarie 2007, instanţa constată aplicabilitatea prevederilor art. 64 alin. (1) (4) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative."

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, în prezenta cauză nu sunt incidente prevederile art. 64 alin. (1) (4) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar şi Ordinul Comun al Ministerului Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 140/1515/2007 pentru aprobarea Metodologiei în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, după cum arată chiar instanţa, nu cuprind prevederi contrare, ci acestea se completează.

De asemenea, cele două ordine sunt de acelaşi nivel, neexistând un act normativ de nivel superior, pentru a fi incident alin. (1) al art. 64 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativa pentru elaborarea actelor normative.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata – reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu în şedinţa publică din data de 12.11.2024, în temeiul art. 489 alin. (3) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la obiectul acţiunilor judiciare specifice contenciosul administrativ, motiv care atrage casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, făcând de prisos analizarea criticilor invocate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:

În urma pronunţării încheierii de disjungere din data de 27 septembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a rămas învestită cu soluţionarea primului capăt de cerere ce vizează, în principal, constatarea abrogării art. 20 alin. (6) din Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţie cercetării şi tineretului nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, prin art. 4 din Ordinul nr. 140/1515/2007 pentru aprobarea Metodologiei în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, iar în subsidiar, anularea acestei norme din ordinul menţionat, pentru nelegalitate.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea şi a constatat că art. 20 alin. (6) din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 870/2004 a fost abrogat tacit prin Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Nr. 140/1515 din 26 ianuarie 2007, reţinând că solicitarea subsidiară formulată de reclamantă – privind anularea normei atacate din ordinul nr. 870/2004, pentru nelegalitate, nu se mai impune a fi analizată.

Instanţa de control judiciar a invocat ca motiv de ordine publică inadmisibilitatea petitului prin care se solicită să se constate abrogarea art. 20 din Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 870/2004.

În acest sens, reţine că, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Aşadar, acţiunea judiciară de contencios administrativ poate avea ca obiect anularea unui act administrativ tipic sau asimilat (refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal – art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Abrogarea este o instituţie juridică reglementată de dispoziţiile art. 64 şi urm. din Legea nr. 24/2000, respectiv este un eveniment legislativ ce determină ieşirea din vigoare pentru viitor a prevederii supuse abrogării, ca expresie a voinţei legiuitorului.

Aşadar, solicitarea reclamantei de constatare a abrogării art. 20 din Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 870/2004 nu îşi are corespondent în art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

De altfel, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează soluţiile care pot fi pronunţate în materia contenciosului administrativ, în sensul că instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Faţă de limitele impuse de lege în care instanţa de contencios administrativ are competenţa de se pronunţa, solicitarea de constatare a abrogării unor prevederi legale nu poate face obiectul cererilor soluţionate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004. Prin urmare, capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat să se constate abrogarea art. 20 din Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 870/2004 este inadmisibil.

Faţă de cele arătate, instanţa de control judiciar reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 22 pct. 4 C. proc. civ., conform cărora judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În speţă, judecătorul fondului era obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă a obiectului acţiunii.

În concluzie, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat din oficiu, instanţa de fond, cu ocazia rejudecării cauzei, urmând a analiza motivele de nelegalitate invocate în susţinerea petitului, prin care reclamanta a solicitat anularea art. 20 din Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 870/2004.

Instanţa de control judiciar constată că această soluţie se impune chiar şi în situaţia în care prevederile legale aflate în discuţie au fost abrogate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 64 şi urm. din Legea nr. 24/2000, abrogarea are efecte numai pentru viitor şi nu poate înlătura efectele juridice produse, cât timp actul administrativ cu caracter normativ a fost în vigoare.

Faţă de soluţia preconizată, nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurent, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea vizând constatarea de către instanţa de fond a abrogării art. 20 din Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 870/2004.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse anterior, constatând prima instanţă în mod greşit şi nelegal a soluţionat cauza, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 497 şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 658 din 3 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.