Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună:
- în principal, obligarea pârâţilor la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinaţiei de medicamente Encorafenib (denumire comercială Braftovi) şi Cetuximab (denumire comercială Erbitux) pentru indicaţia terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutaţia Braf V600;
- în subsidiar, obligarea pârâtei Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România la evaluarea combinaţiei de medicamente Encorafenib (denumire comercială Braftovi) şi Cetuximab (denumire comercială Erbitux) pentru includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru indicaţia terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutaţia Braf V600.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 146 din 29 februarie 2024, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii.
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâtul Agenţia Naţională a Medicamentului;
- a admis excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte capătul principal al cererii reclamantului;
- a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională Asigurări de Sănătate.
- în consecinţă, a obligat pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale să iniţieze din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii combinaţiei de medicamente Encorafenib (denumire comercială Braftovi) şi Cetuximab (denumire comercială Erbitux) în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pentru indicaţia terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutaţia Braf V600.
- a respins, ca inadmisibil, capătul principal al acţiunii reclamantului, acesta fiind prematur formulat.
1.3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva acestei sentinţei au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.
1.3.1. Recursul formulat de Guvernul României
Recurentul-pârât Guvernul României a formulat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, a considerat că în mod nelegal instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de Guvernul României şi a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.
A reiterat că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorităţi de specialitate/de resort, în speţă Ministerul Sănătăţii, care la rândul său, are în subordine Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Aceste organe de specialitate ale administraţiei publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuţii şi competenţe în sensul celor solicitate în acţiune.
În acest sens, a redat dispoziţiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificări şi completări şi art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 din normelor de organizare şi funcţionare.
Ministerul Sănătăţii îndeplineşte următoarele atribuţii principale: elaborează politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, în acord cu Programul de guvernare, coordonează şi controlează implementarea politicilor, strategiilor şi programelor din domeniul sănătăţii populaţiei, la nivel naţional, regional şi local; elaborează, implementează şi coordonează programe naţionale de sănătate, în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică.
Cu privire la cea de-a doua autoritate de specialitate a administraţiei publice centrale, cu atribuţii şi competenţe în cauză, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a arătat arată că, potrivit art. 220 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, aceasta are ca principală atribuţie gestionarea fondului de asigurări de sănătate, iar potrivit art. 220 alin. (4) C.N.A.S. propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Evident că aceste prerogative legale ale C.N.A.S. sunt corelate cu atribuţiile stabilite de Legea nr. 95/2006, în art. 280 alin. (1) lit. i), respectiv participarea anuală la elaborarea listei de medicamente eliberate, cu, sau fără contribuţie personală pe baza prescripţiilor medicale, pentru persoanele asigurate, coroborate cu cele ale art. 289 alin. (1) din Lege, prin care se stabileşte în sarcina Consiliului de administraţie al C.N.A.S. următoarea atribuţie: r) avizează lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală.
Din interpretarea logică a acestor norme legale de specialitate, a apreciat că o eventuală măsură cu privire la obligarea elaborării Listei şi a iniţierii unui proiect de act administrativ privind reglementarea situaţiei litigioase nu poate fi atribuită Guvernului României.
Prin urmare, chiar din modul în care sunt formulate normele ce reglementează procedura elaborării, avizării şi prezentării proiectelor de acte normative se distinge aspectul expus, şi anume că actele se iniţiază de către autorităţile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern.
Raportat la cele reţinute de instanţa de judecată, a apreciat că soluţia privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii este nelegală, autoritatea executivă neavând atribuţii şi competenţe directe în sensul solicitat, astfel încât, o eventuală soluţie de menţinere definitivă a admiterii acţiunii fiind imposibil de valorificat faţă de Guvernul României, anterior îndeplinirii, de către autorităţile competente legal, a obligaţiei de a iniţia proiectul privind lista medicamentelor.
În susţinerea caracterului nefondat al acţiunii a arătăt că, în acest sens, s-au pronunţat şi Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 100/21.05.2021 instanţa a respins cererea formulată de reclamantul B. ca neîntemeiată. De asemenea, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, prin sentinţa civilă nr. 109/11.04.2022 a respins cererea formulată de reclamanta C. ca neîntemeiată. Tot instanţa Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul x/2022, a pronunţat sentinţa civilă nr. 85/24.03.2022, prin care a respins cererea formulată de reclamantul D. ca inadmisibilă.
Faţă de cele arătate anterior, a solicitat instanţei de control judiciar să dispună admiterea recursului promovat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 146/29.02.2024, iar, pe cale de consecinţă, să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, pe cale de excepţie, şi, ca neîntemeiată, pe fond.
1.3.2. Recursul formulat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, şi, în principal, admiterea excepţiei lipsei de interes actual a cererii ca urmare a intrării documentaţiei depuse de deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă în procedura de evaluare a tehnologiilor medicale, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind că este incident motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, a arătat că ulterior declanşării prezentului litigiu, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentului Braftovi (DCI Encorafenib) a depus cerere pentru evaluarea acestuia din punct de vedere a tehnologiilor medicale pentru ambele indicaţii terapeutice din Rezumatul caracteristicilor produsului (RCP); cererea face în prezent obiectul dosarului nr. x/06.12.2023, fiind intrat în procedură de evaluare.
Ca atare, prin intrarea combinaţiei de medicamente în procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru indicaţia terapeutică reclamată de intimatul-reclamant (dosar x/06.12.2023), hotărârea judecătorească atacată cu prezenta cale de atac a devenit lipsită de interes actual, nemaifiind necesară o evaluare din oficiu, în condiţiile art. 8 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014.
Conform Rezumatului caracteristicilor produsului (RCP) folosirea medicamentului Braftovi (DCI Encorafenib) în asociere cu Erbitux (DCI Cetuximab) pentru indicaţia terapeutică solicitată este o utilizare în regim on-label, aceasta figurând în RCP.
Întrucât deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă nu îşi exprimase până la începerea litigiului interesul de a evalua produsul din punct de vedere al tehnologiilor medicale, combinaţia de medicamente Braftovi (DCI Encorafenib) în asociere cu Erbitux (DCI Cetuximab) nu figurează cu protocol terapeutic în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 564/499/2021, astfel încât indicaţia terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutaţia BRAF V600 - afecţiunea reclamantului - nu poate fi compensată în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 până la finalizarea procedurilor administrative descrise de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014.
Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru ca un medicament să poată fi inclus în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă sau reprezentantul legal al acestuia, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/2014.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. şi intimaţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu au formulat întâmpinări.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. Analizând cu prioritate excepţia de netimbrare a recursului formulat de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 197 C. proc. civ.: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege", iar art. 33 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei."
La data de 03 aprilie 2024, pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 146 din 29 februarie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Faţă de motivul de casare invocat prin cerere de recurs, raportat la prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", Înalta Curte a adus la cunoştinţă recurentei-pârâte obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, astfel cum reiese din dovada de înmânare a adresei aflată la dosar.
Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2024, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanţă.
Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru, recurenta-pârâtă formulând şi cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din 22 mai 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2023, comunicată părţii la data de 12.07.2024, potrivit dovezii de înmânare aflată la fila nr. x din acest dosar.
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiaşi text de lege, sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei civile nr. 146 din 29 februarie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prima instanţă a respins ca inadmisibil, din perspectiva prematurităţii formulării, capătul principal din acţiunea reclamantului, având ca obiect obligarea pârâţilor la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinaţiei de medicamente Encorafenib (denumire comercială Braftovi) şi Cetuximab (denumire comercială Erbitux) pentru indicaţia terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutaţia Braf V600.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamant, respectiv capătul subsidiar de cerere, şi a obligat pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale să iniţieze din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii combinaţiei de medicamente Encorafenib (denumire comercială Braftovi) şi Cetuximab (denumire comercială Erbitux) în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pentru indicaţia terapeutică cancer colorectal metastazat cu mutaţia Braf V600.
Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a considerat că, în mod nelegal, prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de Guvernul României şi a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., pe motiv că o eventuală măsură cu privire la obligarea elaborării Listei şi a iniţierii unui proiect de act administrativ privind reglementarea situaţiei litigioase nu poate fi atribuită, în integralitatea sa, Guvernului României, subliniind că, potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, actele se iniţiază de către autorităţile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern.
Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant a solicitat tocmai sancţionarea refuzului comun al instituţiilor pârâte de a îndeplini, fiecare în parte, propriile competenţe legale referitoare la includere combinaţiei de medicamente în Lista arătată, refuz pe care îl consideră nejustificat.
Prin urmare, faţă de coparticiparea procesuală pasivă din prezentul litigiu, argumentele recurentului-pârât nu pot constitui un fine de neprimire al acţiunii formulate în contradictoriu cu un singur pârât, instanţa urmând a analiza, pe fond, dacă acest refuz are caracter justificat sau nu.
Însă, cu privire la fondul dedus judecăţii (în ceea ce priveşte capătul subsidiar de cerere), Înalta Curte reţine că recurentul-pârât nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la raţionamentul instanţei de fond, care să poată fi circumscrise motivului de casare invocat. În susţinerea caracterului nefondat al acţiunii, acesta s-a rezumat la invocarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte dosare similare (Sentinţa civilă nr. 100/21.05.2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2021; sentinţa civilă nr. 109/11.04.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022; sentinţa civilă nr. 85/24.03.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul x/2022).
În privinţa efectelor altor hotărâri judecătoreşti invocate de reclamantă, cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte atrage atenţia asupra faptului că, în pofida unei uzanţe extinse de justificare a opiniilor juridice pe baza unor hotărâri judecătoreşti (hotărâri care sunt menţionate uneori ca argumente în motivare altor hotărâri judecătoreşti) în sistemul românesc de drept hotărârile judecătoreşti nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu.
Astfel, Înalta Curte subliniază că, din punct de vedere legal, referirile la hotărârile judecătoreşti pronunţate de alte instanţe nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (4) din noul C. proc. civ. (aprobat prin Legea nr. 134/2010), potrivit cărora "este interzis judecătorului să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii" – dispoziţie care reia principiul enunţat de art. 4 din vechiul C. civ., conform căruia "este oprit judecătorului de a se pronunţa, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziţii generale şi reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse" – jurisprudenţa unei instanţe naţionale nu constituie izvor de drept şi nu este obligatorie, cu excepţia deciziilor Curţii Constituţionale – conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României – precum şi a soluţiilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 şi următoarele C. proc. civ. (aprobat prin Legea nr. 134/2010), în care instanţa supremă este competentă să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Aşadar, nu toate hotărârile judecătoreşti definitive sunt general obligatorii, iar raţionamentele punctuale exprimate de o instanţă într-o speţă determinată nu pot fi aplicate în toate speţele aparent similare soluţionate de alte instanţe judecătoreşti.
Instanţa mai face trimitere la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, în care instanţa supremă a reţinut că "(…) în sistemul de drept românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, instanţele judecătoreşti nefiind ţinute de soluţiile pronunţate anterior de alte instanţe. Hotărârile judecătoreşti au aplicabilitate numai la speţă, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanţele au fost învestite.
În acest context trebuie menţionat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond, având competenţă în raza lor teritorială."
De asemenea, Curtea Constituţională a subliniat în Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 16), că "în sistemul continental, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept aşa încât înţelesul unei norme să poată fi clarificat pe această cale, deoarece, într-un asemenea caz, judecătorul ar deveni legiuitor".
În concluzie, o hotărâre judecătorească singulară exprimă un raţionament juridic strict individualizat în raport cu o situaţie de fapt determinată şi cu argumentele părţilor litigante, care nu coincid în totalitate cu argumentele ce pot fi invocate în alte cauze cu elemente de similaritate. De aici rezultă şi relativitatea raţionamentului juridic exprimat printr-o hotărâre judecătorească, care nu exprimă o judecată general valabilă, ci una determinată în funcţie de împrejurările speţei soluţionate şi de apărările formulate, ceea ce implică inaptitudinea unui astfel de raţionament de a fi invocat şi în alte speţe.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei civile nr. 146 din 29 februarie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 146 din 29 februarie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.