Şedinţa publică din data de 5 februarie 2025
Asupra cererii de strămutare de faţă;
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14 noiembrie 2024, sub dosar nr. x/2024, petentul A. a solicitat strămutarea judecăţii cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal.
În temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. k) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, s-a stabilit în sarcina petentului A. obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 RON, aferentă cererii de strămutare, fiind citat cu menţiune în acest sens, conform dovezii de înmânare a citaţiei aflate la dosar.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 din C. proc. civ. de la 1865, excepţia netimbrării cererii de strămutare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru se depune la dosarul cauzei la momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, iar potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ "neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii".
Înalta Curte constată că petentul nu a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată fixat, iar din verificările efectuate în sistemul ECRIS a rezultat că petentul nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi nici nu a solicitat acordarea ajutorului public judiciar pentru plata taxei amintite.
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru, aferentă prezentei strămutări, este prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, sancţiunea fiind anularea cererii.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 40 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite excepţia netimbrării cererii, invocată din oficiu, şi va anula cererea de strămutare formulată de petentul A., ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia netimbrării.
Anulează cererea formulată de petentul A. privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrată.
Fără cale de atac, conform art. 40 alin. (4) din C. proc. civ. de la 1865.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2025.