Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.11.2023, sub nr. x/2023, în urma declinării de competenţă dispusă prin sentinţa civilă nr. 801/CVA/18.10.2023 a Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989 şi Administraţia Prezidenţială, să se constate că în mod greşit a fost anulat certificatul seria x deţinut de reclamant, precum şi titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant", să se dispună anularea procesului-verbal nr. x/6432/06.07.2022 emis de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945 – 1989 prin care s-a luat act de hotărârea judecătorească nr. 1140/2018 pronunţată de Tribunalul Braşov şi de decizia civilă nr. 1/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Braşov, anularea poziţiei nr. 10 din anexa la Decretul nr. 1068/01.08.2022 emis de Preşedintele României prin care a fost retras reclamantului titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant", anularea procesului-verbal al şedinţei Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 10/2022 din 04.08.2022, obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945 – 1989 la eliberarea unui nou certificat de revoluţionar având calitatea de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant" şi repunerea reclamantului în drepturile conferite anterior emiterii Decretului nr. 1068/01.08.2022, cu cheltuieli de judecată.
Cererea de chemare în judecată a fost modificată de reclamant, care a solicitat şi anularea poziţiei nr. 10 din procesul-verbal al şedinţei Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 10/2022 din 04.08.2022, a poziţiei nr. 10 din procesul-verbal al şedinţei Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 10/2022 din 05.07.2022 şi anularea poziţiei nr. 10 din anexa ataşată adresei nr. x/07.07.2022 înaintată de pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 Administraţiei Prezidenţiale.
La termenul de judecată din data de 18.01.2024, instanţa a apreciat că nu se impune introducerea în cauză a Casei Judeţene de Pensii Braşov, respingând cererea formulată în acest sens de Adminsitraţia Prezidenţială, cu motivarea menţionată în încheierea de şedinţă.
La data de 15.12.2023, Administraţia Prezidenţială a formulat cerere de suspendare a judecării prezentului dosar până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a sesizării de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 95/2014.
La termenul de judecată din data de 29.02.2024 s-a dispus introducerea în cauză a pârâtului Primul Ministru al României, fiind unite cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia şi excepţia tardivităţii.
S-a luat act de faptul că reclamantul se judecă cu pârâtul Preşedintele României, care a fost chemat în judecată prin Administraţia Prezidenţială, fiind respinse excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării de către pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989, cu motivarea menţionată în încheierea de şedinţă.
De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a judecării prezentului dosar până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a României a sesizării de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 95/2014, formulată de Administraţia Prezidenţială.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 29/2024 din 13 martie 2024, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru al României; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru al României, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a respins excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabilă; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., neîncadrat în drept, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială şi intimatul-pârât Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist au formulat întâmpinări, acesta din urmă invocând excepţia nulităţii recursului.
5. Aspecte procesuale
Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, ca nefondată, apreciind că motivele invocate pot fi încadrate în pct. 8 al articolului 488 C. proc. civ.
Recursul declarat de recurentul-reclamant este întemeiat pe dispoziţiile art. 5542004, iar aspectele de nelegalitate invocate privesc soluţia dispusă pe fond prin sentinţa atacată respectiv respingerea cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea poziţiei nr. 10 din anexa la Decretul nr. 1068/1.08.2022 emis de intimatul-pârât Preşedintele României, precum şi a actelor care au stat la baza emiterii decretului prin care s-a propus şi s-a dispus retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant în aceea ce-l priveşte pe recurentul-reclamant.
În cadrul recursului se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 341/2004 şi a puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1440/CA/21. XI.2018 reţinută nelegal de prima instanţă ca element de noutate, în verificarea legalităţii actelor contestate.
După expunerea situaţiei de fapt, în cadrul recursului se susţine în esenţă nelegalitatea sentinţei recurate pe motiv că în mod nelegal s-a apreciat că sentinţa civilă nr. 1440/CA/21. XI.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov – are putere de lucru judecat cu privire la situaţia recurentului-reclamant aceasta nefiind înlăturată de emiterea administrativă a unui nou certificat de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989" – Luptător cu Rol Determinant, acordat ulterior pronunţării sentinţei nr. 1440/CA/2018 prin Decretul nr. 1053/2019 anexa 3, poziţia 109.
Se invocă faptul că atât propunerea de retragere cât şi decretul contestat sunt nelegale în raport de situaţia de fapt probată cu acte inclusiv în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului penal şi rezoluţia de clasare emisă.
Iar hotărârea judecătorească nr. 1440/CA/21. XI.2018 nu poate reprezenta un element de noutate de natură a determina legalitatea actelor contestate şi în raport de Decizia nr. 1/R din 14.01.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov prin care recursul declarat de reclamantul-recurent a fost respins ca devenit lipsit de interes.
Aceasta în condiţiile în care ulterior pronunţării sentinţei nr. 1440/CA/2018 i-a fost soluţionată administrativ cererea reclamantului de preschimbare a certificatului şi i-a fost admisă cererea fiind emis Decretul nr. 1053/2019 privind atribuirea titlului de luptător cu rol determinant – anexa 3 poziţia 109, recunoaştere administrativă faţă de care nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat al unei sentinţei judecătoreşti anterioare.
Se solicită admiterea recursului.
La dosar intimatul-pârât Preşedintele României prin Administraţia Preşedinţială a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că Decretul nr. 1068/2022 a fost legal emis ca urmare a propunerii Secretariatului de Stat nr. 18/6446/7.07.2022.
La dosar intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se depune la dosar practică judecătorească iar intimata-pârâtă Administraţia Preşedinţială a formulat concluzii scrise.
Motivat, în şedinţa publică din 14.01.2025, Curtea a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant, Curtea apreciind în sensul că aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.
Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat, în parte, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii, sentinţa recurată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 491 alin. (2) lit. b) din Normele de aplicare 2 a Legii nr. 341/2004, aprobate prin H.G. nr. 1412/2004 şi a dispoziţiilor art. 430-431 C. proc. civ.
Prin actele contestate în prezenta cauză emise de intimaţii-pârâţi, reclamantului-recurent i-a fost retras titlu de ".Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant prin Decretul nr. 1068/1.08.2022 emis de intimatul Preşedintele României la propunerea intimatului Secretariatului de Stat.
Legiuitorul a enumerat expres cazurile în care titlul poate fi retras, iar situaţia reclamantului. în analiza realizată de Secretariatul de Stat, se încadrează în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 49' alin. (2) lit- b. din H.G.. nr. 1412/2004. în mod special, lit. b), potrivit căreia:
"(2) Prin sintagma elemente de noutate se înţelege:
a) hotărârile Judecătoreşti definitive prin care se constată încălcarea art. 3 alin. (6) şi art. 8 din Legea nr. 341/2004, cu modificările si completări/e ulterioare;
b) hotărârile judecătoreşti definitive, dacă prin acestea se constată încălcarea oricăreia dintre condiţiile pentru obţinerea certificatului preschimbat sau a noului certificat ori încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
c) hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului.
Prima instanţă a apreciat ca legal emise actele contestate, în esenţă constatând că sentinţa civilă nr. 1440/CA din 21.11.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a dobândit putere de lucru judecat şi reprezintă element de noutate, în sensul art. 49 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 34/2004 de natură a justifica şi determina procedura prevăzută de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, respectiv propunerea de retragere a titlului de luptător şi ulterior acesteia emiterea Decretului de retragere conform art. 94 lit. a) din Legea nr. 341/2004.
Curtea apreciază că în mod nelegal prima instanţă a constatat incidenţa sentinţei civile nr. 1440/CA/21.11.2018 sub aspectul caracterului de noutate în sensul art. 491 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1412/2004 şi a incidenţei puterii de lucru judecat a celor judecate prin respectiva sentinţa.
În opinia Curţii, faţă de situaţia specifică recurentului-reclamant căruia i-a fost recunoscută ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 1440/CA/2018, calitatea de Luptător cu Rol Determinant prin Decretul nr. 1053/2019 anexa 3, poziţia 109, în cauză sentinţa civilă nr. 1440/CA/21. XI.2018 nu are incidenţă sub aspectul celor dezlegate în sensul art. 430-431 C. proc. civ. şi nu reprezintă un element de noutate în sensul art. 491 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1412/2/2004. Aceasta deoarece nu vizează încălcarea prevederilor Legii nr. 314/2004 în raport de obiectul cererii reclamantului, preschimbare certificat de luptător, cerere admisă prin emiterea Decretului nr. 1053/2019 prin care s-a conferit titlul de Luptător cu rol determinant reclamantului.
Iar în raport de acest obiect şi de considerentele Deciziei nr. 1/R/14.01.2020, prin care recursul reclamantului a fost respins ca lipsit de interes, tocmai în considerarea emiterii Decretului nr. 1053/2019 ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 1140/2018, hotărârea nr. 1440/CA/2018 nu reprezintă element de noutate în raport de emiterea Decretului nr. 1053/2019 de natură a justifica propunerea şi retragerea titlului de luptător acordat recurentului.
Aceasta deoarece obiectul acţiunii în dosarul nr. x/2018 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1440/CA/2018 l-a reprezentat obligarea Secretariatului de Stat la eliberarea în favoarea recurentului-reclamant a certificatului de luptător preschimbat.
Prin sentinţa nr. 1440/CA/21. XI.2018 s-a respins acţiunea apreciindu-se la data de 21. XI.2018 că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile preschimbării certificatului.
Ulterior pronunţării sentinţei din 2018, în faza soluţionării recursului, reclamantului i-a fost recunoscută administrativ calitatea de luptător şi i-a fost eliberat certificatul, s-a emis propunerea şi a fost emis Decretul nr. 1053/2019 prin care i s-a conferit reclamantului titlul de luptător cu rol determinant fiind menţionat în anexa 3, poziţia 109.
Faţă de această soluţionare administrativă – respectiv emiterea Decretului nr. 1053/2019 recursul declarat de reclamant a fost apreciat ca lipsit de interes şi respins ca atare prin Decizia nr. 1/R/14.01.2020.
Faţă de această situaţie de fapt necontestată, în mod nelegal intimatul Secretariatul de Stat şi prima instanţă au apreciat că sentinţa civilă nr. 1440/CA/21. XI.2018 are putere de lucru judecat şi reprezintă un element de noutate în sensul art. 491 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1412/2004.
În cauză elementul de noutate trebuie raportat la momentul emiterii Decretului nr. 1053/2019, în cauză sentinţa civilă invocată ca element de noutate a fost anterioară soluţionării administrative a cererii reclamantului. Această sentinţă nu poate fi reţinută pe aspectele menţionate care sunt anterioare emiterii Decretului nr. 1053/2019.
Ulterior emiterii acestui decret şi soluţionării recursului, respins ca lipsit de interes – 14.01.2020, în cauză nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească prin care să se constate o situaţie nouă de natură a infirma legalitatea emiterii Decretului nr. 1053/2019.
În consecinţă Curtea constată că în mod nelegal, prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 491 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1412/2014 şi dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 314/2004 apreciind greşit asupra legalităţii actelor emise de intimatul-pârât Secretariatul de Stat, acte care cuprind propunerea de retragere, şi care au stat la baza emiterii Decretului nr. 1068/2022.
Nelegalitatea actelor administrative emise de intimatul Secretariatul de stat determină nelegalitatea emiterii Decretului nr. 1068/2022, deşi din punct de vedere procedural acesta a fost emis în baza atribuţiilor constituţionale a Preşedintelui României prevăzută la art. 94 lit. a) din Legea nr. 314/2004.
Faţă de recurentul-reclamant în mod nelegal s-a formulat de intimatul-pârât Secretariatul de Stat propunerea de retragere a titlului de revoluţionar în lipsa elementului de noutate şi în mod nelegal a fost emise Decretul nr. 1068/2022.
În ceea ce priveşte dosarul penal nr. x/2020, în cauză a fost pronunţată o ordonanţă de clasare, fără să fie identificată vreo faptă penală de natură a infirma legalitatea emiterii Decretului nr. 1053/10.12.2019.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în rejudecare va admite în parte acţiunea şi în baza art. 1,8 şi 18(1) din Legea nr. 554/2004 va anula actele contestate emise de intimatul-pârât Secretariatul de Stat şi va anula poziţia 10 din anexa Decretului nr. 1068/1.08.2022 emis de Preşedintele României pentru reclamant şi va dispune repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii acestui Decret.
Va menţine în rest sentinţa atacată în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor, nefiind formulat recurs incident în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor de către prima instanţă.
În consecinţă, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. şi va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând:
Va admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A., şi pe cale de consecinţă.
Va anula procesul-verbal nr. x/6432/04.08.2022.
Va anula poziţia 10 din anexa Decretului nr. 1068/01.08.2022 emis de Preşedintele României privind retragerea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant" pentru reclamant.
Va anula procesul-verbal din 04.08.2022 al şedinţei Comisiei art. 49 constituite în baza Ordinului nr. 10/2022.
Va repune reclamantul în situaţia anterioară emiterii acestui Decret.
Va menţine în rest sentinţa recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 29/2024 din 13 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite în parte acţiunea formulată de reclamant şi, pe cale de consecinţă:
Anulează procesul-verbal nr. x/6432/06.07.2022.
Anulează poziţia 10 din anexa Decretului nr. 1068/01.08.2022 emis de Preşedintele României privind retragerea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant" pentru reclamant.
Anulează procesul-verbal din 04.08.2022 al şedinţei Comisiei art. 49 constituite în baza Ordinului nr. 10/2022.
Repune reclamantul în situaţia anterioară emiterii acestui Decret.
Menţine în rest sentinţa recurată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 ianuarie 2025.