S-a luat în examinare recursul declarat de SC „G.A.M.” SA împotriva sentinței civile nr.1265 din 3 octombrie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata pârâtă Banca Națională a României reprezentată de consilierul juridic N.N. A lipsit recurenta reclamantă SC „G.A.M.” SA.
Procedura completă.
Reprezentanta Băncii Naționale a României a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, arătând că reclamanta era îndreptățită să facă operațiuni valutare numai în nume propriu.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 7 aprilie 2000, reclamanta SC „G.A.M.” SA a chemat în judecată Banca Națională a României solicitând anularea hotărârilor emise de pârâtă prin care i-a respins solicitarea de autorizare a efectuării de operațiuni valutare cu populația printr-un fond deschis de investiții.
In motivarea cererii, reclamanta a învederat că, în calitate de societate de administrare a fondului deschis de investiții Fondul Valutar Gelsor, a fost vătămată în drepturi prin adresele nr.VI/3/3013 din 20.01.2000 și respectiv nr.387/83 M din 17.03.2000.
Prin sentința civilă nr.1265 din 3.10.2001, Curtea de Apel București Secția contencios administrativ a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său recunoscut de lege, vătămat prin actele administrative atacate.
Astfel, prin art.26 din Ordonanța Guvernului nr.24/1993, se instituie inderdicția pentru fondurile deschise de investiții de a deține resurse în devize în scop de investiții, legiuitorul neacordând nici unei autorități, fie ea de reglementare și supraveghere valutară, competența de a excepta anumite fonduri de la aceste prevederi.
Instanța a reținut că invocarea deciziei nr.70/19.01.2000 emisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, prin care s-a acordat autorizația de constituire și funcționare pentru fondul valutar Gelsor, administrat de către reclamantă – nu are relevanță aceeași instituție revocându-si propria hotărâre și dispunând suspendarea răscumpărării și emisiunii de titluri de participare la fond pe o perioadă de 90 de zile.
Impotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC „G.A.M.” SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O primă critică privește nereținerea excepției nulității formale a actelor administrative deduse judecății.
Astfel, reclamanta a arătat că aceste acte nu au fost emise în formă scrisă, ce constituie o condiție de validitate a actului administrativ pentru a se putea realiza un control de legalitate eficient și complet asupra conținutului actului și a îndeplinirii condițiilor de adoptare a lui.
Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, care a soluționat negativ plângerea prealabilă a societății, menținând decizia inițială a conducerii executive este nelegală, actul respectiv fiind inapt de a produce efecte juridice.
Reclamanta a invocat de asemenea, greșita aplicare a legii întrucât la data emiterii actelor deduse judecății, Fondul Valutar Gelsor beneficia, de decizia Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr.70/1999 prin care se hotărâse acordarea dispensiei de la prevederile art.26 alin.ultim din O.G.nr.24/1993, care interziceau deținerea de resurse în devize în scopuri de investiții.
In acest sens, s-a arătat că prerogativele acordate CNVM conform Legii nr.52/1994 nu se limitează doar la urmărirea aplicării de către această autoritate a prevederilor acestei legi, ci iclusiv a O.G.nr.24/1993.
Prin normele emise, CNVM este autorizată de lege să stabilească propriile reguli cu privire la dispensele ce pot fi acordate în aplicarea legilor a căror supraveghere o realizează.
Astfel, CNVM a apreciat oportunitatea emiterii de titluri denominate în valută de către Fondul Valutar Gelsor și a deținerii resurselor în valută acumulate din emisiunea continuă a acestora, acordând exceptarea de la prevederile art.26 din O.G.nr.24/1993.
Recurenta a mai arătat că pârâta nu a respectat prevederile propriului Regulament nr.3/1997 care stabilesc condițiile de autorizare a efectuării de operațiuni valutare între rezidenți, neavând prerogativa de a cenzura o exceptare care privea deținerea de valută în scop de investiții, întrucât nici deținerea de valută și nici emiterea de titluri de participare denominate în valută nu se încadrează în categoria operațiunilor valutare.
Cât privește împrejurarea că decizia CNVM nr.70/19.01.1999 a fost revocată, aceasta nu prezintă relevanță, deoarece la momentul emiterii actelor administrative atacate se afla în vigoare și producea afecte depline.
Prin întâmpinare, pârâta Banca Națională a României a solicitat respingerea recursului, arătând că hotărârea atacată este legală și temeinică.
Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere prevederile art.304 și 304/1 Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reține că instanța de fond a respins în mod justificat excepția nulității actelor administrative deduse judecății, invocată pentru neîndeplinirea condiției de a fi emise în formă scrisă.
Atât decizia conducerii executive a Băncii Naționale a României la care s-a făcut referire în adresa nr.VI/3/3013/20.01.2000, cât și încheierea nr.5 din 15.03.2000 a Consiliului de Administrație al BNR comunicată cu adresa nr.387/BM/17.03.2000 au caracteristicile unor acte administrative valabile, scopul emiterii lor fiind acela de a produce prin ele însele efecte juridice specifice dreptului administrativ.
Din actele dosarului rezultă că solicitarea recurentei privind autorizarea efectuării de operațiuni valutare cu populația, printr-un fond deschis de investiții în valută a fost analizată de Direcția Politici Financiar – Bancare a BNR, care a întocmit nota nr.VI/3/3013/12.01.2000 cu propunerea respingerii cererii, aprobată la 19.01.2000 de Guvernatorul BNR. Ulterior, aceleași propuneri au fost aprobate de Consiliul de Administrație al BNR care a decis prin încheierea nr.5/15.03.2000 respingerea solicitării, cu motivarea că operațiunile în valută decurgând din constituirea în valută a resurselor fondului precum și din investițiile acestuia sunt interzise de O.G.nr.24/1993.
In consecință, prima critică privind nulitatea formală a actelor administrative contestate este nefondată.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond, respingând acțiunea, a făcut o corectă aplicare a legii.
Potrivit statului său, aprobat prin Legea nr.101/1998, Banca Națională a României stabilește și urmărește aplicarea regimului valutar pe teritoriul țării, autorizează și supraveghează persoanele fizice și juridice care au obținut autorizația de a efectua tranzacții valutare, elaborează reglementări privind monitorizarea și controlul tranzacțiilor valutare.
Instanța a interpretat corect prevederile art.18 alin.1 și 2 din Regulamentul nr.3/1997, potrivit cărora operațiunile între rezidenți pe teritoriul României se realizează numai în moneda națională a țării, leul, prin excepție având dreptul de a efectua operațiuni valutare persoanele care beneficiază de prevederi legale exprese.
Dispensa acordată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare prin decizia nr.70/1999 nu poate fi considerată „o prevedere legală expresă” fiind chiar contrară legii, respectiv art.26 din O.G.nr.24/1993 care instituie interdicția pentru fondurile dechise de investiții de a deține resurse în devize în scop de investiții.
De altfel, legiuitorul nu a conferit nici unei autorități, inclusiv Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare competența de a excepta anumite fonduri de la această interdicție, aprecierea oportunității și necesității desfășurării de operațiunii valutare aparținând exclusiv Băncii Naționale a României.
In dispozițiile Legii nr.52/1994 nu este prevăzută posibilitatea acordării unei dispense în orice condiții, fără nici o limită și nici că aceste dispense ar avea semnificația unor acte administrative individuale de exceptare de la prevederile imperative ale legii, în speță, de la inderdicția reglementată prin O.G.nr.24/1993.
De altfel, instanța de fond a avut în mod justificat în vedere și faptul că însăși CNVM și-a revocat propria decizie nr.70/19.01.2000 prin decizia nr.200/2.02.2001, acțiunea prin care a fost atacată în contencios această ultimă hotărâre fiind respinsă prin sentința civilă nr.719/29.05.2001 a Curții de Apel București, cu motivarea că menținerea deciziei nr.70/2000 prin care s-a acordat exceptarea ar însemna încălcarea atât a dispozițiilor Legii nr.101/1998, cât și ale O.G.nr.24/1993 și ale normelor emise de CNVM.
Este nefondată de asemenea, și critica privind nerespectarea de către pârâtă a Regulamentului nr.3/1997, în sensul că nu s-ar încadra în categoria operațiunilor valutare supuse autorizării BNR deținerea de valută și emiterea de titluri de participare denominate în valută.
Prevederile art.26 alin.2 din O.G.nr.24/1993 privind interdicția deținerii de devize în scop de investiții se referă implicit la încasarea de valută prin emiterea titlurilor de participare la fond în valută. Astfel, deținerea de valută presupune o prealabilă încasare a acesteia, iar emiterea titlurilor de participare de către un fond de investiții și constituirea resurselor fondului implică vânzarea acestora către investitori, cu încasarea corespunzătoare a prețului, constituind operațiuni valutare supuse interdicției prevăzute de O.G.nr.24/1993.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC „G.A.M.” SA. împotriva sentinței civile nr.1265 din 3 octombrie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.