Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii, judecători şi foşti judecători, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. au chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL Dolj, solicitând să se dispună:
a. - emiterea de către pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI a unui nou ordin de încadrare, în care prin utilizarea reconstrucţiei salariale, indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 1 oct. 2016/2 oct. 2016/20 ian 2017 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 prin aplicarea acestei legi, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006), astfel cum a fost recunoscut prin Decizia nr. 4339/2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Bucureşti;
- pentru reclamanţii pensionaţi după 1 oct. 2016/2 oct. 2016, N., O., P., R., S., T., B., C., D., F., L., ordinul să privească intervalul de timp până la data pensionarii;
b. obligarea pârâtului Tribunalul Dolj la punerea de îndată în executare a ordinului emis conform pct. 1 pentru reclamanţii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1598 din 4 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Dolj; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei; a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei; a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dolj, cu precizarea ulterioară; a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de reîncadrare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 astfel cum a fost recunoscut prin decizia civilă nr. 4339/2021 dată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, iar pentru magistraţii pensionaţi ordinul să privească intervalul de timp până la data pensionării; a obligat pârâtul Tribunalului Dolj la punerea de îndată în executare a ordinului astfel emis, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, în sensul obligării pârâtului să emită adeverinţa în vederea actualizării pensiei de serviciu a reclamanţilor pensionaţi.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Tribunalul Dolj şi Ministerul Justiţiei, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de succesor legal al Ministerului Justiţiei.
3.1. Prin recursul formulat, recurentul-pârât Tribunalul Dolj a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanţii solicită emiterea de către Ministerul Justiţiei a ordinului de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000, stabilirea drepturilor salariale fiind prerogativa exclusivă a Ministerului Justiţiei.
Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii faţă de acest pârât ca rămasă fără obiect, întrucât obligaţia stabilită de prima instanţă prin hotărârea recurată de a emite adeverinţa în vederea actualizării pensiei de serviciu a reclamanţilor pensionaţi a fost adusă la îndeplinire.
3.2. Prin recursul formulat în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, să se dispună: respingerea acţiunii ca inadmisibilă; respingerea acţiunii ca lipsită de interes; în măsura în care se va aprecia că intimaţii-reclamanţi au justificat interesul în promovarea acţiunii, iar cererea este admisibilă, respingerea acesteia ca neîntemeiată; în eventualitatea în care se va aprecia că soluţia de admitere a acţiunii este temeinică, casarea în parte şi inserarea în dispozitivul său a precizării că, începând cu data de 01.01.2018, indemnizaţiile stabilite nu le pot depăşi pe cele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul I, lit. A), în) raport de gradul profesional, vechimea în funcţie şi gradaţia proprii fiecăruia dintre intimaţi.
În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul – pârât a susţinut, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, că prima instanţă a evitat să se pronunţe cu privire la adevărata problemă ridicată în speţă, şi anume dacă solicitarea de emitere ordinelor a fost în mod valabil formulată, ţinând cont că nu era semnată, şi dacă, în mod corect, s-a procedat la clasarea acesteia pentru lipsa semnăturii.
Aşa cum rezultă din copia depusă în faţa primei instanţe, la Ministerul Justiţiei a fost înregistrată sub nr. x/2021 o solicitare în numele petenţilor A. ş.a. în vederea emiterii unui ordin prin care să fie pusă în executare decizia civilă nr. 4339/21.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, solicitare care a fost clasată întrucât nu era semnată, nici olograf şi nici cu semnătură electronică.
Or, pentru a supune cenzurii instanţei de contencios administrativ un caz de nesoluţionare în termen a unei cereri ori un refuz nejustificat, aşa cum se reţine în considerentele hotărârii criticate, premisa o constituie formularea în mod valabil a cererii respective, iar o solicitare nesemnată nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate pentru a fi luată în considerare, motiv pentru care a fost clasată.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes, recurentul – pârât a susţinut că necesitatea unui ordin de salarizare pentru ca Tribunal Dolj să-şi aducă la îndeplinire obligaţiile impuse prin decizia civilă nr. 4339/21.09.2021 a Curţii de Apel Bucureşti reprezintă un aspect care ţine de fondul litigiului de dreptul muncii deja soluţionat, Tribunalul Argeş reţinând prin sentinţa civilă nr. 1974 din 24 aprilie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 că reclamanţii nu contestau un act administrativ tipic (ordinul de salarizare) şi nici unul asimilat, ci solicitau plata unor diferenţe salariale.
Pe de altă parte, faptul că în cadrul dosarului nr. x/2018 Tribunalul Argeş a impus în sarcina Ministerului Justiţiei, prin sentinţa civilă nr. 1974/24.04.2019, definitivă prin decizia civilă nr. 2791/2020 a Curţii de Apel Piteşti, obligaţia de reîncadrare a reclamanţilor din acel dosar, adusă la îndeplinire prin emiterea Ordinul ministrului justiţiei nr. 4182/C/13.08.2021, nu constituie o justificare a interesului pentru formularea acţiunii de către reclamanţii din prezentul dosar.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că, în lipsa vreunei obligaţii impuse în sarcina Ministerului Justiţiei prin dispozitivul Deciziei nr. 4339/21.09.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, nu i se poate imputa acestui pârât neexecutarea hotărârii.
Aşa cum şi instanţa de fond a reţinut, ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii judecătoreşti, care impune obligaţii de recalculare şi plată a unor diferenţe salariale în sarcina altor persoane.
Împrejurarea că, deşi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei a fost admisă, aspect despre care se face menţiune doar în considerentele sentinţei civile nr. 186/16.06.2020 a Tribunalului Teleorman, nu este de natură a crea vreo obligaţie în sarcina recurentului-pârât ci, dimpotrivă, susţine apărările formulate, ţinând cont că potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."
Totodată, este de observat că prima instanţă a refuzat să se pronunţe asupra limitărilor impuse de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, aspect invocat prin întâmpinare.
A arătat recurentul că, în urma admiterii apelului reclamanţilor prin Decizia nr. 4339/2021, Curtea de Apel Bucureşti a analizat şi modalitatea de valorificare a coeficientului 19,000 după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin efectul art. 38 din acest act normativ: "Aceasta întrucât dispoziţiile art. 38 din această reglementare au prevăzut o aplicare etapizată a legii, ceea ce înseamnă că şi după data de 01.07.2017 pana la atingerea nivelului salarial prevăzut de lege pentru anul 2022 rămâne acelaşi mod de determinare a indemnizaţiilor pentru judecători şi procurori prin înmulţirea valorii de referinţă sectoriale (stabilită prin lege) cu un coeficient de multiplicare variabil (astfel cum a fost determinat raportat la fiecare funcţie, în anexa la O.U.G, 277/2006), stabilit potrivit vechimii (art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 27/2006), cu aplicare etapizată a dispoziţiilor din Legea 153/2017."
Prin întâmpinare nu a pus în discuţie fondul dreptului deja recunoscut, ci a solicitat precizarea expresă prin dispozitivul hotărârii ce urma a se pronunţa a unor aspecte exact în sensul în care au fost dezlegate prin hotărârea de care se prevalează reclamanţii, astfel că prima instanţă, care recurge la consecvenţa în judecată impusă de prezumţia lucrului judecat pentru a admite acţiunea, abdică în mod contradictoriu de la acest principiu în ceea ce priveşte apărările pârâtului.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. Precizări prealabile din punct de vedere al legitimării procesuale active în cadrul recursului
Prin dispoziţiile art. 142 şi art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuţiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, precum şi cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanţe de judecată, transmiterea calităţii de ordonator principal de credite pentru aceste bugete şi transmiterea competenţelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcţii şi personal pentru aceleaşi instanţe.
Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.
În conformitate cu art. 38 din C. proc. civ., "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii."
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are legitimare procesuală activă în cadrul recursului, atât faţă de prevederile generale din C. proc. civ., cât şi faţă de dispoziţiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022.
Din perspectiva Ministerului Justiţiei, sentinţa atacată a fost pronunţată câtă vreme erau încă în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiţiei, ţinând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, astfel că acesta justifică în continuare legitimare procesuală activă în cadrul recursului.
Pentru aceste motive, instanţa de recurs le recunoaşte ambelor entităţi calitatea de recurent.
II.1. Recursul recurentului-pârât Tribunalul Dolj
În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul – pârât critică soluţia de respingere a excepţiei calităţii sale procesuale pasive.
Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile formulate, instanţa de fond respingând în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Dolj.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000, precum şi faptul că, conform organizării sistemului judiciar, Tribunalul Dolj, în calitatea sa de ordonator terţiar de credite, are atribuţii legale numai în privinţa achitării drepturilor salariale, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă în cauză.
Prin urmare, recursului pârâtului urmează să fie admis, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerii acţiunii formulate de reclamanţi împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
II.2. Recursul recurenţilor-pârâţi Ministerul Justiţiei, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (în calitate de succesor legal al Ministerului Justiţiei)
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Recurenţii critică în cadrul acestui motiv de recurs soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în formularea acţiunii.
Criticile prin care se contestă legalitatea soluţiei instanţei de fond de a se considera învestită cu o cerere de chemare în judecată admisibilă sunt nefondate.
Obiectul cererii de faţă este reprezentat de atacarea unui refuz tacit de soluţionare a cererii cu consecinţa dispunerii îndeplinirii obligaţiei de a face în sensul de a emite ordin de salarizare ţinând seama de hotărârea judecătorească care recunoaşte reclamanţilor coeficientul de multiplicare 19.
Faţă de datele dosarului, se constată că reclamanţii s-au adresat Ministerului Justiţiei la data de 27.09.2021, solicitând emiterea ordinului de salarizare potrivit titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 4339/21.09.2021, Ministerul Justiţiei având la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a răspunde solicitării formulate de reclamanţi, de la expirarea acestui termen curgând termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanţei împotriva nesoluţionării în termenul legal a cererii de a emite un act administrativ (art. 2 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004).
Deşi, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de control judiciar pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că solicitarea reclamanţilor a fost clasată deoarece nu era semnată de petenţi, acesta nu a făcut dovada acestei susţineri.
Astfel, în condiţiile în care nu a fost depus la dosar niciun înscris emanând din partea pârâtului Ministerul Justiţiei care să conţină răspunsul menţionat şi nici dovada comunicării unui asemenea răspuns, Înalta Curte reţine, în acord cu opinia judecătorului de fond, că acest aspect echivalează cu inexistenţa acestuia, iar limitarea dreptului reclamanţilor prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, ce ar rezulta din declararea ca inadmisibilă a acţiunii, nu este compatibilă cu exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată.
De asemenea, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, Înalta Curte reţine ca fiind corectă şi legală şi soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes a acţiunii.
Faptul că intimaţii-reclamanţi beneficiază deja de recunoaşterea drepturilor salariale potrivit hotărârii judecătoreşti invocate în susţinerea acţiunii, pronunţate în materia litigiilor de muncă nu înlătură folosul material al acţiunii în obligarea la emiterea eventualului ordin de salarizare care să includă aceste drepturi salariale considerate a fi datorate către reclamanţi; aceste drepturi băneşti, recunoscute prin hotărâre judecătorească definitivă, echivalente cu diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale calculate conform solicitării reclamantei, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectiva hotărâre judecătorească nu este de natură a modifica/completa legea şi nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizaţia de încadrare, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară şi constatat pe cale jurisprudenţială; or, atât timp cât reclamanţii se consideră vătămaţi prin neemiterea ordinului, aceştia justifică un interes procesual, privit ca folosul practic urmărit prin declanşarea prezentei proceduri judiciare.
Ca urmare, acest prim motiv de recurs invocat de recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nefondat.
În schimb, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurenţilor – pârâţi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în limitele şi pentru următoarele considerente.
Prin hotărârea recurată, prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamanţi, obligând pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de reîncadrare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 astfel cum a fost recunoscut prin decizia civilă nr. 4339/2021 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2019, reţinând atât caracterul definitiv şi executoriu al acestei hotărâri.
Totodată, întrucât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei a fost admisă doar în cadrul considerentelor sentinţei civile nr. 186/16.06.2020 a Tribunalului Telorman, nu şi în dispozitivul acesteia, instanţa de fond a reţinut că ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii, prezumţia de lucru judecat impunând consecvenţa în judecată.
Astfel cum invocă în mod corect recurentul-pârât, prin decizia civilă nr. 4339/2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, pe care îşi întemeiază pretenţiile intimaţii-reclamanţi, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul apelanţilor-reclamanţi şi a schimbat hotărârea apelată în parte, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâţilor Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova la recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamanţilor, conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 20.11.2016 şi în continuare, prin valorificarea coeficientului de multiplicare de 19,00 stabilit în Anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, lit. A) pct. 13, precum şi obligării acestor instanţe la plata contravalorii diferenţei dintre indemnizaţia de încadrare stabilită astfel şi indemnizaţia actuală de încadrare, menţinând în rest hotărârea atacată.
Ori, prin hotărârea atacată (Sentinţa civilă nr. 186/16.06.2020 a Tribunalului Telorman), respectiv prin considerentele acestei hotărâri a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi respinsă acţiunea reclamanţilor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuale pasivă, soluţie nemodificată în calea de atac.
De altfel, dispozitivul deciziei civile nr. 4339/2021 al Curţii de Apel Bucureşti este clar, obligaţiile stabilite prin acesta vizând doar pârâţii Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova.
Aşadar, se constată o greşită aplicare a efectului pozitiv al hotărârii judecătoreşti definitive din cauza respectivă, cât timp Ministerul Justiţiei nu a fost parte şi faţă de acesta se poate invoca exclusiv opozabilitatea hotărârii din perspectiva prevederilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.
Pe de altă parte, din perspectiva invocării existenţei unui drept "câştigat" prin obţinerea hotărârii judecătoreşti definitive de mai sus, Înalta Curte constată că prin hotărârea judecătorească mai sus menţionată, drepturile câştigate de reclamanţi au avut caracterul unor despăgubiri şi nu caracterul unor drepturi salariale. Din considerentele deciziei definitive anterior menţionate, rezultă că acel coeficient de multiplicare prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006 a fost avut în vedere ca reper pentru cuantificarea despăgubirilor.
Pentru a se putea invoca cu succes efectul pozitiv al deciziei civile nr. 4339/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, anterior menţionate, este necesar să se confirme existenţa triplei identităţi (de părţi, obiect şi cauză juridică).
Or, între acţiunile în pretenţii având ca obiect acordarea despăgubirilor ca urmare a invocării discriminării în raport de procurorii DNA-DIICOT şi acţiunile în contencios administrativ având ca obiect emiterea ordinului de salarizare prin includerea coeficientului de multiplicare 19,000 nu există nici identitate de obiect, după cum reiese în mod evident, dar nici de cauză juridică; în prima situaţie, cauza juridică este reprezentată de repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea faţă de alţi magistraţi (procurori sau judecători), în a doua situaţie, este reprezentată de solicitarea emiterii ordinului de stabilire a indemnizaţiei de încadrare.
Ca urmare, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare invocat de recurentul-pârât, prima instanţă procedând cu greşita aplicare a legii la admiterea acţiunii intimaţilor-reclamanţi şi obligării pârâtului Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de reîncadrare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 astfel cum a fost recunoscut prin decizia civilă nr. 4339/2021 dată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, respectiv de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei recurate cu privire la excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenţii – pârâţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei şi de recurentul-pârât Tribunalul Dolj împotriva sentinţei civile nr. 1598 din 4 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Dolj şi respinge acţiunea formulată de reclamanţi împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge în rest acţiunea formulată de reclamanţi, ca nefondată.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate cu privire la excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.