Şedinţa publică din data de 12 iunie 2023
Asupra recursului, constată următoarele:
I. Hotărârea recurată
Prin decizia civilă nr. 214 din 9 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia I civilă în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1294 din 8 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj – secţia civilă în dosarul nr. x/2009 şi a obligat pe revizuenţii A. şi B. la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata Unitatea Administrativ-Teritorială Meteş şi la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimaţii C., D. şi E..
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că decizia civilă nr. 1294 din 8 noiembrie 2021 a Tribunalului Cluj, a cărei revizuire s-a solicitat, a fost comunicată revizuenţilor la 14 ianuarie 2022 iar cererea de revizuire a fost formulată, prin e-mail, la 24 martie 2022. Prin urmare, termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865 pentru formularea unei cereri de revizuire, în cazul reglementat de art. 322 pct. 7 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, s-a împlinit la 14 februarie 2022 (marţi), ceea ce a făcut ca revizuirea comunicată la 24 martie 2022 să fie declarată după împlinirea termenul legal.
II. Cererea de recurs
Împotriva deciziei anterior menţionate, recurenţii A. şi B. au declarat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.
Prin memoriul de recurs, recurenţii învederează că în cauză sunt incidente toate cazurile de casare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, astfel:
1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
Instanţa nu a fost alcătuită potrivit legii întrucât potrivit art. 17 din C. proc. civ. de la 1865, toate capetele de cerere se judecă de aceeaşi instanţă, capătul principal viza două hotărâri contradictorii dintre care una a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin hotărârea nr. 1687 din 19 martie 2020, astfel că întreaga revizuire cu toate capetele de cerere principale şi secundare, accesorii şi incidentale trebuiau judecată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia de contencios administrativ şi fiscal iar completul de judecată trebuia format conform art. 516 din noul C. proc. civ. deoarece hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 19 martie 2020 a fost formulată în temeiul noului C. proc. civ., iar pentru situaţia hotărârilor contradictorii se aplică noul C. proc. civ.
Aşadar, în opinia recurenţilor, dosarul nr. x/2021 nu trebuia judecată în complet de 3 judecători în temeiul vechiul C. proc. civ., chiar dacă hotărârea Tribunalului Cluj a fost pronunţată în temeiul vechiul cod, astfel că cererea de revizuire era de competenţa Completului de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Apreciază că revizuirea a fost trimisă în mod corect unui complet format din 5 judecători dar aceştia trebuiau să fie de la secţia de contencios administrativ şi fiscal. Dacă instanţa ar fi aplicat vechiul C. proc. civ. atunci hotărârea trebuia pronunţată în complet de 2 judecători.
2. când hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;
Recurenţii arată că hotărârea din dosarul nr. x/2016 a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi cererea de revizuire trebuie pusă în dezbaterea magistraţilor de la această secţie şi nu de la secţia civilă.
3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;
Reiterează că revizuirea se referă la două hotărâri definitive dintre care una pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, în cauză, competenţa revenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia contencios administrativ şi fiscal, potrivit art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, menţinut în noua dispoziţie legală prin art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.
5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2);
Arată recurenţii că hotărârea pronunţată în revizuire de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a făcut cu încălcarea principiului omisso medio, apreciind că nu se poate trece la revizuirea în recurs fără a analiza revizuirea mai întâi în faza de apel.
6. dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;
Recurenţii învederează că instanţa s-a pronunţat asupra recursului la revizuire deşi nu s-a formulat această cale de atac. Arată că, în cauză, s-a formulat revizuire la hotărârea pronunţată în apel, respectiv decizia nr. 1294/2021 a Tribunalului Cluj.
7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
Recurenţii arată că instanţa a respins cererea de revizuire ca tardivă, dar termenul de revizuire era de o lună de la rămânerea definitivă şi nu de la pronunţarea hotărârii în apel. Hotărârea nr. 1294/2021 a rămas definitivă la 8 martie 2022 prin hotărârea de recurs nr. 84 a Curţii de Apel Cluj, iar revizuirea a fost formulată în 23 martie 2022, adică în termenul legal prevăzut de lege.
8. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, adică revizuirea era formulată împotriva unei decizii pronunţate în apel iar instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia;
Arată că în cauză este incident acest motiv de casare deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat greşit acţiunea ca fiind recurs la revizuire doar pentru motivul că termenul revizuirii se calculează de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în apel prin soluţionarea recursului din 8 martie 2022.
9. când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenţii consideră că instanţa a aplicat greşit legea în ceea ce priveşte normele de competenţă absolută privind revizuirea a două hotărâri dintre care una pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar potrivit art. 322 şi urm din C. proc. civ. de la 1865 şi art. 513 alin. (6) C. proc. civ. revine acestei instanţe competenţa de a judeca această cauză.
Mai arată că instanţa a reţinut în mod greşit culpa lor procesuală obligându-i la plata de cheltuieli de judecată atâta timp cât revizuirea a fost formulată în termenul legal.
Solicită admiterea recursului, desfiinţarea deciziei nr. 214 din 9 februarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, pe cale de consecinţă, admiterea revizuirii şi desfiinţarea hotărârii nr. 1294/2921 a Tribunalului Cluj şi rejudecarea cauzei.
III. Apărările formulate în cauză
Intimatul Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil având în vedere că decizia recurată este irevocabilă.
Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Meteş, prin avocat F. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A solicitat, de asemenea, obligarea recurenţilor la plata de cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON, justificate prin factura fiscală seria x nr. x din 2 iunie 2023 şi ordinul de plată din 6 iunie 2023 aferent facturii fiscale, anexate întâmpinării.
IV. Hotărârea instanţei de recurs
În prealabil, reţinându-se că, în cauză, completul de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei decizii de revizuire pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia I civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că excepţia necompetenţei materiale a Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este neîntemeiată în raport cu prevederile art. art. 24 din Legea nr. 304/2004 (aplicabil cauzei) potrivit cărora:"Completele de 5 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi judecă şi alte cauze date în competenţa lor prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară"
Faţă de susţinerea recurenţilor potrivit căreia competenţa în cauză ar aparţine Completului de 5 judecători din cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta va fi respinsă reţinându-se că, la nivelul acestei secţii, funcţionează completuri de 5 judecători având o competenţă stabilită exclusiv prin lege (ex: soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în temeiul art. 15 alin. (18) din Legea nr. 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic).
Pe de altă parte, instanţa este învestită cu soluţionarea unei cereri de recurs împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unei cereri de revizuire pentru hotărâri potrivnice, formulate în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., cauza fiind supusă dispoziţiilor C. proc. civ. din 1865, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, întrucât procesul a început la 11 decembrie 2009.
Aşadar invocarea, drept temei al prezentei cereri, a noului C. proc. civ., respectiv a celui aprobat prin Legea nr. 134/2010, ce reglementează admisibilitatea recursului împotriva cererii de revizuire, nu este de natură să atragă incidenţa acestui cod, având în vedere principiul neretroactivităţii legii, dispoziţiile art. 81 din Legea nr. 76/2012 şi prevederile imperative ale art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, care stipulează că dispoziţiile codului menţionat se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.
La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, excepţie de procedură care, potrivit art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei.
Examinând hotărârea recurată, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este inadmisibil, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, potrivit prevederilor art. 328 din C. proc. civ. de la 1865: "(1) Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. (2) Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă".
În cauză, cererea de revizuire a fost exercitată împotriva deciziei civile nr. 1294 din 8 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj - secţia civilă în dosarul nr. x/2009, decizie care, în raport de dispoziţiile art. 328 alin. (1) raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. de la 1865, fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs exercitat împotriva unei decizii irevocabile, este, la rândul ei, o hotărâre irevocabilă.
Prin aplicarea art. 328 alin. (1) din C. proc. civ., citat mai sus, hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire, respectiv decizia nr. 214 din 9 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022, este irevocabilă, şi prin urmare, recursul exercitat, având ca obiect o hotărâre irevocabilă este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Prin urmare, hotărârea împotriva căreia s-a formulat calea de atac, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
Faţă de cererea intimatei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Meteş, prin avocat, privind plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora instanţa are dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat până la complexitatea cauzei.
Având în vedere miza procesului, Înalta Curte constată ca fiind nepotrivit de mare onorariul de 1.500 RON pretins de avocatul intimatei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Meteş, întrucât nu se circumscrie criteriului de complexitate sau dificultate al cauzei, faţă de munca depusă, precum şi faptul pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată, sens în care, va face aplicarea art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. şi îi va obliga pe recurenţi la plata sumei 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Meteş.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia necompetenţei materiale a Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 214 din 9 februarie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurenţii A. şi B. la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Meteş prin primar, cu aplicarea art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2023.