Şedinţa publică din data de 12 iunie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Prin decizia nr. 175 din 26 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022, prin care s-a constatat nulitatea recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 161 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
În motivare, s-a reţinut că criticile din recurs nu vizează soluţia de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire prin decizia nr. 161 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, ci reprezintă critici şi nemulţumiri cu privire la fondul şi etapele anterioare ale litigiului dedus judecăţii, aspecte care, prin raportare la hotărârea supusă cenzurii instanţei de recurs, nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
2. Contestaţia în anulare declarată în cauză
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, A. a formulat contestaţie în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.
În motivare, a arătat că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra cererii prin care a solicitat declinarea cauzei către instanţa competentă. Mai arată contestatorul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanţa a dispus recalificarea cererii de declinare a cauzei ca fiind cerere de recurs, cu nerespectarea art. 41-45 din C. proc. civ.
3. Apărările părţilor
Oraşul Borşa – Comisia Locală de aplicare a Legilor Fondului Funciar Borşa prin primar B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Contestatorul A. a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită admiterea contestaţiei.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Dispoziţiile art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială. Condiţia de admisibilitate vizează doar obiectul acesteia, putând fi exercitată împotriva hotărârilor date de instanţe de recurs, precum şi împotriva hotărârilor date de instanţa de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1-4 din C. proc. civ., ele neputând fi extinse prin analogie şi altor situaţii asemănătoare.
C. proc. civ. prevede patru motive pentru care poate fi exercitată contestaţia în anulare specială: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
În speţă, invocând cu titlu general incidenţa art. 503 din C. proc. civ., partea a criticat decizia nr. 161 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, sub aspectul nelegalităţii soluţiei de respingere ca tardivă a cererii de revizuire deoarece instanţa nu ar fi ţinut cont de cererea revizuentului şi nici de documentele trimise în termen de acesta. Prin urmare, soluţia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unei erori materiale.
De asemenea, contestatorul a arătat că decizia nr. 175 din 26 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, din dosarul nr. x/2022, a fost pronunţată de o instanţă necompetentă şi care a omis să se pronunţe pe cererea sa referitoare la declinarea cauzei.
Înalta Curte constată că, în speţă, criticile contestatorului ar putea fi circumscrise ipotezelor reţinute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din C. proc. civ.
Raportat la prevederile mai sus menţionate, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., este necesar ca necompetenţa sau nelegala constituire a instanţei care a pronunţat decizia contestată să fi fost invocate, iar instanţa de recurs să fi omis să se pronunţe asupra acestora.
În speţă, în faza procesuală a recursului, părţile nu au invocat necompetenţa instanţei ori nelegala constituire a acesteia şi nici nu au susţinut incidenţa vreunui caz de incompatibilitate.
Contestatorul vorbeşte despre o nepronunţare a instanţei asupra unei declinări de competenţă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Din punct de vedere substanţial, declinarea de competenţă este manifestarea de voinţă a instanţei sesizate sau învestite de a nu proceda la judecarea unei cauze pe care o apreciază ca fiind de competenţa unei alte instanţe, nu a unui al organism judiciar, parchet.
Faţă de acest reţineri, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., dispoziţiile legale prevăd că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menţionată vizează aspecte formale ale judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, iar pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Aceasta deoarece contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, şi nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greşeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererii de recurs.
Contestatorul a susţinut din nou că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra cererii sale referitoare la declinarea cauzei la procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau la Avocatul Poporului.
Înalta Curte reţine că aceste susţineri ale contestatorului nu pot fi primite, întrucât nu conturează o greşeală care să poată fi încadrată în rândul celor pentru care art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare şi care au în vedere exclusiv erorile materiale ce ţin de judecata formală a recursului.
Aceasta deoarece contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greşeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererii de recurs.
În caz contrar, în sensul susţinut de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând a fi convertită într-un recurs la recurs.
Astfel, cum motivul invocat de contestator nu poate fi inclus în categoria erorilor materiale la care se referă dispoziţiile invocate de către parte, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare întemeiate pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Prin urmare, în raport de susţinerile din cuprinsul contestaţiei în anulare, constatând că acestea nu pot fi circumscrise ipotezelor reţinute de art. 503 din C. proc. civ., din perspectiva motivelor pentru care se poate formula această cale extraordinară de atac, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 175 din 26 septembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2023.