Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2023
Asupra contestaţiei în anulare;
1. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin Decizia nr. 5165 din 1 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
2. Decizia pronunţată de Completul de 5 judecători în soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii menţionate la pct. 1
Prin Decizia nr. 264 din 5 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenta reclamantă A. S.R.L. şi de recurentul C. împotriva deciziei menţionate la pct. 1, pentru considerentele expuse rezumativ în continuare.
Prin Decizia nr. 2515 din 19 aprilie 2021, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 73 din 3 mai 2018 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa recurată, în sensul că a respins, ca nefondată, excepţia autorităţii de lucru judecat şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate referitoare la excepţiile lipsei calităţii de reprezentant, acordând termen pentru rejudecarea fondului după casarea cu reţinere.
Rejudecând cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Decizia nr. 5165 din 1 noiembrie 2021, menţionată la pct. 1 din prezenta deciziei.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 483 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea recursului, chiar dacă prin aceasta se soluţionează fondul litigiului, nu poate fi exercitată o altă cale de atac a recursului, aceasta hotărâre judecătorească fiind definitivă, motiv pentru care, potrivit art. 129 din Constituţie şi art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., este inadmisibil recursul declarat de C. împotriva Deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013.
3. Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei menţionate la pct. 2, recurentul C. a formulat contestaţie în anulare, pentru criticile arătate în continuare şi fără a indica în mod expres vreunul dintre motivele reglementate de art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.
Contestatorul arată că, prin hotărârea atacată, instanţa a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la admisibilitatea "recursului la recurs" în materia contenciosului administrativ, în condiţiile limitative reglementate de art. 21 din Legea nr. 554/2004, în raport de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1520 din 15 noiembrie 2011.
Susţinând admisibilitatea recursului exercitat împotriva Deciziei nr. 5165 din 1 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul arată că prima instanţă, Curtea de Apel Braşov, a soluţionat cauza prin sentinţa nr. 111 din 4 iulie 2014 fără a intra în cercetarea fondului, iar, prin Decizia nr. 3256 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a casat sentinţa respectivă şi a trimis cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Braşov.
În rejudecare, Curtea de Apel Braşov a pronunţat sentinţa nr. 73 din 3 mai 2018, în dosarul nr. x/2013, iar recursul împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 2515 din 19 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa reţinând cauza pentru a judeca litigiul pe fond pentru prima dată.
În această cronologie a procedurilor judiciare, contestatorul argumentează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal trebuia să se fi pronunţat în condiţiile art. 480 alin. (5) din C. proc. civ. prin decizie supusă recursului în condiţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi art. 483 din C. proc. civ., fiind în consecinţă admisibil recursul ce formează obiectul dosarului nr. x/2022
Astfel, se susţine că, reţinând inadmisibilitatea recursului în raport cu dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a omis să răspundă punctual motivului de recurs invocat prin prisma dispoziţiilor art. 480 alin. (3) şi (5) raportat la art. 497 din C. proc. civ.
Totodată, contestatorul susţine că, în dosarul nr. x/2022, a învestit Completul de 5 judecători cu o cerere de recurs la recurs în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1520 din 15 noiembrie 2011 şi cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, instanţa omiţând să disjungă cererea de revizuire de cererea de recurs şi să suspende judecata acesteia până la soluţionarea recursului.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând contestaţia în anulare, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin criticile invocate în susţinerea contestaţiei în anulare, se argumentează, în esenţă, faptul că, soluţionând recursul ce a făcut obiectul dosarului rn. x/2022, instanţa de recurs a omis să se pronunţe, pe de o parte, asupra motivului vizând admisibilitatea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 480 alin. (3) şi (5) raportat la art. 497 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, cu privire la disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, omiţând, totodată, să suspende judecata revizuirii până la soluţionarea recursului.
Deşi contestatorul nu invocă în mod expres niciunul dintre cazurile reglementate de art. 503 din C. proc. civ., criticile referitoare la omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la anumite motive de recurs se încadrează în ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., conform căreia:
"Art. 503. – (...)
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
(...)
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."
Art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare specială, stabilind situaţiile în care hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, Completul de 5 judecători fiind învestit, în speţă, cu o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile pct. 3 al textului procedural menţionat.
În sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., prin cercetarea motivelor de casare se înţelege analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurent, întrucât acestea se subsumează motivelor de recurs prevăzute de lege.
Pe calea contestaţiei în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a răspuns acestuia.
În cauză, se constată că, prin hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare, instanţa a soluţionat recursurile declarate de A. S.R.L. şi C., pronunţându-se asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac exercitate, în raport cu dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţie de procedură care, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., face inutilă în tot cercetarea în fond a eventualelor motive de casare invocate în susţinerea recursurilor respective.
În realitate, prin criticile invocate în susţinerea motivului de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorul critică soluţia dată prin hotărârea atacată excepţiei inadmisibilităţii recursurilor, pretinzând că instanţa de recurs a omis să cerceteze argumentele pe care le-a invocat în susţinerea admisibilităţii recursului.
Or, pentru considerentele arătate în precedent, susţinerile contestatorului nu relevă o omisiune a instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare, ci reprezintă veritabile critici prin care sunt repuse în discuţie soluţia şi considerentele hotărârii atacate sub aspectul inadmisibilităţii recursului, invocându-se cu titlu formal omisiunea instanţei de a cerceta argumentele invocate de recurent în susţinerea admisibilităţii recursurilor din dosarul nr. x/2022.
Analiza argumentelor invocate de contestator cu privire la soluţia şi considerentele hotărârii atacate excedează limitelor învestirii instanţei în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, restrânsă la motivele expres şi limitativ reglementate de art. 503 din C. proc. civ., în cadrul căreia nu se analizează legalitatea ori temeinicia hotărârii atacate, întrucât s-ar aduce atingere principiului res judicata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de recurentul C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de C. împotriva Deciziei nr. 264 din 5 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2023.