Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Hotărârea instanţei disciplinare
Prin Hotărârea nr. 9J din 6 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat pârâtului sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), i) şi t) teza întâi şi a doua din Legea nr. 303/2004.
Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători
Prin Decizia nr. 42 din 28 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a respins excepţia nelegalei compuneri a completului, invocată de recurentul A., a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019 şi a încheierilor de şedinţă din 3 octombrie 2018, 17 octombrie 2018, 24 octombrie 2018, 28 noiembrie 2018, 16 ianuarie 2019, 22 ianuarie 2019, 18 februarie 2019 şi 4 martie 2019, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2018 şi a respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 9J din 6 martie 2019, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2018.
Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. 42 din 28 februarie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, recurentul A. a formulat cerere de revizuire.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
În cadrul dosarului format ca urmare a declarării căii extraordinare de atac a revizuirii, recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) şi alin. (4) şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.
Referitor la dispoziţiile art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, recurentul a susţinut că sunt neconstituţionale, deoarece contravin art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 21 alin. (3) "Dreptul la un proces echitabil", art. 24 "Dreptul la apărare", art. 53 "Restrângerea exerciţiului unor drepturi", art. 129 "Folosirea căilor de atac" din Constituţie, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin prisma art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte art. 513 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ., conform căruia "revizuentul va lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosarul cauzei", recurentul a apreciat că, prin necomunicarea întâmpinării, se încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie.
Referitor la art. 513 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., texte conform cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", iar "dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată", recurentul a susţinut că sunt contrare dispoziţiilor constituţionale indicate anterior, întrucât se încalcă principiul contradictorialităţii şi principiul publicităţii, garanţii ale dreptului la un proces echitabil, şi dreptul la apărare.
În ceea ce priveşte prevederile art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., recurentul a apreciat că sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că sunt inadmisibile cererile de intervenţie accesorie formulate în procesele privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, interpretare contrară dispoziţiilor art. 124, art. 126 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (1), art. 24, art. 53, art. 129, art. 20 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie.
Recurentul a solicitat admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
Prin încheierea din 12 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins cererea formulată de revizuentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) şi art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) şi (4) din C. proc. civ.
În motivare, instanţa a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate ca dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 4 din 18 ianuarie 2018.
De altfel, s-a constatat că petentul nu a arătat, în concret, în ce fel dreptul său la un proces echitabil cu toate garanţiile specifice acestuia este încălcat prin normele procedurale şi procesuale a căror neconstituţionalitate o afirmă, pentru ca instanţa investită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale să poată aprecia cu privire la condiţiile legale de admisibilitate, cu referire specială la condiţia legăturii necesare cu soluţionarea cauzei.
Astfel fiind, Înalta Curte a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată cu privire la dispoziţiile 513 alin. (2) din C. proc. civ. nu este pertinentă în privinţa desfăşurării procesului şi nu influenţează soluţia ce urmează a fi dată cererii de revizuire, câtă vreme în dosarul nr. x/2022, având ca obiect cererea de revizuire formulată de A., Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., rămânând în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că nu s-a depăşit etapa admisibilităţii cererii de revizuire.
Or, în aceste circumstanţe, o eventuală admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu ar avea nicio relevanţă pentru soluţionarea cauzei, de vreme ce nu este depăşit stadiul admisibilităţii cererii de revizuire şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.
Decizia pronunţată în revizuire
Prin Decizia nr. 276 din 12 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. împotriva deciziei civile nr. 42 din 28 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019 şi a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. împotriva aceleiaşi decizii.
Calea de atac formulată în cauză
Împotriva încheierii din 12 decembrie 2022, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, A. a declarat recurs, în termenul legal, calculat potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, raportat la art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În drept, s-au indicat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă.
Recurentul a apreciat că cererea sa privind sesizarea Curţii Constituţionale era admisibilă, întrucât dispoziţiile criticate erau în vigoare, nu fuseseră declarate neconstituţionale anterior şi aveau legătură cu soluţionarea cauzei, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 47/1992.
A susţinut că temeiul de drept al cererii sale de revizuire era art. 509 alin. (5) şi (8) C. proc. civ., faţă de care dispoziţiile art. 513 alin. (2) teza a II-a, alin. (3) şi alin. (4) Cod procedură civilă au legătură cu cauza; ca urmare, recurentul a reiterat susţinerea potrivit căreia aceste dispoziţii sunt neconstituţionale întrucât contravin Constituţiei, respectiv art. 16 privind egalitatea in drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi, art. 129 privind folosirea căilor de atac, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi din prisma art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În opinia recurentului, împrejurarea că revizuentul ia cunoştinţă de întâmpinare din cuprinsul dosarului şi că acest act de procedură nu îi este comunicat din oficiu îi încalcă dreptul la un proces echitabil, cum este prevăzut de art. 6 din Convenţie.
La fel, dispoziţiile art. 513 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. contravin principiilor contradictorialităţii şi publicităţii, pentru că limitează dezbaterile la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Recurentul a mai susţinut şi că ar fi invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că B. a formulat cerere de intervenţie accesorie în dosar, înţelegând să sprijine interesele sale, dar instanţa a respins cererea, în raport de textele de lege anterior citate şi criticate pentru neconstituţionalitate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurentul şi-a întemeiat în drept criticile formulate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă; din analiza acestor, reiese că recurentul apreciază că se impunea admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, care este fondată, textele de lege invocate încălcând legea fundamentală a ţării.
Având în vedere că motivul respingerii cererii de sesizare al Curţii Constituţionale a fost neîndeplinirea condiţiei de legătură cu cauza, Înalta Curte urmează a analiza recursul pendinte din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, întrucât se susţine greşita aplicare a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
În plus, în memoriul de recurs nu s-a arătat ce text de procedură civilă ar fi aplicat greşit instanţa de judecată, pentru a se reţine incidenţa în cauză şi a pct. 5 al art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Ca atare, instanţa de judecată este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.
În speţă, recurentul A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) şi art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 12 decembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
Prin încheierea recurată, instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate ca dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; ca urmare, s-a apreciat că excepţia nu este pertinentă în privinţa desfăşurării procesului şi nu influenţează soluţia ce urmează a fi dată cererii de revizuire.
Prin motivele de recurs, recurentul a criticat această măsură, susţinând că instanţa ar fi aplicat greşit prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, câtă vreme dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate erau în vigoare, aveau legătură cu soluţionarea cauzei şi nu fuseseră constatate ca neconstituţionale. A arătat că temeiul de drept al cererii sale de revizuire era art. 509 alin. (5) şi (8) C. proc. civ., iar cererea de intervenţie accesorie formulată de B. a fost respinsă de instanţă prin raportare la art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
De asemenea, recurentul a susţinut legătura cu cauza a textelor de lege pe care le apreciază neconstituţionale, din perspectiva încălcării dreptului la apărare, la un proces echitabil şi a principiului egalităţii în drepturi, câtă vreme cererea sa de revizuire a avut ca temei de drept textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate, care se referă la necomunicarea întâmpinării depuse în dosarul ce are ca obiect cererea de revizuire; în egală măsură, respingerea cererii de intervenţie formulată de B. s-a făcut în temeiul art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători constată că aceste critici sunt fondate, iar încheierea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea cauzei existând legătura prevăzută de textul de lege anterior citat.
Potrivit art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.:
"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (...)
(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi."
Conform art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) şi (4) din C. proc. civ.:
"(2) Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Revizuentul va lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosarul cauzei.
(3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
(4) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".
Din cronologia evenimentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători reţine că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată în cadrul dosarului ce avea ca obiect cererea de revizuire declarată de A. împotriva Deciziei nr. 42 din 28 februarie 2022 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, întemeiată în drept pe art. 509 alin. (5) şi (8) C. proc. civ.
Or, invocând neconstituţionalitatea art. 513 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., autorul excepţiei susţine că i se încalcă dreptul la un proces echitabil prin faptul că întâmpinarea nu i-a fost comunicată, chestiune ce are legătură cu soluţionarea cauzei, fără a avea importanţă dacă revizuentul a avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de apărările părţii adverse folosindu-se de aplicaţiile informatizate ale instanţei, cum s-a reţinut în considerentele încheierii recurate.
De asemenea, referindu-se la art. 513 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., autorul excepţiei critică, din perspectiva conformităţii cu Constituţia, reglementarea legală a soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de revizuire, apreciind că în măsura în care dezbaterile sunt limitate la chestiunile legate de admisibilitatea revizuirii, sunt încălcate principiile contradictorialităţii şi publicităţii, garanţii ale dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare; şi aceste prevederi legale au legătură cu soluţionarea cauzei, pentru că se susţine că, după admisibilitatea căii de atac de retractare, s-ar impune să fie puse în discuţia contradictorie a părţilor şi aspectele legate de temeinicia revizuirii.
Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători reţine că şi aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei, de vreme ce B. a înţeles să formuleze o cerere de intervenţie accesorie în interesul revizuentului. Împrejurarea că respectiva cerere a fost respinsă, în etapa admisibilităţii în principiu a revizuirii, nu poate fi un argument al lipsei de legătură, cum a reţinut instanţa, câtă vreme autorul excepţiei de neconstituţionalitate a motivat critica de neconstituţionalitate în sensul că reprezentanţii societăţii civile urmăresc un interes în a interveni într-un proces privind răspunderea magistraţilor; aşa încât, respingerea cererilor de intervenţie ca inadmisibile poate fi privită ca o încălcare a Constituţiei.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători reţine că sunt fondate criticile recurentului, că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, sens în care se constată incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca urmare, Completul de 5 judecători va casa încheierea, va admite cererea revizuentului A. şi va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) şi art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) şi (4) din C. proc. civ.. invocată de A..
În cauză, sunt îndeplinite cerinţele pentru a fi sesizată Curtea Constituţională, pentru următoarele argumente: (i) excepţia este invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători; (ii) excepţia vizează dispoziţii legale dintr-o lege în vigoare, respectiv C. proc. civ. (iii) excepţia este ridicată de una dintre părţile cauzei, respectiv de contestatorul A.; (iv) dispoziţiile legale criticate nu au fost constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte, exprimându-şi opinia, conform art. 29 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992, apreciază că excepţia nu este întemeiată şi că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
Înalta Curte constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat cu privire la prevederile de lege criticate în cauza de faţă, respectiv art. 61 alin. (1) C. proc. civ., constatând conformitatea acestora cu exigenţele constituţionale referitoare la dreptul de acces liber la justiţie, la exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi dreptul la un proces echitabil.
Astfel, prin Decizia nr. 449/2022 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea Constitutională a reţinut că, în jurisprudenţa proprie, s-a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa cu rea-credinţă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
În ceea ce priveşte art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat anterior cu privire la neconstituţionalitatea art. 513 alin. (4) C. proc. civ., prin Decizia nr. 346/2020 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în considerentele căreia a arătat "Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor".
De altfel, Curtea Constitutională şi-a conturat jurisprudenţa în acest sens, anterior, în analiza constituţionalităţii art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, care avea acelaşi conţinut cu textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.", cu referire la Deciziile nr. 247/2009 şi nr. 1110/2009, privind respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 alin. (3) din C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, constatând nelegalitatea încheierii recurate, care a fost pronunţată cu încălcarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători va casa încheierea, va admite cererea formulată de A. şi va sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) şi art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) şi (4) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva încheierii din 12 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.
Casează încheierea recurată şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) şi art. 513 alin. (2) teza a doua, alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2023.