Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 3138 din 31 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea de repunere pe rol formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. ca netimbrată şi a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4940 din 22 octombrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.
Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.
Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că: "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispoziţiile art. 494, cu referire la art. 197 din C. proc. civ., stipulează că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente şi în cauza pendinte.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru recurs este de 100 RON.
În cauză, recurentei i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului la 3 februarie, 22 februarie şi 30 martie 2023, potrivit dovezilor de înmânare a citaţiei, aflate la filele nr. x, nr. 17 şi nr. 21 în prezentul dosar.
La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că S.C. A. S.R.L. nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată, cum rezultă din referatul grefei aflat la fila x; în consecinţă, va face aplicarea dispoziţiilor art. 494, cu referire la art. 197 din C. proc. civ., şi va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3138 din 31 mai 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2023.