Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa în data de 10.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ANAR - ABADL), i-a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B. şi (în temeiul art. 68 C. proc. civ. şi art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998) pe Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restituirea imobilului-teren - plaja litoralului românesc -, cu suprafaţa de 2.800 mp, situat în com. Agigea, str. x, jud. Constanţa, zona Steaua de mare, lot x, în patrimoniul public al Statului Român şi în administrarea reclamantei, rectificarea cărţii funciare nr. x aferentă com. Agigea, în sensul radierii menţiunilor cu privire la dreptul de proprietate înscris în favoarea pârâţilor A. şi B. asupra terenului cu suprafaţa de 2.800 mp şi anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.06.2004 emis de BNP C., precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 213/1998, ale C. civ., ale Legii apelor nr. 107/1996, O.U.G. nr. 107/2002, O.U.G. nr. 202/2002, Codul Administrativ.
Prin sentinţa nr. 11628/11.12.2020, Judecătoria Constanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Constanţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la data de 12.01.2021, sub acelaşi număr de dosar.
Prin sentinţa nr. 696/01.03.2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Tribunalul Constanţa şi Judecătoria Constanţa şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Constanţa pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit.
Prin sentinţa nr. 13/C/10.03.2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a stabilit că Tribunalul Constanţa, secţia I civilă este competent să judece cauza, în funcţie de valoarea obiectului acţiunii.
Prin încheierea din 31.05.2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis în principiu cererea de chemare în judecata a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, formulată în temeiul art. 68 C. proc. civ.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa
Prin sentinţa nr. 2041/14.06.2023, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondată, acţiunea reclamanţilor Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B.; a admis cererea domnului expert D. privind majorarea onorariului cu suma de 27.120 RON şi a obligat-o pe reclamanta ANAR - ABADL la plata către expert a sumei de 27.120 RON.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa
Prin decizia nr. 222/C/18.11.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile reclamanţilor împotriva deciziei.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, cât şi reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.
i. În ceea ce priveşte recursul reclamantei Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral:
Prin memoriul de recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 136 alin. (3) din Constituţia României, ale art. 858 si urm. din C. civ., art. 3 alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/1996, ale Legii nr. 213/1998, O.U.G. nr. 202/2002, H.G. nr. 546/2004 şi ale Anexei nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006.
Reiterând susţinerile formulate prin cererea de apel, arată că în considerentele sentinţei atacate, instanţa de judecată face trimitere la faptul că ANAR, prin ABADL, şi intervenientul chemat în judecată conform art. 68 C. proc. civ., Statul Român, nu au făcut dovada că suprafaţa revendicată are caracteristicile geomorfologice a unei faleze sau a unei plaje, pornind de la constatarea expertului că imobilul revendicat nu are, din punct de vedere ştiintific, structura unui teren cu destinaţia falezii mării şi plaja mării, însă a trecut cu uşurinţă peste concluziile expertului menţionate la pag. 63 din raportul de expertiză.
Ulterior redării, sub forma citării, a art. 6 din O.U.G. nr. 202/2002, recurenta-reclamantă, relevând situaţia de fapt, precizează că, potrivit verificărilor efectuate de personalul său tehnic, prin raportare şi la informaţiile cuprinse în "Studiile de delimitare al plajei şi falezei litoralului românesc", întocmite în anul 2008 şi 2014 de specialişti din cadrul Institutului Naţional GeoEcoMar, bunul imobil ce face obiectul acţiunii în revendicare reprezintă plaja litoralului românesc, astfel cum este definită prin lege, bun aflat exclusiv în domeniul public al statului.
Reluând criticile formulate prin cererea de apel, arată că atât la termenul de judecată din data de 12.12.2022, cât şi la termenul din data de 13.03.2023, expertul desemnat de instanţă a concluzionat că este necesară efectuarea unei cercetări la faţa locului, însă instanţa de fond a respins nejustificat această solicitare.
Reafirmând aspectele menţionate prin memoriul de apel, arată că prin respingerea acţiunii, în lipsa altor probe utile în soluţionarea cauzei (deşi a solicitat şi încuviintarea altor probe), instanţa de fond a creat un beneficiu exclusiv în favoarea pârâţilor.
Relevând situaţia de fapt, arată că terenul în litigiu nu s-a aflat niciodată în circuitul civil, atât Legea nr. 8/1974, cât şi Legea nr. 107/1996 atestând apartenenţa acestuia la domeniul public al statului.
De asemenea, arată că nu s-a dovedit faptul că acesta reprezintă un bun dobândit de stat în mod abuziv.
Expunând parcursul legislativ, arată că, potrivit prevederilor Legii nr. 8/1974 (anterior Legea nr. 5/1972), anterior anului 1989, faleza şi plaja mării făceau parte din domeniul public al apelor aflat în administrarea Consiliului Naţional al Apelor (prin Direcţiile de Ape - potrivit Decretului nr. 156/1975), iar după anul 1989, arată că domeniul public al apelor s-a aflat în continuare în administrarea recurentei-reclamante, indiferent de transformările prin care a trecut.
Ulterior redării prevederilor art. 136 din Constituţie, ale art. 858-860 C. civ., ale Legii nr. 213/1998 şi a anexei la aceasta, respectiv ale art. 285-286 din O.U.G. nr. 57/2019, arată că bunul ce face obiectul prezentului litigiu este calificat prin lege ca făcând obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului.
Arată, în acest sens, că reclamanţii afirmă şi urmăresc protejarea aceluiaşi drept, respectiv dreptul de proprietate publică asupra bunurilor înregistrate în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului de la poziţia MFP 64001 si 64002 - judeţul Constanta.
Pentru toate aceste considerente solicită, ca în urma reanalizării probelor administrate, să se dispună admiterea apelului formulat, schimbarea sentinţei atacate, cu consecinţa restituirii imobilului în patrimoniul public al Statului Român şi în administrarea ANAR-ABADL.
ii. În ceea ce priveşte recursul reclamantului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor:
- Subsumat motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi pentru care apelul său a fost respins, instanţa de apel neanalizând motivele de apel invocate de Statul Român.
- Circumscris motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat că soluţia instanţei de fond este întemeiată pe o aplicare greşită a dispoziţiilor legale.
Relevând cadrul factual, precizează că plajele şi falezele, prin declaraţia legii şi în considerarea naturii lor, formează în mod exclusiv obiectul proprietăţii publice a statului.
Prin urmare, titlul de proprietate al Statului Român îl constituie declaraţia legii.
Arată că instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, care arată că suprafaţa de teren în discuţie nu ar reprezenta o plajă.
Potrivit definiţiei din Legea nr. 107/1996, plaja mării este o întindere plată la ţărmul mării, acoperită cu nisip sau cu pietriş.
Expunând situaţia de fapt, arată că suprafaţa de teren este pe chiar ţărmul mării, astfel cum a dovedit expertiza administrată în cauză.
Atât din schiţele, cât şi din fotografiile din raportul de expertiză (spre exemplu: pagina 50 din raport), rezultă că graniţa dinspre Marea Neagră a suprafeţei de teren în discuţie se află chiar pe plajă, fiind vizibil nisipul care o acoperă.
Aşa fiind, nu rezultă care din elementele definiţiei plajei nu se regăsesc, cel puţin, în această porţiune a terenului.
Ulterior prezentării concluziilor expertului, arată că nu rezultă legătura logică dintre considerentele expertului şi caracteristicile plajei, întrucât faptul că terenul a fost supus unor modificări ca urmare a intervenţiei omului nu exclude de plano existenţa unei plaje, întrucât plajele nu sunt în mod necesar naturale.
În ceea ce priveşte investigaţiile geologice ale expertului, precizează că acesta a apelat la operaţiunea de carotaj pentru a determina conţinutul solului, prezentând structura scoarţei terestre pe o adâncime de 5 metri.
Expertul a arătat că structura terenului este compusă din umpluturi neomogene, până la cota de 0,00 m (nivelul mării), sub care s-a pus în evidenţă o structură geologică naturală, constituită din depozite argiloase.
Menţionează, astfel, că nu rezultă care este motivul pentru care această situaţie de fapt conduce la concluzia că nu ar fi vorba despre o plajă, nici care ar fi trebuit să fie structura geologică de natură să justifice concluzia contrară.
5. Apărări formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată cu nerespectarea termenului procedural, intimaţii-pârâţi au invocat, în principal, excepţia nulităţii recursurilor reclamanţilor, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea acestora, ca nefondate.
În dezvoltarea excepţiei nulităţii recursului, intimaţii-pârâţi au arătat că recurenţii nu invocă veritabile motive de nelegalitate, ci critică modalitatea în care instanţele de fond au analizat materialul probator administrat în cauză.
Or, având în vedere raţiunea recursului, în cadrul căruia se verifică aplicarea dispoziţiilor legale la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond în urma administrării probelor, rezultă că sunt inadmisibile criticile prin care recurenţii pretind o altă situaţie de fapt, diferită de cea reţinută prin hotărârea recurată, aceasta fiind rezultatul unei interpretări proprii, arbitrare şi subiective a materialului probator administrat în cauză.
În acest sens, comună ambelor recursuri formulate este susţinerea legată de reţinerea greşită, de către prima instanţă, a concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, prin care s-a evidenţiat că imobilul în litigiu nu reprezintă o plajă sau o faleză.
În privinţa motivului de recurs întemeiat de recurentul-reclamant Statul Român pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au arătat că decizia atacată cuprinde considerentele avute în vedere pentru a se dispune respingerea ambelor apeluri formulate în cauză.
Precizează că instanţa de apel a analizat ambele apeluri formulate în cauză, ocazie cu care a constatat că sunt invocate aceleaşi critici, ceea ce a determinat o motivare comună ambelor apeluri formulate în cauză, dovada în acest sens fiind menţiunea expresă din decizia mai sus indicată, de la pag. 24, "Curtea constată că apelurile formulate de către ambii reclamanţi au vizat apartenenţa bunului revendicat la domeniul public al statului având în vedere caracteristicile acestuia de plajă sau faleză a Mării Negre."
Menţionează, totodată, că recurenţii nu au indicat textele de drept material care ar fi fost încălcate ori greşit aplicate de către instanţă.
Totodată, în recurs, nu se poate preciza că obiectul acţiunii ar fi fost, de fapt, constatarea dreptului de proprietate şi revendicarea imobilului.
De esenţa revendicării este compararea de titluri, premisa unei astfel de acţiuni fiind chiar existenţa titlurilor de proprietate ale părţilor.
Or, reclamantele nu au făcut această dovadă, susţinerea că terenul ar constitui obiectul domeniului public (plajă), nefiind dovedite nici în urma administrării probelor în cauză.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., posibilitatea încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că ambele recursuri formulate în cauză sunt nule pentru considerentele expuse în continuare:
i. În ceea ce priveşte recursul reclamantei Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral:
Verificând ansamblul susţinerilor formulate prin memoriul de recurs, se constată că, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, din moment recurenta-reclamantă a reluat integral criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei devolutive de control judiciar.
- În acest sens, cu ignorarea dezlegărilor instanţei de apel date aceloraşi critici, recurenta-reclamantă se rezumă la a reitera susţinerile din cererea de apel referitoare la interpretarea probatoriului, în scopul infirmării concluziilor raportului de expertiză în specialitatea geologie administrat în faţa primei instanţe.
Separat de împrejurarea că aceste aspecte au fost analizate şi verificate de instanţa de apel, în cadrul controlului devolutiv (care a stabilit, în urma propriei analize, că tribunalul a aplicat în mod judicios dispoziţiile legale invocate "situaţiei de fapt, rezultate din coroborarea mijloacelor de probă"), se constată, cum s-a menţionat deja, că nu este vorba despre critici de nelegalitate, ci de readucerea, inadecvat procedural, în faţa instanţei de recurs, a circumstanţelor factuale din prezenta speţă, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanţa de apel (cum însăşi recurenta-reclamantă afirmă în mod expres, atunci când solicită ca, "reanalizând probele administrate", să se dispună admiterea apelului formulat).
Aceasta în circumstanţele în care, antamând aspectele relative la raportul de expertiză efectuat în faţa tribunalului, instanţa de prim control judiciar a stabilit, în mod expres, că "nu s-au regăsit suficiente repere în raport cu care să poată analiza titlul pe baza căruia reclamanţii revendică suprafaţa de 2.400 mp, în condiţiile în care concluziile expertului desemnat de către instanţă şi cu privire la care părţile litigante nu au formulat obiecţiuni au fost următoarele: terenul aferent imobilului în litigiu este rezultat în urma intervenţiei factorilor antropici legaţi de construirea Portului Constanţa Sud - Agigea, cel mai probabil corespunzând unui perimetru cu drumuri tehnologice. Din aceste considerente, terenul aferent imobilului în litigiu nu are nici caracteristicile plajei şi nici pe cele ale falezei, sub aspect ştiinţific sau juridic."
Or, în atare condiţii, simpla repunere în discuţie a exact aceloraşi susţineri cu cele formulate în calea de atac precedentă, în sensul că "bunul imobil ce face obiectul acţiunii în revendicare reprezintă plaja litoralului românesc" (care au fost deja analizate, conform celor arătate), fără dezvoltarea unor critici concrete, grefate pe judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de casare invocat, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate.
Aceasta întrucât încălcarea sau aplicarea greşită a legii, la care se referă cazul de casare mai sus menţionat, presupune aplicarea unui text de lege străin cauzei, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, respectiv interpretarea greşită a unui text de lege.
Or, în speţă, recurenta-reclamantă nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci a invocat în mod generic încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material indicate formal în cuprinsul memoriului de recurs, referindu-se exclusiv la interpretarea şi aprecierea eronată a situaţiei de fapt, ceea ce nu echivalează, însă, cu aplicarea greşită a legii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., condiţia motivării propriu-zise a recursului implicând, în acord cu cele anterior arătate, tocmai obligaţia părţii de a evoca nelegalitatea raţionamentului logico-juridic al instanţei de apel.
Astfel fiind, distinct de împrejurarea că aspectele menţionate în cadrul memoriului de recurs constituie simple reiterări ale susţinerilor formulate în calea de atac precedentă, acestea excedează controlului în casaţie al hotărârii atacate şi prin aceea că tind la reevaluarea situaţiei de fapt şi a probatoriului, în scopul pronunţării unei soluţii diametral opuse celei adoptate în cauză, chestiune incompatibilă cu prezenta cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu este posibilă verificarea temeiniciei actului jurisdicţional atacat.
- În afara controlului de legalitate al instanţei de recurs se plasează şi susţinerile reclamantei prin care antamează, inadecvat procedural, aspecte ce au privit judecata din faţa primei instanţe (la termenele de judecată din 12 decembrie 2022 şi 13 martie 2023), în vederea afirmării utilităţii cercetării la faţa locului, contrar celor reţinute de tribunal (referindu-se, în mod repetat, în acest sens, la "sentinţa atacată").
Or, formulând şi de această dată, o argumentaţie identică celei deduse judecăţii în calea ordinară de atac şi care nu este, astfel, aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă urmăreşte, în mod impropriu, să obţină o nouă dezlegare asupra fondului cauzei.
Procedând astfel, recurenta-reclamantă omite, însă, că aspectele învederate au făcut obiectul verificării jurisdicţionale a instanţei de apel, care, faţă de ansamblul probator administrat la prima instanţă, a respins, prin încheierea din 21 octombrie 2024, solicitarea în acest sens a pârâtului-apelant Statul Român (privind cercetarea la faţa locului), ca nefiind utilă cauzei.
Tot în urma evaluării utilităţii elementelor probatorii propuse în calea de atac precedentă, instanţa de prim control judiciar a respins şi probele solicitate de către reclamanta-apelantă ANAR, prin cererea de apel, stabilind că "nu au identificate nici înscrisurile de care înţelege să se prevaleze şi nici mijloacele de probă invocate".
Or, în speţă, nu se pot cerceta susţinerile referitoare la mijloacele de probă la care se referă recurenta-reclamantă, nefiind pusă în discuţie eventuala admisibilitate a acestora, ci însăşi oportunitatea lor, din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei lor în litigiul pendinte, aspect plasate în afara cenzurii specifice instanţei de recurs.
Astfel fiind, aceste constatări se opun cu caracter definitiv în prezenta pricină, nemaiputând fi infirmate în prezenta fază procesuală.
Aşadar, fără a exhiba un element de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta-reclamantă, cu ignorarea aspectului că analiza instanţei de apel nu a fost de natură să releve o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de prima instanţă, tinde doar la reevaluarea cadrului factual.
Or, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura elementele de temeinicie stabilite prin hotărârea atacată, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care a fost constatată deja pe baza probatoriului administrat de către instanţele devolutive.
În consecinţă, chestiunile vizând modalitatea în care instanţa de apel a interpretat probatoriul dispus în cauză nu reprezintă chestiuni de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în prezenta fază procesuală.
ii. În ceea ce priveşte recursul reclamantului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor:
- Printr-o primă critică, recurentul-reclamant invocă existenţa unei nemotivări a deciziei atacate, prin aceea că "instanţa de apel nu a analizat motivele de apel invocate de acesta".
Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acestea au un caracter pur formal, nefiind apte a declanşa un control de legalitate a deciziei instanţei de apel.
Astfel, se observă că, deşi aparent recurentul-reclamant a invocat că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei motivări necorespunzătoare, a omis să indice, în concret, ce argumente juridice legate de obiectul cauzei şi expuse prin cererea sa de apel au fost ignorate de către instanţa de prim control judiciar.
Or, pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de casare, era necesar să se arate, într-o manieră efectivă, lipsa motivării în legătură cu critici punctuale, deduse judecăţii de către reclamantul-apelant, simplele sale susţineri generice (în sensul că "instanţa a analizat motivele de apel ale reclamantei ANAR, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, şi le-a considerat neîntemeiate, iar pentru acest motiv a respins ambele apeluri") fiind lipsite de aptitudinea de a declanşa verificarea jurisdicţională specifică prezentei căi extraordinare de atac.
Aceasta întrucât, fără a se raporta la considerentele instanţei de apel, care au reţinut că "apelurile formulate de către ambii reclamanţi au vizat apartenenţa bunului revendicat la domeniul public al statului, având în vedere caracteristicile acestuia de plajă sau faleză a Mării Negre", aspect care a presupus analiza împreună a acestora, recurentul-reclamant omite a arăta, în acord cu cele arătate anterior, pe de o parte, argumentele care impuneau o examinare separată a celor două apeluri, iar pe de altă parte, care dintre susţinerile sale sau dispoziţiile legale invocate de către acesta nu au fost analizate de către instanţa devolutivă de control judiciar, situaţie care să fi condus, astfel, la pronunţarea unei soluţii insuficient motivate.
Astfel fiind, cum, în realitate, recurentul-reclamant nu procedează la o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în acest motiv de casare, ci doar îşi exprimă dezacordul în raport cu soluţia pronunţată, nu este posibil controlul în casaţie asupra aspectelor anterior relevate.
- Nici susţinerile referitoare la greşita interpretare şi aplicare "a dispoziţiilor de drept material care atribuie plajele şi falezele domeniului public al statului", de către instanţa de apel, nu constituie veritabile critici de nelegalitate, subsumabile motivului de recurs invocat.
În acest sens, cu ignorarea dezlegărilor instanţei de prim control judiciar asupra aceloraşi critici, recurentul-reclamant se rezumă doar la a reitera aspectele afirmate prin cererea de apel, referitoare la valoarea probatorie a concluziilor raportului de expertiză în specialitatea geologie administrat în faţa primei instanţe, consideraţii ce nu se circumscriu motivului de casare invocat, ci relevă mai degrabă o solicitare de reanalizare a respectivului mijloc de probă raportat la contextul de ansamblu al cauzei.
Or, în legătură cu criticile deduse judecăţii în calea de atac anterioară şi reluate, ca atare, în prezenta cale extraordinară de atac, ce vizează relevanţa expertizei judiciare efectuate în cauză, instanţa de apel a constatat, pe de o parte, că "simpla indicare, în cadrul acţiunii petitorii, a dispoziţiilor normative care includ un bun în domeniul public de interes naţional nu este suficientă pentru justificarea existenţei dreptului în plan material", iar pe de altă parte, că "în cazul acţiunii în revendicare reclamantul trebuie să dovedească şi că imobilul revendicat este identic cu cel asupra căruia pretinde că are un drept de proprietate".
Reţinerile instanţei de apel au confirmat, astfel, raţionamentul tribunalului, care, fundamentându-se pe concluziiile aceluiaşi raport de expertiză, a stabilit, la rândul său, că, deşi "la est de imobil, exercitarea factoriilor marini a condus la acumularea în mod natural a nisipului, formându-se o fâşie de plajă naturală, nu această fâşie de plajă naturală este cea revendicată de reclamantă, ci o suprafaţă de teren care ocupă aproape o jumătate din proprietatea pârâţilor şi include şi o mare parte a construcţiei edificate de pârâţi pe terenul cu numărul cadastral x".
De asemenea, tot în conturarea cadrului factual, soluţia primei instanţe (menţinută ca atare prin decizia recurată) a mai reliefat şi că "analiza comparativă a acestor depozitelor interceptate în cele două foraje (cu umpluturi neomogene până la nivelul mării, sub care există o structură geologică naturală, constituită din depozite argiloase) a permis expertului să concluzioneze că în perimetrul imobilului, structura volumetrică şi forma suprafeţei terenului reliefa o amenajare antropică a suprafeţei terenului", precum şi că "specialistul a mai arătat că înainte de producerea acestor modificări antropice, perimetrul corespunzător poziţiei actuale a imobilului în litigiu era în fapt un teren plan, cu altitudinea de cca. 11 m, cu folosinţă ca teren arabil, situat la vest de cresta falezei, ca formă naturală a terenului litoral, care exista la acel moment în acel areal."
Or, faptul că, în urma propriei aprecieri a probatoriului, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de către recurentul-reclamant nu reprezintă un aspect apt să infirme raţionamentul logico-juridic al instanţei de prim control judiciar, acesta vizând, în realitate, maniera de stabilire a cadrului factual.
Astfel, separat de împrejurarea că o atare atitudine procesuală, de a relua, cu o argumentaţie identică, criticile îndreptate împotriva soluţiei tribunalului, nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se constată şi că susţinerile formulate vizează strict aprecierea instanţelor devolutive asupra unor chestiuni de fapt, aspect ce nu constituie la rândul său unul de nelegalitate a deciziei recurate.
În consecinţă, criticile care tind a provoca o astfel de reevaluare a probelor de către instanţa de recurs (aspecte care şi-au primit o dezlegare, conform considerentelor anterior arătate, în etapa procesuală precedentă şi pe care partea a înţeles, în mod inadecvat procedural, să le reia în prezenta cale extraordinară de atac) nu presupun o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, fiind incompatibile cu controlul în casaţie.
Astfel, cum aspectele ce ţin de aprecierea probatoriului aparţin puterii suverane a instanţelor de fond, ele nu mai pot fi contrazise la acest moment procesual, rămânând câştigate cauzei.
Date fiind cele arătate anterior, se constată că modalitatea de formulare a susţinerilor formulate prin memoriul de recurs nu permite verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în lipsa unor critici de nelegalitate îndreptate împotriva argumentelor instanţei de apel, conform celor expuse anterior.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere că aspectele deduse judecăţii nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca fiind nule recursurile declarate de reclamanţii Administraţia Naţională "Apele Române", prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva deciziei nr. 222/C din 18 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nule recursurile declarate de reclamanţii Administraţia Naţională "Apele Române", prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva deciziei nr. 222/C din 18 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.