Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea care face obiectul cererii de completare
Prin decizia nr. 592 din 5 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 53A din data de 17 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a constatat nul recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 4 decembrie 2023, 16 ianuarie 2024, 17 ianuarie 2024, 11 iunie 2024 şi a celorlalte încheieri de şedinţă, precum şi a deciziei nr. 53A din data de 17 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
2. Cererea de completare
În data de 8 iulie 2025, reclamanta A. S.A. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 592 din 5 martie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, indicând faptul că instanţa a omis să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată, deşi acestea au fost solicitate.
Astfel, a arătat că a formulat, în data de 1 august 2024, recurs împotriva deciziei nr. 53A din data de 17 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a solicitat atât casarea parţială a acesteia, cu privire la soluţia de respingere a capetelor de cerere b), c) şi d) ale cererii de chemare în judecată, cât şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Referindu-se la prevederile art. 444 C. proc. civ., a arătat că, în speţă, este vorba despre un capăt accesoriu de cerere, astfel că cererea de completare a dispozitivului hotărârii este întemeiată, sens în care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pretinse, potrivit documentelor depuse la dosar.
De asemenea, a indicat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dispozitivul hotărârii trebuie să conţină şi menţiuni relative la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.
Or, în dispozitivul deciziei a cărei completare o solicită această menţiune lipseşte.
Având în vedere că recursul pârâtei a fost anulat, arată că este îndreptăţită să primească cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru, motiv pentru ca solicită completarea dispozitivului hotărârii, în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial, în raport cu soluţia de anulare a recursului şi culpa procesuală exclusivă a acesteia.
Prin rezoluţie, a fost acordat termen pentru soluţionarea cererii la data de 17 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
3. Apărări formulate în cauză
La data de 9 iulie 2025, intimata a formulat precizări, prin care solicitat respingerea cererii de completare a dispozitivului deciziei nr. 592 din 5 martie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sens în care a arătat că nu există o omisiune de pronunţare asupra cheltuielilor de judecată.
De asemenea, a indicat că prevederile art. 444 C. proc. civ. permit completarea hotărârii doar în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal, accesoriu sau incident.
Or, în speţă, nu s-a omis, ci s-a respins în mod implicit cererea de cheltuieli, odată cu respingerea recursului ca nefondat. A precizat, totodată, că reclamanta, fiind parte căzută în pretenţii în recurs, nu poate pretinde pretinde cheltuieli de judecată, întrucât nu a obţinut câştig de cauză.
Astfel, acordarea cheltuielilor este condiţionată de succesul procesual, conform art. 453 C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cererea formulată prin prisma dispoziţiilor legale invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.
Aşadar, procedura completării unei hotărâri judecătoreşti este deschisă în situaţiile în care instanţa, nesocotind limitele învestirii şi principiul disponibilităţii, pronunţă o hotărâre prin care omite să soluţioneze toate capetele de cerere care au învestit-o (principale sau accesorii) sau omite să se pronunţe asupra unei cereri conexe ori incidentale, deşi partea nu a renunţat la judecata acestora.
În cauză, se reţine că, prin decizia nr. 592 din 5 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul reclamantei A. S.A. împotriva deciziei nr. 53A din data de 17 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, respectiv a constatat nulitatea recursului pârâtei B. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 4 decembrie 2023, 16 ianuarie 2024, 17 ianuarie 2024, 11 iunie 2024 şi a celorlalte încheieri de şedinţă, precum şi a deciziei nr. 53A din data de 17 ianuarie 2024 ale aceleiaşi instanţe.
Raportându-se la aceasta, petenta a formulat cerere de completare a hotărârii, apreciind că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cererii sale accesorii, de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care, în opinia sa, se impunea admiterea acesteia în raport cu soluţia de constatare a nulităţii recursului pârâtei, întemeindu-şi demersul procesual pe dispoziţiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ.
Contrar susţinerilor petentei, se observă că, în cauză, nu se poate reţine existenţa unei omisiuni a instanţei de a se pronunţa asupra respectivei cereri, astfel cum se pretinde, dat fiind faptul că soluţia asupra cererii accesorii, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, este una implicită, cuprinsă sau dedusă în mod necesar din soluţia pronunţată asupra căilor de atac exercitate în cauză (de respingere, respectiv de constatare a nulităţii recursului).
Cum cererea accesorie nu poate primi o dezlegare de sine-stătătoare, independentă de soluţia dată cererii principale (în speţă, căii de atac exercitate), este evident, dată fiind relaţia dintre principal şi accesoriu, că ea este cuprinsă în soluţia principală, din care rezultă, fără dubiu, că petenta nu poate fi considerată parte câştigătoare, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pentru a pretinde acordarea cheltuielilor de judecată.
De aceea, menţionarea unei astfel de soluţii în dispozitivul hotărârii ar fi redundantă, inutilă, câtă vreme ea este implicită soluţiei principale.
Edificatoare, în acest sens, sunt chiar ultimele două considerente ale deciziei, în cadrul cărora s-au menţionat următoarele:
"Înalta Curte, având în vedere soluţiile pronunţate în cauză cu privire la cele două recursuri declarate, nu va acorda cheltuielile de judecată solicitate de către recurenta-reclamantă, urmând a fi avute în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Aceast întrucât, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului, or, în cauză, niciuna dintre părţi nu a câştigat procesul, în înţelesul dispoziţiei procesuale anterior menţionate, în condiţiile în care soluţiile pronunţate asupra căilor de atac declarate au fost de respingere, ca nefondat, a recursului reclamantei, respectiv de constatare nul a recursului pârâtei, ceea ce are drept consecinţă menţinerea legalităţii deciziei atacate."
Astfel fiind, în condiţiile în care instanţa de recurs a arătat, în considerentele deciziei, motivele pentru care a respins cererea petentei de acordare a cheltuielilor de judecată, nepronunţarea, în mod expres, în dispozitivul hotărârii, asupra cheltuielilor de judecată, nu constituie o omisiune subsumabilă procedurii de completare a hotărârii prevăzute de art. 444 alin. (1) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, constatând că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 444 C. proc. civ., va respinge cererea de completare dispozitiv formulată de petenta A. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 592 din 5 martie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de petenta A. S.A.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.