Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1497/2025

Decizia nr. 1497

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 11.04.2025, sub nr. x/2025, executorul judecătoresc A. a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei B., în formele permise de lege, la cererea formulată de creditoarea C. în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 7238/05.11.2024 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2023.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 666 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin încheierea nr. 3267/16.04.2025, Judecătoria Târgu Jiu, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

A reţinut instanţa incidenţa prevederilor art. 651 C. proc. civ., iar cum reşedinţa debitoarei este situată în municipiul Bacău, judeţul Bacău, a stabilit că revine Judecătoriei Bacău competenţa de soluţionare a prezentei pricini.

Prin sentinţa nr. 3510/16.05.2025, Judecătoria Bacău, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

A reţinut instanţa că, în conformitate cu prevederile art. 108 C. proc. civ., dacă domiciliul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, cupă caz, motiv pentru care a constatat că pentru stabilirea competenţei în prezenta cauză relevanţă prezintă domiciliul debitorului, iar nu reşedinţa acestuia.

De asemenea, potrivit art. 87 C. civ., noţiunea de "domiciliu" reprezintă locul unde persoana declară că îşi are locuinţa principală, iar conform art. 88 C. civ., reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa secundară.

A reţinut, totodată, că instituirea regulilor de competenţă în materia executării silite are în vedere necesitatea asigurării unei stabilităţi a instanţei de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului, ca locuinţă principală, iar cum debitoarea are domiciliul activ, începând din data de 16.05.2024, în municipiul Mangalia, a stabilit că revine Judecătoriei Mangalia competenţa de soluţionare a cauzei.

Prin sentinţa nr. 2082/04.06.2025, Judecătoria Mangalia a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa, prin raportare la prevederile art. 87-88 şi art. 91 C. civ., că noţiunea de "domiciliu" trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuinţa statornică sau principală a debitorului, ci adresa unde acesta locuieşte efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terţele persoane interesate, iar printr-o astfel de interpretare teleologică şi sistematică a prevederilor legale i se asigură debitorului posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflată în proximitatea domiciliului său real, aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviinţării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Bacău.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, pentru considerentele expuse în continuare:

În speţă, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată reciproc între Judecătoria Bacău şi Judecătoria Mangalia, cele două instanţe considerându-se deopotrivă necompetente să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale acestora cu privire la interpretarea noţiunii de "domiciliu" din cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin prezentul demers judiciar, petentul BEJ A., la cererea creditoarei C., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 7238/05.11.2024 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2023, pentru realizarea obligaţiei de plată stabilită prin titlul executoriu.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, schimbarea domiciliului sau sediului debitorului, ori după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

Determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea dedusă judecăţii trebuie făcută prin raportare la noţiunea de domiciliu, ca atribut de identificare al persoanei fizice, aşa cum este definită de art. 87 C. civ., potrivit căruia "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile este acolo unde aceasta declară că-şi are locuinţa principală."

Dispoziţiile art. 89 din acelaşi act normativ prevăd că:

"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală. (3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 87 şi ale art. 89 C. civ., reiese că noţiunea de "domiciliu", la care face trimitere art. 651 alin. (1) C. proc. civ., se referă la adresa unde persoana declară că îşi are locuinţa principală, locuinţa în fapt, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina şi în practica judiciară, în care s-a statuat în sensul că noţiunea de domiciliu trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, interesând nu atât, din punct de vedere formal, unde declară partea că are locuinţa principală, ci adresa la care aceasta locuieşte efectiv (care corespunde realităţii imediate), intenţia legiuitorului fiind aceea de a se asigura că debitorul îşi va putea exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflate în proximitatea domiciliului său real.

Rezultă, aşadar, că scopul normelor care guvernează procesul civil, constând în asigurarea cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, este pe deplin realizat prin stabilirea competenţei în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială îşi are reşedinţa debitorul, aspect ce facilitează accesul său efectiv la justiţie, dar şi eficientizează eventualele măsuri de executare a silită a bunurile mobile şi, după caz, imobile ale acestuia.

Relevante, în acest context, sunt şi prevederile art. 91 alin. (1) C. civ., care conferă reşedinţei opozabilitate faţă de terţi, prin înscrierea acesteia în evidenţele oficiale.

Or, din cuprinsul Fişei din 14.04.2025, rezultă că la data sesizării organului de executare (07.04.2025), debitoarea B. figura în baza de date D.E.P.A.B.D. cu domiciliul în jud. Constanţa şi cu reşedinţa în jud. Bacău, împrejurare ce produce, în speţă, efecte juridice în ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţei de executare.

Constatând că, la data sesizării de către creditoare a organului de executare, debitoarea avea reşedinţa în municipiul Bacău, se reţine că Judecătoria Bacău este instanţa de executare competentă să judece cauza, în sensul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.