Şedinţa publică din data de 27 februarie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 05.09.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a formulat plângere împotriva Ordonanţei nr. 27982/II-52024 din 29.08.2024, prin care s-a dispus luarea sa în custodie publică pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 29.08.2024 până la data de 27.09.2024, solicitând instanţei:
1. admiterea plângerii, desfiinţarea Ordonanţei nr. 27982/II-52024 din 29.08.2024 prin care s-a dispus luarea în custodie publica a cetăţeanului A. şi să se dispună încetarea măsurii luării în custodie publică şi acordarea tolerării;
2. în acord cu dispoziţiile art. 101 alin. (8) din O.U.G. nr. 194/2002, să se constate că străinului (petentului) îi sunt aplicabile prevederile art. 82 alin. (1) şi art. 96 alin. (1) şi să dispună ca măsura luării în custodie publică să înceteze de drept;
3. să se constate faptul că nu mai există posibilitatea îndepărtării sub escortă în perioada pentru care a fost instituită măsura custodiei publice şi să dispună încetarea măsurii luării în custodie publică şi acordarea tolerării;
4.1. să oblige pârâta Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări să acorde reclamantului tolerarea rămânerii pe teritoriul României pe o perioada de câte 6 luni, până la încetarea motivelor obiective prevăzute de art. 106 ind. i alin. (1) şi alin. (2) lit. d) şi lit. e)-g) din O.U.G. nr. 194/2002;
4.2. să oblige pârâta Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări să acorde reclamantului tolerarea rămânerii pe teritoriul României pe o perioada de câte 6 luni, până la decesul soţiei. 1.2. Prin precizările formulate în şedinţa publică din 13.09.2024, invocând incidenţa prevederilor art. 82 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 194/2002, a solicitat să se dispună şi obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la revocarea deciziei de returnare dispusă prin Decizia nr. x/15.12.2021 privind îndepărtare sub escortă a reclamantului A. către Siria, la suspendarea deciziei de returnare şi la comunicarea în scris a încetării situaţiilor prevăzute de art. 96 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 194/2002.
2. Hotărârile atacate
2.1. Prin sentinţa nr. 1465 din 20 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamant; a anulat Ordonanţa nr. 27982/II-5/2024/29.08.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; a obligat pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări să revoce Decizia de returnare nr. x/15.12.2021; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind acordarea tolerării.
Totodată, a respins, în rest, ca rămasă fără obiect, cererea (respectiv capătul de cerere privind încetarea măsurii de luare în custodie publică; capătul de cerere privind suspendarea executării obligaţiei de returnare şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la respectarea garanţiilor în aşteptarea returnării).
2.2. Prin încheierea din 27 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări privind îndreptarea erorilor materiale din dispozitivul sentinţei civile nr. 1465/20.09.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
3. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva hotărârilor menţionate la pct. 2 din prezenta decizie, au formulat recursuri pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Inspectoratul General pentru Imigrări, criticându-le pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.
3.1. Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1465 din 20 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a încheierii din 27 septembrie 2024, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, rejudecarea cauzei şi respingerea capătului de cerere vizând obligarea pârâtului Inspectoratul General de Imigrări la revocarea Deciziei de returnare nr. x/15.12.2021.
Cu titlu preliminar, referitor la admisibilitatea căii de atac a recursului, recurentul-pârât a susţinut că soluţia pronunţată cu privire la obligarea pârâtului IGI să revoce decizia de returnare nr. x/15.12.2021 este supusă căii de atac a recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, iar menţiunea rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 101 alin. (10) din O.U.G. nr. 194/2002 vizează doar capătul de cerere privind plângerea împotriva ordonanţei prin care s-a dispus luarea în custodie publică a cetăţenului strain.
În speţă, cererea privind revocarea deciziei de returnare nu are caracter accesoriu în raport de cererea de anulare a ordonanţei de luare în custodie publică a cetăţeanului străin, astfel cum, în mod eronat, a apreciat prima instanţă. Cele două cereri trebuie privite ca cereri principale, soluţia pronunţată pe capătul de cerere privind anularea ordonanţei de luare în custodie publică neputând influenţa în niciun fel soluţia pronunţată pe capătul de cerere vizând revocarea deciziei de returnare. De altfel, cele două cereri se întemeiază pe temeiuri diferite, au la bază proceduri, competenţe şi probatorii distincte.
Analizarea pe fond a unei obligaţii de returnare implică un probatoriu amplu şi este incompatibilă cu procedura analizării legalităţii unei măsuri restrictive de libertate, cum este custodia publică. Mai mult, capătul de cerere privind obligarea pârâtului IGI la revocarea deciziei de returnare a fost analizat de prima instanţă în cuprinsul hotărârii ca şi capăt principal de cerere, nefăcându-se nicio referire pe parcursul motivării la soluţia pronunţată anterior pe capătul de cerere vizând anularea ordonaţei de luare în custodie publică.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că încheierea de îndreptare a erorii materiale, pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu din 27.09.2024, a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Sub acest aspect, a arătat că neparticiparea procurorului la şedinţa din Camera de Consiliu din 27.09.2024, prin care s-a soluţionat cererea de îndreptare eroare materială din cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 1465/20.09.2024, atrage după sine sancţiunea nulităţii încheierii pronunţate, în raport de prevederile art. 148 din O.U.G. nr. 194/2002 şi Anexei 2 lit. C) pct. 3 la Ordinul Procurorului General nr. 344 din 27 noiembrie 2023 privind organizarea activităţii judiciare, potrivit cărora participarea procurorului este obligatorie potrivit legii, în cauzele având ca obiect plângeri şi cereri formulate în temeiul O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adresate instanţelor judecătoreşti, în care este parte Inspectoratul General pentru Imigrări.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile de drept material prevăzute de art. 82 alin. (2) rap. la art. 82 alin. (1) lit. d) şi art. 82 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/20021.
Astfel, contrar raţionamentului primei instanţe, odată constatată starea de pericol a reclamantului pentru siguranţa naţională, această stare persistă indiferent de intervenirea oricăreia dintre situaţiile care atrag revocarea deciziei de returnare, deci inclusiv şi în situaţia în care străinul a împlinit vârsta de 65 de ani.
În situaţia în care Curtea de Apel Bucureşti dorea să realizeze o reevaluare a stării de pericol pentru anul 2024 avea obligaţia, în virtutea rolului activ, să efectueze verificări la instituţia abilitată în domeniul siguranţei naţionale.
Având în vedere că în balanţă sunt două interese de natură diferită, pe de o parte interesul public care ţine de siguranţa naţională şi pe de altă parte interesul privat al contestatorului cu privire la soluţionarea situaţiei sale, instanţa de fond trebuia să efectueze o cercetare judecătorească completă şi din perspectiva interesului public.
Or, instanţa de fond a arătat că nu poate prezuma existenţa stării de pericol pentru prezent, însă a prezumat lipsa acestei stări de pericol.
Recurentul-pârât consideră că existenţei stării de pericol rezultă chiar din hotărârile pronunţate în dosarele nr. x, parcursul acestor dosare demonstrând că s-a realizat o permanentă reevaluare a stării de pericol în perioada 2022-2024, ultima hotărâre în acest sens fiind pronunţată în 01.07.2024 (sentinţa 1192/01.07.2024 din dosarul nr. x/2023).
Reanalizarea situaţiei reclamantului, implicit şi cu privire la subzistenţa stării de pericol pentru securitatea naţională a fost concretizată în cadrul Deciziei (Adresei) nr. 671303/DIMB/S4/AD/12.06.2023 a Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.
Prima instanţă, în mod greşit, nu a reţinut incidenţa prevederilor art. 82 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002, prezumând că starea de pericol la momentul intervenirii cazului de interzicere a returnării, nu mai era actuală. Această concluzie nu se poate baza însă pe o simplă prezumţie, ci necesita verificări suplimentare din partea instanţei în ipoteza în care consideră că acestă stare de siguranţă nu mai persistă.
Nu în ultimul rând, recurentul-pârât a apreciat că sentinţa atacată este nelegală şi raportat la soluţia de obligare a IGI la revocarea deciziei de returnare.
Astfel, potrivit art. 82 alin. (2) din O.U.G nr. 194/2002, doar IGI dispune revocarea deciziei de returnare. În condiţiile în care O.U.G. nr. 194/2002 nu prevede o cale de atac împotriva hotărârii de revocare a deciziei de returnare sau împotriva răspunsului nefavorabil al IGI cu privire la revocare, devin incidente prevederile Legii nr. 554/2004.
În speţă, neaflându-ne în ipoteza refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim (situaţie asimilată actelor administrative unilaterale), reclamantul adresându-se direct instanţei cu astfel de cerere, soluţia posibilă ar fi fost (strict în ipoteza constatării temeiniciei contestaţiei reclamantului), cel mult de obligare a IGI la reanalizarea cererii reclamantului.
3.2. Recursul pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări, formulat împotriva sentinţei civile nr. 1465 din 20 septembrie 2024, a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi, în urma rejudecării, respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la revocarea deciziei de returnare nr. x din 15.12.2021, formulat de cetăţeanul străin, ca inadmisibil sau ca neîntemeiat.
În susţinerea recursului, recurentul-pârât a arătat că, pornind de la o supoziţie, fără a-şi exercita rolul activ în aflarea adevărului, prima instanţă, prin soluţia pronunţată, a înlăturat practic starea de pericol pe care cetăţeanul străin o reprezintă la adresa securităţii naţionale, fără a ţine cont de informaţiile comunicate de organele competente în domeniu în anul 2022.
Or, în opinia recurentului, starea de pericol pentru siguranţa naţională a cetăţeanului străin continuă să subziste până în momentul în care autoritatea responsabilă pe această linie - Serviciul Român de Informaţii - stabileşte altfel.
În ipoteza în care existau dubii cu privire la pericolul pe care cetăţeanul străin îl reprezintă, instanţa de judecată avea posibilitatea de a se adresa autorităţii competente pentru a solicita informaţii suplimentare, ţinând cont şi de faptul că Serviciul Român de Informaţii are competenţe în domeniul stabilirii gradului de pericol pentru securitatea naţională pe care îl reprezintă un cetăţean străin.
În plus, prin soluţia pronunţată de instanţa de fond şi care face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Bucureşti confirmă faptul că deşi legalitatea şi temeinicia deciziei de returnare a fost analizată şi confirmată cu putere de lucru judecat, există posibilitatea de a se proceda la revocarea acesteia, la cererea cetăţeanului străin reclamant în prezenta cauză, fără a se adresa, în prealabil, instituţiei emitente a actului administrativ ori autorităţii ierarhic superioare.
Or, dacă s-ar interpreta în această manieră, ar însemna că destinatarii deciziilor de returnare au atât posibilitatea de a contesta o decizie de returnare pe calea prevăzută de O.U.G. nr. 194/2002, cât şi de a solicita instanţei obligarea I.G.I. la revocarea acestui act administrativ, în eventualitatea pronunţării unei soluţii nefavorabile, ceea ce, în opinia recurentului, nu este permis.
De asemenea, a apreciat că sentinţa atacată este nelegală raportat la soluţia de obligare a Inspectoratului General pentru Imigrări la revocarea deciziei de returnare.
În acest sens, a arătat că, potrivit art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, doar I.G.I. poate dispune revocarea deciziei de returnare şi, câtă vreme O.U.G. nr. 194/2002 nu prevede o cale de atac împotriva hotărârii de revocare a deciziei de returnare sau împotriva răspunsului nefavorabil al I.G.I. cu privire la revocare, devin incidente prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În speţă, neaflându-ne în ipoteza refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim (situaţie asimilată actelor administrative unilaterale), reclamantul adresându-se direct instanţei cu astfel de cerere, soluţia posibilă ar fi fost respingerea acestui capăt de cerere, ca inadmisibil.
Recurentul-pârât a mai susţinut că argumentele instanţei de fond potrivit cărora capătul de cerere privind obiect obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la revocarea deciziei de returnare nr. x din 15.12.2021 ar fi unul accesoriu, iar nu unul principal, sunt eronate.
În condiţiile în care Ordonanţa nr. 27982/11-52024 a fost emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar Decizia de returnare nr. x din 15.12.2021 a fost emisă de Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, este evident că este vorba despre două acte juridice distincte, emise de două autorităţi distincte, solicitarea privind anularea unui dintre ele neputând fi o cerere principală, iar a obligării la revocarea celuilalt, o cerere accesorie. Nu s-ar putea aprecia că obligarea I.G.I. la revocarea deciziei de returnare menţionate mai sus depindea de soluţia dată capătului de cerere privind anularea ordonanţei.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a formulat a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursurilor şi excepţia tardivităţii.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, intimatul-reclamant a precizat că nu mai insistă în susţinerea acesteia.
II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor exercitate în cauză
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că este întemeiată, urmând a respinge recursurile, ca inadmisibile, pentru motivele în continuare expuse.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În fapt, prin Ordonanţa nr. 27982/II-5/2024/29.08.2024, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus luarea în custodie publică a reclamantului A., cetăţean sirian, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29.08.2024 până la data de 27.09.2024.
Intimatul-reclamant s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea Ordonanţei nr. 27982/II-52024 din 29.08.2024, precum şi obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la revocarea deciziei de returnare dispusă prin Decizia nr. x/15.12.2021 privind îndepărtare sub escortă a reclamantului către Siria.
Prin sentinţa recurată, s-a dispus anularea Ordonanţei nr. 27982/II-5/2024/29.08.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări să revoce Decizia de returnare nr. x/15.12.2021, sentinţa primei instanţe fiind definitivă.
Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:
"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit art. 22 alin. (1) din acelaşi Cod "Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124, art. 126 din Constituţia României).
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că procesul trebuie să se desfăşoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce priveşte judecata şi executarea silită, cât şi sub aspectul competenţei, compunerii şi constituirii instanţei.
În acest context, instanţa de control judiciar reţine că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.
Totodată, art. 483 din acelaşi Cod prevede că "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.(...)", prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. statuând că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
În litigiul pendinte, prin Ordonanţa nr. 27982/II-5/2024/29.08.2024 s-a dispus luarea în custodie publică a intimatului-reclamant, reţinându-se că, deşi este căsătorit cu un cetăţean român şi a depăşit vârsta de 65 de ani - situaţii de interzicere a returnării conform prevederilor art. 82 alin. (1) lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 195/2002 -, aceste prevederi nu i se aplică în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (4) din actul normativ menţionat, deoarece prezintă pericol pentru siguranţa naţională conform adresei nr. x/15.03.2022, emisă de SRI, iar în cazul său nu sunt aplicabile prevederile art. 82 şi art. 96 din O.U.G. nr. 194/2002 privind interzicerea sau suspendarea obligaţiei de returnare, menţinându-se măsurile dispuse prin Decizia de returnare nr. x/15.12.2021.
Astfel, în cuprinsul ordonanţei de luare în custodie publică, recurenţii-pârâţi au făcut o analiză a cazului de interzicere a returnării, apreciind că nu sunt aplicabile prevederile legale antereferite prin care este interzisă returnarea.
Intimatul-reclamant a contestat ordonanţa de luare în custodie publică, în întregul ei, solicitând, totodată, şi revocarea deciziei de returnare.
În acest context, Înalta Curte apreciază că plângerea împotriva ordonanţei prin care s-a dispus luarea în custodie publică şi solicitarea de revocare a deciziei de returnare a străinului de pe teritoriul României fac corp comun, existând aşadar o singură cale de atac împotriva măsurii luării în custodie, privită ca un tot unitar, şi o singură competenţă de soluţionare, astfel cum este prevăzută de lege.
În conformitate cu prevederile art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, "Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) poate fi contestată în termen de 3 zile de la data comunicării la instanţa prevăzută la alin. (1) dacă străinul nu este luat în custodie publică ori la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află centrul de cazare dacă străinul este luat în custodie publică. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă."
De asemenea, potrivit art. 101 alin. (10) din acelaşi act normativ, "Străinii împotriva cărora s-a dispus luarea în custodie publică, în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot depune, în termen de 5 zile, plângere la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluţioneze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanţei este definitivă. Plângerea formulată nu suspendă îndepărtarea sub escortă."
Aşadar, prin dispoziţiile art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată şi completată, se stabileşte o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte judecarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României, emisă în baza acestui act normativ, calea de atac fiind cea indicată de norma specială.
Totodată, caracterul definitiv al hotărârii pronunţată de către curtea de apel este justificat de celeritatea procedurilor stabilite de legea specială, lege care stabileşte o competenţă specifică şi căi de atac derogatorii de la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, privind recursul exercitat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia contenciosului administrativ.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, recurenţii au formulat recurs împotriva unei sentinţe care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în condiţiile legale antereferite.
Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.
Prin urmare, reţinând că recurenţii nu au deschisă calea de atac astfel cum a fost exercitată împotriva hotărârii curţii de apel, care este definitivă, Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii recursurilor.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată de intimatul-reclamante şi va respinge recursurile, ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1465 din 20 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a încheierii din data de 27 septembrie 2024, pronunţată de aceeaşi instanţă şi recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări împotriva sentinţei nr. 1465 din 20 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibile.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.