Şedinţa publică din data de 14 martie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 la data de 12 octombrie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare nr. x/19.09.2017, emis de pârâtă şi obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 34 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, şi a dispus anularea raportului de evaluare nr. x/19.09.2017 emis de către pârâtă.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2500 de RON cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocat redus.
1.3. Calea de atac exercitată
1.3.1. Recursul principal formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate
Împotriva sentinţei civile nr. 34 din 20 februarie 2018, a declarat recurs principal pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a hotărârii de la fond, urmând a se respinge acţiunea reclamantului.
În esenţă, în motivare, a arătat că în urma activităţii de evaluare, au fost identificate elemente de încălcare de reclamant a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, în sensul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 întrucât, simultan cu funcţia de viceprimar al oraşului Găeşti, judeţul Dâmboviţa, a deţinut şi calitatea de funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Liceul Tehnologic "Iordache Golescu" Găeşti, judeţul Dâmboviţa.
Nerespectarea de către alesul local aflat în stare de incompatibilitate a obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 este sancţionată, conform dispoziţiilor art. 91 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Intimatul -reclamant A. nu a respectat obligaţia ce-i revenea potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 de a demisiona din una dintre funcţiile incompatibile, continuând să deţină simultan în perioada 18.07.2012 - 25.09.2015 atât funcţia de viceprimar cât şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceul Tehnologic "Iordache Golescu" Găeşti, judeţul Dâmboviţa.
Raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia viceprimarul care este consilier local poate fi numit în calitate de reprezentant al organului deliberativ, respectiv, reprezentant al consiliului local, este nelegal întrucât, deşi viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali şi îşi păstrează statutul de consilier local, după obţinerea mandatului de viceprimar, acesta este obligat să respecte atribuţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 215/2001 pentru viceprimari şi să se supună regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese prevăzut pentru primari şi viceprimari, conform dispoziţiilor Legii nr. 161/2003.
Prin urmare, după alegerea în funcţia de viceprimar, consilierul local este obligat să respecte dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 161/2003 şi nu-i mai sunt aplicabile dispoziţiile art. 88 din acelaşi act normativ.
De altfel, cumulul funcţiei de consilier local şi a celei de viceprimar este interzis expres de dispoziţiile art. 87 alin. (1) [it. a) din Legea nr. 161/2003.
Reprezentarea Consiliului Local în Consiliul de Administraţie se poate realiza de către persoane stabilite prin hotărâre a consiliului local, însă desemnarea acestora nu trebuie să încalce regimul incompatibilităţilor. Prin urmare, există posibilitatea desemnării în calitate de reprezentant al Consiliului local a unei alte persoane, alt consilier local, şi nu a viceprimarului care se află în stare de incompatibilitate potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Raţionamentul instanţei de fond, conform căruia, prin adoptarea Legii nr. 286/2006, intenţia legiuitorului ar fi fost să înlăture incompatibilitatea dintre funcţia de viceprimar şi cea de consilier local este eronat, fiind contrazis inclusiv de expunerea de motive care a stat la baza iniţierii propunerii legislative.
Aşa cum rezultă din expunerea de motive, proiectul de lege propune păstrarea calităţii de consilier local a viceprimarului pentru ca demiterea acestuia să poată fi realizată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, în reglementarea anterioară, demiterea viceprimarului putând fi realizată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie şi pierderea statutului de consilier a viceprimarului.
De asemenea, dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca viceprimarul să exercite în continuare toate atribuţiile de consilier local ar fi modificat în mod corespunzător şi dispoziţiile legale referitoare la incompatibilităţile aleşilor locali şi ar fi limitat atribuţiile pe care primarul le poate delega viceprimarului.
Însă, legiuitorul a menţinut regimul juridic al incompatibilităţilor aplicabil aleşilor locali şi a menţionat expres că viceprimarul este subordonat primarului si înlocuitorul de drept al acestuia, căruia îi poate delega atribuţiile sale.
Legea 161/2003 face o distincţie clară între incompatibilităţile calităţii de consilier local (prevăzute de art. 88) şi cele specifice funcţiei de viceprimar (reglementate de art. 87).
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor alin. (7) al art. 57 din Legea nr. 215/2001 cu punctul 4 din expunerea de motive a Guvernului la proiectul Legii nr. 286/2006 de modificare şi completare a Legii nr. 215/2001 rezultă că introducerea acestui alineat s-a făcut în scopul îmbunătăţirii relaţiei primar - viceprimar, acesta din urmă fiind liantul dintre primar şi consilierii locali şi ca în cazul pierderii funcţiei de viceprimar (demitere, demisie) să poată rămâne în funcţia de consilier local.
Intenţia legiuitorului a fost ca funcţia de consilier local dobândită în urma alegerilor locale să nu poată fi pierdută în varianta în care viceprimarului îi încetează funcţia înainte de sfârşitul mandatului.
Astfel, în mod temeinic şi legal s-a constatat prin raportul de evaluare faptul că intimatul-reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18.07.2012-25.09.2015 întrucât a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar al oraşului Găeşti, judeţul Dâmboviţa, cât şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Liceul Tehnologic "Iordache Golescu", încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptei, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în vigoare la data faptelor.
În drept, a invocat art. 483 şi ate art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Legea nr. 161/2003, Legea nr. 176/2010, Legea nr. 215/2001.
1.3.2. Recursul incident formulat de reclamantul A.
Împotriva sentinţei anterior menţionate, a formulat recurs incident reclamantul A., în temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., solicitând, în urma admiterii acestuia, să fie înlăturate considerentele primei instanţe care prejudiciază reclamantul.
În esenţă, în motivare, a arătat prima instanţă a apreciat ca fiind nefondată apărarea reclamantului vizând incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 128/2017 în soluţionarea prezentei cauze.
Chiar dacă instanţa de fond recunoaşte că actul administrativ atacat menţionează un presupus fapt ilicit care la data emiterii raportului nu mai era sancţionabil consideră totuşi că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţia României, Legea nr. 128/2017 nu este aplicabilă.
La data constatării stării de pretinsă incompatibilitate, Legea nr. 128/2017 exceptează expres situaţia faptica dedusa judecăţii din sfera de aplicare a articolului 87 alin. (1) lit. d).) din Legea 161/2003.
Emitentul actului apreciază eronat, din perspectiva pretinsei incidente a principiului neretroactivităţii legii civile, ca prevederile legii noi nu s-ar aplica actelor administrative prin care, ulterior apariţiei legii noi, s-ar constata existenta unor stări de incompatibilitate vizând perioada anterioara incidentei Legii nr. 128/2017.
Situaţia juridica a constatării stării de incompatibilitate s-a realizat după apariţia legii noi, astfel încât aceasta devine aplicabila. Principiul neretroactivităţii legii este aplicabil situaţiilor in care un raport de evaluare prin care se constata o stare de incompatibilitate a rămas valid prin refuzul de a-l ataca in justiţie sau pentru situaţiile in care, atacat fiind, instanţa a respins definitiv acţiunea judiciara.
Efectul constatării unei stări de incompatibilitate este si cel prevăzut de art. 25 din Legea 176/2010, care face trimitere la Legea nr. 161/2003 privind decăderea din dreptul de a ocupa funcţiile prevăzute de art. 1 al respectivului act normativ.
Decăderea constituie o limitare a capacitaţii persoanei fizice astfel ca eliminarea situaţiei juridice ce genera incompatibilitatea viceprimarilor de a activa ca si membri in consiliile de administraţie ale şcolilor, trebuia sa fie aplicata imediat de către parata.
În concluzie a solicitat să se constate că nu se poate reţine existenţa unei situaţii de incompatibilitate şi astfel că se impune înlăturarea considerentelor greşite din dispozitivul sentinţei atacate vizând inaplicabilitatea în speţă a Legii nr. 128/2017.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs formulate de Agenţia Naţională de Integritate, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor expuse prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul principal este fondat şi va fi admis iar recursul incident este nefondat şi se va respinge, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare nr. x/19.09.2017, prin care recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut în sarcina sa încălcarea regimului incompatibilităţilor prevăzut de Legea nr. 161/2003, având în vedere că în perioada 04.07.2012- 21.06.2016 a exercitat simultan funcţia de viceprimar al Oraşului Găeşti, judeţul Dâmboviţa, iar prin HCL 36/18.07.2012, HCL 119/28.11.2013 şi HCL 82/28.10.2014 a fost desemnat ca reprezentant al Consiliul Local Găeşti în consiliul de administraţie a al Liceului tehnologic "Iordache Golescu", Găeşti, judeţul Dâmboviţa, participând la deliberări (conform proceselor-verbale enumerate în raportul de evaluare).
Prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat raportul de evaluare contestat, reţinând, în esenţă, că, din moment ce viceprimarul păstrează calitatea de consilier local, iar această din urmă calitate permite dobândirea calităţii de membru în consiliul de administraţie, pretenţiile deduse judecăţii sunt întemeiate.
Analiza recursului principal formulat de Agenţia Naţională de Integritate.
Din perspectiva cadrului normativ incident cauzei se relevă art. 87 alin. (1) din Legea 161/2003 care prevede: "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;".
Este de observat că în conformitate cu acest text de lege, existenţa situaţiei de incompatibilitate este întrunită prin simpla deţinere cumulativă a celor două funcţii, respectiv de a avea atât calitatea de viceprimar, cât şi calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, pe care este cert că partea reclamantă le-a deţinut simultan în perioada evaluată în cauză, respectiv între 04.07.2012- 21.06.2016.
În speţă sunt incidente şi dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, forma în vigoare în perioada supusă evaluării reclamantului până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49/26.06.2014, conform cărora: "În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local (...)" b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă; c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă."
Din interpretarea coroborată a normelor anterior citate rezultă fără putinţă de tăgadă că intenţia legiuitorului a fost în sensul de a institui situaţia de incompatibilitate a funcţiei de viceprimar cu aceea de membru al Consiliului de administraţie al unei instituţii publice, cum este situaţia Liceului Tehnologic "Iordache Golescu" Găeşti, astfel încât cele două funcţii deţinute simultan în perioada 04.07.2012- 21.06.2016 de către reclamantul A. sunt incompatibile.
Contrar opiniei instanţei de fond, pe care nu o împărtăşeşte, Înalta Curte constată că interdicţia prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu a fost înlăturată în privinţa viceprimarului urmare modificării aduse art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin O.U.G. nr. 49/2014.
Deşi este real că legea incidentă, în articolul care interesează, a suferit modificări prin Legea nr. 128/2017, în sensul instituirii unei excepţii pentru situaţia în care calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice vizează o unitate de învăţământ din reţeaua autorităţilor unităţilor de administraţie publică locală, statuându-se în acest sens că există incompatibilitate pentru cumulul de calităţi, cu excepţia membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, aceste modificări legislative nu reprezintă legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ supus analizei în prezenta cauză, nefiind posibilă atragerea aplicabilităţii acestor norme astfel cum a susţinut reclamantul prin acţiunea formulată.
Aceasta întrucât art. 15 alin. (2) din Constituţia României, invocat de recurenta-pârâtă în susţinerea motivului de nelegalitate formulat, prevede, într-adevăr, că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, în acest sens statuând şi art. 6 din C. civ., aplicabil potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004, conform căruia legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, neavând putere retroactivă.
Ca atare, nu poate fi reţinută aplicarea în speţă a Legii de modificare nr. 128/2017, publicată în Monitorul Oficial din 07.06.2017, pentru o perioadă anterioară adoptării acesteia, respectiv perioada supusă evaluării reclamantului 04.07.2012- 21.06.2016, nefiind întrunită condiţia existenţei unei legi penale sau contravenţionale pentru care legea fundamentală permite retroactivitatea legii, ca excepţie a principiului constituţional al neretroactivităţii.
Instanţa de control judiciar nu poate primi sub acest aspect alegaţia reclamantului referitoare la aplicarea legii în vigoare la momentul evaluării situaţiei de fapt, fiind eronat raţionamentul dezvoltat de acesta potrivit căruia, deşi raportul de evaluare supus analizei instanţei vizează perioada 04.07.2012- 21.06.2016, anterioară modificării legii şi introducerii acestei excepţii, dacă legea în vigoare la momentul evaluării nu prevede sancţionarea unei fapte ca fiind o situaţie de incompatibilitate, inspectorul de integritate nu are ce prevedere legală să aplice şi astfel nu poate încheia un raport de evaluare, nefiind posibilă aplicarea tezei art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 care nu mai era în vigoare încă de la data de 10.06.2017 când a fost adoptată Legea nr. 128/2017.
O atare interpretare este în contradicţie cu dispoziţiile art. 6 din C. civ. care prevăd că actele şi faptele încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. Totodată, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi. De asemenea, dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.
Aşadar, în aplicarea acestor norme legale este evident că, în prezenta cauză, faptul deţinerii simultane a celor două calităţi de către reclamant s-a produs în perioada evaluată 04.07.2012-21.06.2016, impunându-se a fi examinat asupra efectelor sale juridice sub imperiul legii de drept material în vigoare la data producerii lui, inclusiv din perspectiva nulităţii invocate.
Ca urmare, nu prezintă relevanţă sub aspectul analizei existenţei stării de incompatibilitate împrejurarea că evaluarea situaţiei de fapt şi, implicit, întocmirea Raportului de evaluare contestat, au avut loc în anul 2017. Întocmirea acestui raport este consecinţa de drept procedural a stării de incompatibilitate, iar aplicarea legii de drept material în cauză ţine de starea de incompatibilitate, iar nu de momentul desfăşurării evaluării sau al emiterii raportului întocmit în acest sens. De aceea, normele de drept material care definesc starea de incompatibilitate se aplică în forma existentă la data producerii faptului juridic, nefiind norme de procedură pentru a putea fi asociate cu momentul evaluării situaţiei de fapt şi al întocmirii raportului corespunzător.
În egală măsură, nu poate fi reţinut nici argumentul referitor la interpretarea dispoziţiilor legale incidente în cauză cu observarea evoluţiei legislative şi a semnificaţiei acesteia conform viziunii reclamantului, şi anume aceea că modificarea intervenită prin Legea nr. 128/2017 nu reprezintă o schimbare de viziune a legiuitorului, propunerea legislativă menţionată având doar rolul de a corecta anumite neclarităţi existente în legislaţia în vigoare privind incompatibilităţile aleşilor locali în scopul de a rezolva problema neclarităţii textului de lege şi a controverselor privind interpretarea acestuia.
Soluţia legislativă instituită de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, forma aplicabilă în perioada evaluată, este evidentă în sensul prevederii unei incompatibilităţi în situaţia de cumul de calităţi precum cel existent în speţă, astfel încât nu poate fi interpretată în sensul viitoarei forme a legii care introduce excepţia, pentru a putea constitui un argument valid în sprijinul ipotezei conform căreia modificarea legislativă în discuţie ar avea exclusiv rolul unor clarificări în privinţa textului de lege şi a interpretării acestuia.
Înalta Curte reţine că este întemeiată susţinerea recurentei-pârâte în sensul că dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, atât în forma în vigoare în perioada anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 49/26.06.2014, cât şi în forma ulterioară, nu prevăd în mod expres posibilitatea viceprimarului de a fi desemnat în calitate de membru în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, această calitate putând fi deţinută doar de primar, conform modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 49/26.06.2014, sau un reprezentant al primarului şi un reprezentant al Consiliului local, însă cu condiţia respectării regimului juridic al incompatibilităţilor.
Într-adevăr, din interpretarea acestor norme legale reiese că nu este obligatorie prezenţa viceprimarului în consiliul de administraţie al şcolilor, ci a unui reprezentant al primarului şi a unor reprezentanţi ai consiliului local, reprezentanţi care, având în vedere tocmai coroborarea prevederilor Legii nr. 1/2011 cu ale Legii nr. 161/2003, pot fi oricare alţi consilieri locali având în vedere că, ulterior obţinerii mandatului de viceprimar, acesta nu îşi mai exercită mandatul de consilier local, fiind vorba de două mandate distincte, chiar dacă îşi păstrează statutul de consilier local. În plus, este de observat că reprezentarea Consiliului local în consiliile de administraţie se poate realiza de persoane stabilite prin hotărâre a Consiliului local, fără a se încălca însă regimul juridic al incompatibilităţilor prin desemnarea acestora.
În concluzie, există posibilitatea desemnării în calitate de reprezentant al Consiliului local a altei persoane, respectiv alt consilier local, şi nu a viceprimarului care se află în stare de incompatibilitate potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deoarece nu poate fi ignorată legea materială specială aplicabilă.
Apreciind că prin modificarea adusă art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, a fost înlăturată fără echivoc interdicţia în privinţa primarului şi, pentru identitate de raţiune şi atribuţii, şi a viceprimarului, rezultând că pot face parte din consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ în virtutea pretinsei voinţe a legiuitorului ca prin această modificare funcţia de primar (viceprimar) să nu mai fie prezumată legal ca având consecinţe negative asupra modului de exercitare a calităţii de membru în consiliul de administraţie, instanţa de fond a înlăturat practic incidenţa art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, dând eficienţă dispoziţiilor Legii nr. 1/2011 ca norme legale ulterioare celor de reglementare a regimului incompatibilităţilor prevăzut în Legea nr. 161/2003.
Or, voinţa legiuitorului prin promulgarea Legii nr. 161/2003 a fost tocmai aceea de a implementa un cadru legislativ instituit cu reglementări precise, clare şi fără echivoc pentru stabilirea incompatibilităţilor privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Mai mult decât atât, în mod corect, a susţinut recurenta - pârâtă că prin adoptarea Legii nr. 286/2006, intenţia legiuitorului nu ar fi fost să înlăture incompatibilitatea dintre funcţia de viceprimar şi cea de consilier local cum în mod eronat a reţinut prima instanţă, acest raţionament fiind contrazis inclusiv de expunerea de motive care a stat la baza iniţierii propunerii legislative.
Proiectul de lege propune păstrarea calităţii de consilier local a viceprimarului pentru ca demiterea acestuia să poată fi realizată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, în reglementarea anterioară, demiterea viceprimarului putând fi realizată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie şi pierderea statutului de consilier a viceprimarului.
De asemenea, dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca viceprimarul să exercite în continuare toate atribuţiile de consilier local ar fi modificat în mod corespunzător şi dispoziţiile legale referitoare la incompatibilităţile aleşilor locali şi ar fi limitat atribuţiile pe care primarul le poate delega viceprimarului.
În aceste condiţii, având în vedere că nu s-au conturat şi demonstrat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, şi anume Raportul de evaluare nr. x/19.09.20217 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, potrivit argumentelor expuse, aspecte ce conduc în mod nemijlocit la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanţei de control judiciar, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte formulate din perspectiva interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor legale incidente în materie de incompatibilităţi, motiv pentru care va admite demersul judiciar al acesteia şi va reforma sentinţa de fond atacată în limitele stabilite prin cererea de recurs analizată conform celor reţinute în prezenta decizie.
În ceea ce priveşte cererea de recurs incident formulată de recurentul - reclamant A., prin care se tinde la înlăturarea considerentelor vătămătoare reţinute de prima instanţă, ca o consecinţă a tuturor motivele anterior expuse, dat fiind că în cadrul căii de atac a recurentei - pârâte s-a procedat la reformarea sentinţei primei instanţe şi la înlăturarea ca neîntemeiate pretenţiilor deduse judecăţii, se va reţine caracterul nefondat şi al căii de atac promovate de reclamant, considerentele primei instanţe fiind înlocuite cu raţionamentul instanţei de control judiciar.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul principal declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată, ca neîntemeiată.
Va respinge recursul incident declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul principal declarat de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 34 din 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă atacată şi, în rejudecare:
Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
Respinge recursul incident declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei nr. 34 din 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 14 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.