Şedinţa publică din data de 19 martie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2024, pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ("CNAS") şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România ("ANMDM"), a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, obligarea pârâţilor la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga), până la soluţionarea pe fond a cererii ce face obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.
2. Hotărârea instanţei de fond
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 104 din 09 iulie 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi a obligat pârâţii să asigure reclamantei pe bază de prescripţie medicală în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) medicamentul Regorafenib (denumire comercială Stivarga), până la soluţionarea dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău.
2.2. Prin încheierea din 20 august 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus îndreptarea din oficiu a omisiunii din dispozitivul sentinţei civile nr. 104/09.07.2024, în sensul inserării în cadrul dispozitivului hotărârii menţionate şi a soluţiei de respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi a excepţiei inadmisibilităţii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 104 din 09 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANMDM, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă învederează că medicamentul Stivarga este autorizat pentru punere pe piaţă, în procedura centralizată de către Agenţia Europeană a Medicamentului, pentru trei indicaţii terapeutice. Pentru una dintre indicaţiile terapeutice medicamentul a fost evaluat şi a fost emisă Decizia nr. 470/15.05.2024 de includere necondiţionată în Lista medicamentelor compensate pentru extinderea, iar pentru o altă indicaţie terapeutică a fost emisă Decizia nr. 816/20.09.2023 de includere condiţionată în Listă, fiind necesară doar încheierea contractelor cost-volum între deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi CNAS, precum şi actualizarea protocolului de prescriere.
În ceea ce priveşte diagnosticul intimatei-reclamante A., respectiv tumoră malignă a rectului - adenocarcinom, susţine recurenta-pârâtă că această afecţiune nu se cuprinde în niciuna dintre cele trei indicaţii terapeutice autorizate şi incluse în rezumatul caracteristicilor produsului, astfel că recomandarea medicului curant reprezintă o recomandare off-label. Medicul curant este singurul care ar putea decide posibilitatea încadrării diagnosticului pacientei în indicaţia de tratament pentru care s-a emis o decizie de includere condiţionată în Listă.
Recurenta-pârâtă mai învederează că singura obligaţie legale a ANMDM este aceea de a evalua medicamentul la cererea deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă, conform prevederilor art. 6 alin. (2) şi (3) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014, etapă obligatorie pentru includerea medicamentului în Lista medicamentelor compensate aprobate prin H.G. nr. 720/2008, obligaţie legală pe care a îndeplinit-o prin emiterea deciziilor de includere necondiţionată/condiţionată în Listă.
Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţine recurenta-pârâtă că, raportat la atribuţiile sale legale, nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neavând competenţa de a suporta contravaloarea medicamentelor compensate, atribuţie care revine CNAS. Calitatea procesuală este una din condiţiile exercitării acţiunii civile, conform art. 32 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., iar în contenciosul administrativ, această calitate aparţine autorităţii publice emitente a actului administrativ atacat sau autorităţii care a refuzat nejustificat să rezolve o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim sau, după caz, nu a răspuns solicitantului în termenul legal, conform art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) şi i) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aşadar, ipotezele legale se referă la fapte personale ale autorităţii chemate în judecată, care intră în sfera sa de competenţă, iar nu la fapte care intră în sfera de competenţă a altei autorităţi. Or, conform art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, CNAS este autoritatea care asigură finanţarea programelor naţionale curative.
Arată recurenta-pârâtă că, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 4 alin. (5) pct. 6 din Legea nr. 134/2019, legiuitorul i-a instituit doar obligaţii limitative în ceea ce priveşte implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale doar pentru medicamentele a căror indicaţie terapeutică se regăseşte în rezumatul caracteristicilor produsului.
Invocă în sprijinul susţinerilor sale şi dispoziţiile pct. II.3 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014, arătând că instanţa judecătorească poate dispune prin hotărâre judecătorească soluţionarea unei cereri formulate de către un petent exclusiv pentru a include un medicament în Listă şi nu pentru asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat. De asemenea, solicită a fi avute în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 4 alin. (1) din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021, raportat la împrejurarea că medicamentului în litigiu este prevăzut în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, dar nu pentru indicaţia terapeutică de care suferă reclamanta.
Consideră că reclamanta nu a solicitat, prin acţiunea de faţă, niciun fel de prestaţie care să ţină de obiectul de activitate şi competenţele ANMDM, care sunt circumscrise în mod limitativ obligaţiei de evaluare a medicamentului la cererea deţinătorului autorizaţiei, obligarea sa la asigurarea tratamentului cu medicamente incluse/neincluse în Lista medicamentelor compensate neputând fi dispusă câtă vreme nu deţine atribuţii de gestionare a FNUASS.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii, existând o contradicţie între textele de lege şi soluţia dată. Raportat la petitul cererii prin care se solicită obligarea pârâţilor la asigurarea către reclamantă a tratamentului cu medicamentul Stivarga (DCI Regorafenibum) şi la dispoziţiile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 6 alin. (2) şi (3) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2004, recurenta-pârâtă ANMDM nu are atribuţii în asigurarea tratamentului către asigurat, ci doar în ceea ce priveşte evaluarea medicamentelor în vederea includerii/neincluderii în lista medicamentelor compensate.
Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă consideră că instanţa de fond a apreciat greşit asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale referitoare la aparenţa de drept şi neprejudicierea fondului.
În analiza existenţei sau nu a aparenţei de drept, instanţa trebuia să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista medicamentelor compensate şi dacă are protocol terapeutic aprobat, acest protocol fiind obligatoriu pentru medicii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Reclamanta nu are dreptul de a beneficia de compensare integrală pentru achiziţionarea medicamentului în calitate de asigurat conform art. 231 şi art. 232 din Legea nr. 95/2006.
În privinţa condiţiei neprejudecării fondului, susţine recurenta-pârâtă că, admiţând acţiunea de faţă, instanţa de fond a recunoscut intimatei-reclamante dreptul la un medicament care nu figurează în protocolul terapeutic aprobat prin Ordinul nr. 564/499/2021.
Mai susţine recurenta-pârâtă că soluţia pronunţată nu corespunde realităţii de drept a speţei. Pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicaţie în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă (DAPP) în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/2014. Conform Anexei nr. 3 la acest ordin, DAPP trebuie să depună o cerere însoţită de o documentaţie de specialitate, în baza căreia se face evaluarea indicaţiei terapeutice.
Apreciază recurenta-pârâtă că, prin admiterea cererii intimatei-reclamante, instanţa a depăşit competenţa conferită puterii judecătoreşti. Pentru includerea medicamentelor în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, este necesară parcurgerea procedurii de evaluare reglementată de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014, care are caracter imperativ, iar în lipsa acestei evaluări, niciun medicament nu se poate califica pentru o eventuală includere în Listă. Potrivit Directivei nr. 105/89 a Comunităţii Economice Europene privind transparenţa măsurilor care guvernează stabilirea preţurilor de uz uman şi includerea lor în sfera de aplicare a sistemului naţional de asigurări de sănătate, statele membre ale UE păstrează competenţe exclusive în reglementarea şi organizarea sistemelor proprii de sănătate, iar potrivit prevederilor art. 6 din aceeaşi Directivă, un medicament este cuprins în sistemul naţional de asigurări de sănătate numai după ce autorităţile competente au decis să-l includă într-o listă certă a medicamentelor cuprinse în sistemul naţional de asigurări de sănătate.
Invocă în sprijinul susţinerilor sale şi dispoziţiile art. 168 alin. (7) din TFUE, art. 4 alin. (3) din Directiva 2001/83 şi art. 1 din Regulamentul CE nr. 726/2004, solicitând a fi avute în vedere considerentele hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă al Uniunii Europene, pronunţate la data de 23.09.2020 în cauza T-549/19.
3.2. Pârâtul Ministerul Sănătăţii a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 104 din 09 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate, iar pe fond, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că sentinţa instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, un prim aspect în acest sens fiind dat de încălcarea prevederilor art. 32 lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 16 alin. (11) din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022.
Astfel, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de fiecare dintre pârâţi, reţinând că toţi au calitate procesuală întrucât sunt implicaţi în procesul de elaborare al listei cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Or, susţine pârâtul că, potrivit legislaţiei în vigoare, Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în gestionarea FNUASS, din care se suportă costul tratamentelor, iar obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială este acela de a asigura reclamantei tratamentul cu medicamentul solicitat, în regim de compensare 100%, până la soluţionarea fondului cauzei, astfel încât calitatea procesuală a Ministerului Sănătăţii trebuie analizată prin raportare la obiectul cauzei.
Învederează recurentul-pârât că prima instanţă nu a ţinut cont, în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, de prevederile O.G. nr. 37/2022, prin care a fost completat art. 16 alin. (11) din Legea nr. 95/2016. Ministerul Sănătăţii nu poate să efectueze plăţi din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute de acest text de lege, iar medicamentul solicitat de reclamant prin acţiune nu este inclus în niciuna dintre categoriile prevăzute de art. 16 alin. (11) din Legea nr. 95/2016, astfel că suportarea contravalorii lui s-ar realiza cu încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice. Contrar aspectelor reţinute de instanţa de fond, Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în procesul de recunoaştere a medicamentului sau de elaborare a Listei medicamentelor compensate, decizia de includere sau neincludere în Listă aparţinând ANMDM, conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/2014 şi, de asemenea, Ministerul Sănătăţii nu are nici atribuţii de gestionare a FNUASS.
Printr-o altă critică, recurentul-pârât susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1443 C. civ., instanţa dispunând obligarea tuturor pârâţilor să asigure reclamantei tratamentul solicitat, deşi fiecare dintre pârâţi are atribuţii legale diferite, neexistând un caz de solidaritate pasivă.
Recurentul-pârât susţine şi că hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât în contenciosul administrativ trebuie îndeplinite condiţiile generale de exercitare a acţiunii civile prevăzute de C. proc. civ., printre care şi calitatea procesuală pasivă a autorităţii chemate în judecată. Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea reclamantului poate privi un act administrativ ori nesoluţionarea în termen a unei cereri sau refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri ori de efectuare a unei operaţiuni administrative. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă aparţine, în litigiile având ca obiect anularea unui act administrativ, autorităţii emitente, conform art. 1 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în situaţia în care se contestă refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri sau nerăspunderea în termenul legal la cererea solicitantului, calitatea procesuală pasivă aparţine autorităţii căreia i-a fost adresată cererea. Or, aceste ipoteze legale se referă la fapte personale ale autorităţii/instituţiei chemate în judecată, care trebuie să îndeplinească un anumit act din sfera sa de competenţă, iar nu să garanteze îndeplinirea unui act din sfera de competenţă a altei autorităţi. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă a pârâţilor trebuie corelată cu capacitatea administrativă a acestora.
Arată că obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială este acela de a asigura reclamantei tratamentul cu medicamentul Regorafenib, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), pentru afecţiunea de care aceasta suferă, iar această pretenţie excede contenciosului administrativ, care poate privi doar contestarea unui act administrativ sau faptul nesoluţionării unei cereri ori a refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri şi poate fi solicitată doar în raport de competenţele autorităţii sau instituţiei chemate în judecată. Deşi prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 şi art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008 reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale, totuşi dispoziţiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 nu prevăd dreptul absolut al asiguraţilor de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuţie personală, acest drept fiind condiţionat de existenţa unei prescripţii medicale, contravaloarea lor fiind suportată numai pentru indicaţiile terapeutice autorizate şi incluse în rezumatul caracteristicilor produsului.
Sub un alt aspect, recurentul-pârât susţine că sentinţa recurată a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, care stabileşte atribuţiile CNAS în domeniul programelor de sănătate. Invocă prevederile art. 6 alin. (4) din H.G. nr. 423/2022, care stabilesc competenţa CNAS de a asigura finanţarea programelor naţionale de sănătate curative, concluzionând că, raportat la dispoziţiile Legii nr. 95/2006 şi H.G. nr. 144/2010, Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii privind acordarea către pacienţi de medicamente în regim de compensare 100%.
Mai arată că asiguraţii beneficiază de medicamente cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente elaborată de Ministerul Sănătăţii şi CNAS şi aprobată prin hotărârea a Guvernului, numai pentru acele medicamente care au indicaţiile terapeutice autorizate şi incluse în rezumatul caracteristicilor produsului, condiţii neîndeplinite de medicamentul în discuţie la acest moment.
Referitor la criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că în speţă nu erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, din perspectiva aparenţei de drept. Solicită a se avea în vedere că deşi în petitul acţiunii reclamanta nu a solicitat ca instanţa să exercite un control de legalitate cu privire la pretinsul refuz nejustificat de a include medicamentul în Lista medicamentelor compensate, totuşi solicitarea sa are efectul unei prejudecări a fondului. Instanţa de fond a reţinut în mod corect lipsa cadrului legislativ pentru solicitarea reclamantei, dar a reţinut greşit că în favoarea reclamantei există o aparenţă de drept şi a admis în mod nejustificat cererea, pentru motive străine de natura pricinii, respectiv prin raportare la procedura includerii medicamentului în Lista celor care se decontează. Or, constatarea expresă a inexistenţei dreptului reclamantei de a beneficia de decontare pentru medicamentul solicitat ar fi impus constatarea neîndeplinirii condiţiei aparenţei dreptului reclamantei şi respingerea cererii de faţă.
Reiterează aspectele legate de stadiul procedurii de evaluare a medicamentului în litigiu, arătând că, până la acest moment, afecţiunea de care suferă reclamanta nu se regăseşte în protocolul terapeutic şi medicamentul nu poate fi prescris şi rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de CNAS.
Recurentul-pârât subliniază că jurisprudenţa indicată de reclamantă este anterioară intrării în vigoare a O.G. nr. 37/2022, motiv pentru care nu mai prezintă relevanţă şi nu trebuie avută în vedere la pronunţarea soluţiei. Contestă, totodată, şi puterea de lucru judecat a hotărârilor indicate de reclamantă, subliniind că niciuna dintre acestea nu priveşte indicaţia terapeutică a reclamantei şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
În privinţa dreptului la viaţă clamat, arată că acesta are o singură componentă cu caracter absolut şi anume interzicerea pedepsei cu moartea, iar reclamantei nu-i este îngrădit dreptul la viaţă, aceasta putând să îşi achiziţioneze medicamentul din fonduri proprii, prescris pe riscul şi pe răspunderea medicului curant.
Apreciază şi că în speţă nu poate fi avută în vedere jurisprudenţa CEDO invocată, cauza Panaitescu contra României, situaţia de fapt fiind diferită de cea proprie cauzei deduse judecăţii.
3.3. Împotriva sentinţei civile nr. 104 din 09 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a declarat de asemenea recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea ordonanţei preşedinţiale.
Recurenta-pârâtă critică soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive ca fiind dată cu greşita aplicare şi interpretare a legislaţiei specifice asigurărilor sociale de sănătate, susţinând că nu are nicio atribuţie în ceea ce priveşte extinderea indicaţiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008. De asemenea, CNAS nu intră în raporturi juridice cu persoanele asigurate sau cu furnizorii de servicii medicale şi nici cu reclamanta şi nu are competenţe legale în decontarea medicamentelor, neputând asigura decontarea contravalorii medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga) pentru indicaţia terapeutică tumoră malignă a rectului - adenocarcinom, neavând protocol terapeutic aprobat pentru această afecţiune prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021. Acest medicament este inclus în Lista medicamentelor compensate aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru altă afecţiune decât cea de care suferă reclamanta.
Invocă dispoziţiile art. 3 din Anexa 1 la Ordinul nr. 861/2014, precum şi prevederile art. 241-243 din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate şi completate prin O.G. nr. 37/2022, arătând că CNAS intervine în ultima etapă a procedurii de introducere în listă a medicamentului, având competenţa: de a încheia cu deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă, după negocieri, contractele cost-volum/cost-volum-rezultat, doar pentru cazul în care ANMDM a emis o decizie de includere condiţionată în Listă; de a deconta medicamentul în situaţia în care acesta a fost inclus în Listă, iar indicaţiile terapeutice sunt prevăzute în protocolul terapeutic aprobat conform Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă CNAS susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ. pentru admiterea ordonanţei preşedinţiale.
Consideră că reclamanta nu justifică aparenţa dreptului în favoarea sa, în raport de dispoziţiile art. 241, art. 230 alin. (2) lit. d) şi art. 2426 din Legea nr. 95/2006, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 206/2015, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 16 lit. g) din Legea nr. 95/2006 şi art. 10 pct. 1 şi art. 2 din Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 398/2013 privind înfiinţarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii. Aceasta nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea şi decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100%, a medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga), câtă vreme indicaţia terapeutică de care suferă nu se regăseşte printre indicaţiile terapeutice pentru care medicamentul este rambursat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 241 alin. (11) din Legea nr. 95/2006.
Cu privire la condiţia neprejudecării fondului, recurenta-pârâtă susţine că, în procedura ordonanţei preşedinţiale judecătorul face un examen sumar al cauzei, în urma căruia nu se poate pronunţa asupra obligării CNAS la decontarea din bugetul FNUASS a medicamentului solicitat de reclamantă, pentru care nu există un temei legal de decontare. Solicitarea reclamantei de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu presupune administrarea unui probatoriu complex, propriu acţiunii de fond.
Recurenta-pârâtă detaliază procedura necesară extinderii indicaţiilor terapeutice ale unui medicament în vederea includerii în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, reiterând concluzia potrivit căreia CNAS reprezintă ultima verigă a unei sume de operaţiuni derulate de alte autorităţi cu atribuţii în domeniu, procedura fiind declanşată de cererea DAPP depusă la ANMDM.
Arată că, în baza deciziei emise de ANMDM de includere condiţionată a medicamentului în Listă, DAPP şi-a exprimat disponibilitatea pentru iniţierea procesului de negociere în vederea încheierii contractului cost-volum, dar având în vedere că, în anul 2024, limita maximă prevăzută în buget până la care CNAS este autorizată să negocieze şi să încheie contracte este la acelaşi nivel din anii 2022 şi 2023, această sumă nu permite iniţierea unor noi procese de negociere pentru încheierea unor noi contracte. În acest context, CNAS întreprinde continuu demersuri în vederea suplimentării alocărilor bugetare, iar în situaţia aprobării suplimentării, medicamentul va putea fi rambursat după finalizarea procedurilor de negociere şi încheiere a contractelor cost-volum, urmate de includerea medicamentului în Listă pentru noua afecţiune autorizată şi elaborarea protocolului terapeutic de către Ministerul Sănătăţii.
Prin urmare, consideră recurenta-pârâtă că în cauză nu se poate reţine, la nivel de aparenţă, un refuz nejustificat al autorităţilor pârâte de a acorda acest medicament în regim de compensare 100%, câtă vreme nu au fost parcurse toate etapele legale pentru ca medicamentul să poată fi rambursat.
Mai arată recurenta-pârâtă că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Directiva 89/105/CEE nu conferă drepturi direct pacienţilor pentru a solicita includerea anumitor medicamente în Lista medicamentelor compensate, neputând fi reţinut efectul direct al Directivei sub acest aspect. Directiva nu creează drepturi particularilor pacienţi, ci are în vedere doar cererile deţinătorilor autorizaţiei de punere pe piaţă de a vedea soluţionată cererea de includere a medicamentului în Lista medicamentelor compnesate.
Apreciază că nu se poate reţine un refuz nejustificat al autorităţilor pârâte de a-i acorda reclamantei medicamentul pentru indicaţia terapeutică de care suferă, în condiţiile în care această indicaţie nu este prevăzută în protocolul terapeutic prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021. Împrejurarea că medicul curant a recomandat reclamantei tratamentul cu medicamentul în litigiu pentru o altă indicaţie terapeutică decât cea autorizată, fără a elibera prescripţia medicală utilizată şi recunoscută de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, nu creează în sarcina CNAS obligaţia de a suporta contravaloarea acestui medicament din FNUASS. Medicul poate prescrie orice schemă de tratament consideră necesară pentru situaţia medicală a reclamantei, dar nu cu consecinţa decontării obligatorii din bugetul FNUASS, dacă acest medicament nu este autorizat, evaluat, prescris şi administrat potrivit legii.
Recurenta-pârâtă solicită a fi avute în vedere şi prevederile art. 1 alin. (5), art. 34 şi art. 16 din Constituţie, apreciate a fi respectate de legislaţia în vigoare, deoarece raţiunea juridică a textelor de lege este aceea de a ocroti sănătatea tuturor cetăţenilor statului, iar nu de a acorda tratament preferenţial unora dintre ei.
4. Apărările formulate în cauză
În dosarul instanţei de recurs nu au fost depuse întâmpinări faţă de recursurile declarate de pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
II.1. Aspecte prealabile referitoare la încadrarea criticilor de nelegalitate formulate de recurenţii-pârâţi în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." [s.n.].
a) Subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă ANMDM a dezvoltat critici referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, pe care Înalta Curte le va încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi astfel analizate.
b) Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a dezvoltat critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se neîndeplinirea în speţă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 997 şi urm. C. proc. civ. pentru admiterea ordonanţei preşedinţiale.
c) Criticile recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii cu privire la soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii cererii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare vor fi tratate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
O menţiune se impune cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată de Ministerul Sănătăţii. În fond, această excepţie a fost invocată din două perspective şi anume inadmisibilitatea procedurii ordonanţei preşedinţiale în contenciosul administrativ, respectiv inadmisibilitatea cererii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare. În recurs, pârâtul Ministerul Sănătăţii nu a formulat niciun fel de critici referitoare la chestiunea vizând inadmisibilitatea procedurii ordonanţei preşedinţiale în contencios administrativ, astfel că instanţa de control judiciar este chemată să verifice doar legalitatea soluţiei date excepţiei inadmisibilităţii cererii din perspectiva stabilirii răspunderii solidare a pârâţilor.
d) În concluzie, având în vedere similaritatea criticilor formulate de pârâţi, prin care au invocat greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii, a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi neîndeplinirea condiţiilor de admitere a ordonanţei preşedinţiale, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problemele de drept invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
II.2. Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii din perspectiva nelegalităţii stabilirii unei răspunderi solidare în sarcina pârâţilor.
Înalta Curte constată că prima instanţă a dezlegat în mod corect această chestiune, reţinând că motivarea excepţiei vizează, în fapt, calitatea procesuală pasivă a pârâţilor chemaţi în judecată.
Pârâtul nu a contestat, concret şi efectiv, acest considerent al instanţei de fond, ci s-a limitat în recurs la simpla reiterare a excepţiei, astfel cum a fost expusă în fond. Or, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, ci, conform art. 483 raportat la art. 488 C. proc. civ., are menirea de a verifica legalitatea sentinţei de fond, în raport de motivele de pretinsă nelegalitate invocate de părţi. Ca atare, revine în sarcina părţii recurente obligaţia de a indica motivele pentru care soluţia primei instanţe şi considerentele pe care se sprijină nu sunt juste, respectiv de a prezenta un raţionament logico-juridic care să conteste raţionamentul judecătorului.
Cum în speţă recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii nu a prezentat un astfel de raţionament, Înalta Curte constată că nu s-a dovedit incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile la adresa soluţiei date excepţiei inadmisibilităţii acţiunii fiind nefondate.
II.3. În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâţilor Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
În prezenta cauză, obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială priveşte obligarea autorităţilor pârâte la asigurarea către reclamantă a tratamentului cu medicamentul Regorafenib (denumire comercială Stivarga), în regim de compensare integrală, până la judecarea în fond a cererii vizând includerea acestui medicament în Lista medicamentelor compensate. Cadrul procesual al prezentei cereri de luare a unei măsuri vremelnice este acelaşi cu cel al cauzei de fond, reclamanta chemând în judecată autorităţile pârâte cu competenţă legală în elaborarea listei medicamentelor compensate.
Prima instanţă a reţinut în mod legal că, în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, sunt implicate mai multe autorităţi publice, competenţa fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătăţii, ANMDM şi CNAS, cărora le revine dreptul şi obligaţia de a elabora Lista, respectiv Guvernul României, care se pronunţă asupra aprobării acesteia prin hotărâre, conform art. 242 din Legea nr. 95/2006.
Astfel, recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile Legii nr. 95/2006 şi de atribuţiile ce îi revin în procedura de includere a unor medicamente în lista medicamentelor compensate.
Susţinerile recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-şi criticile pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competenţa recurentei-pârâte CNAS, astfel că ministerul nu poate îndeplini o obligaţie ce cade în sfera de competenţă a altei autorităţi, instituţii sau persoane juridice de drept privat. Însă, Înalta Curte reţine că Ministerul Sănătăţii elaborează programele naţionale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuţii în gestionarea Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.
Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din acelaşi act normativ prevede că Ministerul Sănătăţii are atribuţia elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competenţe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătăţii, stabilesc atribuţiile principale şi obiectivele urmărite în activitatea autorităţii ministeriale.
Totodată, prevederile art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispun că "(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau CNAS, după caz.".
Având în vedere aceste atribuţii, precum şi obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială, prin care reclamantul solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâţilor la protejarea dreptului său la viaţă, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga), nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populaţiei, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistenţă medicală şi tratament, adaptate nevoilor pacienţilor.
Argumentele referitoare la inexistenţa unui cadru normativ care să permită reclamantei decontarea din FNUASS a tratamentului cu medicamentul în discuţie, respectiv la incidenţa dispoziţiilor O.G. nr. 37/2022 care nu permit efectuarea de plăţi de către Ministerul Sănătăţii decât în condiţiile strict prevăzute de Legea nr. 95/2006, vizează fondul cauzei, neavând relevanţă în privinţa calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenţia reclamantei de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.
În esenţă, prezentul litigiu vizează regimul de decontare a serviciilor medicale din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamanta solicitând decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu medicamentul Regorafenib (denumire comercială Stivarga), pentru afecţiunea tumoră malignă a rectului - adenocarcinom. Or, aspectele invocate de pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament pentru o altă afecţiune decât cea pentru care a fost autorizat şi inclus în listă vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.
Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Înalta Curte reţine că aceasta este justificată de atribuţiile legale ce-i revin, potrivit art. 704 şi urm. din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sănătăţii, art. 2 - 4 din H.G. nr. 734/2010 şi art. 6 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014, în procedura de evaluare şi autorizare a medicamentelor puse pe piaţă în România. Totodată, potrivit art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014 "Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România poate iniţia, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă în următoarele situaţii: (...) d) DCI-uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicaţie nouă, altele decât cele pentru care solicitanţii au depus cerere".
Înalta Curte reţine că nu se poate face abstracţie de împrejurarea că litigiul de faţă este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării şi neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicaţia terapeutică de care suferă. Prin urmare, cum toţi pârâţii şi fiecare în parte au atribuţii în ceea ce priveşte procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de faţă, în care se urmăreşte obţinerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond, care se judecă în acelaşi cadru procesual subiectiv.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenţii-pârâţi ANMDM, Ministerul Sănătăţii şi CNAS cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II.4. Înalta Curte constată că sunt nefondate şi restul criticilor din recurs, ce vizează condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 997 şi urm. C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 şi Legii nr. 95/2006.
În esenţă, pârâţii au criticat sentinţa recurată susţinând că nu sunt îndeplinite unele dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparenţa de drept şi neprejudecarea fondului.
Referitor la cerinţa aparenţei de drept, s-a invocat inexistenţa unui cadru legal corespunzător pretenţiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Regorafenib (denumire comercială Stivarga), pentru afecţiunea tumoră malignă a rectului - adenocarcinom. Este de menţionat că acest medicament este autorizat de punere pe piaţă prin procedura centralizată de Agenţia Europeană a Medicamentului, iar ANMDM a emis două decizii de includere necondiţionată, respectiv condiţionată în Lista medicamentelor compensate pentru două din cele trei indicaţii terapeutice autorizate, medicamentul fiind decontat integral doar pentru tratamentul carcinomului hepatocelular. Nefiind inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 şi pentru afecţiunea de care suferă reclamanta, aceasta nu poate beneficia de compensarea integrală a tratamentului.
Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acţiunea de fond, procedura ordonanţei preşedinţiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenţiei formulate. Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretenţiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei analize sumare a situaţiei de fapt şi a temeiurilor de drept incidente speţei.
În speţă, Înalta Curte constată că reclamanta a probat aparenţa de drept, dovedind că starea sa medicală impune tratamentul cu acest medicament, conform indicaţiilor medicului oncolog B. din cuprinsul Referatului medical nr. x/15.05.2024, însă costul lui este unul semnificativ. Reglementarea condiţiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislaţiei interne cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de partea reclamantă, urmează a fi examinate în cadrul acţiunii de fond, unde vor fi avute în vedere şi apărările pârâţilor referitoare la inexistenţa unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanţe preşedinţiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâţilor.
Este real faptul că indicaţiile terapeutice pentru medicamente nu se pot autoriza decât în condiţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentaţii la Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituţii. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipseşte intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecinţe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viaţă al acesteia. Aşadar, drepturile care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispoziţiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., sunt dreptul la viaţă şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, drepturi garantate de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituţia României şi de art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Astfel, art. 22 alin. (1) din Constituţia României stabileşte că "Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.", iar art. 34 dispune că "(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".
De asemenea, art. 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că "Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege."
În acest context, instanţa de recurs constată că, prin refuzul acordării cu titlu provizoriu, până la o pronunţare definitivă asupra fondului pretenţiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist s-ar leza dreptul intimatei-reclamante la sănătate şi implicit la viaţă, acesta fiind de altfel şi dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale.
Faţă de toate aceste aspecte, instanţa de control judiciară consideră că în mod corect judecătorul fondului a admis cererea de ordonanţă preşedinţială, câtă vreme, la data pronunţării sentinţei atacate, medicamentul solicitat era prevăzut în lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, însă nu şi pentru indicaţia de care suferă reclamanta, iar acest tratament i-a fost prescris reclamantei de medicul specialist oncolog (eficienţa unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanţa de judecată).
Or, o neacordare provizorie a acestuia, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viaţă, fiind în discuţie şi îndeplinirea obligaţiei de asigurare a unei asistenţe medicale adecvate pacienţilor, ce incumbă Statului Român prin autorităţile cu competenţe într-o astfel de materie (pârâţii), obligaţie la care face referire şi jurisprudenţa CEDO.
Este de observat că măsura solicitată de reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Din această perspectivă, nu pot fi primite nici argumentele referitoare la încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 37/2022 (prin care au fost modificate dispoziţiile Legii nr. 95/2006) atât timp cât măsura dispusă are caracter provizoriu şi urmăreşte prezervarea unei situaţii de fapt, în absenţa căreia ar exista un risc real de afectare a dreptului la viaţă şi sănătate.
Recurenţii-pârâţi au mai susţinut a nu fi îndeplinită cea de-a doua condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuţie, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluţie.
Înalta Curte constată că această susţinere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa aparenţei dreptului în favoarea reclamantei, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantei asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate şi în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiţii şi au fost analizate de instanţa de control judiciar în paragrafele anterioare.
Înalta Curte reţine că, în cadrul prezentului litigiu, instanţa de contencios administrativ nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părţi (includerea în lista medicamentelor compensate cu consecinţa dreptului reclamantei la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului solicitat), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău. Măsura solicitată de reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiţia neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiţia referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.
Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenţilor-pârâţi referitoare la neîntrunirea condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, sentinţa recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 997 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Ministerul Sănătăţii, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei civile nr. 104 din 09 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.