Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României, solicitând executarea silită a deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunţare.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1571 din 4 octombrie 2022, a respins excepţiile lipsei de obiect sau interes, inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţiei, ca nefondate, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Prim-Ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată, a obligat pârâtul Guvernul României la plata către partea reclamantă a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanta A. cât şi recurentul-pârât Guvernul României au declarat recurs.
3.1. Reclamanta A. prin motivele de recurs formulate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., apreciază ca fiind nelegală sentinţa recurată.
Instanţa de fond a respins cererea, ca neîntemeiată, pentru motivul că debitorul pârât Guvernul României ar fi executat prin adoptarea H.G. nr. 746/08 06 2022 obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu.
Recurenta susţine că prin Decizia sa nr. 2370/08.05.2019, Î.C.C.J. a negat categoric Guvernului, cu autoritate de lucru judecat, pretenţia acestuia că poate decide când şi în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acţiuni.
Guvernul a adoptat prin H.G. nr. 746/08.06.2022 ceea ce îi era interzis prin titlul executoriu, iar ceea ce trebuia să facă nu a făcut, amânând mult peste termenul legal adoptarea procedurilor şi condiţiilor vânzării şi transferând adoptarea acestora în sarcina altui organ al administraţiei (căruia, întrucât nu a fost parte în dosarul nr. x/2015, titlul executoriu nu îi este opozabil).
Chiar dacă ceea ce ar fi trebuit să facă Guvernul ar fi fost să stabilească cota de capital ce se înstrăinează către salariaţi şi momentele când se va realiza vânzarea, H.G. nr. 746/2022 nu valorează executare. Astfel, dacă debitorul trebuia să stabilească momentele la care se va efectua vânzarea (lăsând la o parte că este neconstituţional ca legiuitorul, printr-o lege, să permită administraţiei să stabilească ea când şi dacă va pune în executare legea), prin H.G. în discuţie debitorul a stabilit doar momentul când vânzarea acţiunilor se va finaliza, respectiv 31.12.2023. În ce priveşte momentul când va începe vânzarea acţiunilor către salariaţii B., acesta nu este stabilit.
Dacă Ministrul Energiei va stabili, în viitor, procedurile, termenele şi condiţiile în care se va realiza vânzarea pachetului de acţiuni, rezultă că nici măcar termenul în care se va finaliza vânzarea, singurul stabilit prin H.G. nr. 746/2022, nu va fi respectat, de vreme ce acel ministru este autorizat să stabilească şi termenele.
Pe de altă parte, nici din punct de vedere strict formal H.G. nr. 746/2022 nu valorează executarea obligaţiei, nici măcar cea pe care a înţeles-o Guvernul.
Ca urmare, potrivit legii, procentul de 8% din capitalul social care se vindea salariaţilor aparţinea societăţii B. S.A. şi era stabilit la data privatizării societăţii.
În schimb, procentul din capitalul social stabilit prin H.G. nr. 746/2022, diminuat la doar 1%, aparţine societăţii OMV B. S.A. şi se referă la momentul vânzării acţiunilor către salariaţi (în prezent sau, mai corect spus, în viitor, de vreme ce nu există încă procedurile, termenele şi condiţiile în care să se efectueze această vânzare):
(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.
Pe de altă parte, recurenta arată că instanţa de fond nu a luat deloc în discuţie apărarea făcută în întâmpinarea depusă în ds. nr. x/2022, având acelaşi obiect precum prezenta speţă, în care, ulterior adoptării H.G. nr. 746/2022, pârâtul recunoaşte nu numai că nu a îndeplinit obligaţia stabilită în titlul executoriu, dar că nici nu ştie cum să o pună în executare şi că, oricum, pentru aceasta ar avea nevoie de concursul Ministerului Energiei.
Având în vedere şi recunoaşterea Guvernului, făcută la un moment ulterior adoptării H.G. nr. 746/2022, că respectivul act administrativ normativ nu valorează plata obligaţiei stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, prezumţia de legalitate a H.G. nu mai acţionează şi instanţa de executare era obligată să constate că nu existau procedurile şi condiţiile vânzării, să constate că debitorul Guvern nu a executat obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, să admită cererea de executare silită formulată şi să ia măsurile de constrângere prevăzute de lege - penalitatea şi amenda - în scopul determinării pârâţilor la executarea în natură a obligaţiei.
3.2. Pârâtul Guvernul României prin recursul declarat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică sentinţa pe care o consideră ca fiind nelegală, în ceea ce priveşte obligarea la plata către reclamantă a sumei de 1.000, RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Astfel, recurentul-pârât consideră că, raportat la obligarea la plata respectivelor cheltuieli de judecată, hotărârea pronunţată de către instanţa învestită cu judecarea fondului a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.
Potrivit prevederilor legale, doctrinei şi jurisprudenţei, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să-i plătească acesteia cheltuielile de judecată, regula generală în materia suportării cheltuielilor de judecată, întemeindu-se pe ideea culpei procesuale, or, acţiunea reclamantei a fost respinsă, motiv pentru care apreciază că nu trebuie să plătească cheltuieli de judecată.
În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, definitivă, s-au admis recursurile formulate de mai mulţi recurenţi, printre care şi partea reclamantă din prezenta cauză - A., poziţia 5092 din listele anexă la decizia amintită, împotriva sentinţei civile nr. 1901/26.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fiind admisă cererea de chemare în judecată şi cererile de intervenţie principale formulate, pârâtul Guvernul României fiind obligat «să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării prezentei decizii şi până la executarea obligaţiei.».
În Monitorul Oficial al României Partea I nr. 560/08.06.2022 a fost publicată H.G. nr. 746/08.06.2022, prin care s-au dispus următoarele:
"ART. 1: (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023. ART. 2: În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.". În preambulul Hotărârii de Guvern s-a arătat că aceasta a fost adoptată avându-se în vedere dispoziţiile art. 9 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum şi decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel a respins acţiunea, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.
4.1. Recursul formulat de recurenta-reclamantă A.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.
Este de reţinut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii B. - S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâţilor la executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României şi plata penalităţilor de 1000 de RON/zi de întârziere.
Prima instanţă a constatat că cererea este neîntemeiată, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:
"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.
ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
În recurs, reclamanta a susţinut, în esenţă, că emiterea H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o îndeplinire a obligaţiei stabilite prin decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, problema de drept dedusă judecăţii în calea de atac este aceea a verificării aplicării, de către prima instanţă, a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu.
Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/2019, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor.
Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urma a fi achiziţionată de salariaţi este de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, dispoziţii care corespund obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.
În sprijinul afirmaţiei neexecutării titlului executoriu, recurenta-reclamantă a susţinut că H.G. nr. 746/2022 stabileşte că va fi vândută o cotă de 1%, iar nu de 8% din acţiunile B., astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu şi că nu detaliază, în întregime, modalitatea de punere în executare a obligaţiei, care este delegată altei autorităţi publice (Ministerul Energiei).
Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că pârâtul debitor a respectat obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prin decizia Înaltei Curţi nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acţiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acţiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%.
Acest text de lege recunoaşte autorităţii publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acţiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reţinută şi în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.
Totodată, H.G. nr. 746/2022 prevede şi termenul limită până la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii B. - 31 decembrie 2023.
Cum Guvernul României a stabilit atât cota procentuală în care se vor vinde acţiunile, cât şi termenul până la care acestea se vor vinde, obligaţia prevăzută de titlul executoriu a fost îndeplinită, iar împrejurarea că hotărârea de guvern nu cuprinde totalitatea procedurilor ce ar trebui urmate în vederea vânzării efective ori data la care va începe procedura de vânzare nu poate fi interpretată ca o neexecutare a hotărârii judecătoreşti.
Câtă vreme titlul executoriu şi dispoziţiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 nu impun obligaţia reglementării, prin hotărâre de guvern, a întregii proceduri de vânzare a acţiunilor şi nu impun ca procedura să se desfăşoare nemijlocit de către Guvernul României, pârâtul a avut posibilitatea de a aproba prin hotărâre de guvern doar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi termenul până la care se va face vânzarea, urmând ca restul procedurilor să fie stabilite ulterior, în speţă, prin ordin de ministru (emis de Ministerul Economiei).
Toate aceste aspecte au fost valorificate de instanţa de fond prin sentinţa recurată, care, contrar susţinerilor din recurs, cuprinde detaliat motivele pentru care s-a apreciat că obligaţia din titlul executoriu a fost îndeplinită.
Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii, respectiv cu titlu de garanţie a realizării dreptului de către subiectele cărora le incumbă o anumită obligaţie.
Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice.
La momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022 anterior introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost executată înainte ca reclamanta să promoveze acţiunea.
4.2. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României
Înalta Curte are în vedere faptul că prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitată de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunţate, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate unei părţi de către instanţa de fond.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 1571 din 4 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.