Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 22.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Distribuţie Energie Electrica România S.A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând:
1. Anularea parţială a Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice aprobata prin Ordinul ANRE nr. 169/2018, respectiv in ceea ce priveşte art. 23, art. 39 si art. 116.
2. Obligarea ANRE sa emită un nou ordin cu privire la modificarea Ordinului ANRE nr. 169/2018, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, care sa modifice art. 23 lit. j), art. 39 lit. e) şi să) completeze art. 116 cu alin. (5), astfel:
Lit. j a art. 23 să se completeze, după cum urmează:
În determinarea venitului reglementat nu se includ următoarele costuri:
j) cheltuieli financiare, exceptând cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor pe termen scurt pentru activitatea curenta, cheltuieli ce vor ti recunoscute in categoria cheltuieli necontrolabile.
Lit. e a art. 39 să se modifice, după cum urmează:
Următoarele costuri de operare şi mentenanţă sunt considerate necontrolabile:
a) costuri rezultate din plata impozitelor, redevenţelor, taxelor şi vărsămintelor asimilate, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare sau de către autorităţile centrale şi locale;
b) costuri reglementate privind cheltuieli speciale;
c) contribuţii aferente fondului de salarii, conform obligaţiilor şi în limita valorilor/procentelor stabilite prin acte normative intrate în vigoare în timpul perioadei de reglementare, suplimentar faţă de cele stabilite prin legislaţia primară în vigoare Ia începutul perioadei de reglementare;
d) costurile de distribuţie reglementate, generate de utilizarea reţelei de distribuţie, proprietate a altor operatori economici;
e) costurile extraordinare apărute în cazuri excepţionale (de exemplu: război, cutremur, acte teroriste) sau în condiţii meteorologice deosebite si cheltuielile financiare, reprezentând cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor pe termen scurt pentru activitatea curentă.
Art. 116 se completează cu alin. (5), după cum urmează:
(1) Tarifele de distribuţie nu cresc de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuţie şi cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat.
(2) ANRE poate impune şi limitări valorice ale nivelurilor preţurilor/tarifelor ce compun coşul de tarife plafon.
(3) În cazul limitării tarifelor conform prevederilor alin. (1) şi (2), diferenţa de venituri se regularizează în anul/anii următor/următori în limita plafonului stabilit de creştere a tarifelor.
(4) Tarifele specifice de distribuţie aprobate pentru primul an al perioadei de reglementare p+1 pentru operatorul de distribuţie rezultat în urma fuziunii trebuie să respecte condiţiile prevăzute la alin. (1) în raport cu tarifele aprobate conform prevederilor art. 10 alin. (2) pentru anul de referinţă, pentru operatorii care au fuzionat în perioada de reglementare p.
(5) În situaţia prevăzută la art. 14 lit. h), pentru respectarea prevederilor art. 2 lit. c) şi d), limitele prevăzute la alin. (1) pot fi depăşite, la solicitarea justificată a operatorilor de distribuţie.
3. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din data de 02.05.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia A VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de tardivitate a propunerii probei cu expertiză, ca neîntemeiată, a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar şi a respins proba cu expertiză propusă de reclamantă, ca neutilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1072 din data de 27.06.2023, a respins acţiunea formulată de reclamanta Distribuţie Energie Electrica România S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs recurenta-reclamantă Distribuţie Energie Electrică România S.A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii judecătoreşti atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost fomulată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat, în esenţă, următoarele:
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti conţin, pe lângă arătarea obiectului cererii, a susţinerilor pe scurt ale părţilor, şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În prezenta cauza, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra argumentelor A. S.A., iar, cu privire la fondul cauzei deduse judecaţii, motivarea primei instanţe nu întruneşte cerinţele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la respingerea cererii şi argumentele pentru care a înlăturat susţinerile A. S.A..
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material- motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Greşita aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004:
Instanţa de judecată poate cenzura modul în care autoritatea publică îşi exercită dreptul de apreciere, sancţionând inechitatea procedurii administrative, încălcarea aşteptării legitime, nerezonabilitatea sau disproporţionalitatea măsurilor dispuse.
Or, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea ANRE să emită un nou ordin, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, care să conţină observaţiile A. S.A., soluţie pe care instanţa este îndreptăţită să o pronunţe în conformitate cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În situaţia în care instanţa anulează un act administrativ nelegal, hotărârea judecătorească nu este limitată la a obliga autoritatea să reevalueze situaţia, ci poate stabili, în funcţie de elementele speţei, coordonatele noii decizii administrative ce urmează a fi emisă ori adoptată.
Mai mult nu există nicio prevedere legală care să instituie vreo derogare cu privire la posibilitatea cenzurării actelor administrative emise de această autoritate în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, actele emise de ANRE nefiind excluse de la cenzura instanţelor, astfel cum încearcă instanţa de fond să sugereze.
De altfel, chiar art. 6 alin. (7) din Ordonanţa de urgenta nr. 33/2007, instituie posibilitatea persoanei vătămate printr-un ordin sau decizie a ANRE sa se adreseze instanţei de contencios administrativ.
Greşita interpretarea a prevederile articolelor din Ordinul ANRE nr. 169/2018 a căror modificare/completare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, prevederile fiind nelegale şi cauzatoare de prejudicii:
Instanţa de fond a dat dovadă de superficialitate şi nu a înţeles că, în ceea ce priveşte criticile de nelegalitate privind aprobarea tarifelor de distribuţie, acestea nu au fost formulate pentru a asigura o marjă de profit cât mai mare pentru operatorul de distribuţie.
Arată recurenta că, utilizatorii-consumatorii finali nu finanţează activitatea operatorului de distribuţie, aceştia plătesc (ulterior prestării) un serviciu de care beneficiază, pentru care au dreptul la compensaţii daca serviciul nu este prestat in condiţiile standardului de performanta.
Cheltuielile realizate de către operatorul de distribuţie sunt necesare desfăşurării activităţii în condiţii de siguranţă şi continuitate, dezvoltarea reţelei având în vedere tot utilizatorul-consumatorul final.
Or, o subfinantare a activităţii afectează în ultimă instanţă tot consumatorul final.
Instanţa de judecată nu poate să considere că cheltuielile de operare şi dezvoltare a reţelei care se regăsesc în tarifele de distribuţie reprezintă profit.
Prin urmare, cele reţinute de către instanţă prin hotărârea recurată contravine dezideratelor formulate de operatorul de distribuţie prin acţiune.
Greşita interpretarea şi aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 27/2022:
Instanţa de fond apreciază ca neavenit demersul procesual al A. S.A., interpretând eronat prevederile O.U.G. nr. 27/2022 şi considerând această măsură ca fiind suficientă pentru acoperirea costurilor suplimentare aferente consumului propriu tehnologic, respectiv consumului tehnologic.
Pârâta ANRE a avut o atitudine pasivă raportat la adaptarea legislaţiei secundare la contextul economic al perioadei 2021-2022, aceasta recunoscând că a adaptat cadrul de reglementare, ca urmare a modificărilor legislaţiei primare şi nu ca o adaptare a cadrului de reglementare secundar.
ANRE aduce ca argument pentru neadaptarea cadrului de reglementare, modificările legislaţiei primare, or, recurenta tocmai acest aspect susţine, că Metodologia de stabilire a tarifelor trebuie adaptată în acest context şi nu reglementarea la nivel de legislaţia primară.
Având în vedere argumentele mai sus prezentate, apreciază că prin plafonarea tarifelor (potrivit art. 116 din Ordinul nr. 169/2018), astfel cum au fost aprobate prin Ordinul nr. 119/2021, ANRE a încălcat prevederile art. 76 şi art. 79 din Legea nr. 123/2012, precum şi prevederile art. 2, respectiv art. 14 din Metodologie - Ordinul 169/2018, instanţa de fond reţinând integral afirmaţiile ANRE.
Greşita interpretarea şi aplicare a prevederilor Ordinului ANRE nr. 129/2022:
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 119/2022 coroborate cu cele ale Ordinului ANRE nr. 129/2022 recuperarea acestor costuri, evident sub nivelul realizat, s-a realizat începând cu luna mai a anului 2023, or A. S.A. plăteşte dobânzi începând cu trimestrul IV al anului 2021, rezultând un decalaj de necesar de finanţat atât pentru dobânzi cât şi pentru cheltuielile cu CPT de 18 luni, drept pentru care consideră că este unul semnificativ când valorile cumulate depăşesc 1.270 mii. RON.
Drept urmare rezultă că cheltuielile cu dobânzile înregistrate în anul 2022, cheltuieli nerecunoscute în tarife, reprezintă un prejudiciu pentru operatorul de distribuţie A. S.A..
Susţine recurenta că, actuala formă a Ordinului ANRE nr. 169/2018 este nelegală, iar ceea ce solicită este adaptarea cadrului de reglementare conform obligaţiilor legale pe care pârâta ANRE le are în virtutea Legii nr. 123/2012, pentru a asigura viabilitatea financiară a unui operator de distribuţie care deserveşte un număr de 3,8 milioane de utilizatori.
Printre atribuţiile pârâtei ANRE sunt şi acelea de a emite cadrul de reglementare secundar, astfel încât să fie respectate principiile stabilite prin Legea nr. 123/2012, adaptarea acestuia la anumite condiţii normale sau excepţionale fiind obligaţia legală a pârâtei ANRE care dispune de pârghiile necesare instituite prin lege.
Or, menţinerea limitărilor prevăzute la art. 116 din Metodologie, aşa cum a detaliat în acţiunea în anulare, a influenţat în mod direct şi negativ derularea activităţii de distribuţie, neasigurarea resurselor financiare pentru operatorii de distribuţie punând în pericol viabilitatea financiară a acestora şi îndatorarea excesivă a acestora.
Nelegalitatea încheierii de şedinţa din data de 02.05.2023:
Prin cererea de chemare în judecată, a solicitat în probatiune încuviinţarea probei cu înscrisuri, expertiza tehnică de specialitate, precum şi cu orice alta probă a cărei necesitate ar reieşi din dezbateri.
Prin Nota de probe depusă pentru termenul de judecată din data de 21.02.2023, A. S.A. a solicitat încuviinţarea administrării probei cu expertiză tehnică specialitatea contabilă.
Prin încheierea din data de 02.05.2023, a fost respinsă proba cu expertiza contabilă solicitată de către recurentă, instanţa de fond apreciind că faţă de obiectul acţiunii, obiectivul expertizei indicat nu este util pentru lămurirea nelegalităţii prevederilor criticate din metodologie.
Prin respingerea probei cu expertiza contabilă i-a fost încălcat dreptul la apărare, proba solicitată fiind pertinentă, necesară şi utilă soluţionării cauzei.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi prevederile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Legea 123/2012, O.U.G. nr. 33/2007, precum şi celelalte dispoziţii legale invocate în cuprinsul cererii.
4. Apărările intimatei
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa şi încheierea recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:
Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:
Contrar susţinerilor recurentei, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.
Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei-reclamante, cât şi pe cele ale intimatei-pârâte, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.
Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.
Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei, de a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, hotărârile recurate cuprind motivele pe care se întemeiază şi nu cuprind motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură să conducă la reformarea acestora din această perspectivă.
Astfel, Înalta Curte reţine că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Observă Înalta Curte că, instanţa de fond a reţinut şi a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, asigurând transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul, şi graţie căreia să poată fi realizat controlul judiciar, astfel încât, în această situaţie, nu e incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Pentru a reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se impune ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază astfel că, inexistenţa acestora împiedică exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerentele de drept.
În cauză, aşa cum s-a reţinut anterior, motivarea primei instanţe răspunde exigenţelor legale, făcându-se referire la fiecare motiv de nelegalitate invocat de către recurenta-reclamantă A., fiind analizată întreaga situaţie de fapt şi de drept expusă de aceasta.
Totodată, sentinţa şi încheierea supuse analizei nu cuprind motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Deşi recurenta-reclamantă susţine faptul că instanţa de fond a pronunţat o soluţie fără a o motiva corespunzător, această alegaţie este combătută în mod evident de considerentele care au întemeiat soluţia instanţei, instanţa făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei, prin raportare la probele administrate în cauză.
Obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia.
Se observă că, sub acest aspect, susţinerile recurentei-reclamante nu sunt fondate, atât sentinţa, cât şi încheierea care au făcut obiectul cererii de recurs fiind corect şi amplu argumentate în fapt şi în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de fond problemelor de drept deduse judecăţii, fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente, ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.
Prin urmare, reţine Înalta Curte că, în cauză nu este incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
De asemenea, nu poate fi reţinut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în speţă, instanţa de fond făcând o judicioasă analiză a situaţiei de fapt şi o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente prezentului litigiu.
Este neîntemeiată, urmând a fi respinsă critica recurentei-reclamante vizând greşita aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004:
Susţine recurenta că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea ANRE să emită un nou ordin, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, care să conţină observaţiile A. S.A., soluţie pe care instanţa este îndreptăţită să o pronunţe în conformitate cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi că în situaţia în care instanţa anulează un act administrativ nelegal, hotărârea judecătorească nu este limitată la a obliga autoritatea să reevalueze situaţia, ci poate stabili, în funcţie de elementele speţei, coordonatele noii decizii administrative ce urmează a fi emisă ori adoptată, şi, astfel, în mod greşit, instanţa de fond a constatat că, instanţa de judecată nu are posibilitatea de a alege, în condiţiile respectării limitelor dreptului de apreciere de către autoritate, o altă soluţie tehnică posibil aplicabilă sau o altă metodă de calcul.
În primul rând, observă Înalta Curte că, instanţa de fond a reţinut faptul că între prevederile legale contestate şi cele cuprinse în Legea nr. 123/2012 nu este identificată nicio contradicţie, aspect care a condus la respingerea capătului de cerere vizând anularea parţială a Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice aprobata prin Ordinul ANRE nr. 169/2018, respectiv în ceea ce priveşte art. 23, art. 39 şi art. 116, şi, pe cale de consecinţă, a fost respins şi capătul de cerere vizând obligarea ANRE să emită un nou ordin cu privire la modificarea Ordinului ANRE nr. 169/2018, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, care să modifice art. 23 lit. j), art. 39 lit. e) şi să) completeze art. 116 cu alin. (5).
În al doilea rând, reţine Înalta Curte că, prima instanţă a avut în vedere dreptul subiectiv al părţii, pe care 1-a corelat cu interesele legitime necesar a fi protejate, acestea toate încadrându-se în limitele dreptului de apreciere, tocmai de aceea instanţa de contencios administrativ nu poate alege în locul autorităţii o altă soluţie tehnică, acest fapt neînsemnând nici inechitate, nici nerezonabilitate ori disproporţionalitate, cum susţine recurenta.
Instanţa de contencios se raportează la conţinutul material al actului administrativ supus controlului şi nu la dreptul subiectiv al operatorului de distribuţie, astfel că în cauză sunt respectate pe deplin atât prevederile art. 8, cât şi cele ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la susţinerile recurentei privind excesul de putere al ANRE şi încălcării principiilor aşteptării legitime, proporţionalităţii şi stabilităţii (echităţii), reţine instanţa de control judiciar că prin sentinţa civilă recurată, judecătorul fondului, în mod corect, a stabilit ca fiind neîntemeiate aceste presupuse motive de nelegalitate a actului administrativ contestat.
Astfel, în acord cu judecătoul fondului, reţine Înalta Curte că nu există exces de putere al autorităţii publice la emiterea dispoziţiilor contestate din Ordinul ANRE nr. 169/2018.
Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse criticile recurentei vizând greşita interpretarea a prevederile articolelor din Ordinul ANRE nr. 169/2018 a căror modificare/completare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, recurenta susţinând, că instanţa de fond a dat dovadă de superficialitate şi nu a înţeles că, în ceea ce priveşte criticile de nelegalitate privind aprobarea tarifelor de distribuţie, acestea nu au fost formulate pentru a asigura o marjă de profit cât mai mare pentru operatorul de distribuţie.
În aplicarea prevederilor Legii nr. 123 din 10 iulie 2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, intimata-pârâtă ANRE a aprobat prin Ordinul nr. 169/2018 privind Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, prin care se asigură recunoaşterea costurilor justificate economic, precum şi rentabilitatea capitalului investit.
Metodologia aprobată prin Ordinul ANRE 169/2018 este o reglementare de tip "Price Cap" şi scopul dispoziţiior art. 116 din Metodologie este de a limita eventualele creşteri ale tarifelor de distribuţie în scopul protejării utilizatorilor, aşa cum rezultă şi din prevederile alin. (3) al art. 116 din Metodologie, care menţionează explicit acest lucru:
"în cazul limitării tarifelor conform prevederilor alin. (1) şi (2), diferenţa de venituri se regularizează în anul/anii următor/următori, în limita plafonului stabilit de creştere a tarifelor."
Aşa cum în mod corect a stabilit şi judecătorul fondului, recurenta pretinde nejustificat, modificarea cadrului de reglementare - care în general stabileşte regulile aplicabile pentru condiţii normale -, solicitând adaptarea acestuia la nişte condiţii extraordinare.
Aşadar, cadrul de reglementare este general valabil, situaţiile excepţionale reglementându-se separat în funcţie de evoluţia în timp a factorilor care le-au generat.
Astfel, observă instanţa de control judicar că, scopul prevederilor art. 116 din Metodologie nu este de a afecta viabilitatea financiară a operatorilor de distribuţie, ci este de a limita eventualele creşteri ale tarifelor de distribuţie în vederea protejării consumatorilor finali captivi şi subordonaţi în raport cu operatorul de distribuţie, consumatori finali.
Cu toate acestea, acelaşi art. 116 din Metodologie nu lasă operatorii de distribuţie descoperiţi şi păgubiţi, stabilind în mod expres şi recunoaşterea ulterioară, ca venituri amânate, a diferenţelor reieşite din limitările de tarife.
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, aplicabilitatea în speţă a prevederilor alin. (3) al art. 116 din Metodologie, care menţionează:
"în cazul limitării tarifelor conform prevederilor alin. (1) şi (2), diferenţa de venituri se regularizează în anul/anii următor/următori, în limita plafonului stabilit de creştere a tarifelor."
Potrivit principiilor metodologice de stabilire a tarifelor, în venitul reglementat al anului 2022, care se realizează de către operatori prin aplicarea tarifelor aprobate pentru anul 2022, sunt incluse ex-ante costurile prognozate pentru anul 2022, iar corecţiile de venit aferente unui an t-1 (2022) se calculează în anul t (2023) prin compararea valorilor realizate cu cele prognozate şi se includ în venitul reglementat al anului t+l (2024).
Observă Înalta Curte că, intimata ANRE a aprobat completarea art. 94 din Metodologie cu un nou alineat, alin. (5) cu următorul cuprins:
"(5) Pentru evitarea înregistrării ulterioare a unui nivel semnificativ al corecţiilor elementelor prevăzute la art. 88 alin. (1) lit. b), la solicitarea justificată a operatorului de distribuţie, în venitul reglementat al anului t+l se poate include o valoare corespunzătoare ajustării costului cu CPT reglementat prognozat pentru anul t+l, prin modificarea preţului de referinţă stabilit conform art. 47, în funcţie de evoluţia preturilor pe piaţa de energie electrică şi de rezultatul analizei privind evoluţia tarifelor pentru perioada de reglemenare în curs", precum şi completarea art. 15 din Metodologie cu lit. e), astfel:
"ANRE are dreptul să corecteze proiecţia tarifelor de distribuţie pentru o perioadă de reglementare sau pentru un an, cu anunţarea prealabilă a operatorului de distribuţie asupra motivelor şi cu respectarea principiilor prezentei metodologii, în cazul în care constată că: e) au intervenit variaţii semnificative ale preţurilor pe piaţa de energie electrică, care conduc la modificarea importantă a costurilor aferente serviciului de distribuţie."
În aplicarea prevederilor art. 94 alin. (5) şi în limitele prevăzute la art. 116 din Metodologie, intimata ANRE a stabilit valoarea ajustării costului cu CPT reglementat prognozat pentru anul 2022, iar recurenta-reclamantă, la fel ca toţi ceilalţi operatori de distribuţie, a beneficiat de includerea în tarifele aplicate de la 01 ianuarie 2022 a unor costuri suplimentare semnificative, corespunzător unui preţ de 450 RON/MWh, în termenii anului 2022.
În consecinţă, reiese că prin sentinţa recurată, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat corect prevederile art. 23 lit. j), art. 39 lit. e) şi art. 116 din Ordinul ANRE nr. 169/2018.
Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse criticile recurentei-reclamante vizând greşita interpretarea şi aplicare de către instanţa de fond a prevederilor O.U.G. nr. 27/2022:
Subsumat acestor critici, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat ca neavenit demersul procesual al A. S.A., interpretând eronat prevederile O.U.G. nr. 27/2022 şi considerând această măsură ca fiind suficientă pentru acoperirea costurilor suplimentare aferente consumului propriu tehnologic, respectiv consumului tehnologic.
Reţine Înalta Curte că, urmare a situaţiei excepţionale reprezentată de evoluţia preţurilor pe piaţa de energie, operatorii au beneficiat de o măsură extraordinară de aprobare a tarifelor aplicate de la 01 aprilie 2022, întrucât aceasta a fost soluţia identificată de instituţiile statului în direcţia diminuării impactului creşterilor de preţ de pe piaţa angro de energie şi s-a materializat prin aprobarea de către Guvernul României a O.U.G. nr. 27/2022.
Art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2022 prevede recuperarea în avans a valorii corecţiei aferentă costurilor cu energia electrică pentru achiziţia CPT pentru anul 2021.
Urmare a faptului că prevederile art. 14 alin. (1) stabilesc în mod expres în sarcina ANRE obligaţia de modificare a tarifelor cu aplicabilitate de la data de 01 aprilie 2022 pentru acoperirea costurilor suplimentare aferente consumului propriu tehnologic din anul 2021, prevederile art. 116 din Metodologie referitoare la plafonarea creşterilor de tarife nu îşi găsesc aplicabilitatea la stabilirea tarifelor aprobate prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 28/2022.
Constată instanţa de control judiciar că recurenta-reclamantă Distribuţie Energie Electrica România S.A. A. a beneficiat prin tarifele aplicate în anul 2022 de următoarele măsuri luate de instituţiile statului în sprijinul tuturor operatorilor de distribuţie ca urmare a înregistrării de către aceştia a unor costuri suplimentare importante faţă de cele prognozate şi prevăzute în tarifele în vigoare:
- Adaptarea cadrului de reglementare de către ANRE prin includerea de prevederi referitoare la situaţia excepţională a creşterilor de preţ pe piaţa angro la energia pentru CPT şi ajustarea (majorarea) costurilor prognozate pentru achiziţia de energie electrică pentru acoperirea CPT reglementat pentru anul 2022, care au fost incluse în tarifele aplicate de la 01 ianuarie 2022, respectiv aprobarea Ordinul ANRE 101/2021 privind completarea Ordinului ANRE nr. 169/2018, prin care a fost aprobată ultima modificare a metodologiei aprobată prin Ordinul ANRE nr. 169/2018;
- Recuperarea în avans, prin tarifele aplicate de la 01 aprilie 2022 a valorii corecţiei costurilor pentru CPT din anul 2021, măsură prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.
În consecinţă, criticile recurentei din cadrul acestui motiv de recurs sunt nefondate, instanţa de fond reţinând, în mod corect, că situaţia excepţională determinată de creşterea preţurilor pe piaţa energiei electrice (situaţie care derogă de la cea normală reglementată de Metodologia aprobată prin Ordinul ANRE nr. 169/2018) şi care a determinat inclusiv formularea de către recurenta-reclamantă a acţiunii ce face obiectul prezentului dosar, a fost reglementată prin intermediul unui act normativ cu forţă juridică superioară (ordonanţa de urgenţă), act prin care s-a decis care este modalitatea necesară şi suficientă de protecţie a interesului privat al distribuitorilor de energie electrică.
Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse susţinerile recurentei-reclamante referitoare la greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a prevederilor Ordinului ANRE nr. 129/2022
Ordinul ANRE nr. 129/2022 transpune în cadrul de reglementare măsurile luate de instituţiile statului care cuprind soluţiile identificate de Guvern pentru situaţia excepţională reprezentată de evoluţia preţurilor pe piaţa de energie, respectiv pentru diminuarea impactului creşterilor de preţ de pe piaţa angro de energie.
Pentru diferenţa dintre costurile realizate cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea CPT şi costurile cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea CPT incluse în tarifele de distribuţie, operatorul de distribuţie ar fi putut sau nu să acceseze împrumuturi de la diferite instituţii bancare sau alte surse.
Indiferent de opţiunea operatorului de distribuţie de a utiliza sau nu surse externe de finanţare, această diferenţa de costuri este considerată conform prevederilor Ordinului ANRE nr. 129/2022 un activ.
Valoarea acestui activ - capital - se recuperează prin tarifele de distribuţie într-o perioadă de 5 ani, printr-o amortizare liniară, iar costul acestui capital - rentabilitatea activului - calculat cu luarea în considerare a unei rate de rentabilitate egale cu 50% din rata de rentabilitate aprobată de ANRE (3,195% în această perioadă) se include în tarifele de distribuţie pe perioada de recuperare a respectivelor costuri.
Operatorului de distribuţie îi este acoperit inclusiv riscul indus de fluctuaţiile ratei inflaţiei prin indexarea atât a valorii amortizării cât şi a valorii rentabilităţii activului.
Aşadar, nu se poate reţine existenţa vreunui prejudiciu care ar rezulta din nerecuperarea de către recurentă a acestor costuri.
Totodată, se constată că prin Ordinul ANRE nr. 129/2022 este permisă creşterea tarifelor de distribuţie cu mai mult decât 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuţie şi cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat, în condiţiile în care depăşirea corespunde costurilor aferente capitalizării CPT.
Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.
Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 mai 2023, Înalta Curte reţine că este nefondat, astfel că îl va respinge.
Prin încheierea de şedinţă anterior menţionată, instanţa de fond a respins proba cu expertiza propusă de reclamantă ca neutilă, întrucât faţă de obiectul acţiunii, obiectivul expertizei indicat nu este util pentru lămurirea nelegalităţii prevederilor criticate din metodologie.
Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar reţine că, recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.
Înalta Curte subliniază că lectura art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 nu denotă că legiuitorul ar fi înţeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac, limitată doar la un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa ierarhic inferioară, ci reglementează unele norme speciale cu privire la calea de atac specifică materiei, termenul de exercitare al acesteia şi soluţiile în caz de admitere a recursului. În consecinţă, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486 şi art. 488 C. proc. civ. este aplicabil şi în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ, astfel că partea recurentă nu este îndreptăţită şi la un control judiciar de temeinicie, adică sub aspectul situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă, ci doar de legalitate.
De altfel, în jurisprudenţa sa, prin decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 98 din 6 februarie 2015, Curtea Constituţională a României a respins o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu acest aspect, arătând că "în lumina noului C. proc. civ., recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului
Or, ab initio, este inadmisibilă orice critică formulată în recurs de recurenta-reclamantă prin care se tinde, la contestarea situaţiei de fapt stabilită de prima instanţă, inclusiv în ceea ce priveşte încuviinţarea probelor, adică un control de temeinicie solicitat în calea de atac, date fiind considerentele dezvoltate în precedent.
Altfel spus, modul în care judecătorul fondului încuviinţează şi evaluează probele administrate în cursul judecăţii de prima instanţă în vederea stabilirii situaţiei de fapt, excedează controlului de legalitate permis în calea de atac extraordinară a recursului şi priveşte temeinicia hotărârii respective.
Mai mult, reţine instanţa de control judiciar că, obiectivul expertizei solicitate de către recurenta-reclamantă - stabilirea şi certificarea de către expert a valorii prejudiciului rezultat datorită utilizării de surse de finanţare a activităţii curente, împrumutate ca urmare a recunoaşterii în tarife a unui preţ de achiziţie sub preţul realizat în anul 2022 - nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate ale unei probe, nefiind util soluţionării cauzei deduse judecăţii, întrucât expertiza tehnică, aşa cum a fost solicitată a fi încuviinţată de către instanţa de fond, nu putea ajuta la lămurirea judecătorului asupra legalităţii actului administrativ atacat.
Prin urmare, instanţa de fond, în mod legal a respins cererea de efectuare a unei expertize contabile.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Distribuţie Energie Electrica România S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 mai 2023 şi a sentinţei civile nr. 1072 din data de 27 iunie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 decembrie 2024.