Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalul Galaţi, secţia I civilă la data de 24.02.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în nume propriu, cât şi în calitate de moştenitor al tatălui său B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi E. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- obligarea asigurătorului, în solidar cu pârâtele persoane fizice, la plata de daune morale în cuantum de 50.000 euro, ca urmare a suferinţelor morale resimţite în urma decesului tatălui său, B., deces cauzat de faptele comise în exercitarea serviciului de către pârâta C., precum şi pentru suferinţele fizice resimţite de către tatăl său, cauzate de către pârâte în exercitarea serviciului, suferinţe care au cauzat moartea acestuia;
- obligarea pârâtelor C. şi D. să plătească suma de 3.000 de RON, cu titlul de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea şi pomenile ulterioare, specifice ritualurilor religiei creştin-ortodoxe în care a trăit şi a fost înmormântat/pomenit B.;
- obligarea asigurătorului la plata unor penalităţi de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere de la momentul decesului tatălui său şi până la data efectivă a plăţii sumei solicitate cu titlul de daune morale şi materiale;
- obligarea asigurătorului şi pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.357 alin. (1) şi (2), art. 1.381 alin. (1), art. 1.392 şi art. 2.224 alin. (1) şi (2) C. civ.
La data de 06.09.2020, reclamantul a depus cerere de îndreptare eroare materială, indicând că extragerea sondei urinare avut loc în noaptea 22/23 februarie 2019 de către pârâta C..
La termenul de judecată din data de 11.04.2023, tribunalul a dispus disjungerea cererii în ceea ce o priveşte pe pârâta E. S.A..
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi
Prin sentinţa nr. 685/13.06.2023, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele C. şi D.; a obligat-o pe pârâta C. la plata către reclamant a sumei de 8.000 euro, la cursul valutar BNR din ziua plăţii, cu titlul de daune morale; a respins, în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată; a fost menţinută în sarcina statului avansarea sumei de 5.039,16 RON, reprezentând parte din cuantumul taxei judiciară de timbru de la plata cărei reclamantul a fost scutit; a fost obligată pârâta C. la plata către stat a sumei de 959,84 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, iar reclamantul a fost obligat la plata către pârâta D. a sumei de 3.224,28 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi
Prin decizia nr. 180/A/26.09.2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinţei; a admis apelul reclamantului împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.; a schimbat în parte sentinţa şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâta D. la plata către reclamant a sumei de 2.000 euro la cursul valutar BNR din ziua plăţii, cu titlul de daune morale; a obligat-o pe pârâta C. la plata către reclamant a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă; a obligat-o pe pârâta D. la plata către reclamant a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă; a respins, în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată; a dispus rămânerea în sarcina statului a sumei de 4.851,9 RON, reprezentând o parte din cuantumul taxei judiciară de timbru de la plata cărei reclamantul a fost scutit, proporţională cu pretenţiile respinse; a obligat-o pe pârâta C. la plata către stat a sumei de 898 RON, cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul; a obligat-o pe pârâta D. la plata către stat a sumei de 240 RON, cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate; a înlăturat orice dispoziţii contrare; a obligat-o pe intimata-pârâtă D. la plata către apelantul-reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel; a respins cererea privind celelalte cheltuieli de judecată efectuate în apel, ca nefondată; a obligat-o pe intimata-pârâtă D. la plata către stat a sumei de 299 RON, cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat apelantul-reclamant, proporţional cu pretenţiile admise; a dispus rămânerea în sarcina statului a sumei de 2.696 RON, reprezentând o parte din cuantumul taxei judiciare de timbru de la plata căreia a fost scutit în apel reclamantul, proporţională cu pretenţiile respinse.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta C., indicând faptul că este nevinovată pentru urmările suferite de către reclamant.
Ulterior expunerii condiţiilor generale de atragere a răspunderii civile delictuale şi a cerinţelor privitoare la repararea prejudiciului, recurenta-pârâtă a precizat că, din probele depuse la dosar, nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi vinovăţia sa.
De asemenea, ulterior prezentării, cu titlu general, a unor chestiuni teoritice referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale, a menţionat că, în speţă, există o îmbogăţire fără just temei a intimatului-reclamant.
Totodată, ulterior redării, în aceeaşi manieră, a unor consideraţii generale referitoare la cuantificarea daunelor morale, recurenta a precizat că prejudiciul reclamantului constă în suferinţa pricinuită de decesul tatălui acestuia.
Relevând cadrul factual, recurenta a precizat că fapta ilicită care i-a fost imputată şi pentru care a şi fost sancţionată la locul de muncă este aceea că nu a fost consemnat în fişa postului că a fost scoasă sonda urinară.
Arată că a fost cercetată la locul de muncă pentru scoaterea sondei urinare şi nu a fost găsită vinovată pentru acest lucru.
Reluând cele arătate anterior, a precizat că singura culpă identificată de către comisia de cercetare a fost aceea că nu a menţionat în fişa pacientului că a fost scoasă sonda urinară, faptă care nu a condus la decesul tatălui reclamantului.
În privinţa cerinţei referitoare la existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul suferit de reclamant, menţionează că legat de acest aspect, a fost efectuat un raport medico-legal cu privire la cauzele decesului tatălui reclamantului, prin care s-a stabilit că nu scoaterea sondei urinare a fost cauza decesului tatălui reclamantului.
Precizează că nici măcar scoaterea sondei urinare nu i se poate imputa pârâtei, deoarece aceasta a fost cercetată sub acest aspect şi nu a fost găsită vinovată.
Arată că nu există o legătură de cauzalitate între faptul că nu s-a consemnat în fişa pacientului că i-a fost scoasă sonda urinară şi suferinţele reclamantului cu privire la decesul tatălui său.
Reiterând cele evocate anterior, a menţionat că singura culpă a sa este aceea că nu a consemnat în fişa pacientului că i-a fost scoasă sonda urinară tatălui reclamantului, însă vinovăţia trebuie să existe în raport cu reclamantul, nu cu tatăl reclamantului, neexistând o legătura între pârâtă şi decesul tatălui reclamantului.
5. Apărări formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din prezenta fază procesuală.
Printr-o primă apărare, intimatul-reclamant a menţionat că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în cazurile de recurs indicate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, a precizat că recurenta nu a specificat norma de drept material aplicată în mod greşit de către instanţa de apel, ci s-a limitat la a relua a conţinuturilor soluţiilor pronunţate în cauză de către instanţa de fond şi instanţa de apel.
De asemenea, a arătat că toate aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs puteau fi invocate în apel, ceea ce determină respingerea, ca inadmisibile, a criticelor prezentate pentru prima dată în recurs, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sens în care, expunând situaţia de fapt, a precizat, privitor la legătura de cauzalitate dintre conduita recurentei şi decesul tatălui său, că aceasta, contrar îndatoririlor de serviciu şi fară consimţământul medicului specialist curant, a extras proteza urinară din corpul tatălui său, proteză instalată de către medicul curant în timpul operaţiei, rupând sistemul de prindere a acesteia de vezica urinară.
După extragerea uretrei, recurenta nu a înştiinţat medicul curant, iar a doua zi, contrar îndatoririlor de serviciu, fără a deţine o pregătire de specialitate şi prin metode empirice, a încercat să reintroducă proteza uretrală în cavitatea vezicii urinare, manevre care au generat infectarea vezicii şi a întregului sistem urinar.
Extragerea protezei urinare a dus la imposibilitatea eliminării din corp a urinei, acumularea acesteia în cavitatea abdominală şi în întreg corpul tatălui său, ducând la ruperea operaţiei, ceea ce a generat în cele din urmă decesul tatălui reclamantului, între extragerea protezei/sondei urinare şi deces existând o legătură de cauzalitate directă.
Precizează că aceste aspecte au fost dovedite în cursul procesului prin dosarul medical al tatălui său, prin răspunsurile la interogatoriul pârâtei D., respectiv prin scriptul discuţiilor telefonice dintre recurentă şi intimata D..
În ceea ce priveşte propriile suferinţe, intimatul-reclamant arată că l-a îngrijit pe tatăl său până la momentul decesului acestuia, fiind afectat puternic de suferinţele tatălui său, având stări de nesomn, stres şi nelinişte, intensitatea suferinţei resimţite depăşind suma acordată cu titlu de daune morale de către instanţă.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse:
- Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă doar formal o greşită interpretare, de către instanţa de apel, a normelor de drept material din materia răspunderii delictuale, art. 1.349 şi art. 1.357 C. civ., şi, corelativ, a respectiv a dispoziţiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954, referitoare la drepturile subiective nepatrimoniale.
Astfel, fără a se grefa pe dezlegările instanţei de prim control judiciar, care au constatat, pe baza probatoriului administrat în cauză, existenţa atât a unor fapte ilicite comisive, constând în "suprimarea sondei urinare făcută fără indicaţie medicală şi în necunoştinţă de cauză privind leziunile constatate intraoperator", "tentativa de montare a unei alte sonde, de tip Tiemann" (din moment ce "sondajul vezical, tentat ulterior suprimării sondei vezicale, montată postoperator şi verificată intraoperator, este un gest care nu intră în competenţa asistentei medicale, iar procesul-verbal al schimbului de tură nu a menţionat evenimentul"), cât şi a unei fapte ilicite omisive, constând în "neanunţarea medicului chirurg de gardă despre orice element de evoluţie nefavorabilă a unui asemenea bolnav", recurenta s-a limitat doar la a afirma în mod generic că "singura ei vină, care a fost identificată de către comisia de cercetare, a fost faptul că nu a menţionat în fişa pacientului că i-a fost scoasă sonda urinară".
Or, în legătură cu susţinerile deduse judecăţii în apel şi reluate, ca atare, în prezenta cale extraordinară de atac, curtea a constatat, ca efect al reţinerii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei nr. 262/17.06.2020 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019 (definitivă prin decizia nr. 21/19.01.2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale), prin care s-a dispus respingerea contestaţiei acesteia împotriva deciziei de sancţionare nr. 43/20.05.2019 emisă de managerul Spitalului Municipal "Anton Cincu" Tecuci, că, "în data de 22/23.02.2019, salariata C., aflându-se în executarea turei de noapte pe secţia chirurgie, luând cunoştinţă despre deteriorarea stării de sănătate a pacientului B., precum şi despre împrejurarea că un alt salariat al unităţii urmează a interveni asupra sondei urinare montate pacientului, în vederea scoaterii acesteia (ceea ce s-a întâmplat ulterior), nu a informat medicul de gardă despre aceste împrejurări, nu a făcut menţiunile corespunzătoare în foaia de observaţie, nu a împiedicat scoaterea sondei urinare şi nu a informat medicul din secţie la predarea schimbului cu privire la starea pacientului şi cu privire la faptul că acestuia îi fusese scoasă sonda urinară".
Conferind prevalenţă dezlegărilor jurisdicţionale intrate sub autoritate de lucru judecat, curtea de apel a mai reţinut şi că "infirmiera D. a declarat că asistentul medical de serviciu, C. a dispus să-i scoată sonda pacientului A., pentru că trebuie să urineze spontan."
În atare circumstanţe, prezentarea unei alte situaţii de fapt, plasate în afara sferei relativităţii efectelor sentinţei nr. 262/17.06.2020 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, în vederea obţinerii unei noi devoluări a cauzei, în afara cerinţelor ce se degajă din cadrul prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nesocoteşte existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.
Aceasta întrucât, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate deduce judecăţii doar acele aspecte de nelegalitate subsumabile motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Faptul că, în urma examinării probatoriului şi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în pricina anterioară (în care pârâta a figurat în calitate de contestatoare), instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de recurentă (în privinţa existenţei faptelor ilicite reţinute în sarcina sa) nu reprezintă un aspect apt să infirme raţionamentul logico-juridic al instanţei de prim control judiciar, acesta vizând, în realitate, maniera de stabilire a cadrului factual.
Or, reevaluarea situaţiei de fapt a cauzei şi oferirea unei noi interpretări materialului probator administrat în faţa curţii de apel presupun un control în temeinicie al judecăţilor înfăptuite în prezenta pricină, nepermis instanţei de recurs, a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii atacate, recursul urmărind să supună doar examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, indicând doar în termeni generali că "fapta ilicită care i-a fost imputată pârâtei este faptul că nu a fost consemnat în fişa postului că i-a fost scoasă sonda urinară" (lăsând, deci, în afara analizei tocmai caracterul obligatoriu al dezlegărilor din hotărârea mai sus amintită), recurenta se referă, în realitate, la aspecte străine judecăţii din apel, nefiind posibilă, din acest motiv, identificarea unei critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în privinţa modalităţii de valorificare, de către instanţa de prim control judiciar, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2019.
- Din aceleaşi considerente, nici susţinerile care tind la infirmarea reţinerii culpei sale, nu permit exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale, din moment ce, inclusiv în dezvoltarea acestora, recurenta omite a se raporta în mod efectiv la judecata anterioară.
În acest sens, fără a deduce, spre examinare, o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta se rezumă doar la a susţine (deficitar, cum s-a arătat anterior) că "singura vinovăţie a pârâtei este faptul că nu a consemnat în fişa pacientului că i-a fost scoasă sonda urinară tatălui reclamantului".
Or, tocmai lipsa indicării punctuale a modalităţii în care ar fi trebuit să procedeze instanţa în stabilirea vinovăţiei sale, altfel decât prin reţinerea incidenţei dezlegărilor obligatorii din judecata anterioară, realizată în legătură cu împrejurări comune celor care conturează pretenţia formulată în prezenta pricină, imprimă criticii un caracter pur formal, recurenta înţelegând, practic, doar să formuleze simple afirmaţii, cu nesocotirea dezlegărilor care au justificat reţinerile în cauză.
În realitate, susţinerea denotă doar dezacordul părţii în raport cu soluţia atacată, din moment ce, prin susţinerea concluziei contrare celei reţinute de instanţele fondului, recurenta tinde, impropriu, la restabilirea situaţiei de fapt, ceea ce nu este permis în prezenta fază procesuală.
Aceasta întrucât (distinct de împrejurarea stabilirii, sub semnul autorităţii de lucru judecat ataşate sentinţei nr. 262/17.06.2020 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, a vinovăţiei recurentei în legătură cu faptele ilicite reţinute în sarcina acesteia), indicând doar formal lipsa vinovăţiei sale, recurenta critică, în realitate, circumstanţele factuale reţinute de curtea de apel, care au stabilit că "a dispune a se scoate sonda urinară de către o infirmieră care nu avea atribuţii în acest sens şi a cunoaşte despre intenţia acesteia, fără a o opri, date fiind atribuţiile apelantei, în calitate de asistent medical, indică aceeaşi culpă în a veghea asupra bunăstării pacientului şi în omisiunea de a acţiona în cazul în care starea acestuia şi împrejurările de fapt o impuneau", stabilite ca repercutându-se, în cronologia evenimentelor, inclusiv asupra intimatului-reclamant, care "a fost nevoit să asiste la suferinţa tatălui şi la degradarea stării de sănătate" (a acestuia).
Or, pentru a ajunge la această concluzie, instanţa devolutivă de control judiciar, a reţinut, în urma evaluării probatoriului (conversaţiile x aflate la dosar Curtea de Apel Galaţi), inclusiv "confirmarea stării de panică a apelantei-pârâte cu referire la evenimentul în cauză, prezumându-se că, simţindu-se vinovată cu privire la cele întâmplate, apelanta se gândea cu teamă la consecinţe".
Ca atare, întrucât statuările instanţei de apel nu mai pot fi contrazise la acest moment procesual, simpla referire la lipsa vinovăţiei sale în raport cu prejudiciul moral pretins de intimatul-reclamant nu este de natură a imprima, în sine, criticii un caracter subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
- În egală măsură, nici susţinerile referitoare la lipsa prejudiciului intimatului-reclamant, dat fiind că "această faptă nu a condus la decesul tatălui reclamantului", nu deduc veritabile aspecte de nelegalitate în privinţa deciziei atacate.
Astfel, separat de împrejurarea că afirmaţiile relative la lipsa suferirii unui prejudiciu moral de către intimatul-reclamant au fost invocate direct în recurs, cu nesocotirea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., recurenta, în aceeaşi manieră inadecvată procedural, deduce judecăţii doar aspecte străine de considerentele actului jurisdicţional atacat atunci când se referă la "prejudicierea prestigiului reclamantului", la "demnitatea şi onoarea" acestuia, respectiv la necesitatea ca "prejudiciul să fie analizat şi detectat de către o persoană specializată, respectiv un psiholog sau un psihiatru, care poate să aprecieze dacă reclamantul a fost afectat foarte grav prin decesul tatălui său".
Susţinerile sunt unele distincte de silogismul logico-juridic al instanţei de apel, care, în urma analizării materialului probator, a concluzionat, în acord cu prima instanţă, că prejudiciul suferit de către intimatul-reclamant "este unul cert şi a fost determinat de propria suferinţă cauzată de agonia tatălui în cazul căruia sepsisul pelvin a avut consecinţe multiple (fistule, evisceraţie, insuficienţă organică multiplă), mergând spre decesul pacientului."
Pentru a statua în acest sens, instanţa de apel s-a raportat inclusiv la "răspunsurile intimatei-pârâte D. la interogatoriul administrat, potrivit cărora, după externare şi până la decesul numitului B., acesta a fost permanent supravegheat şi îngrijit de către fiul său, A., iar, cu ocazia vizitei intimatei-pârâte la domiciliul defunctului, aceasta a constatat că firele operaţiei se rupseseră, iar ureea ieşea prin plaga abdominală creată", care au determinat extragerea unei prezumţii judiciare (simple), a proprii suferinţe a intimatului-reclamant, "ca martor la agonia tatălui său".
Întrucât, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu se raportează la statuările instanţei de apel, ele se situează în afara cadrului legal stabilit de prevederile art. 488 C. proc. civ. şi nu pot fi valorificate în analiza specifică recursului, cale extraordinară de atac ce presupune, pe de o parte, o motivare subsumată cazurilor expres şi limitativ prevăzute de textul legal menţionat, iar, pe de altă parte, o combatere argumentată corespunzător a dezlegărilor jurisdicţionale date de către instanţa a cărei hotărâre este supusă controlului de legalitate.
- Improprii analizei instanţei de recurs sunt şi trimiterile (repetate) la "cuantumul daunelor morale", formulate în aceeaşi manieră deficitară, ce nu susţine lipsa unei analize a criteriilor de stabilire a acestora, ci contestă (şi de această dată) doar în termeni generali, concluzia la care a ajuns instanţa de apel, în urma propriei analize realizate, în privinţa determinării întinderii daunelor morale în raport cu particularităţile cauzei.
Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii atacate, necenzurabilă în recurs.
Astfel, critica prin care recurenta urmăreşte redimensionarea cuantumului prejudiciului moral reprezintă chestiuni ce nu pot face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanţelor devolutive.
Ca atare, nemulţumirea recurentei cu privire la cuantumul daunelor morale stabilite în sarcina sa nu constituie în sine un element care să facă obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, în lipsa unei argumentaţii juridice pertinente, care să permită controlul în casaţie.
Aşadar, se observă că, inclusiv din această perspectivă, recurenta a omis să formuleze critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat, limitându-se doar la a contesta elemente ce intră în puterea de apreciere a instanţelor devolutive şi care scapă cenzurii instanţei de recurs.
- Inclusiv aspectele referitoare la "lipsa unui raport de cauzalitate între faptă ilicită şi prejudiciu" nu sunt apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, nefiind încadrabile în motivul de casare invocat, în condiţiile în care, nici în privinţa acestora nu se pune în discuţie o eventuală neconformitate cu dispoziţiile legale a deciziei atacate, ci doar modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt.
Astfel, se observă că, în dezvoltarea criticii, recurenta se limitează doar la invocarea unor aspecte de temeinicie (atunci când afirmă că "între faptul că nu s-a consemnat în fişa pacientului că i-a fost scoasă sonda urinară şi suferinţele reclamantului, cu privire la decesul tatălui său, nu există o legătură de cauzalitate", respectiv că "prin probele depuse la dosar nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate"), ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, nefiind compatibile cu prezenta cale extraordinară de atac.
Or, tocmai în cercetarea acestor împrejurări (evocate lacunar de către recurentă, în acord cu cele arătate în precedent), curtea a stabilit, în mod expres, că "raportul de cauzalitate între faptele ilicite şi suferinţa pacientului B., a fost stabilit prin raportul de primă expertiză medico-legală nr. x - D/26.10.2021, întocmit de Serviciul Clinic de Medicină Legală Galaţi ".
În acest sens, tocmai în urma evaluării concluziilor acestui mijloc probatoriu, instanţa devolutivă de control judiciar a constatat că "extragerea sondei urinare a fost inoportună şi a reprezentat elementul declanşator al lanţului fiziopatologic care a condus, în final, la decesul pacientului, iar tentativa de montare a unei alte sonde, de tip Tiemann, de altfel, eşuată, a mărit soluţia de continuitate la nivel uretral, constituind un alt element agravant al erorii săvârşite. Raportul de cauzalitate între suferinţa pacientului B., aşa cum a fost reclamată de fiul acestuia, respectiv suferinţa determinată de acumularea de urină, desfacerea operaţiei şi evisceraţie, a fost confirmat prin acelaşi raport, potrivit căruia deprotezarea intempestivă a uretrei a stat la baza dezvoltării sepsisului pelvin, cu consecinţele sale (fistule, evisceraţie, insuficienţă organică multiplă), mergând spre decesul pacientului."
În atare circumstanţe, simpla afirmare formală a unei împrejurări factuale contrare, denotă doar o solicitare de restabilire a situaţiei de fapt, prin repunerea în discuţie a unor elemente de temeinicie, recurenta urmărind, în această manieră, improprie judecăţii din recurs, să obţină o nouă devoluare a cauzei.
Or, în faţa instanţei de recurs, nu se poate pune în discuţie o reapreciere sau reevaluare a probelor administrate, după cum este inadmisibil a se înfăţişa critici de netemeinicie a hotărârii atacate, căci, dacă s-ar admite această teză, ar însemna acceptarea unei extinderi a controlului judiciar dincolo de limitele prevăzute de lege, cu nesocotirea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere că aspectele deduse judecăţii nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 180/A din 26 septembrie 2024 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Reţinând culpa procesuală a recurentei în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin chitanţa nr. x/21.03.2025, depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 180/A din 26 septembrie 2024 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta C. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.500 RON, în favoarea intimatului A..
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.