Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2025
Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 06.06.2025, reclamanta A. a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtei B., respectiv, obligarea pârâtei să păstreze o distanţă minimă faţă de reclamantă, să păstreze o distanţă minimă faţă de Şcoala nr. 2 din Alexandria din str. x (locul unde învaţă copiii reclamantei), C. din Alexandria, str. x (locul de muncă al reclamantei), Alexandria, str. x, jud. Teleorman (locuinţa reclamentei şi a copiilor acesteia); interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod a pârâtei cu reclamanta.
Prin sentinţa civilă nr. 2690/06.06.2025, Judecătoria Alexandria a admis în parte cererea. A emis ordinul de protecţie prin care a dispus, pe o durată de 2 luni de la data emiterii, următoarele măsuri: obligarea pârâtei B. la păstrarea unei distanţe minime de 50 metri faţă de reclamanta A.; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, al pârâtei cu reclamanta. Ordinul de protecţie este executoriu, fără somaţie şi fără trecerea unui termen. A atras atenţia pârâtei că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. A atras atenţia reclamantei că respectarea ordinului de protecţie este obligatorie şi pentru persoana protejată prin intermediul său, conform art. 19 alin. (3) din Legea nr. 26/2024. Ordinul de protecţie se comunică de îndată organelor de poliţie cu competenţe pe raza municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, care au obligaţia de a-l pune de îndată în executare şi de a supraveghea modul în care acesta se respectă, precum şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, în conformitate cu art. 23 alin. (1) din Legea nr. 26/2024. Onorariile cuvenite avocaţilor din oficiu D. şi E., în cuantum de 602 RON fiecare, vor fi achitate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Prin decizia civilă nr. 93/23.06.2025, Tribunalul Teleorman, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Teleorman, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. A acordat onorariu în sumă de 602 RON apărătorului din oficiu al apelantei, d-na avocat F., ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. A acordat onorariu în sumă de 602 RON apărătorului din oficiu al intimatei, d-na avocat G., ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
A reţinut instanţa că apelanta-pârâtă B. îndeplineşte funcţia de grefier de şedinţă în cadrul Tribunalului Teleorman, secţia civilă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., conform cărora "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."
Chiar textul de lege se referă la calitatea de reclamant al grefierului, instanţa a asociat această calitate cu cea de apelant, cum este în cauza pendinte, pentru asigurarea respectării principiilor imparţialităţii şi prestigiului justiţiei.
În acest context, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Dâmboviţa, instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care apelanta-pârâtă îşi desfăşoară activitatea.
Prin decizia civilă nr. 445/15.07.2025, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea cererii de apel, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cererii de apel formulată de pârâta B. împotriva sentinţei civile nr. 2690/06.06.2025 pronunţată de Judecătoria Alexandria, în favoarea Tribunalului Teleorman. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă. A dispus înaintarea din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 602 RON către avocat H. apărător desemnat din oficiu pentru apelanta-pârâtă, conform delegaţiei pentru asistenţă obligatorie seria x nr. x/2025. A dispus înaintarea din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 602 RON către avocat I. apărător desemnat din oficiu pentru intimata-reclamantă, conform delegaţiei pentru asistenţă obligatorie seria x nr. x/2025.
A reţinut instanţa că în cauză este necesar a fi analizată incidenţa prevederilor art. 127 C. proc. civ., derogatorii de la normele de drept comun, în privinţa competenţei teritoriale în soluţionarea unui apel declarat împotriva unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Alexandria aflată în circumscripţia teritorială a Tribunalului Teleorman.
În acest sens, instanţa a constatat că prorogarea legală de competenţă funcţionează doar pe plan orizontal, iar nu şi vertical, întrucât dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. impun sesizarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Prin instanţă de acelaşi grad se înţelege instanţa corespondentă din punct de vedere material în funcţie de natura şi obiectul litigiului.
În cazul de faţă, ordinul de protecţie a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Alexandria şi soluţionat de această instanţă, cu aplicarea în ce priveşte competenţa materială a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 26/2024 conform cărora "Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.", fără ca reclamanta să uzeze de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. în considerarea calităţii pârâtei de grefier în cadrul instanţei superioare celei la care s-a înregistrat cererea de chemare în judecată.
În această situaţie stabilirea competenţei instanţei de apel se determină potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2) C. proc. civ. în raport de care competenţa materială de soluţionare a apelului revine tribunalului, iar competenţa teritorială revine tribunalului în circumscripţia căruia se află judecătoria a cărei hotărâre este apelată, ca instanţă superioară.
Dispoziţiile C. proc. civ. privind competenţa teritorială şi implicit competenţa facultativă reglementată de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt aplicabile doar cererilor de chemare în judecată (de sesizare a primei instanţe), nu şi cererilor de apel.
Prin urmare, Tribunalul Dâmboviţa nu este competent să soluţioneze apelul declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de o judecătorie aflată în raza teritorială a altui tribunal, competenţa în astfel de situaţii putând fi atrasă exclusiv în caz strămutare, respectiv delegare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei este reprezentat de cererea formulată de reclamanta A., de emitere a unui ordin de protecţie împotriva pârâtei B., cerere soluţionată de Judecătoria Alexandria pe fond şi referitor la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă în calea de atac a apelului exercitată de către pârâtă împotriva hotărârii de primă instanţă.
În apel, instanţele aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa reţinând în mod diferit care este competentă în soluţionarea pricinii, respectiv, Tribunalul Teleorman a reţinut că instanţa competentă este Tribunalul Dâmboviţa (instanţa de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care apelanta-pârâtă îşi desfăşoară activitatea), dat fiind calitatea de grefier la Tribunalul Teleorman a pârâtei, iar Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că instanţa competentă în soluţionarea litigiului este Tribunalul Teleorman, ca instanţă în circumscripţia căreia se află judecătoria a cărei hotărâre este apelată (instanţă superioară judecătoriei ce a soluţionat fondul cauzei), reclamanta neînţelegând să uzeze de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. cu prilejul judecării cauzei în primă instanţă.
Înalta Curte reţine că prezentul conflict negativ de competenţă vizează soluţionarea apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunţate în primă instanţă de judecătorie, în urma dezînvestirii instanţei competente să soluţioneze calea de atac, prin raportare la calitatea de grefier în cadrul acesteia a apelantei-pârâte.
Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."
De asemenea, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, conform legii."
Alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."
Prin decizia nr. 7/2016, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă".
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a reţinut că "(…) pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a acestor cauze şi pune la dispoziţia acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanţe deopotrivă competente".
Astfel, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ., reglementează o competenţă facultativă pentru situaţia în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanţa de judecată sunt părţi pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece pricina, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul oferit de lege.
În cauză, numita B. are calitatea de pârâtă, situaţie faţă de care s-ar fi putut pune problema incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. privind cererea îndreptată împotriva unei persoane ce are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar, grefier doar în cadrul reglementat de textul legal, respectiv să fi fost invocate de către reclamantă, la momentul procesual adecvat.
Cu toate acestea, dispoziţiile legale menţionate nu sunt aplicabile cauzei pendinte, câtă vreme reclamanta nu a înţeles să le valorifice cu prilejul judecăţii în fond, iar instanţa de apel nu are prerogativa legală de a le invoca, din oficiu, în calea de atac.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."
Dacă necompetenţa materială nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, instanţa sesizată rămâne competentă să soluţioneze cauza, iar invocarea ulterioară a excepţiei de necompetenţă nu mai este posibilă în calea de atac.
Aceasta întrucât în calea de atac nu poate fi infirmat criteriul pe baza căruia a fost determinată competenţa primei instanţe.
Pe de altă parte, dacă excepţia necompetenţei primei instanţe ar fi fost invocată şi respinsă, iar partea interesată ar fi criticat modalitatea de soluţionare a pricinii de către o instanţă necompetentă, instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat sentinţa criticată nu ar fi putut proceda la declinarea competenţei de soluţionare a căii de atac în favoarea instanţei ierarhic superioare celei care ar fi trebuit să soluţioneze cauza în primă instanţă, potrivit criteriilor de stabilire a competenţei, ci ar fi avut un temei legal să analizeze competenţa primei instanţe şi să dispună în consecinţă, inclusiv printr-o decizie de anulare a sentinţei şi de trimitere a judecării cauzei instanţei competente.
Raportând considerentele expuse anterior la situaţia din prezenta cauză, rezultă că soluţionarea cauzei în primă instanţă de Judecătoria Alexandria şi neinvocarea excepţiei necompetenţei în etapa procesuală a fondului, atrage competenţa Tribunalului Teleorman de soluţionare a apelului declarat împotriva sentinţei.
De altfel, competenţa de soluţionare a apelului, prin raportare la calitatea petentei de grefier la Tribunalul Teleorman, nu poate fi pusă în discuţie în apel, întrucât ar fi încălcate dispoziţiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., mai sus evocate.
Înalta Curte reţine că, în cauza în care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, pârâta avea calitatea de grefier la Tribunalul Teleorman la data înregistrării acţiunii. Ca atare, reclamanta avea opţiunea conferită de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., dar nu a uzat de mecanismul conceput prin textul legal, ci a ales să sesizeze Judecătoria Alexandria cu judecarea fondului cauzei.
Prin soluţionarea litigiului de către Judecătoria Alexandria, rezultă că apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate în fond de această instanţă revine, conform dispoziţiilor art. 95 pct. 2) C. proc. civ., Tribunalului Teleorman, ca instanţă ierarhic superioară. Înalta Curte reţine că această instanţă nu putea să invoce necompetenţa teritorială absolută instituită de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 130 alin. (2) din acelaşi act normativ, excepţia necompetenţei nefăcând obiectul dezbaterii la instanţa de fond.
Faţă de această împrejurare, rezultă că Tribunalul Teleorman este instanţa competentă să judece apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Alexandria.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a pricinii revine Tribunalului Teleorman, urmând ca în temeiul art. 135 din C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.