Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 iunie 2002, reclamanta M.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 457 din 9 aprilie 2002 prin care pârâta – Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a refuzat să-i recunoască acesteia calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de acest act normativ, reclamanta motivând că fiind născută la 15 ianuarie 1943, a dobândit statutul de strămutat al părinților săi care în septembrie 1940 au fost strămutați din localitatea de domiciliu - Oradea în localitatea Beiuș, odată cu Administrația financiară unde lucra tatăl său. A mai arătat că în anul 1944, când armata maghiară de ocupație, în retragere, a intrat în localitatea Beiuș, părinții reclamantei împreună cu cei doi copii ai lor (reclamanta și sora acesteia născută în anul 1939) și cu alte familii de români s-au refugiat în munți unde au rămas până la venirea armatei de eliberare. Totodată, reclamanta a solicitat instanței de judecată repunerea sa în termenul legal de contestare a hotărârii emisă de pârâtă, motivând că:
în perioada martie – iunie 2002 s-a aflat la părinții săi care au avut nevoie de îngrijire permanentă, fiind în vârstă și foarte bolnavi;
ulterior, s-a ocupat de înmormântarea mamei sale care a decedat la data de 17 iunie 2002; nu a semnat de primirea hotărârii emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor, iar plicul în care i-a fost trimisă hotărârea a fost găsit rătăcit printre ziare și pliante cu reclame, după înmormântarea mamei sale.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a acțiunii, susținând că actul administrativ atacat a fost comunicat reclamantei la data de 20 mai 2002, iar acțiunea în justiție a fost formulată după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut expres la art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 367/2001.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 406/CA/2002 – P din 2 septembrie 2002, a respins acțiunea reclamantei, ca tardiv introdusă, motivând că reclamanta nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru formularea acțiunii în justiție, iar cererea de repunere în termen nu este justificată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a susținut că instanța de fond ar fi apreciat greșit ca fiind nejustificată cererea sa privind repunerea în termen pentru formularea acțiunii în justiție.
Pentru dovedirea motivelor care au împiedicat-o să se adreseze justiției în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii emisă de pârâtă, recurenta a depus, ca acte noi în recurs, adeverința medicală nr. 1677 din 4 septembrie 2002 eliberată de medicul de familiei, precum și certificatul de deces al mamei sale, eliberat de Primăria municipiului Oradea, cu Seria DR nr. 229375 din 18 iunie 2002. Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat anularea actului administrativ atacat și recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că de la data nașterii sale, respectiv, 15 ianuarie 1943, a urmat statutul de strămutați al părinților săi până în iunie 1945, când s-a înapoiat împreună cu aceștia în localitatea de domiciliu Oradea.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Hotărârea nr. 457 din 9 aprilie 2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a fost comunicată reclamantei la data de 20 mai 2002, așa cum reiese din confirmarea de primire aflată la dosarul de fond.
Aprecierea instanței de fond, cum că reclamanta a formulat acțiunea cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ atacat este corectă.
Atât adeverința medicală nr. 1677 din 4 septembrie 2002 eliberată de medicul de familie al mamei recurentei, cât și certificatul de deces eliberat de Primăria Municipiului Oradea, depuse de reclamantă ca acte noi în recurs, fac dovada că în perioada martie - iunie 2002, recurenta s-a ocupat de îngrijirea permanentă a părinților săi, domiciliați în aceeași localitate cu recurenta, dar la altă adresă, aceștia fiind foarte în vârstă, (93 și respectiv, 83 de ani) și suferind de afecțiuni grave, iar după moartea mamei sale, care s-a produs la 17 iunie 2002, s-a ocupat de înmormântarea acesteia.
Față de conținutul actelor noi depuse în recurs, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 103 C. proc. civ., pentru repunerea recurentei în termenul legal de contestare emisă de pârâtă.
Recurenta a făcut dovada că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să formuleze acțiunea în justiție în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ emis de pârâtă.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că cele susținute de recurentă referitor la nelegalitatea actului administrativ emis de pârâtă, sunt întemeiate.
Pârâta și-a motivat refuzul său de a recunoaște reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe faptul că, la data la care părinții acesteia au fost strămutați din localitatea de domiciliu, reclamanta nu era născută, iar Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naționale de Pensii prevăd că nu beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților.
Hotărârea emisă de pârâtă este nelegală întrucât actul administrativ invocat ca temei juridic, respectiv, precizările sus-menționate, nu poate să completeze dispozițiile Legii nr. 189//2000 și nici nu poate să modifice prevederile legale referitoare la statutul juridic al minorului.
Reclamanta, fiind născută după data la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, a fost lipsită de dreptul său la domiciliul legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.
Strămutarea din localitatea de domiciliu, într-o perioadă caracterizată de anumite evenimente istorice, a afectat stabilitatea domiciliului pentru toți membrii familiei recurentei, în sensul că aceștia nu au mai avut o locuință statornică sau principală.
Prin urmare, de la data nașterii sale, respectiv, 15 ianuarie 1943, reclamanta a avut, asemenea părinților săi, statutul juridic de strămutat, fiind îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000.
Întrucât reclamanta a solicitat recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe baza statutului juridic avut la data nașterii sale, cele susținute de pârâtă prin întâmpinare, privind recunoașterea capacității de folosință anticipată a copilului numai pentru dreptul de moștenire, sunt lipsite de relevanță.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa sentința atacată și, pe fond, va admite acțiunea formulată de reclamanta M.M.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și art. 11 din Legea nr. 29/1990, Curtea va anula hotărârea nr. 457 din 9 aprilie 2002 emisă de pârâta - Casa Județeană de Pensii Bihor și o va obliga pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 ianuarie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 aprilie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.M. împotriva sentinței civile nr. 406/CA/2002-P din 2 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.
Casează hotărârea atacată și pe fond admite acțiunea formulată de M.M.
Anulează hotărârea nr. 457 din 9 aprilie 2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 ianuarie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 aprilie 2001.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.