Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01 martie 2021, cu număr de dosar x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat, în principal, anularea parţială Deciziei Consiliului Concurentei nr. 71/14 decembrie 2020, prin care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 108.231,14 RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri aferentă anului 2019, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din TFUE, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate de Consiliul Concurenţei cu avertisment sau reducerea amenzii contravenţionale aplicate prin stabilirea procentului acesteia spre minimul prevăzut de Legea nr. 21/1996, prin raportare la criteriile legale de individualizare a sancţiunii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2266 din 06 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2266 din 06 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi:

- în principal, anularea parţială Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.20201 prin care subscrisa a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 108.231,14 RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri aferentă anului 2019, pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din TFUE;

- în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii aplicată de Consiliul Concurenţei cm avertismentul sau reducerea amenzii contravenţionale aplicate prin stabilirea procentului acesteia spre minimul prevăzut de Legea 21/1996, prin raportare la criteriile legale de individualizare a sancţiunii;

Instanţa de fond a dispus respingerea tuturor criticilor formulate reţinând, în esenţă, următoarele argumente:

1. Intervenirea prescripţiei dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica orice sancţiune:

"Prin urmare, în momentul declanşării investigaţiei prin Ordinul nr. 78/01 februarie 2016 pentru faptele cu caracter anticoncurenţial săvârşite cu privire la licitaţiile organizate de către Direcţiile silvice Alba şi Hunedoara, în perioada 2010-2013, a avut efect întreruptiv pentru toţi participanţii la acea faptă, indiferent de momentul în care un participant la în înţelegere a făcut obiectul investigaţiei, fiind fără relevanţă că iniţial au fost avute în vedere doar întreprinderile B. S.R.L., B., C. S.R.L. şi D.."

2. Critica privind lipsa probelor care să stea la baza concluziei existenţei unui comportament anticoncurenţial la licitaţia din 24.05.2012:

"Din acest punct de vedere, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de sancţionare contestată, nu doar cuprinsul raportului întocmit de dl. E., stă la baza sancţionării tuturor întreprinderilor sancţionate, ci au fost avute în vedere jnai multe înscrisuri furnizate de autoritatea contractantă, rapoarte întocmite de părţile implicate, investigaţii inopinate sau probe obţinute în cadrul procedurii deforensing, sau la sediul întreprinderilor, cu care acest raport se cor oborează(. . . . . . . . . .)

3. Raportul de activitate întocmit de domnul E. are natura unui act unilateral ce nu produce efecte în privinţa reclamantei:

"Este nerelevant faptul că documentul are caracter unilateral şi nu a fost comunicat niciodată reclamantei li nu a fost asumat, însuşit sau înregistrat de aceasta întrucât mijloacele de probă în procedurile de investigaţie nu trebuie ca în prealabil să fie comunicate persoanei investigate, ele trebuie să existe şi să fie apte să dovedească împrejurări relevante în cadrul investigaţiei"

4. Existenţa prezumţiei de încălcare prin obiect şi prezumţia de legalitate a actului administrativ prin care fost sancţionată nu înlătură supremaţia prezumţiei de nevinovăţie:

"Susţinerile reclamantei privind supremaţia prezumţiei de nevinovăţie sunt în concordanţă cu considerentele anterioare ale instanţei, care a reţinut deja că în situaţia specifică a dreptului concurenţei, sancţiunile din dreptul concurenţei se încadrează, datorită nivelului ridicat al acestora, în sfera sancţiunilor penale, aspecte stabilite şi de jurisprudenţa CEDO (..) sarcina probei revine agentului constatator, in speţă, autorităţii de concurenţă, însă prezumţia de nevinovăţie este relativă, ea poate fi răsturnată"

5. Referitor la nivelul de gravitate al faptei imputate:

"Aceste argumente sunt neîntemeiate, întrucât fapta reţinută reprezintă o încălcare prin obiect şi nu prin efect, cu alte cuvinte se are în vedere gradul de pericol al faptei reţinute, nocivitatea faptei şi nu neapărat efectul prejudicial pentru părţile implicate, fiind esenţiale cuprinsul înţelegerii, obiectivele pe care participanţi la înţelegere urmăresc să le obţină."

6. Referitor la durata încălcării, instanţa de fond a reţinut următoarele:

"Faptele reţinute nu vizează doar participarea la licitaţia din data de 24 mai 2012 ci prin modul de derulare şi prin modul de comunicare între reclamantă şi B. S.R.L. rezultă o înţelegere de tip continuu care nu privea în mod direct licitaţia respectivă ci şi actele de împărţire a partizilor, astfel încât nu suntem în prezenţa unei fapte contravenţionale instantanee ci a uneia continue, în aceeaşi rezoluţie contravenţională cele două societăţi săvârşind mai multe acte şi fapte materiale.."

7. Realizarea de către Consiliul Concurenţei a unei discriminări între întreprinderile sancţionate şi cele nesancţionate:

"(...) nesancţionarea altor societăţi nu poate duce la anularea deciziei de sancţionare a reclamantei, acţiunea în contencios administrativ fiind aceea de a înlătura consecinţele vătămătoare urmare a încălcării dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte pe reclamant, actul administrativ neputând fi anulat pentru că nu sancţionează .şi o altă societate care, în opinia reclamantei ar fi în aceeaşi situaţie cu aceasta."

8. În ceea ce priveşte greşita aplicare a prevederilor legale, respectiv încadrarea faptei în sfera de aplicare a art. 101 alin. (1) din TFUE:

"Astfel, s-a analizat şi s-au apreciat ca fiind relevante acţiunile cu caracter de coluziune, care au facilitat comportamentul comercial coordonat realizat prin schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial privind necesarul de materie primă, politica de achiziţie de masă lemnoasă, organizarea internă a întreprinderilor, precum şi strategia comercială de participare la anumite licitaţii sau conduita de a licita/nu licita pentru anumite partizi/loturi de masă lemnoasă."

"Prin urmare, având în vedere că răspunderea întreprinderii A. a fost reţinută pentru încălcarea art. 5 alin. (1) Ut. c) din Lege şi art. 101 TFUE, pentru participarea sa la o faptă de tip cartel de împărţire a pieţei, nivelul de gravitate a fost corect aplicat.,,

Faţă de această motivare a instanţei de fond, apreciază că instanţa de fond a aplicat eronat normele de drept material, iar faptele au fost reţinute greşit, în raport de exigenţele dreptului substanţial aplicabil, fiind întemeiată critica privind greşită interpretare dată normelor legale invocate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ce vizează ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Primul motiv de recurs vizează greşita respingere a prescripţiei dreptului Consiliului Concurentei de a aplica orice sancţiune reclamantei.

Soluţia cu privire intervenirea prescripţiei a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 63 alin. (1)'lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996 potrivit cărora:" Dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor prezentei legi se prescrie după cum urmează: b)în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte contravenţii prevăzute de prezenta lege".

Potrivit alin. (2) a aceluiaşi articol "Prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni începe să curgă de la data săvârşirii încălcării. In cazul încălcărilor care au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripţia începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurenţial în cauză."

Consiliul Concurenţei a emis Ordinul de începere a investigaţiei la data de 01.02.2016, acesta neproducând întreruperea cursului prescripţiei faţă de reclamantă, întrucât acest ordin nu îi era adresat reclamantei.

Mai mult decât atât, raţiunea instanţei de fond, deşi corectă până la un punct, prin care se retine ca în momentul declanşării investigaţiei prin Ordinul nr. 78/01 februarie 2016 pentru faptele cu caracter anticoncurenţial săvârşite cu privire la licitaţiile organizate de către Direcţiile silvice Alba şi Hunedoara, în perioada 2010-2013, a avut efect întreruptiv pentru toţi participanţii la acea faptă, este contrazisă de concluzia că recurenta reclamantă ar fi participat la licitaţiile organizate de DS Alba şi Hunedoara.

Licitaţia la care partea a participat a fost organizată de DS Bacău şi nu are nicio legătură cu cele ce fac obiectul Ordinului nr. 78/01 februarie 2016.

Din moment ce ordinul de declanşare a investigaţiei nu o viza, rezultă că ordinul nu a întrerupt prescripţia fata de reclamantă.

Cum ordinul nu a vizat deloc fapta ce formează obiectul cauzei, nici măcar în privinţa participantului B. S.R.L. (licitaţia organizata de DS Bacău în 24.05.2012), rezultă ca nu s-ar putea invoca extinderea efectului întreruptiv al prescripţiei de la un participant vizat expres, la toţi participanţii reali.

Chiar dacă toate actele materiale intreprinse B. S.R.L., pe tot teritoriul ţării, la toate licitaţiile organizate de diverşi proprietari/administratori de păduri, în toată perioada, în toate combinaţiile cu alţi participanţi, ar putea fi privite ca alcătuind o fapta continuă (sau continuată), ea şi-ar păstra acest caracter numai faţă de B. S.R.L., nu şi faţă de o persoană care a participat, de exemplu, la o singura licitaţie, în privinţa acesteia din urma putându-se vorbi numai de acea fapta concreta unica la care a participat.

În consecinţă, concluzia este ca primul act potenţial întreruptiv de prescripţie fata de subscrisa 1-ar constitui Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 773/21.05.2018 in cuprinsul căruia subscrisa este menţionată expres ca persoana vizata de investigaţie.

Astfel, la acea data, termenul de prescripţie de 5 ani, ce începuse sa curgă la data de 24.05.2012, era deja împlinit, astfel încât nu se mai putea produce efectul întreruptiv.

Raportat la aceste prevederi legale, raportat şi la momentul presupusei fapte anticoncurenţiale săvârşită de reclamantă, respectiv martie 2012, dreptul Consiliului de a aplica orice sancţiuni s-a prescris.

Pe această logică, CJUE punctează, în paragraful 52 al deciziei pronunţate în Cauza C-308/19, Whiteland, că "o reglementare naţională care stabileşte durata de la care începe să curgă termenul de prescripţie, durata acestui termen şi modalităţile suspendării şi întreruperii acestuia trebuie adaptată la specificităţile dreptului concurenţei şi la obiectivele punerii în aplicare a normelor acestui drept de persoanele în cauză, pentru a nu aduce atingere deplinei efectivităţi a normelor dreptului concurenţei al Uniunii" dar constată, de asemenea, în paragraful 54, că în dreptul românesc durata prescripţiei este de 5 ani (considerabilă, n.n), că există mai multe cauze de întrerupere şi că există chiar posibilitatea, de lege lata, să se ajungă până la dublul termenului de prescripţie, deci 10 ani.

Instanţa comunitară constată că "Astfel, normele naţionale care instituie termene de prescripţie trebuie concepute astfel încât să stabilească un echilibru între, pe de o parte, obiectivele de garantare a securităţii juridice şi de asigurare a examinării cauzelor într-un termen rezonabil ca principii generale ale dreptului Uniunii şi, pe de altă parte, punerea în aplicare efectivă şi eficientă a articolelor 101 şi 102 TFUE [...]" - paragraful 49.

Astfel, apreciază că este întemeiată susţinerea potrivit căreia termenul de prescripţie de 5 ani pentru aplicarea amenzilor, la momentul emiterii Ordinului nr. 773. respectiv la data de 21.05.2018, fusese împlinit astfel încât pârâtul Consiliul Concurenţei nu a mai avea abilitarea legală de a efectua investigaţia solicitată şi de a aplica sancţiuni contravenţionale.

Instanţa de fond în mod eronat şi cu încălcarea prevederilor art. 63 din Legea concurenţei nr. 21/1996 a calculat teremenul de prescripţie începând de la data emiterii Ordinului nr. 773 din 21 mai 2018 şi până la data emiterii Deciziei contestate.

În continuare, recurenta susţine celelalte motive de recurs referitoare la încălcarea si aplicarea greşită a art. 5 alin. fl) din Legea 21/1996 si art. 101 alin. (1) din TFUE, la lipsa oricărei probe care să stea la baza concluziei existentei unui comportament anticoncurenţial la licitaţia din data de 14.03.2012, la lipsa oricărui avantaj economic în favoarea subscrisei si lipsa oricărui prejudiciu adus persoanelor terţe, la durata încălcării, la discriminarea între întreprinderile sancţionate si cele nesancţionate, la greşita aplicare a prevederilor legale în ceea ce priveşte încadrarea faptei în sfera de aplicare a art. 101. alin. (1) din TFUE, la individualizarea sancţiunii aplicate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată intimatul că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de A., întrucât instanţa de fond în mod corect şi temeinic a reţinut că Decizia nr. 71/2020 respectă cerinţele legale de fond şi de formă.

Astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea în ceea ce o priveşte pe recurentă nu este prescris deoarece:

- fapta reţinută în sarcina recurentei este o faptă continuă, ce s-a epuizat la data de 31.08.2012, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond;

- Ordinul de declanşare a investigaţiei nr. 78/01.02.2016 a fost emis înăuntrul termenului de 5 ani şi constituie, potrivit art. 64 alin. (2) şi (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, un prim act întreruptiv al termenului de prescripţie, ce produce efecte faţă de toţi operatorii economici care au participat la săvârşirea încălcării (în cauză fiind emise în mod succesiv mai multe acte întreruptive);

- ulterior emiterii de către autoritatea de concurenţă a ordinului de declanşare, ce are efect întreruptiv al termenului de prescripţie, potrivit art. 64 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996, curge un nou termen de prescripţie care expiră cel mai târziu în ziua în care se împlineşte perioada egală cu dublul termenului de prescripţie, în speţă 31.08.2022;

- autoritatea de concurenţă a constatat şi sancţionat fapta reţinută în sarcina recurentei prin Decizia nr. 71 din 14.12.2020, cu mai mult de 2 ani înaintea împlinirii termenului de prescripţie.

Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 78/01.02.2016 a avut ca obiect declanşarea din oficiu a unei investigaţii privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea concurenţei, de către întreprinderile B. S.R.L., B. S.A., C. S.R.L. şi D., pe piaţa locală a masei lemnoase pe picior vândută în cadrul licitaţiilor organizate de către Direcţiile Silvice Alba şi Hunedoara, în perioada 2010-2013.

Astfel, la momentul declanşării investigaţiei, autoritatea deţinea indicii cu privire la implicarea societăţii B. într-o anumită încălcare. Este evident că la momentul declanşării autoritatea nu putea să deţină informaţiile complete cu privire la încălcare, sub aspectul dimensiunii complete a acesteia din perspectiva numărului şi identificării exacte a tuturor părţilor implicate şi a elementului material al acesteia.

Având în vedere acest aspect, tocmai scopul declanşării investigaţiei este de a permite autorităţii de concurenţă să efectueze actele de investigare prevăzute de lege, care îi permit să găsească informaţiile necesare aflării situaţiei de fapt reale.

De altfel, extinderile care au urmat declanşării demonstrează faptul că încălcarea vizată de autoritate avea o dimensiune mai mare decât cea conturată de informaţiile (indiciile) deţinute de autoritate la momentul declanşării şi că, din informaţiile obţinute ca urmare a deschiderii investigaţiei, a rezultat că întreprinderea A. a fost implicată în fapta incomplet conturată de Ia momentul declanşării investigaţiei.

În acest context, deşi jurisprudenţa CJUE, invocată în mod eronat de recurentă nu este aplicabilă în speţa dedusă judecăţii din prezenta cauză (situaţia de fapt şi de drept fiind diferită în cauza Whiteland), totuşi paragraful 524 din hotărârea pronunţată în cauza C-308/19, răspunde întocmai argumentelor prezentate de Consiliul Concurenţei mai sus, având în vedere necesitatea adaptării şi interpretării unor norme la/în sensul specificul(ui) dreptului concurenţei şi obligativitatea respectării principiului efectivităţii la nivelul ordinii juridice a Uniunii. Paragraful citat din cauza Whiteland fixează cu prioritate ca obiectiv obligaţia pe care fiecare stat membru o are în temeiul principiului cooperării loiale, respectiv asigurarea efectivităţii dreptului UE. Or, o interpretare diferită, în sensul imposibilităţii aplicării sancţiunilor în privinţa întreprinderilor descoperite după momentul declanşării unei investigaţii (care vizează iniţial anumiţi participanţi la faptă, pe baza indiciilor deţinute la acel moment) şi în privinţa participanţilor descoperiţi ulterior, ar fi contrar art. 101 TFUE, mai ales în contextul caracterului ascuns şi ocult al înţelegerilor având un obiect anticoncurenţial.

Totodată, art. 64 alin. (3) din Legea concurenţei prevede că:

"(3) întreruperea termenului de prescripţie îşi produce efectele faţă de toţi operatorii economici sau asociaţiile de operatori economici care au participat la săvârşirea încălcării legii"

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile europene în materie, normele naţionale reprezentând o aplicare a aquis-ului comunitar în materia concurenţei, fiind necesar să fie interpretate în aceeaşi cheie.

Astfel, potrivit articolului 25 alin. (4) din Regulamentul nr. 1/2003, întreruperea prescripţiei produce efecte pentru "toate" întreprinderile şi asocierile de întreprinderi care au participat la încălcare (Hotărârea din 27 iunie 2012, Bollore/Comisia, T-372/10, Rep., EU:T:2012:325, punctul 201).

De asemenea, conform art. 29 alin. (1) din Directiva nr. 1/2019:

"Termenul de prescripţie se suspendă sau se întrerupe din momentul notificării primei măsuri formale de investigaţie către cel puţin o întreprindere care face obiectul procedurii de aplicare a teşii. Aceasta se aplică tuturor întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi care au participat la încălcare"

Rezultă, fără niciun dubiu, că, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE, singura condiţie de incidenţă a întreruperii termenului de prescripţie faţă de o anumită întreprindere este ca întreprinderea să fi participat la săvârşirea încălcării legii şi nu ca aceasta să fi fost în mod expres inclusă în investigaţia autorităţii prin emiterea unui act administrativ în acest sens.

Prin urmare, întreruperea va opera cu privire la faptă, indiferent de identificarea completă sau nu a participanţilor la aceasta, de către autoritate, la momentul efectuării actului întreruptiv.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa europeană reprezentată de cauza T-250/12, Corporacion Empresarial de Materiales de Construccion S.A. împotriva Comisiei Europene precum şi dispoziţiile europene în materie, normele naţionale reprezentând o aplicare a aquis-ului comunitar în materia concurenţei.

De asemenea, conform art. 29 alin. (1) din Directiva nr. 1/2019:, Termenul de prescripţie se suspendă sau se întrerupe din momentul notificării primei măsuri formale de investigaţie către cel puţin o întreprindere care face obiectul procedurii de aplicare a teşii. Aceasta se aplică tuturor întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi care au participat la încălcare"

Rezultă că, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE, singura condiţie de incidenţă a întreruperii termenului de prescripţie faţă de o anumită întreprindere este ca întreprinderea să fi participat la săvârşirea încălcării legii şi nu ca aceasta să fi fost în mod expres inclusă în investigaţia autorităţii prin emiterea unui act administrativ în acest sens.

Or, este evident că în speţă, potrivit jurisprudenţei menţionate, atât timp cât A. este identificată ca atare în decizia autorităţii, împreună cu alte întreprinderi faţă de care au operat fie întreruperi ca urmare a declanşării/extinderii investigaţiei, fie ca urmare a disjungerii acesteia, fie ca urmare a transmiterii cererilor de informaţii şi a altor acte întreruptive, identificate la rândul lor ca atare în decizia de sancţionare, actele de întrerupere vor opera/a/df de toţi participanţii la aceeaşi faptă, fiind efectuate în scopul examinării sau investigării aceleiaşi încălcări.

În acest sens, tocmai scopul respectivei norme legale este de a oferi posibilitatea autorităţii de a identifica şi a sancţiona toţi participanţii la faptă, sancţiunea prescripţiei intervenind ca urmare a pasivităţii autorităţii.

Or, atât timp cât Consiliul Concurenţei a efectuat acte de investigare în cauză, cu privire la o faptă pe care a determinat-o progresiv în cursul investigaţiei, ar fi contrar însuşi scopului sancţiunii prescripţiei ca aceasta să intervină cu privire la anumiţi participanţi la faptă faţă de care nu deţinea date până la introducerea acestora în investigaţie, atât timp cât autoritatea a fost activă în cadrul investigaţiei.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond, în mod just, a înlăturat susţinerile neîntemeiate ale recurentei şi a reţinut că în speţă nu a intervenit prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea întreprinderii A., întrucât au existat acte întreruptive ale autorităţii efectuate succesiv în anii 2016, 2017, 2018, 2019 şi 2020 (ordinul de declanşare, cele de extindere a investigaţiei şi cel de disjungere, expuse în cadrul prezentării situaţiei de fapt).

De altfel, instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a reţinut că Ordinul nr. 78/2016 (ordinul de declanşare a investigaţiei) este primul act întreruptiv efectuat de către autoritatea de concurenţă, iar nu Ordinul nr. 773/21.05.2018 prin care obiectul investigaţiei a fost extins faţă de A., cum în mod neîntemeiat susţine recurenta.

Alte acte întreruptive ale prescripţiei extinctive, realizate ulterior declanşării investigaţiei, prin raportare la fapta săvârşită de A. sunt următoarele:

- Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 128/17.02.2016, prin care s-a extins numărul de întreprinderi investigate şi piaţa la nivel naţional;

- Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 773/21.05.2018, prin care s-a extins investigaţia, inclusiv faţă de A.;

- Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 307/17.03.2020, prin care s-a dispus disjungerea investigaţiei declanşate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 78/01.02.2016, în două investigaţii distincte;

- Solicitări de informaţii adresate B. S.R.L., de către Consiliul Concurenţei,prin adresele x/24.03.2017, y/25.04.2018, RG/5 825/04.05.2018;

- adresa Consiliului Concurenţei nr. RG/13700/23.10.2020 prin care s-a transmis întreprinderii A. o copie, în format electronic, a Raportului de investigaţie şi înştiinţarea cu privire la data la care va avea loc audierea de către Consiliul Concurenţei.

Aşadar, perioada scursă între momentul epuizării faptei săvârşite de A., respectiv 31.08.2012 şi momentul comunicării declanşării investigaţiei faţă de B. S.R.L., respectiv 09.02.2016, este situată în interiorul termenului de prescripţie de 5 ani în care Consiliul Concurenţei are dreptul de a aplica sancţiuni pentru încălcarea prevederilor Legii concurenţei.

Drept urmare, în sensul prevederilor art. 63 lit. b) din Legea concurenţei, data de 09.02.2016 reprezintă momentul cel mai timpuriu de la care se poate considera că începe să curgă un nou termen de prescripţie de 5 ani, acesta urmând să se împlinească, cel mai târziu, în ziua în care se împlineşte perioada egală cu dublul termenului de prescripţie, aplicabil pentru săvârşirea încălcării în cauză, respectiv la data de 31.08.2022, decizia fiind emisă la data de 14.12.2020, în interiorul termenului de prescripţie.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimatul dezvoltă în continuare apărări şi în privinţa celorlalte motive de recurs invocate de către reclamantă.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu cererea de chemare în judecată prin care recurenta-reclamantă a solicitat anularea parţială a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2020, prin care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 108.231,14 RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri aferentă anului 2019, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din TFUE şi înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul sau reducerea amenzii contravenţionale aplicate prin stabilirea procentului acesteia spre minimul prevăzut de Legea nr. 21/1996, prin raportare la criteriile legale de individualizare a sancţiunii.

Se reţine ca situaţie de fapt în cauză că prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 78/01.02.2016 s-a dispus declanşarea din oficiu a unei investigaţii având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea concurenţei de către întreprinderile B. S.R.L., B. S.A., C. S.R.L. şi D., pe piaţa locală a masei lemnoase pe picior vândută în cadrul licitaţiilor organizate de către Direcţiile Silvice Alba şi Hunedoara, în perioada 2010-2013.

Ulterior extinderii investigaţiei, realizată prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 128/17.02.2016, s-au realizat inspecţii inopinate, în data de 25.02.2016, la sediile întreprinderilor F. S.R.L., G. S.R.L., B. S.A., H. S.R.L., C. S.R.L. şi D.. Cu această ocazie au fost ridicate unităţi HDD, în copie, prin procedura Forensic, de la următoarele întreprinderi: F. S.R.L., B. S.A. şi H. S.R.L..

Astfel în perioada septembrie 2016 - iunie 2017, la sediul Consiliului Concurenţei au fost realizate inspecţii Forensic privind unităţile HDD ridicate în copie de la sediile întreprinderilor F. S.R.L., B. S.R.L., B. S.A. şi H. S.R.L..

Ca urmare a analizei documentelor existente la dosarul investigaţiei, prelevate în cadrul procedurii Forensic privind unităţile HDD ridicate, în copie, cu ocazia inspecţiei inopinate efectuate la sediul întreprinderilor B. S.R.L., B. S.A., H. S.R.L. şi F. S.R.L., s-au evidenţiat o serie de înscrisuri care au relevat existenţa unor indicii cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Lege şi a art. 101 alin. (1) din Tratat şi de către alte întreprinderi.

Prin urmare, s-a dispus extinderea obiectului investigaţiei în cauza de faţă de recurentă prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 773/21.05.2018.

Faptele investigate, săvârşite de către părţile implicate, se referă la participarea în cadrul licitaţiilor analizate privind vânzarea masei lemnoase pe picior sau fasonate, organizate de către administratori ai fondului forestier proprietate publică sau privată a statului, respectiv de către proprietari/administratori ai fondului forestier.

Potrivit Deciziei, faptele investite privesc înţelegeri anticoncurenţiale şi/sau practici concertate între întreprinderi implicate active pe piaţa comercializării masei lemnoase din România, din perspectiva cererii manifestate pe piaţa analizată, aceste fapte constând în alterarea procesului competitiv în cadrul licitaţiilor analizate, derulate pentru valorificarea/comercializarea masei lemnoase pe picior sau fasonat, respectiv:

- împărţirea loturilor/partizilor de masă lemnoasă, în funcţie de interes;

- împărţirea surselor de aprovizionare de masă lemnoasă, în funcţie de interes.

Audierile întreprinderilor implicate în presupusa înţelegere anticoncurenţială au avut loc în data de 08.12.2020.

Având în vedere că la finalul audierilor s-a permis participanţilor de a mai transmite, până la data de 09.12.2020, ultimele observaţii cu privire la raport, recurenta a transmis către Consiliul Concurenţei, la 09.12.2020, concluzii scrise.

Ca urmare a desfăşurării investigaţiei şi audierilor, Consiliul Concurenţei a emis Decizia nr. 71/14.12.2020 prin care recurenta a fost sancţionată cu o amendă în valoare de 108.231,14 RON pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea 21/1996 şi a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) din TFUE, prin practici de împărţire a pieţei şi/sau a surselor de aprovizionare, pe piaţa comercializării masei lemnoase din România.

Din analiza Deciziei contestate rezultă că faţă de recurentă s-a reţinut, în baza raportului de activitate realizat pentru perioada 14.05.2012-18.05.2012, de către dl. E., achizitor în cadrul întreprinderii B. S.R.L., participarea la licitaţia organizată în data de 24.05.2012 de DS Bacău în vederea adjudecării masei lemnoase pe picior, aferentă partizii 262 de la OS Oituz.

Astfel, se reţine că la licitaţia de masă lemnoasă pe picior, pentru partida 262 de la OS Oituz, s-au prezentat 2 întreprinderi, B. S.R.L. şi A. S.R.L, partida fiind adjudecată de către cea dintâi la 1 pas, respectiv la preţul de 63,1 RON/mc.

În acest sens, se susţine că societatea B. S.R.L. şi recurenta au realizat un act material constituind un element în măsură să configureze o faptă anticoncurenţială complexă unică şi continuă, având în plan central B. S.R.L., constând într-o înţelegere/practică concertată având ca obiect împărţirea pieţei în cadrul licitaţiei analizate.

Descrierea faptei imputate recurentei este cuprinsă la punctul 857) din Raport privind investigaţia având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenţei şi art. 101 (1) din Tratat, prin practici de împărţire a pieţei şi/sau a surselor de aprovizionare pe piaţa comercializării masei lemnoase din România (paginile346-356).

Mai exact se reţine de către Consiliu conduita ilicită a recurentei reclamante în sensul de a nu oferta pentru partida 262 de la OS Oituz, la care au fost înscrise B. S.R.L. şi A. S.R.L., partida fiind adjudecată astfel la un preţ care nu este rezultatul liberei concurenţe ci al coluziunii ilicite anterioare dintre părţi.

Astfel, se susţine coordonarea comportamentului comercial/concurenţial între B., A. şi I., prin schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, anterior licitaţiei în cauză, respectiv informaţii care nu sunt în mod rezonabil accesibile şi care au privit elemente/aspecte economice/comerciale precum: sortimentul de masă lemnoasă de interes, strategia de achiziţie şi condiţiile concrete de adjudecare.

Recurenta-reclamantă critică sub un prim aspect sentinţa recurată din perspectiva greşitei respingeri de către instanţa de fond a excepţiei prescripţiei dreptului intimatului-pârât Consiliul Concurenţei de a aplica sancţiunea pentru săvârşirea încălcării prevăzute de dispoziţiile art. 5 lit. c) din Lega nr. 121/1996, respectiv împărţirea pieţelor sau surselor de aprovizionare.

Înalta Curte apreciază că, din perspectiva incidenţei cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei sunt întemeiate.

Reţine instanţa de control judiciar incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 21/1996 potrivit cărora " (1) Dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor prezentei legi se prescrie după cum urmează:

a) în termen de 3 ani, în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 53 şi 54;

b) în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte contravenţii prevăzute de prezenta lege.

(2) Prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni începe să curgă de la data săvârşirii încălcării. În cazul încălcărilor care au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripţia începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurenţial în cauză.".

În dezacord cu judecătorul fondului, se apreciază că, prin prisma acestor prevederi legale, momentul săvârşirii încălcării are relevanţă sub aspectul stabilirii datei de la care începe să curgă prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni, această dată fiind 24.05.2012 întrucât fapta anticoncurenţială pentru care s-a dispus sancţionarea recurentei este una unică, neprezentând caracter de continuitate.

În continuare, dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996 statuează:"(1) Orice acţiune întreprinsă de către Consiliul Concurenţei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul investigării unei încălcări a legii întrerupe cursul termenelor de prescripţie prevăzute la art. 63. Întreruperea termenului de prescripţie produce efect de la data comunicării acţiunii întreprinse de către Consiliul Concurenţei, făcută către cel puţin un operator economic sau o asociaţie de operatori economici care a participat la săvârşirea încălcării legii.

(2) Acţiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenţei şi care întrerup cursul termenului de prescripţie includ, în principal, următoarele:

a) solicitări de informaţii, în scris;

b) ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de declanşare a unei investigaţii."

Înalta Curte apreciază că Ordinul de începere a investigaţiei nr. 78/01.02.2016 nu a produs întreruperea cursului prescripţiei faţă de recurenta-reclamantă, întrucât actul administrativ nu îi era adresat acesteia, prescripţia dreptului de a constata săvârşirea faptei anticoncurenţiale producându-şi în continuare efectele prevăzute de lege.

Aşadar, în ceea ce priveşte fapta anticoncurenţială reţinută în sarcina recurentei-reclamante, săvârşită la 24.05.2012, se constată că la data emiterii Ordinului nr. 773 din 21.05.2018 prin care a fost extinsă investigaţia şi faţă de întreprinderea A., termenul de 5 ani prevăzut de dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. b) raportat la dispoziţiile art. 63 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 21/1996 se împlinise la data de 25.05.2017 astfel încât nu se mai putea produce efectul întreruptiv.

În acest context şi având în vedere dispoziţiile legale relevante anterior menţionate, deşi reţinând în mod corect şi situaţia de fapt şi pe cea de drept aferentă cauzei, judecătorul fondului a stabilit eronat incidenţa dispoziţiilor art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat (în prezent art. 101 şi art. 102) potrivit cărora " (1) Competenţele conferite Comisiei prin articolele 23 şi 24 se supun următoarelor termene de prescripţie: (a) trei ani în cazul încălcării dispoziţiilor privind solicitările de informaţii sau desfăşurarea inspecţiilor; (b) cinci ani în cazul tuturor celorlalte încălcări. (2) Prescripţia curge din ziua în care se comite încălcarea. Totuşi, în cazul unor încălcări continue sau repetate, timpul se calculează din ziua încetării încălcării.", în condiţiile în care, la data emiterii ordinului de către intimata-pârâtă, prin care s-a extins investigaţia şi în privinţa acesteia, termenul de prescripţie se împlinise de de un an, nefiind posibilă aşadar întreruperea unui termen deja împlinit.

În consecinţă, Înalta Curte constată că întrucât dreptului Consiliului Concurenţei de a constata săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale şi de a aplica o sancţiune contravenţională era prescris la data emiterii, decizia contestată în prezenta cauză este afectată de vicii de nelegalitate subsumate incidenţei dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Aşadar, având în vedere aceste precizări, este evident că nu se impune analizarea celorlalte critici ale recurentei-reclamante vizând aspectele care evidenţiază fondul cauzei, sentinţa recurată urmând a fi casată din această perspectivă, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi a anulării deciziei contestate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite acţiunea şi va anula în parte Decizia Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2020, în ceea ce priveşte sancţionarea reclamantei A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2266 din 06 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.

Anulează, în parte, Decizia Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2020, în ceea ce priveşte sancţionarea reclamantei A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 iunie 2025.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj