Şedinţa publică din data de 1 iulie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.08.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 19/08.12.2022 a Comisiei permanente constituite la nivelul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei nr. 22/20.02.2023 prin care s-a respins contestaţia împotriva Deciziei nr. 19/2022, admiterea cererii de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale sau, în subsidiar, admiterea cererii privind autorizarea unei tranzacţii având ca scop exclusiv încasarea şi deblocarea Acreditivului şi, pe cale de consecinţă, în oricare dintre aceste ipoteze, obligarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la deblocarea Acreditivului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 718 din data de 30 aprilie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în principal rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată; în subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
Sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii care atrag incidenţa art. 488 (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind afectat dreptul său de a cunoaşte raţionamentul instanţei de fond în baza căruia a fost respinsă cererea de chemare în judecată, împiedicând şi instanţa de recurs să verifice raţionamentul juridic, respectiv legalitatea sentinţei atacate.
Astfel, la pagina 9 a sentinţei atacate instanţa de fond reţine că verificarea incidenţei dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul UE 269/2014 în prezenta cauză nu poate fi efectuată în lipsa unei analize prealabile efectuate de autoritatea administrativă pentru ca în paragraful imediat următor instanţa de fond să constate că prevederile art. 6 alin. (1) din Regulamentul UE 269/2014 nu ar fi aplicabile în cazul de faţă, argument care se află în deplină contradicţie cu argumentul anterior.
Sentinţa atacată cuprinde argumente inconsecvente şi contradictorii cu privire la statutul său (entitate sancţionată sau nu). Astfel, la pagina 10 a Sentinţei instanţa de fond analizând condiţiile necesare acordării unei derogări reţine ca fiind corecte menţiunile sale privind faptul că A. nu este o entitate sancţionată inclusă în Anexa I a Regulamentului UE 269/2014.
Cu toate acestea, la pagina 12 a sentinţei atacate, instanţa de fond analizând îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea unei autorizaţii pentru efectuarea unei tranzacţii reţine că societatea, în calitate de entitate desemnată, nu ar avea recunoscută vocaţia să formuleze o astfel de cerere de autorizare a unei tranzacţii.
Pentru a evidenţia contradicţia dintre argumentele sentinţei atacate, arătă că dacă am valida argumentul folosit pentru respingerea autorizării unei tranzacţii (că este o persoană desemnată de Anexa I a Regulamentului UE 269/2014), ar rezulta că trebuia să se analize incidenţa condiţiilor pentru acordarea unei derogări de la sancţiunile internaţionale (art. 7 alin. (2) din Regulamentul UE 269/2014), cele două solicitări ale A. având motivări diferite şi fiind subsidiare.
Sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, a prevederilor art. 7 alin. (2) din Regulamentul UE 269/2014, art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, precum şi art. 27 alin. (1) din Procedura aprobată de Ordinul ANAF nr. 1984/2019, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Instanţa de fond a interpretat în mod restrictiv şi eronat condiţiile de acordare a derogării prevăzute de art. 7 alin. (2) din Regulamentul UE 269/2014. Astfel, în mod greşit s-a reţinut că includerea sa în Anexa I a Regulamentului UE 269/2014 reprezintă o condiţie de acordare a derogării prevăzute de art. 7 alin. (2) din Regulamentul UE 269/2014.
Arătă că Regulamentul UE 269/2014 nu condiţionează acordarea unei derogări ori autorizaţii în funcţie de calitatea solicitantului, statele membre fiind cele care stabilesc în temeiul art. 16 alin. (1) autorităţile competente care să asigure implementarea directă a regulamentului, inclusiv procedura aplicabilă.
Indiferent de calificarea dată de instanţa de fond cu privire la calitatea A. de persoană inclusă sau nu în Anexa I a Regulamentului UE 269/2014, aceasta a fost sancţionată şi este nejustificat a se interpreta legislaţia în sensul că persoanele sancţionate dar neincluse în Anexa I a Regulamentului UE 269/2014 nu pot să beneficieze de acelaşi drepturi ca persoanele sancţionate şi incluse în Anexa I a Regulamentului UE 269/2014.
Legislaţia relevantă pentru aplicarea Regulamentului UE 269/2014 în cazul sancţiunilor aplicate prin Ordinul 727/2022 este reprezentată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale precum şi de Ordinul nr. 1984/2019 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinire a atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în domeniul sancţiunilor internaţionale.
Cu toate acestea, sentinţa atacată încalcă prevederile legale ale O.U.G. nr. 202/2008 şi ale Ordinului ANAF nr. 1984/2019 reţinute chiar de instanţa de fond ca fiind relevante pentru soluţionarea cauzei.
Încălcarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Regulamentul UE 269/2014 precum şi a normativelor naţionale necesare aplicării directe a acestuia este cu atât mai evidentă cu cât art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2008 prevede în mod clar că orice persoană poate adresa o cerere de derogare de la sancţiunile internaţionale.
Mai mult, art. 27 alin. (1) din Procedura aprobată de Ordinul ANAF 1984/2019 prevede, de asemenea, în mod expres că orice persoană interesată poate solicita acordarea unei derogări de la sancţiunile internaţionale.
Sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 22 din O.U.G. nr. 202/2008, respectiv a prevederilor art. 29 din Procedura aprobată de Ordinul ANAF 1984/2019,
A arătat recurenta - reclamantă că instanţa de fond a interpretat într-un mod eronat prevederile art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2008, încălcând astfel dreptul A. să formuleze o cerere de autorizarea unei tranzacţii cu privire la Acreditiv.
Din interpretarea literară a art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2008 rezultă în mod cert că o entitate desemnată poate solicita autorizarea efectuării unei tranzacţii, concluzie care este în egală măsură sprijinită de prevederile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2008.
Rezultă că entităţile desemnate, nu doar că au vocaţia de a solicita acordarea autorizării efectuării unei tranzacţii, însă în anumite condiţii (pentru a justifica neîndeplinirea unei obligaţii), chiar sunt obligate de prevederile legale să solicite acordarea unei asemenea autorizări.
În al doilea rând, prin raportare la argumentul potrivit căruia A. nu este o persoană desemnată, rezultă că este îndreptăţită să solicite autorizarea unei tranzacţii în temeiul art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2008, având dreptul să încaseze acreditivul, reprezentând restul de plată pentru marfa deja livrată.
De asemenea a arătat că din conţinutul prevederilor art. 29 din Procedura aprobată de Ordinul ANAF 1984/2019, rezultă că cererea de autorizare a tranzacţiilor pentru protejarea drepturilor terţilor sau pentru valorificare drepturilor persoanelor şi entităţilor desemnate poate să fie formulată de orice persoană interesată, indiferent de calitatea pe care şi-o atribuie.
Având în vedere că Acreditivul reprezintă plata datorată pentru marfa deja livrată, A. este o persoană direct interesată de autorizarea unei tranzacţii asupra Acreditivului blocat iar prin sentinţa atacată îi este refuzat dreptul de a formula o cerere de autorizare a unei tranzacţii pentru motivul că o asemenea cerere a fost făcută în calitate de persoană desemnată, aspect cu totul irelevant în contextul în care A. este o persoană interesată de autorizarea unei tranzacţii.
Suplimentar recurenta a susţinut că ANAF a ignorat solicitările, documentele şi argumentele invocate de A. şi a emis Decizia 19/2022 şi Decizia 22/2023 în baza unor informaţii incorecte şi incomplete.
Prin Decizia 19/2022 şi Decizia 22/2023, ANAF nu a avut în vederea aplicabilitatea prevederilor art. 6 din Regulamentul UE 269/2014 la cazul de faţă, deşi din situaţia de fapt expusă reiese în mod neechivoc că plata prin Acreditiv trebuia să se efectueze în baza unui contract încheiat înainte ca Dl. B. să fi fost inclus pe lista din Anexa I a Regulamentului UE 269/2014; plata prin Acreditiv nu încalcă dispoziţiile articolului 2 alin. (2) al Regulamentului UE 269/2014.
De asemenea, ANAF nu a luat în considerate nici aplicabilitatea la situaţia de faţă a art. 7 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul UE 269/2014 care constituie o derogare de la prevederile art. 2 alin. (2) ale Regulamentului UE 269/2014 în ceea ce priveşte plăţile datorate în baza unor contracte care au fost încheiate înainte de data la care persoana fizică B. a fost inclusă în Anexa I.
Totodată, ANAF nu a procedat în niciun moment la analizarea documentelor (Certificatul de activitate comercială, C., Acreditivul, Factura Comercială, Avizul de expediţie, etc.) înaintare de A. în susţinerea Cererii de derogare şi care probau faptul că Acreditivul blocat avea la bază o operaţiune comercială finalizată şi pentru care trebuiau încasate sume de bani de către societate.
ANAF nu a probat nici în cursul procedurii administrative, şi nici în faţa instanţei de judecată care au fost informaţiile şi documentele analizate pentru emiterea Ordinului 727.
Pentru emiterea Deciziei 19/2022 şi a Deciziei 22/2023 ANAF a analizat aceeaşi documente si informaţii eronate si incomplete avute în vedere la emiterea Ordinului 727/2022, cu toate că de aceste dăţi ANAF a avut la dispoziţie documentele transmise de societate care justificau admiterea Cererii de derogare de aplicarea sancţiunilor internaţionale prevăzute de Regulamentul UE 269/2014.
Recurenta reclamantă a învederat că ANAF a extins in mod nelegal aplicarea unor sancţiuni internaţionale asupra sa, cu toate că A. nu a figurat şi nu figurează în Anexa I a Regulamentului 269/2014.
ANAF a ignorat în totalitate aspectul că A. nu a fost niciodată printre persoanele sancţionate incluse în Anexa I a Regulamentului UE 269/2014, aceasta fiind o persoană juridică de naţionalitate turcă, incorporată şi care funcţionează în conformitate cu legislaţia din Turcia.
A subliniat că menţinerea Deciziei 19/2022 şi a Deciziei 22/2023 constituie o ingerinţă ilegală a ANAF în raporturile comerciale dintre C. şi A. întrucât aplicarea sancţiunilor internaţionale s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 17 din Regulamentul UE nr. 269/2014.
ANAF s-a aflat într-o eroare majoră atunci când a decis blocarea Acreditivului, operaţiune care a condus la imposibilitatea de finalizare a unei operaţiuni comerciale executate integral şi pentru care părţile emiseseră deja un mijloc de plată, care ar fi profitat oricum doar entităţii turce şi în niciun caz persoanei fizice înscrise pe lista de sancţiuni.
Pentru aceste motive, a solicitat instanţei de recurs să dispună casarea sentinţei atacate în integralitate şi, în principal, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., art. 488 (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., art. 496 C. proc. civ., art. 10 (2), art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 precum şi orice alte prevederi legale invocate în recurs.
4. Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului declarat în cauză intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului dedus judecăţii, ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei potrivit cărora, în esenţă, sentinţa atacata cuprinde motive contradictorii care atrag incidenţa art. 488 (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamanta redând trunchiat pasaje din hotărârea atacată şi interpretând în mod vădit eronat constatările instanţei de fond.
Astfel, aşa cum rezultă din lecturarea în integralitate a considerentelor hotărârii atacate, instanţa de fond a constatat, în primul rând că, cererea de derogare a fost întemeiata exclusiv pe dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului, nu şi pe dispoziţiile art. 6 alin. (1) din acelaşi regulament, dispoziţii ce au fost invocate pentru prima dată în instanţa.
In continuare, instanţa de fond a reţinut, că întrucât dispoziţiile art. 6 alin. (1) se refera la o situaţie cu totul diferita de cea reglementata de art. 7 alin. (2) lit. b) din regulament, incidenţa lor nu poate fi analizată de instanţa de judecată înainte de a i se oferi autorităţii administrative pârâte posibilitatea să decidă asupra acelei situaţii.
Distinct de aceasta, Curtea a constatat ca art. 6 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului în mod evident nu este aplicabil situaţiei reclamantei.
Intimata a subliniat că nu pot fi reţinute nici susţinerile reclamantei potrivit cărora sentinţa atacată conţine motive contradictorii în ceea ce priveşte calitatea sa de entitate desemnată inclusă în anexa I a Regulamentului UE 269/2024.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că recurenta-reclamanta nu este o persoana fizică sau juridică, o entitate sau un organism inclus în lista din Anexa I a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 al Consiliului.
Motivarea instanţei de fond potrivit căreia în cauză ambele cereri au fost formulate de reclamantă în calitate de persoana desemnată, cu nesocotirea prevederilor legate expuse mai sus care nu ii recunosc o astfel de vocaţie, nu este în contradicţie cu aspectul reţinut anterior în sensul că recurenta-reclamanta nu este inclusă în Anexa I a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 al Consiliului, aşa cum în mod neîntemeiat susţine A.
Intimata a învederat că sunt neîntemeiate susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în cauză nefiind incidente prevederile art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens, a afirmat că la data de 13.04.2022, A.N.A.F. a emis, în baza prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 202/2008, O.P.A.N.A.F. nr. 727 privind blocarea acreditivului x emis de D. S.A. în beneficiul entităţii A. din Turcia.
Din analiza documentelor transmise de către D. S.A. cu privire la acreditivul menţionat mai sus, precum şi a informaţiilor din bazele de date la care A.N.A.F. are acces (baza de date E.), s-a confirmat faptul că entitatea A. era controlată indirect de către B., persoană care se regăseşte la poziţia 881 în anexa nr. 1 a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.
Ca urmare a emiterii O.P.A.N.A.F. nr. 727/13.04.2022, reclamanta a formulat cererea nr. x/23.11.2022, înregistrată la Direcţia Generală de Informaţii Fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala sub nr. A_DIF 1133/24.11.2022, prin care a solicitat:
- derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale împotriva A. (în calitatea de titular sancţiuni internaţionale, conform prevederilor art. 27 din O.P.A.N.A.F. nr. 1984/2019),
- deblocarea acreditivului x emis de D. S.A. (care a făcut obiectul ordinului de blocare a fondurilor O.P.A.N.A.F. nr. 727/2022) ce avea ca obiect plata către A. a sumei de 1.196.200 euro, în numele C. S.A. pentru achitarea integrală a unei achiziţii de mărfuri (role oţel galvanizat prevopsit) care au fost recepţionate de către aceasta din urmă.
Comisia permanentă constituită la nivelul A.N.A.F. a emis Decizia nr. 19/08.12.2022, prin care a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantei.
Precizează intimata -pârâtă că structura de deţinere şi control a A. indica în mod clar, la data de 29.11.2022, controlul persoanei listate B., astfel:
- B. deţine F. (Rusia - x) - 100%;
- F. (Rusia - x) deţine 79,76% din G. (Rusia - x)
- G. deţine 100% din A. - Turcia.
Prin cererea nr. x/09.02.2023, înregistrată la Direcţia Generală de Informaţii Fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale sub nr. A_DIF 432/13.02.2023, A. a solicitat revocarea Deciziei nr. 19/08.12.2022.
Prin Decizia nr. 22/20.02.2023 s-a respins ca neîntemeiată contestaţia.
Beneficiarul final al fondurilor este o persoană supusă regimurilor sancţionatorii internaţionale, astfel încât este neîntemeiată susţinerea recurentei potrivit căreia era îndreptăţită să obţină o derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului .
Relaţiile comerciale A. s-au desfăşurat cu o societate din România, C. S.A., societate supusă normelor şi Regulamentelor UE, iar decontările dintre cele două entităţi s-au realizat prin intermediul D. S.A., bancă ce îşi are sediul pe teritoriul României.
Din analiza documentelor transmise de către D. S.A., precum şi a informaţiilor din bazele de date la care A.N.A.F. are acces, s-a confirmat faptul că A. este controlată indirect de către B., persoană care se regăseşte la poziţia 881 în anexa nr. 1 a Regulamentului (UE) nr. 269/2014.
Or, potrivit prevederilor art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile ce subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei se îngheaţă toate fondurile şi resursele economice care aparţin, se afla în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism sau de persoane fizice sau juridice, entităţi sau organisme asociate acestora, astfel cum figurează în lista din anexa 1 respectiv se interzice punerea la dispoziţie, direct sau indirect, a oricăror fonduri sau resurse economice către sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, al entităţilor sau organismelor sau al persoanelor fizice sau juridice, al entităţilor sau organismelor asociate acestora, care figurează în lista din anexa 1.
Conform informaţiilor disponibile în baza de date Orbis - Bureau van Djik, coroborate cu informaţiile din bazele de date la care A.N.A.F. are acces, la data de 29.11.2022, B. este beneficiarul final al societăţii A.
Faţă de aceste argumente, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Răspunsul la întâmpinare
Recurenta -reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata - pârâtă, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate împotriva recursului declarat şi admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
6.1. Circumstanţele factuale şi legale ale speţei:
Reclamanta A. este o persoană juridică înfiinţată şi funcţionând potrivit legislaţiei din Turcia, fiind un producător de produse din oţel.
În cadrul relaţiilor comerciale dintre A. şi societatea românească C. S.A., aceasta din urmă a emis către A. o comandă de unităţi de bobine din oţel galvanizat prevopsite în urma căreia A., acceptând comanda C., a emis Factura proforma nr. BS1040/18.01.2022.
Pe baza acestei comenzi, A., în calitate de vânzător, a livrat către C., în calitate de cumpărător, 1.500 de tone de unităţi bobine din oţel galvanizat prevopsite de diverse dimensiuni, pentru un preţ total de 1.779.410 EUR, cu termen de plată de 50 (cincizeci) de zile de la livrare şi în condiţii de livrare H..
C. a achitat pentru produsele comandate un avans în cuantum de 583.210 EUR, rămânând astfel un rest de plată în cuantum de 1.196.200,00 EUR din valoarea totală indicată în C., aferentă celor 306 bobine din oţel galvanizat prevopsite.
La data de 02.02.2022, în baza obligaţiilor contractuale asumate anterior, C. a constituit în beneficiul A. acreditivul emis de D. S.A.. cu o valoare de 1.196.200,00 EUR, pentru achitarea restului de preţ. Conform condiţiilor din acreditiv, transferul sumelor indicate în acesta trebuia să se facă de bancă, către A., după livrarea produselor, pe baza documentelor care dovedeau livrarea şi pe baza facturii finale emise de reclamantă.
Conform Facturii finale nr. x din 21.03.2022 şi a Foii de transport din 21.03.2022, A. a livrat către C. întreaga cantitate de marfă comandată.
În perioada dintre emiterea acreditivului şi livrarea produselor de către A. (la data de 15.03.2022), dl. B. (persoană considerată că ar controla indirect activitatea reclamantei) a fost inclus, în baza Regulamentului UE nr. 427/2022, pe lista persoanelor fizice supuse sancţiunilor internaţionale din Anexa I a Regulamentului (UE) nr. 269/2014.
La data de 13.04.2022 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis Ordinul 727 prin care a dispus blocarea acreditivului în valoare de 1.196.200,00 EUR, constituit de C. şi emis de D. S.A. în beneficiul entităţii A., ceea ce a pus reclamanta în imposibilitate de a primi suma respectivă.
În data de 23.11.2022, în vederea deblocării plăţii pentru bunurile livrate, A. a depus la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală o cerere de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale şi, în subsidiar, de autorizare a unei tranzacţii având ca scop exclusiv încasarea şi deblocarea acreditivului.
Prin Decizia nr. 19/08.12.2022 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
Împotriva Deciziei 19/2022 reclamanta a formulat o cerere de revocare .
La data de 20.02.2023 Comisia permanentă constituită la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a emis Decizia nr. 22/20.02.2022 prin care a menţinut decizia contestată.
Cererea reclamantei de anulare a celor două decizii şi de acordare, în principal a derogării de la aplicarea sancţiunilor internaţionale iar, în subsidiar, de autorizare a unei tranzacţii, a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa recurată în cauză.
6.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurenta - reclamantă cu privire la faptul că sentinţa cuprinde motive contradictorii.
Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.
Judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.
În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
De altfel, este de observat că nu sunt invocate contradicţii la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci, între motivarea sentinţei şi textele de lege incidente, deci, în esenţă, o greşită interpretare sau aplicare a normelor legale aplicabile cauzei deduse judecăţii.
Astfel nu rezultă nici un fel de contradicţie la nivelul considerentelor hotărârii recurate unde în mod judicios s-a reţinut că, în ceea ce priveşte cererea principală, de derogare, aceasta a fost întemeiată exclusiv pe dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului, nu şi pe dispoziţiile art. 6 alin. (1) din acelaşi regulament, dispoziţii ce au fost invocate pentru prima dată în faţa instanţei de judecată.
În continuare, deşi a apreciat că, de principiu, ar fi trebuit să i se ofere autorităţii administrative pârâte posibilitatea să decidă asupra incidenţei acestor dispoziţii, distinct de aceasta, Curtea a constatat că art. 6 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului în mod evident nu este aplicabil situaţiei reclamantei.
De asemenea, în cuprinsul hotărârii recurate s-a reţinut consecvent faptul că societatea reclamantă nu este o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism inclus în lista din Anexa I a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 al Consiliului.
Înalta Curte aminteşte că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul invocat de aceasta.
6.3. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.
Astfel, motivul de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greşită, prin hotărâre, a normelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Cu caracter preliminar, înainte de analiza punctuală a criticilor de nelegalitate formulate, se impune a fi reamintit că persoana inclusă pe lista din Anexa I a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 al Consiliului este domnul B..
La data de 13.04.2022, A.N.A.F. a emis în baza prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 202/2008 cu modificările şi completările ulterioare, O.P.A.N.A.F. nr. 727 privind blocarea acreditivului x emis de D. S.A. în beneficiul entităţii A. din Turcia reţinând că aceasta era controlată indirect de către B., persoană care se regăseşte la poziţia 881 în anexa nr. 1 a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.
O.P.A.N.A.F. nr. 727 a fost emis în temeiul art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului care dispune în sensul următor:"(1) Se îngheaţă toate fondurile şi resursele economice care aparţin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism sau de persoane fizice sau juridice, entităţi sau organisme asociate acestora, astfel cum figurează în lista din anexa I. (2) Se interzice punerea la dispoziţie, direct sau indirect, a oricăror fonduri sau resurse economice către sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, al entităţilor sau organismelor sau al persoanelor fizice sau juridice, al entităţilor sau organismelor asociate acestora, care figurează în lista din anexa I."
Totodată, Regulamentul amintit, act normativ cu caracter obligatoriu şi aplicabilitate directă în fiecare stat membru al Uniunii Europene, defineşte la art. 1 lit. f) noţiunea de "îngheţarea fondurilor" în sensul de "orice acţiune menită să împiedice circulaţia, transferul, modificarea, utilizarea, accesul sau tranzacţiile cu fonduri susceptibile să aibă ca rezultat modificarea volumului, a valorii, a localizării, a proprietăţii, a deţinerii, a naturii sau a destinaţiei acestora sau orice modificare care ar permite utilizarea fondurilor, inclusiv gestionarea portofoliilor", iar la art. 1 lit. g) noţiunea de "fonduri", anume "activele financiare şi beneficiile de orice natură, inclusiv, dar nelimitându-se la: … (i)numerar, cecuri, creanţe în numerar, cambii, ordine de plată şi alte instrumente de plată."
Aşadar, în categoria fondurilor vizate de Regulament sunt incluse şi instrumentele de plată, iar îngheţarea fondurilor în sensul reglementării europene implică şi împiedicarea utilizării, precum şi a oricărei modificări care ar permite utilizarea fondurilor, inclusiv gestionarea portofoliilor.
Definiţia europeană analizată comportă un sens foarte larg al sintagmei "îngheţarea fondurilor", tocmai spre a acoperi orice mecanism de fraudare a scopului vizat de Uniunea Europeană, astfel că o eventuală propunere de interpretare strictă sau restrictivă a sa nu corespunde nici literei şi nici spiritului acelei reglementări.
Prin urmare, ca o consecinţă a listării domnului B. în anexa I a Regulamentului (UE) nr. 269/2014, s-a dispus blocarea acreditivului, Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 727/2022 fiind un act administrativ individual susceptibil de contestare directă în faţa instanţelor de contencios administrativ, astfel cum este specificat expres la art. 2 din Ordin.
Din această perspectivă apar ca fiind corecte reţinerile instanţei de fond în sensul că nu pot fi primite apărările recurentei - reclamante care urmăresc în realitate demonstrarea nelegalităţii ordinului antemenţionat, acestea neputând fi invocate decât pe calea unei acţiuni în anulare care să aibă ca obiect acest ordin.
În acest sens, în mod corect nici Decizia nr. 19/2022, nici Decizia nr. 22/2023 nu conţin vreo analiză asupra aspectelor de nelegalitate a emiterii Ordinului 727/2022, acestea fiind străine cererii de derogare cu care autoritatea intimată - pârâtă a fost învestită.
Consecvent acestui raţionament, Înalta Curte constată că apărările formulate în calea de atac a recursului relativ la faptul că ANAF a extins în mod nelegal aplicarea unor sancţiuni internaţionale asupra recurentei - reclamante cu toate că A. nu a figurat şi nu figurează în Anexa I a Regulamentului sau că blocarea acreditivului a fost făcută cu încălcarea prevederilor art. 17 din Regulamentul UE nr. 269/2014 nu pot fi primite întrucât vizează nelegalitatea Ordinului 727 şi excedează cauzei de faţă.
Contrar susţinerilor recurentei, sentinţa atacată nu a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 269/2014, art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, precum şi a art. 27 (1) din Procedura aprobată de Ordinul ANAF nr. 1984/2019.
Astfel, art. 7 din Regulament prevede:
"(1)Articolul 2 alin. (2) nu împiedică creditarea conturilor îngheţate de către instituţiile financiare sau de credit care primesc fonduri transferate de terţi în contul persoanei fizice sau juridice, al entităţii sau organismului incluse pe listă, cu condiţia ca toate aceste sume suplimentare transferate în conturile respective să fie, de asemenea, îngheţate. Instituţia financiară sau de credit informează, fără întârziere, autoritatea competentă relevantă cu privire la orice tranzacţii de acest tip.(2)Articolul 2 alin. (2) nu se aplică sumelor suplimentare transferate în conturile îngheţate care reprezintă:(a)dobânzi sau alte venituri generate de conturile respective;(b) plăţi datorate în baza unor contracte, acorduri sau obligaţii care au fost încheiate sau care au apărut înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul menţionat la articolul 2 a fost inclus în anexa I; sau(c) plăţi cuvenite în virtutea unor hotărâri judiciare, administrative sau arbitrale pronunţate într-un stat membru sau care sunt executorii în statul membru în cauză; cu condiţia ca aceste dobânzi, alte venituri şi plăţi să fie îngheţate în conformitate cu articolul 2 alin. (1)."
În egală măsură, prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, precum şi cele ale art. 27 alin. (1) din Procedura aprobată de Ordinul ANAF nr. 1984/2019, care arată că orice persoană interesată poate formula cererea de derogare, reprezintă norme de procedură, cererea urmând a fi analizată pe fond în raport de temeiul juridic indicat de solicitant.
Într-adevăr, legislaţia relevantă pentru aplicarea Regulamentului UE 269/2014 în cazul sancţiunilor aplicate prin Ordinul 727/2022 este reprezentată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale precum şi de Ordinul nr. 1984/2019 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinire a atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în domeniul sancţiunilor internaţionale, însă acestea vin să pună în aplicare Regulamentul, iar nu să extindă sfera sa aplicare.
Aşa cum s-a arătat anterior, Regulamentul (UE) 269/2014 este un act normativ cu caracter obligatoriu iar art. 7 alin. (2) lit. b) din acesta se prevede expres că articolul 2 alin. (2) nu se aplică sumelor suplimentare transferate în conturile îngheţate care reprezintă plăţi datorate în baza unor contracte, acorduri sau obligaţii care au fost încheiate sau care au apărut înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul menţionat la articolul 2 a fost inclus în anexa I, cu condiţia ca aceste plăţi să fie îngheţate în conformitate cu articolul 2 alin. (1).
Însă, art. 7 nu este o derogare de la măsura îngheţării instituită prin articolul 2 din Regulament, ci acesta permite doar creditarea conturilor îngheţate cu fonduri provenite de la terţi(dobânzi, alte venituri şi plăţi), dar prevede expres că sumele astfel creditate, plăţile efectuate rămân îngheţate. Prin urmare, nu conferă dreptul persoanei sau entităţii vizate de sancţiuni să utilizeze acele fonduri care rămân în continuare îngheţate. Nu numai că nu permite utilizarea fondurilor iniţiale îngheţate, dar şi sumele suplimentare cu care este creditat contul urmează să fie îngheţate în conformitate cu articolul 2 alin. (1). În cazul dedus judecăţii însă, recurenta - recurenta nu face trimitere la sume suplimentare cu care este creditat contul iniţial îngheţat (în speţă fiind vorba despre un acreditiv blocat) ci solicită deblocarea acreditivului, înlăturarea măsurii, ceea ce nu priveşte ipoteza reglementată de 7 alin. (2) din Regulament.
În realitate, condiţiile pentru derogare sunt prevăzute la art. 4-6, nu la art. 7 din Regulament.
Astfel, art. 4 permite derogări dacă banii sunt necesari pentru satisfacerea unor nevoi de bază, onorarii avocaţiale, taxe aferente serviciilor de păstrare sau gestionare curentă a fondurilor îngheţate, cheltuieli extraordinare etc., iar art. 5 (hotărâri judecătoreşti sau arbitrale) necesită o decizie executorie, nu doar un contract, neputând fi incidente în situaţia unui acreditiv.
În fine, art. 6 (contracte anterioare includerii în listă) presupune dovezi clare privind data contractului şi inexistenţa unui beneficiu direct sau indirect pentru persoana listată.
Însă, cum corect a observat instanţa de fond, cererea de derogare adresată autorităţii a fost întemeiată exclusiv pe dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului, nu şi pe dispoziţiile art. 6 alin. (1) din acelaşi regulament, dispoziţii ce au fost invocate pentru prima dată în faţa Curţii de Apel.
Or, Decizia nr. 19/2022 respectiv Decizia nr. 22/2023 nu pot fi nelegale prin neanalizarea unui temei juridic privind derogarea care nu a fost adus în atenţia autorităţii competente prin solicitarea formulată.
Distinct de aceasta, astfel cum în mod just a reţinut Curtea de Apel, art. 6 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului nu este aplicabil situaţiei recurentei - reclamante în condiţiile în care textul din regulament priveşte cazul în care o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism inclus pe lista din anexa I trebuie să efectueze o plată.
Astfel, recurenta- reclamanta a solicitat autorităţii să îi acorde posibilitatea de a încasa suma ce face obiectul acreditivului emis de D. S.A., iar art. 6 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 se referă la deblocarea de către autorităţi a anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, unei entităţi sau unui organism incluse pe lista din anexa I a regulamentului, necesare pentru efectuarea de către acestea din urmă a unor plăţi către terţi, adică o situaţie de fapt opusă celei afirmate de recurentă.
Mai mult decât atât, chiar şi în ipoteza în care art. 6 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ar fi fost incident în cauză, autorizaţia ar fi fost posibilă numai dacă reclamanta proba că deblocarea nu conferă un avantaj direct sau indirect persoanei listate, condiţie de asemenea neîndeplinită.
Dacă societatea turcă este controlată indirect de persoana rusă listată, orice deblocare a acreditivului echivalează juridic cu punerea de fonduri la dispoziţia persoanei sancţionate, ceea ce ar conduce la încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulament, contrar celor prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. b) care arată ca derogarea poate avea loc "cu condiţia ca autoritatea competentă în cauză să fi stabilit că:(…)(b)plata nu încalcă dispoziţiile articolului 2 alin. (2)".
Or, astfel cum în mod corect a constatat instanţa de fond, cea mai mare parte a argumentelor invocate de reclamantă în cuprinsul cererii administrative de acordare a derogării, reiterate de altfel şi în faţa instanţei, constituie în realitate critici de nelegalitate ale Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 727/2022 prin care s-a aplicat sancţiunea internaţională a blocării acreditivului emis de D. S.A..
Deşi recurenta a afirmat, inclusiv în calea de atac a recursului, că plata prin acreditiv nu încalcă dispoziţiile articolului 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014, susţinerile sale au un caracter general şi nu probează inexistenţa unui beneficiu direct sau indirect pentru persoana listată.
Concluzionând, chiar dacă cererea de derogare putea fi formulată de recurenta - reclamantă, deşi nu era o persoană listată în anexa nr. 1 a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, acest aspect nelegal reţinut de instanţa de fond nu poate atrage reformarea hotărârii recurate întrucât art. 7 nu reprezintă temei pentru o derogare de la măsura îngheţării instituită prin articolul 2 din Regulament, prevederile art. 6 alin. (1) din acelaşi act nu au reprezentat temei al solicitării adresate autorităţii intimate iar recurenta - reclamantă nu se afla în situaţia reglementată de această normă.
În continuare, cu referire la cererea de autorizare a unei tranzacţii, hotărârea recurată apare de asemenea ca fiind legală, criticile recurentei - reclamante în sensul că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material fiind de asemenea nefondată.
Cererea de autorizare a unei tranzacţii a fost fundamentată de recurenta- reclamantă pe dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi art. 32 alin. (3) din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1984/2019 din 12 iulie 2019 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinire a atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în domeniul sancţiunilor internaţionale, argumentele indicate în susţinerea cererii de chemare în judecată fiind aceleaşi cu cele care au susţinut cererea de acordare a derogării.
Mai precis, societatea reclamantă a specificat că sunt îndeplinite toate condiţiile privind autorizarea tranzacţiilor pentru valorificarea unor drepturi ale entităţilor desemnate şi a făcut trimitere la argumentele privind solicitarea derogării, fără a motiva distinct cererea de autorizare.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Ordinul 1984/2019 "Cererea de autorizare a tranzacţiilor pentru protejarea drepturilor terţilor sau pentru valorificarea unor drepturi ale persoanelor şi entităţilor desemnate se depune de către orice persoană interesată, de către reprezentantul legal sau împuternicitul acesteia."
După cum corect a observat instanţa de fond, art. 29 din ordin reglementează două tipuri de cereri, respectiv cererile de autorizare a tranzacţiilor pentru protejarea drepturilor terţilor şi cererile pentru valorificarea unor drepturi ale persoanelor şi entităţilor desemnate.
Cererile la care se referă ordinul sunt cele prevăzute de art. 22-23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, texte în executarea cărora a fost emis ordinul în discuţie.
Mai precis art. 22 din O.U.G. nr. 202/2008 reglementează " Autorizarea unor tranzacţii pentru protejarea drepturilor terţilor" iar art. 23 din O.U.G. nr. 202/2008 reglementează " Autorizarea unor tranzacţii pentru valorificarea unor drepturi ale persoanelor şi entităţilor desemnate".
O.U.G. nr. 202/2008 şi Ordinul nr. 1984/2019 nu pot fi aplicate autonom, ele sunt incidente dacă legislaţia UE permite derogarea/autorizarea. Măsura de blocare a acreditivului a fost dispusă în baza prevederilor art. 2 din Regulamentul UE nr. 269/2014 şi în mod firesc, orice derogare sau autorizare privind deblocarea acestuia nu poate avea temei decât într-o prevedere de acelaşi rang normativ, sens în care prevederile Ordonanţei şi ale Ordinului trebuie aplicate în concordanţă cu Regulamentul.
În mod special, nicio derogare/autorizare nu poate fi acordată dacă finalitatea este contrară regimului sancţiunilor.
Cu referire la dispoziţiile invocate prin calea de atac a recursului, se reţine că art. 22 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 202/2008, forma în vigoare la data solicitării, aveau următorul conţinut:
"(1) Persoanele sau entităţile desemnate pot invoca măsurile de blocare pentru a justifica neîndeplinirea unei obligaţii, numai dacă au solicitat, potrivit art. 8, o autorizaţie în acest sens, iar cererea le-a fost respinsă. (2) Persoanele, altele decât cele prevăzute la alin. (1), care au un drept asupra bunurilor în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi creditorii persoanelor şi entităţilor desemnate pot solicita, potrivit procedurii prevăzute la art. 8, o autorizaţie pentru utilizarea bunurilor care fac obiectul sancţiunilor internaţionale în vederea stingerii obligaţiei respective."
În ceea ce priveşte ipoteza de la alin. (1), recurenta nu invocă măsurile de blocare pentru a justifica neîndeplinirea unei obligaţii, ci urmăreşte chiar deblocarea acreditivului.
Cu referite la ipoteza de la alin. (2), aceasta nu este un terţ, nu are calitatea de creditor al persoanelor şi entităţilor desemnate şi nici nu are un drept asupra bunurilor în sensul ordonanţei. Recurenta este chiar persoana sancţionată prin Ordinul 727 ca urmare a faptului că s-a reţinut că era controlată indirect de către B., persoană care se regăseşte la poziţia 881 în anexa nr. 1 a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.
Or, eliberarea acreditivului ca urmare a admiterii cererii de autorizare ar reprezenta o punere indirectă de fonduri la dispoziţia unei persoane listate, contrar prevederilor art. 2 şi 9 din Regulament, în lipsa dovedirii contrariului de către recurentă, şi anume că nu reprezintă un beneficiu în favoarea persoanei menţionate în Anexa I.
Altfel spus, societatea reclamantă nu putea combate faptul că este controlată de persoana listată dar ar fi putut produce dovezi că urmare a deblocării acreditivului, fondurile nu ajung la persoana listată.
Pe cale de consecinţă afirmaţiile recurentei conform cărora, nefiind o persoană desemnată în Anexa I din Regulamentul UE nr. 269/2014, are dreptul să încaseze acreditivul, instanţa făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2008, sunt nefondate şi tind la lipsirea de eficacitate a Ordinului nr. 727/2002 în afara cadrului legal.
Într-adevăr, nu exista nici o restricţie de ordin procedural ca recurenta - reclamantă să solicite autorităţii competente o derogare/autorizare, aspect însă care nu poate conduce la reformarea hotărârii recurate, întrucât de esenţa solicitării era invocarea unei norme care să îi permită acest demers dublată de îndeplinirea condiţiilor de fond prevăzute de dispoziţia legală în discuţie. În mod special, dat fiind că scopul Regulamentului este de a exercita presiune economică asupra persoanelor vizate, recurenta - reclamantă trebuia sa probeze că destinatarul final al fondurilor nu este persoana listată, obligaţie neîndeplinită însă de aceasta.
7. Temeiul procesual al soluţiei date recursului
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 718 din data de 30 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 1 iulie 2025.