Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul București sub nr. 706 din 29 ianuarie 2002, contestatoarea B.A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea ordinului nr. 2852/C din 30 noiembrie 2001 emis de pârât, prin care a fost obligată la restituirea sumei de 44.494.892 lei reprezentând indemnizație de asigurări sociale încasată necuvenit, pe perioada noiembrie 2000 - septembrie 2001, când s-a aflat în concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Totodată, contestatoarea a solicitat suspendarea executării ordinului contestat până la soluționarea litigiului.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că:
- deține funcția de judecător la Judecătoria Buftea și aflându-se în concediu plătit pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 120/1997, a beneficiat de indemnizație lunară reprezentând 85% din totalul veniturilor acordate în conformitate cu Legea nr. 50/1996, modificată și completată prin O.G. nr. 83/2000;
- ordinul emis de Ministerul Justiției prin care s-a procedat la schimbarea bazei de calcul a indemnizației în funcție de prevederile art. 99, art. 121 și art. 125 din Legea nr. 19/2000, este vădit nelegal, întrucât nu ar ține seama de faptul că magistrații fac parte din categoria persoanelor asigurate a căror salarizare este stabilită prin lege specială, situație în care indemnizația de concediu pentru creșterea copilului trebuie să fie calculată în raport cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 120/1997 și nu cu cele ale art. 99 din Legea nr. 19/2000.
Părâtul- Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a arătat că schimbarea bazei de calcul a indemnizației de care a beneficiat contestatoarea este justificată de faptul că pe perioada concediului plătit pentru îngrijirea copilului, contractul de muncă al persoanei care beneficiază de acest tip de concediu este suspendat, situație în care majorarea salariului ca urmare a apariției Ordonanței de Guvern nr. 83/2000 de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, nu mai poate să opereze la un raport de muncă ce este suspendat, astfel că, potrivit art. 2 și art. 3 din Legea nr. 120/1997, indemnizația de concediu pentru creșterea copilului se calculează la salariul de bază avut în luna depunerii cererii de concediu și se acordă integral, pe toată durata acesteia, din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Ca urmare a încheierii nr. 1575 din 17 aprilie 2002 dată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 544/2002, prin care a fost admisă cererea formulată de Ministerul Justiției, privind strămutarea judecării cauzei, instanța sesizată, Tribunalul București, secția IV-a civilă, prin încheierea din 7 iunie 2002, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul spre soluționare la Tribunalul Argeș.
Prin încheierea din 22 octombrie 2002, Tribunalul Argeș, secția civilă, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul secției comerciale și de contencios administrativ a aceleiași instanțe.
Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a reținut că în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare aparține Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, iar prin încheierea din 15 noiembrie 2002, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare acestei din urmă instanțe.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 129/F/C din 18 decembrie 2002, s-a declarat la rândul său necompetentă în soluționarea cauzei și a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș, Completul de dreptul muncii. Totodată, constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
În adoptarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Pitești a apreciat că obiectul cauzei deuse judecății îl reprezintă un conflict de drepturi rezultat din raporturile de muncă ale contestatoarei, căruia îi sunt aplicabile normele dreptului comun în materie, respectiv, Codul Muncii și Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Examinând conflictul negativ de competență cu care a fost sesizată, Curtea constată că, în raport cu obiectul cauzei deduse judecății, competența aparține Curții de Apel Pitești, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Obiectul cauzei deduse judecății nu poate fi considerat un conflict de drepturi în sensul reglementării Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât între contestatoare și autoritatea publică emitentă a ordinului contestat nu există raporturi de muncă de natura celor reglementate de Codul Muncii. Contestatoarea deține funcția de judecător, iar prin contestația adresată instanței a solicitat, de fapt, anularea unui act administrativ emis de o autoritate a administrației publice centrale, respectiv de Ministerul Justiției care, prin măsurile dispuse ar fi vătămat-o în dreptul său recunoscut de Legea nr. 120/1997, de a beneficia de o indemnizație de asigurări sociale calculată potrivit dispozițiilor legale aplicabile situației sale și plătită integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Prin urmare, în cauza de față, fiind vorba de contestarea unui act administrativ al unei autorități a administrației publice centrale, normele de competență aplicabile sunt cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios, privind actele autorităților administrației publice centrale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe B.A.C. în contradictoriu cu Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel Pitești.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.