Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 27 august 2001, reclamanta SC E.O. SRL Târgu Mureș a chemat în judecată, Ministerul Finanțelor și Garda Financiară Mureș, solicitând anularea deciziei nr. 180 din 31 iulie 2001, emisă de primul pârât, a actelor de constatare nr. 3286 din 4 decembrie 1999, nr. 3443 din 26 septembrie 2000 și procesul-verbal fără număr din 7 decembrie 1999, încheiat de cel de al doilea pârât, prin care a fost obligată la plata către bugetul de stat, a sumei totale de 5.114.510.149 lei, reprezentând accize combustibil, majorări de întârziere, accize suplimentare, cu majorările aferente și amenzi.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că nefiind producător și nici importator de produse petroliere, ci doar comerciant, nu i se pot aplica reglementările legale în vigoare, privind plata accizelor.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 286 din 22 octombrie 2001, a respins acțiunea.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamanta SC E.O. SRL Târgu Mureș, susținând în esență că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 182/1997, care stabilesc că, plătitorii de accize pentru carburanți auto, sunt agenții economici producători sau importatori de astfel de produse, și nu comercianți.
Recursul este nefondat.
În fapt, organele de control ale Gărzii Financiare au constatat că societatea recurentă a cumpărat motorină, combustibil tip „M și P”, în anii 1998 - 1999, în al cărui preț nu sunt incluse accize, iar produsul realizat prin mixură, l-a vândut la preț de motorină, preț, care include accize, conform prevederilor O.U.G. nr. 182/1997, fără, însă, a plăti bugetului de stat, sumele datorate cu titlu de accize.
De altfel, urmare a controlului, s-a dispus începerea cercetării penale de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Mureș, în dosarul nr. 23/P/2000, prin rezoluția din 10 mai 2000 dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiuni de evaziune fiscală, fals de înșelăciune.
Soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamanți se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC E.O. SRL Târgu Mureș, împotriva sentinței civile nr. 286 din 22 octombrie 2001, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2003.