Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1132/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr.289 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.

            La apelul nominal s-au prezentat: recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Brașov prin consilierul A.S. și intimatul reclamant P.D.E., personal.

            Procedura completă.

            Consilierul juridic A.S. a pus concluzii de  admitere a recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pentru motivele  prezentate pe larg în concluziile scrise (fila 22 și urm.) pe care le-a reiterat oral.

            Intimatul reclamant  P.D.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele din întâmpinare (fila 14 dosar).

C U R T E A

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea formulată și astfel cum a fost  precizată (fila 77 dosar recurs) reclamantul P.D.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov ca prin sentința ce se va pronunța să anuleze decizia de pensii nr.200940 din 1 octombrie 1998 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la eliberarea unei noi decizii de pensie prin care să-i recalculeze drepturile de  pensie în privința bazei de calcul și a pensiei suplimentare în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare la acea dată.

            A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor restante, începând cu luna octombrie și până la data sentinței, rezultate ca diferență între pensia primită și cea cuvenită,  majorate cu aplicarea coeficientului de inflație corespunzător.

             În motivare, reclamantul a arătat că decizia de pensie pentru limita de vârstă a fost emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov cu încălcarea legislației muncii cu privire la modul de calcul al salariului mediu dedus, al pensiei suplimentare și a bazei de calcul, respectiv a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr.3/1997 și în Hotărârea de Guvern nr.565/1996 privind măririle de indexare și compensare ce reprezintă manifestări ale protecției sociale, astfel că salariile deduse nu pot fi mai mici decât cele stabilite conform contractului colectiv de muncă.

            Curtea de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr.289 din 17 septembrie 2002 a admis acțiunea astfel cum a fost  precizată formulată de reclamantul P.D.E., a  anulat ca nelegală decizia de pensionare nr.200940 din 1 octombrie 1998 emisă de pârâtă  și decizia nr.421 din 29 ianuarie 1999 emisă de Comisia de Pensii din cadrul pârâtei și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensie pe seama reclamantului luând în considerare o bază de calcul a pensiei în sumă de 10.046.909 lei și o pensie suplimentară de 26.792 lei la data de 1 octombrie 1998 cu aplicarea indexărilor și corelărilor prevăzute de lege precum și a diferenței dintre pensia primită și cea cuvenită reclamantului de la data de 1 octombrie 1998 – 30 iulie 2002 indexată.

            În motivarea hotărârii astfel pronunțate instanța de fond a reținut, în esență, că decizia de pensie atacată este nelegală în privința stabilirii bazei de calcul a pensiei și a pensiei suplimentare, ceea ce a determinat calculul unei pensii pentru limită de vârstă, vătămătoare reclamantului.

            A mai reținut că potrivit art.10 din Legea nr.3/1997 privind pensiile,  retribuția tarifară  care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, astfel cum a și solicitat pârâta.

             Totodată, instanța a reținut  că, raportat la cerere, perioada de 5 ani lucrați consecutiv este cuprinsă între 1 iulie 1991 – 1 iulie 1996 și făcând aplicarea dispozițiilor art.1 pct.2 din Hotărârea Guvernului nr.565/1996 privind corelarea indexărilor salariale făcută prin hotărâri de guvern a stabilit o bază de calcul a pensiei reclamantului în sumă de 10.0406.909 lei și o pensie suplimentară de 26.792 lei.

            Luând în considerare baza de calcul a pensiei astfel stabilită a apreciat  că pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, la data pensionării este de 9.106.152 lei iar diferența dintre pensia încasată efectiv de reclamant și cea cuvenită este de 665.376.181 lei la data de 30 iulie 2002.

            Împotriva sentinței astfel pronunțate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Brașov criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că sentința a fost dată cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale în materie de asigurări sociale  întrucât  a fost fundamentată pe baza unui raport de expertiză a cărei concluzii au fost total eronate.

            Baza de calcul a fost corect aleasă, a arătat recurentul, conform dispozițiilor art.1 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.565/1996 și în continuare s-a făcut corect aplicarea art.1 alin.2 din Hotărârea Guvernului nr.565/1996 iar în următoarea etapă stabilirea cuantumului pensiei s-a realizat prin aplicarea prevederilor art.11 alin.1 din Legea nr.3/1977 care a menționează că  „pensia integrală pentru munca depusă și limita de vârstă se determină în procente din salariul tarifar, diferențiat pe tranșe de salarii și grupe de muncă stabilite potrivit legii”, astfel că hotărârea recurată nu are suport legal.

            Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză precum și cu dispozițiile legale în materie, se constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

            Prin actele de la dosar rezultă că stabilirea bazei de calcul a pensiei și a cuantumului pensiei s-a făcut avându-se în vedere perioada 1 august 1991 – 1 august 1996 considerată cea mai avantajoasă pentru reclamant conform raportului de expertiză dispus în cauză și însușit de instanță.

            În conformitate  cu dispozițiile art.10 din Legea nr.3/1977 modificat prin art.2 pct.1 din Legea nr.49/1992, baza de calcul la stabilirea pensiei este media salariilor din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, iar potrivit art.1 din Hotărârea Guvernului nr.565/1996 salariul mediu se determină luând în calcul primii 5 ani lucrați consecutiv în ultimii 10 ani.

            Numai că persoanele pensionate atunci când optează pentru o anumită perioadă din ultimii 10 ani trebuie să fie avizate asupra detaliilor modului de calcul privind diversele posibilități de a  alege pe perioade, ceea ce implică prezentarea variantelor de  calcul, pentru a alege ceea ce consideră pensionarul că este mai avantajos (iar nu aprecierea autorității de pensii).

            În cauză se constată că instanța de fond nu a fost suficient preocupată de examinarea litigiului din perspectiva asigurării unei protecții sociale reale și a considerat că modul de calcul a  pensiei reclamantului este corect, deși nu a dispus ca prin expertiza efectuată să se verifice și alte variante posibilie , astfel încât recurentul-reclamant să poată opta pentru cea mai avantajoasă dintre acestea.

            Cum potrivit art.129 și art.130 din Codul de procedură civilă judecătorii au obligația să stăruie pentru aflarea adevărului prin toate mijloacele legale, putând să dispună administrarea unor probe chiar și în situația în care părțile se opun și cum în cauză se constată necesitatea suplimentării probatorului, în principal cu o expertiză de specialitate, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare pentru a se proceda în sensul celor mai sus arătate.

            Instanța competentă a soluționa cauza în fond după casare este Tribunalul Hunedoara, potrivit dispozițiilor art.2 din Codul de procedură civilă și cele ale Legii nr.19/2000, căruia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

 

            Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr.289 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.

            Casează sentința atacată și încheierea din  11 octombrie 2002 și trimite cauza spre soluționare la Tribunalul Timiș.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2003.