Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC I. SRL București a chemat în judecată Consiliul General al municipiului București, pentru a se dispune anularea dispoziției nr. 1416 din 24 septembrie 1997, emisă de Primarul General al municipiului București, ca nelegală.
Prin acest act administrativ de autoritate s-a aprobat desființarea construcțiilor executate fără autorizație pe terenul aparținând domeniului privat la imobilul din str. Sânmedru.
Reclamanta a arătat că este proprietara bunului imobil, în baza contractului de vânzare- cumpărare autentificat la 10 octombrie 1994 și transcris la Judecătoria sectorului 2 București, or, dispoziția primarului general se referă la vechea proprietară a terenului și la decizia nr. 1417 din 13 decembrie 1995, a Tribunalului București, secția a III-a civilă, care nu-i este opozabilă.
De altfel, la data cumpărării terenului, nu a cunoscut că proprietarul anterior este de rea-credință, iar ulterior a edificat construcția existentă.
Prin cererea din 13 ianuarie 1998, de intervenție în interes propriu, N.E. și N.D. au solicitat respingerea acțiunii principale, susținând că depozitul cumpărat de reclamantă, de la P.C., nu îndeplinește cerințele legale și datorită lui, casa în care locuiesc, prezintă fisuri adânci la toți pereții, nu mai au lumină, iar utilizarea construcției cu garaj, produce zgomote și poluează aerul.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 172 din 10 februarie 1998, a admis acțiunea principală și a respins cererea de intervenție în interes propriu.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2246 din 12 noiembrie 1998, a admis recursul declarat de intervenienți și a casat sentința, cu trimitere spre rejudecare, pentru administrarea de probe, pentru elucidarea aspectelor invocate de intervenienți în cererea lor.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1120 din 4 octombrie 1999, a admis acțiunea și a respins cererea de intervenție.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1633 din 9 mai 2000, a admis recursurile declarate de intervenienți și Primăria municipiului București și a casat sentința, cu trimitere spre rejudecare, pentru completarea probelor și respectarea îndrumărilor date printr-o decizie anterioară de casare.
Trebuiau clarificate aspectele privind apartenența terenului, la domeniul public sau la domeniul privat al municipiului, identificarea lui efectivă și măsura în care suprafața de 360 mp achiziționată de
Reclamantă, cu act autentic, de la vechii proprietari în 1994, se confundă cu suprafața de teren pe care a fost realizată construcția, fără autorizație; neconcordanța care există între autorizația de construire nr. 159 din 29 aprilie 1994, certificatul de urbanism nr. 25505/XII B din 8 octombrie 1993 și decizia nr. 1417 din 13 decembrie 1995 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în privința naturii construcției și destinației ei actuale; identificarea stricăciunilor provocate locuinței ocupate de intervenienți.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1473 din 5 noiembrie 2001, a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 1416 din 24 septembrie 1997, emisă de Primarul General al municipiului București și a respins cererea de intervenție în interes propriu, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că emiterea unei dispoziții de demolare cu un obiect nedeterminat, este de natură să producă vătămarea iremediabilă a dreptului de proprietate al reclamantului, drept existent la data emiterii dispoziției.
Cu privire la cererea de intervenție, s-a reținut că intervenienții nu au făcut dovada existenței dispoziției administrative de demolare a depozitului și nici a daunelor pretinse.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâtul a declarat recurs, susținând că se impune admiterea și casarea sentinței, iar în fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamanta nu are calitate procesuală axctivă, decizia fiind dată în contradictoriu cu vânzătoarea P.C., există deja un titlu executoriu – decizia nr. 1417/1995 a Tribunalului municipiului București.
Recursul este nefondat.
Prin acțiune, reclamanta SC I. SRL a solicitat anularea dispoziției Primarului General al municipiului București, nr. 1416 din 24 septembrie 1997, prin care s-a dispus desființarea construcțiilor executate fără autorizație, pe terenul aparținând domeniului privat, la imobilul din str. Sânmedru, întrucât este proprietara imobilului din octombrie 1994, potrivit actului de vânzare-cumpărare, autentificat și transcris la Judecătoria sectorului 2 București.
Reclamanta are calitate procesuală activă, chiar dacă decizia atacată arată că proprietar este P.C., care a fost somată să desființeze construcția la care se referă decizia civilă nr. 1417 din 13 decembie 1995, a Tribunalului municipiului București, secția a III-a civilă, iar această hotărâre nu îi este opozabilă.
Cum construcția ce urma să fie demolată, nu este identificată, iar temeiul legal al dispoziției – art. 28 din Legea nr. 50/1991, care are ca obiect construcții fără autorizație, edificate pe domeniul public, a căror demolare se poate dispune la expirarea termenului stabilit prin procesul-verbal de contradicție, nu se regăsește în mod legal - instanța a reținut că prin emiterea acestei dispoziții de demolare cu un obiect nedeterminat, „construcțiile executate fără autorizație, pe terenul aparținând domeniului privat la imobilul din str. Sânmedru“, se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei, drept existent la data emiterii ei și a dispus anularea.
În consecință, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de municipiul București, reprezentat de Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1473 din 5 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2003.