S-a luat în examinare  recursul declarat de Societatea Națională “Î.F.” SA prin Sucursala Arad împotriva deciziei nr.410 din 17 septembrie 2002 a Curții de Conturi a României – Secția jurisdicțională.

            La apelul nominal au lipsit recurenta Societatea Societatea Națională “Î.F.” SA - Sucursala Arad și intimații N.O. și Curtea de Conturi.

            Procedura completă.

            S-a referit că Societatea Națională “Î.F.” SA prin Sucursala Arad a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 pct.2 Cod procedură civilă, iar intimatul N.O., prin întâmpinare solicită același lucru.

C U R T E A

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Colegiul Jurisdicțional Arad al Curții de Conturi, prin sentința nr.21 din 17 aprilie 2002, a admis contestația formulată de N.O. împotriva deciziei de imputare nr.140/26 septembrie 2001 emisă de Sucursala de Î.F. Arad, pentru suma de 1.500.848 lei, reprezentând pejudiciu adus bugetului de stat, a anulat decizia și  a obligat sucursala la 500.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a  reținut că N.O. a îndeplinit funcția de director al Sucursalei de Î.F. Arad în perioada 24 mai – 9 ianuarie 2001, fiind numit în funcție prin  ordin al administratorului unic al S.N.”Î.F.”SA.

            În perioada 17-31 iulie 2001, Biroul de Audit Intern al S.N.”Î.F.”SA a efectuat auditul intern la Sucursala Arad a S.N.”Î.F.”SA, verificare ce a vizat anul 2000 și primul semestru al anului 2001. 

Cu această ocazie, s-au constatat fapte ce au fost considerate ca prejudiciabile pentru unitate.

            Astfel la secția mecanică, în anul 2000, în evidența contabilă a fost înregistrată factura fiscală 7523260 din 15 decembrie 2000, emisă de furnizorul societatea comercială „N.”SRL Pitești – Argeș, cumpărător fiind S.N.”Î.F.”SA - Sucursala Arad, cu o valoare totală de 59.613.943 lei, din care 50.095.750 lei, valoare fără TVA și 9.518.193 lei TVA.       

            La denumirea produselor sau serviciilor în factură  figurează 8 Kg țeavă oțel ø 700 în valoare de 47.615.750 lei și o bucată cot ½ 90 ø 700, în valoare  de 2.480.000 lei.

            Organul de control a constatat că factura  a fost vizată de controlul financiar – preventiv dat de către contabila șefă de secție C.V. purtând și viza de control financiar preventiv a lui T.A., aceste vize dându-se după întocmirea și efectuarea recepției.

            De asemenea factura a fost vizată și de controlul financiar preventiv din partea biroului de aprovizionare, dat de A.S., tehnician aprovizionare.

            S-a considerat factura falsă, urmare a faptului că unitatea Societatea comercială N. SRL  nu figura înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Argeș.

            In baza facturii efective s-a întocmit și înregistrat în cotabilitate nota de recepție și constatare de diferențe din 29 decembrie 2000, prin care s-au înscris cantitățile și valorile înregistrate în factura arătată.

            Nota de recepție a fost semnată de gestionara T.C. la primit în gestiune, iar la comisia de recepție a semnat P.S., F.V. și T.A.

            De asemenea, în evidența contabilă au mai fost înregistrate chitanțele 8848714/9.01.2001 și 8848717/10.01.2001, prin care Sucursala Arad a achitat suma de 30 milioane lei, respectiv 29.613.943 lei, reprezentând contravaloarea mărfii din factura.

Pentru suma plătită cu titlu de TVA,  corespunzător facturii  sus-menționate,s-a eținut angajarea răspunderii materiale a lui N.O. – fost director, N.M. – director economic, T.M. – fost director tehnic, T.A. – fost șef  SISPA, A.S., P.S., F.V., B.I. – fost șef birou Russo.

            In baza actului de control, conducerea Sucursalei Arad a S.N.”Î.F.”SA a emis decizia de imputare nr.140 din 26 septembrie 2001, prin care a imputat directorului N.O., suma de 1.500.848 lei, cotă parte din prejudiciu.

            Impotriva acestei decizii de imputare N.O. a formulat contestație iar Judecătoria Arad, prin sentința nr.6994 din 8 noiembrie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

            Tribunalul Arad prin decizia nr.166/R/5 februarie 2002, a admis recursul declarat de N.V.și a declinat competența de soluționare în favoarea Colegiului Jurisdicțional Arad.

In urma probelor administrate, acesta a reținut că, decizia de imputare a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor privitoare la competența de emitere, în același timp decizia fiind și tardiv emisă.

            Prin recursul jurisdicional declarat, S.N.”Î.F.”SA – Sucursala Arad, susține că decizia  de imputare a fost emisă în termen și că la data emiterii ei, N.O. nu mai îndeplinea funcția de director, și ca atare, competența de emitere a deciziei revenea directorului Sucursalei Arad, care în fapt, a și procedat la emiterea acesteia.

            Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr.410 din 17 septembrie 2002, a admis recursul  jurisdicțional declarat de S.N.”Î.F.”SA – Sucursala Arad și a modificat sentința în sensul că a anulat decizia de imputare ca nelegal emisă (pentru lipsa competenței emitentului), și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

            Considerând netemeinică și nelegală decizia pronunțată S.N.”Î.F.”SA prin Sucursala Arad, a declarat recurs susținând că decizia de imputare a fost legal emisă întrucât la data constatării pagubei N.O. nu mai deținea funcția de director.

            Cum  secția jurisdicțională s-a pronunțat numai asupra excepției nelegalității emiterii deciziei ca urmare a lipsei competenței emitentului și cum această excepție o consideră nefondată solicită a se analiza apărările făcute în sensul respingerii și a excepției tardivității întrucât decizia de imputare a fost emisă în termenul de 60 zile prevăzut de art.108 alin.3 din Codul muncii de la încheierea procesului verbal de constatare a pagubei nr.2487/31.07.2001.       

            Recursul este nefondat.

            Potrivit art.107 alin.1 din Codul muncii, obligarea la plata despăgubirilor sau a contravalorii bunurilor, precum și la restituirea sumelor încasate fără drept, se face prin decizie de imputare, emisă de conducătorul unității.

Când plata sau restituirea urmează a se face de conducătorul unității sau de alte persoane încadrate în muncă de organul ierarhic superior, singure sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare se emite de către acest organ.

            De aici, rezultă că, decizia de imputare prin care se reține unei persoane încadrată în muncă o pagubă cauzată unității se emite de conducătorul acestei unități.

            Excepția este că, atunci când cel ce a produs paguba a fost conducătorul unității sau alte persoane care au fost numite în funcție

de organul ierarhic superior, decizia de imputare se emite de către acest organ.

În legătură cu aplicarea excepției, din dispozițiile textului de lege, nu se poate susține că, cel ce a comis paguba trebuie să îndeplinească funcția de conducător al subunității sau de alt salariat numit în funcție de organul ierarhic superior și la data emiterii deciziei, fiind necesar  și suficient ca această funcție să o fi îndeplinit la data producerii prejudiciului, fapt ce atrage obligativitatea ca decizia de imputare să fie emisă de organul ierarhic superior.

În cauză, N.O. îndeplinea funcția de director la data producerii pagubei, funcție în care a fost numit prin ordin al administratorului unic al S.N.”Î.F.”SA.

Ca atare, decizia de imputare trebuia emisă de cel ce l-a numit în funcție, iar nu de directorul Sucursalei Arad.

În aceste condiții, soluția pronunțată de Secția jurisdicțională este temeinică și legală, fapt ce duce la neanalizarea dacă excepția tardivității emiterii deciziei de imputare poate sau nu fi primită, iar recursul fiind nefondat, în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de Societatea Națională ”Î.F.”SA prin Sucursala Arad împotriva deciziei nr.410 din 17 septembrie 2002 a Curții de Conturi a României – Secția jurisdicțională ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 martie 2003.