Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 30 mai 2003, reclamantul Z.F. a solicitat anularea hotărârii nr.4959 din 6 mai 2003 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Oradea a pronunțat sentința civilă nr.270/ 30 iunie 2003, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr.4959 din 6 mai 2003, și a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.U. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la 3 august 1941, dată la care părinții săi erau refugiați din motive etnice și a dobândit prin naștere, statutul de refugiat, îndeplinind condițiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Impotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând casarea hotărârii în baza art.304 pct.8 și pct. 9 C.proc.civ.
In primul motiv de casare, recurenta a arătat, că strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu a fost greșit reținută în cazul intimatului care, nefiind născut la data refugierii părinților săi, nu avea domiciliu într-o localitate de unde să fi fost strămutat.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenta a susținut că, potrivit legislației române, capacitatea de folosință anticipată este recunoscută minorului de la data concepției numai în materia dreptului la moștenire și deci intimatul, care s-a născut după strămutarea părinților săi în altă localitate decât cea de domiciliu, nu poate beneficia de calitatea de refugiat și de drepturile acordate prin Legea nr.189/2000.
Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Domiciliul legal al minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinții la care locuiește în mod statornic.
Fiind născut după data la care părinții săi au fost strămutați din motive etnice din localitatea de domiciliu, intimatul a fost lipsit de dreptul său la un domiciliu legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.
Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cît a durat până la 6 martie 1945 și pentru toți membrii familiei intimatului refugiați în altă localitate, în sensul că aceștia nu au mai avut în perioada respectivă o locuință statornică sau principală. In atare situație, instanța de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabile în cauză prevederile Legii nr.189/2000, pentru că de la data nașterii sale, intimatul a avut, asemenea părinților săi, statutul juridic de refugiat, astfel încât este nefondată prima critică formulată în recurs.
Cel de-al doilea motiv de recurs este lipsit de temei, întrucât calitatea de persoană refugiată și dreptul de beneficiar al Legii nr.189/2000 au fost constatate numai de la data nașterii intimatului.
In consecință, drepturile intimatului nu au fost recunoscute și acordate în considerarea capacității de folosință anticipate, cum eronat s-a susținut în recurs.
Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art.304 și art.304/1 C.proc.civ., nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr.270/CA/2003 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.