Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 iunie 2000, SC C. SA Cluj Napoca a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Cluj și Administrația Financiară a municipiului Cluj, să se dispună:
- anularea deciziei nr. 897 din 14 iunie 2000, emisă de primul pârât, privind suma totală de 139.216.713 lei, care reprezintă venituri ilicite (120.659.500 lei), impozit pe profit (1.943.7000 lei), majorări de întârziere aferente (169.102 lei), T.V.A. (14.364.244 lei) și majorări de întârziere aferente, 2.080.167 lei;
- anularea somației nr. 481 din 17 ianuarie 2000, emisă în dosarul de executare silită nr. 24/2000;
- plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta și-a motivat acțiunea, arătând, în esență, că sumele de bani stabilite în sarcina sa prin procesul-verbal de control financiar nr. 4442 din 16 decembrie 1999, nu sunt datorate și acest lucru a fost demonstrat cu expertizele tehnice și contabile efectuate în dosarul penal nr. 1/2000, la cererea organelor de cercetare penală.
Ca atare, sunt nelegale, și formele de executare silită, efectuate în vederea recuperării acelor pretinse creanțe financiare.
Referitor la veniturile în sumă de 120.659.500 lei, reclamanta a precizat că ele sunt licite, rezultând din operațiunile comerciale derulate în perioada supusă controlului, din partea comisarilor Gărzii financiare.
În consecință, a cerut exonerarea sa de obligația de virare la bugetul statului, a sumei respective.
Prin sentința civilă nr. 296 din 13 septembrie 2001, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că reclamanta a încălcat prevederile art. 19 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991 și respectiv, ale pct. 68 din același act normativ, prin vânzarea unor sortimente și cantități de uleiuri la prețuri inferioare celor de achiziție. În acest mod, ea a realizat o diferență nefavorabilă, pe care a înregistrat-o apoi, nelegal, pe cheltuieli deductibile, ceea ce a condus la diminuarea impozitului pe profit.
Ulterior, agentul economic a efectuat și alte operațiuni nereale, deoarece mărfurile afirmativ vândute către SC T.C. SRL erau deja recepționate pe bază de note de intrare-recepție, la SC H. SA și consumate în perioada 19 septembrie – 28 octombrie 1999.
Procedând în modul arătat, reclamanta a nesocotit dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 3/1992, astfel că pe lângă suma datorată cu titlu de T.V.A., urmează să suporte majorările de întârziere aferente.
În sfârșit, s-a motivat că deși contestă măsurile dispuse prin actul de control și invocă concluziile unor expertize extrajudiciare, cu prilejul soluționării cauzei, reclamanta a declarat că nu înțelege să formuleze alte cereri în probațiune.
Sentința a fost atacată cu recurs de către SC C. SA Cluj Napoca.
Recurenta a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât ea ignoră total constatările experților tehnici și respectiv, controlul, desemnați în procesul penal. Că în realitate, s-a dovedit în acest proces că achiziționarea și aprovizionarea cu lubrifianți s-a făcut cu respectarea normelor legale și pentru acest considerent, parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a directorului general.
O concluzie similară se impunea în privința sumelor calculate cu titlu de T.V.A., de vreme ce prin raportul de expertiză s-a stabilit fără echivoc că operațiunile de facturare și colectare s-au efectuat în mod real și cu respectarea legii.
În sfârșit, recurenta a susținut că titlul executoriu emis în cauză, este nelegal, pentru că nu conține o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să facă posibilă executarea silită.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prin decizia nr. 897 din 14 iunie 2000, Ministerul Finanțelor Publice, sesizat cu plângere formulată de reclamanta SC C. SA Cluj Napoca a dispus înaintarea dosarului la instanța de judecată competentă, pentru soluționarea capătului de cerere, având ca obiect suma de 120.659.500 lei, reprezentând venituri ilicite.
Cum deja s-a arătat, prin acțiunea introdus, reclamanta a contestat legalitatea actului administrativ jurisdicțional și sub acest aspect, solicitând să fie exonerată de obligația virării la bugetul de stat, a sumei respective.
Rezultă, deci, că în mod greșit curtea de apel a considerat că pentru suma de 120.659.500 lei nu s-a formulat un capăt de cerere distinct și în consecință, prin hotărâre nu s-a pronunțat în nici un fel asupra pretenției reclamantei.
Pe de altă parte, constatările favorabile ale experților tehnici D.M., C.V. și cele ale experților financiar–contabili, I.I. și E.C., invocate de societatea comercială în apărare, au fost înlăturate, cu motivarea că rapoartele de expertiză au caracterul unor probe extrajudiciare.
Dar, concluziile acestor experți au stat la baza soluției parchetului, de scoatere de sub urmărire penală a salariaților societății implicați, astfel cum rezultă din adresa nr. 43/P/2000 din 19 aprilie 2001, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nu a fost cerută de instanță, așa cum nu s-a analizat nici excepția de necompetență materială a acesteia, în soluționarea ultimului capăt de cerere, referitor la somația de plată nr. 481 din 13 martie 2000.
Excepția de procedură a fost ridicată de organele financiare, prin întâmpinare.
Fiind de ordine publică, ea trebuia examinată și soluționată de instanță, prin hotărâre.
Este evident că neprocedând în modul arătat, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, care nu se fundamentează pe un material probatoriu.suficient și convingător.
De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a tuturor capetelor de cerere formulate prin acțiunea reclamantei. se impune admiterea recursului și casarea sentinței. cu trimiterea cauzei spre rejudecare. la aceiași curte de apel.
Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va trebui să țină seama de inexistența unei decizii de soluționare în fond a Ministerului Finanțelor Publice, în privința creanței bugetare de 120.659.500 lei, precum și de necesitatea suplimentării probelor cu înscrisuri și o expertiză tehnică contabilă care să fie efectuată cu respectarea principiilor contradictorialității și nemijlocirii consacrate de Codul de procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 313 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC C. SA Cluj Napoca, împotriva sentinței nr. 296 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceiași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.