Ședințe de judecată: Aprilie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1178/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de SC „PM” SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr.159 din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ.

            La apelul nominal au lipsit recurenta-reclamantă SC „PM” SRL Sibiu, precum și intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

            Procedura completă.

            Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei arătând că intimatul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat prin întâmpinarea formulată în dosar, judecarea cauzei și în absența sa.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub nr.2948/ 11.06.2002, reclamanta SC „PM” SRL Sibiu a chemat în judecată Oficiul Român pentru Drepturile de Autor București, solicitând anularea deciziei directorului general al O.R.D.A. nr.24 din 14 februarie 2002 prin care s-a retras Certificatul de înregistrare în R.N.F. nr.o1616 Seria A 22022092 pentru desfășurarea activității de comercializare fonograme; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

            În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că măsura adoptată de ORDA este nelegală deoarece actele care au stat la baza deciziei atacate nu au fost comunicate, iar decizia emisă poate fi consecința exclusivă a faptului că în privința unor angajați ai reclamantei s-au încheiat trei procese verbale de constatare a contravențiilor care au fost atacate în justiție și nu privesc activitatea proprie a reclamantei.

            Curtea de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr.158 din 4 septembrie 2002 a respins acțiunea formulată de SC „PM” SRL ca neîntemeiată.

            Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că temeiul juridic al măsurii luate de O.R.D.A. este art.8 alin.5 din O.G. nr.45/2000 aprobată prin Legea nr.624/2001, potrivit căruia constatarea săvârșirii faptelor prevăzute la art.8 alin.1 se realizează prin simplul fapt al încheierii procesului verbal de constatare a contravențiilor, nefiind necesară în prealabil confirmarea legalității și temeiniciei lor prin hotărâri judecătorești.

            Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, care a criticat sentința instanței de fond, considerând că s-a încălcat principiul instituit prin art.48 din Constituie privind controlul judecătoresc asupra actelor emise de o instituție de stat.

            A arătat că măsura anulării Certificatului de înregistrare în Registrul Național al Fonogramelor este nelegală atât timp cât procesele-verbale de constatare a contravențiilor, care au stat la baza luării acestei măsuri, au fost în parte anulate iar altele se află pe rolul instanțelor judecătorești.

            Astfel că, prin atacarea acestor procese verbale a fost suspendată măsura dispusă prin ele, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare în soluționarea legalității anulării Certificatului de înregistrare în Registrul  Național al Fonogramelor.

            Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

            Prin decizia nr.24 din 14 februarie 2002 Directorul General O.R.D.A. a dispus anularea Certificatului nr.01616 Seria A 22022092 în temeiul căruia S.C. „PM” S.R.L. avea posibilitatea de a comercializa fonograme, constatând că reclamanta a încălcat prevederile legale, în desfășurarea activității autorizate prin certificatul retras.

            Măsura a fost luată în temeiul art.8 alin.6 din O.G. nr.45/2000 modificată și completată, pentru contravenții în domeniul drepturile de autor și a drepturilor conexe, stabilite prin procese-verbale de constatare în sarcina unor salariați ai societății.

            Din actele administrate în cauză rezultă că împotriva proceselor verbale care au stat la baza acestei măsuri s-a formulat plângere potrivit art.31 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

            Or, potrivit art.32 alin.3 din O.G. nr.2/2001 care completează dispozițiile cu privire la regimul general al contravențiilor prevăzut în O.G. nr.45/2000 modificată, plângerea formulată împotriva proceselor-verbale de contravenție suspendă executarea acestora.

            Rezultă așadar că instanța de fond era obligată să lămurească situația juridică a proceselor verbale care au stat la baza retragerii certificatului de înregistrare în R.N.F. nr.01616 Seria A 22022092.

            Această măsură se impunea având în vedere materialul probator aflat în dosarul cauzei din care reiese că procesele-verbale seria A nr. 000072/ 2.06.2000 și seria A nr.000084/ 13.12.2000 au fost anulate de instanțele judecătorești competente.

            Pentru aceste motive urmează a se casa sentința atacată și a se trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

            Cu ocazia rejudecării instanța de fond va avea în vedere și celelelalte motive de recurs ca apărări de fond.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Admite recursul declarat de SC „PM” SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr.159 din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ.

            Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.