Ședințe de judecată: Aprilie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1181/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de S.A. împotriva sentinței civile nr.64/F din 7 mai 2002 a Curții de Apel Galați Secția comercială și de contencios administrativ.

            La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant S.A. precum și intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Brăila.

            Procedura completă.

            Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei arătând că recursul declarat de S.A. nu a fost motivat în sensul art.303 alin.3 Cod procedură civilă.

C U R T E A

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea formulată la data de 27.III.2002 reclamantul S.A. a solicitat anularea deciziei nr.28/2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Brăila, întrucât conține date eronate privitoare la locul nașterii, perioada de strămutare, drepturile privind calitatea de strămutat nu i-au fost acordate retroactiv din anul 1990 și nu s-a avut în vedere perioada cuprinsă între 20.III.1944 și 19.II.1968.

            Prin sentința civilă nr.64/2002 a Curții de Apel Galați, Secția comercială și de contencios administrativ acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

            Instanța a reținut, față de dispozițiile Legii nr.189/2000 și de precizările reclamantului făcute la primul termen de judecată, că obiectul cererii se limitează la rectificarea locului de naștere menționat în decizia atacată, rectificare ce s-a realizat însă prin decizia nr.36/2002 emisă de pârâtă.

            Impotriva acestei sentinței a declarat recurs în termen reclamantul fără să-l motiveze conform dispozițiilor art.303 Cod procedură civilă.

            Analizând cauza din oficiu în temeiul dispozițiilor art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă.

            Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 pct.c) Cod procedură civilă, cu referire la art.3 pct.1 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin O.U.nr.59/27.IV.2001, competența materială de soluționare a pricinii revenea Tribunalului Galați, întrucât acțiunea a fost formulată la data de 27.III.2002, după intrarea în vigoare a modificării Codului de procedură civilă.

            Pentru considerentele expuse recursul va fi admis, sentința se va casa și cauza va fi trimisă, în baza art.312 Cod procedură civilă pre competentă soluționare Tribunalului Galați, Secția contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Admite recursul declarat de S.A. împotriva sentinței civile nr.64/F din 7 mai 2002 a Curții de Apel Galați Secția comercială și de contencios administrativ.

            Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Brăila, Secția de contencios administrativ.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.