Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 5 aprilie 2002, înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta S.N.Tc. R. SA, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală, solicitând ca în contradictoriu cu primul pârât, să se suspende executarea deciziei nr. 201/2002 și a procesului-verbal încheiat de pârâtul II, la data de 27 decembrie 2001, până la soluționarea acțiunii, solicitând și anularea ca nelegală, a celor două acte.
În susținerea acțiunii, reclamanta a precizat că urmare a controlului efectuat de către Garda Financiară Centrală, în perioada septembrie – decebrie 2001, i s-a stabilit că are o datorie cu titlu de T.V.A., de 13.090.386.713 lei, impozit pe profit de 21.204.280.075 lei și majorări de întârziere aferente de 43.465.206.208 lei, obligații fiscale ce privesc relația comercială cu SC A.I. SRL, conform contractului- cadru nr. 557/75A din 28 mai 1998.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 680 din 25 iunie 2002, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că decizia nr. 201/2002 este temeinică și legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând soluția instanței de fond, ca fiind dată, fără a se face o motivare privind deciziile ce au format convingerea acesteia, fiind încălcate prevederile art. 261 C. proc. civ.; că aceasta sentință este lipsită de temei legal, menținând o soluție nelegală dată de Ministerul Finanțelor Publice, care nu a judecat contestația, respingând-o ca inadmisibilă, după cum nici motivarea făcută de instanță privind aplicarea art. 9 din Legea nr. 29/1990, solicitată de reclamantă nu este nelegală.
Recurenta critică și lipsa de rol activ a instanței, ca și faptul că aceasta nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare invocate în cauză.
Recurenta-reclamantă a solicitat în fond examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., fiind, deci, invocate ca motive de casare, prevederile art. 304 pct. 7, 9, 10 și art. 3041 C. proc. civ.
Examinând recursul raportat la criticile formulate și al motivelor de casare prezentate, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune.
Se constată că prin decizia nr. 201/2002 a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația reclamantei asupra capătului de cerere privind suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr. 100/1339 din 27 decembrie 2001, Ministerul Finanțelor Publice constatând că nu are competența a se pronunța asupra acestei cereri, în speță fiind deja pornită executarea silită și suspendată soluționarea cauzei, pentru suma de 77.759.872 lei, urmând ca organele vamale competente să se investească cu soluționarea laturii civile în funcție de rezolvarea sesizării penale.
Analizând motivul de recurs ce se referă la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că este nefondată. Potrivit prevederilor cuprinse în art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța are obligația să se refere în motivare, la toate capetele de cere formulate și considerentele pentru care au fost respinse unele cereri. Așadar, instanța trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune. Aceasta nu înseamnă că instanța trebuie să răspundă și la toate argumentele folosite de părți, pentru susținerea petenților. În cauză, instanța învestită a grupat argumentele și susținerile reclamantei și a răspuns, motivând sintetic cu temeiurile legale, adică art. 10 din O.U.G. nr. 13/2001 și O.G. nr. 11/1996.
În considerarea acestui motiv, trebuie, deci, remarcat că s-a reținut de instanța de fond că suspendarea contestației este legal dispusă prin decizia nr. 201/2001, până la definitivarea sesizării penale, iar suspendarea executării procesului-verbal în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990, este inadmisibilă, întrucât actul de control a cărei suspendare la executare se solicită, a fost pe deplin în executare.
Curtea constată că motivele recurentei privind critica adusă acestor constatări ale instanței de fond, nu sunt întemeiate, fiind de principiu că actul de control fiind pus în executare ca efect al dobândirii calității de titlu executoriu, împotriva acestei executări pornite, partea interesată are deschisă calea contestației la executare, la instanța competentă, conform art. 76 și urm. din O.G. nr. 11/1996.
Critica întemeiată pe motivul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că pârâta a rezolvat contestația peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din O.G. nr. 13/2001, este nefondată; ceea ce impune ca termen imperativ și obligatoriu O.G. nr. 13/2001, este ca decizia să fie motivată, iar termenul de 30 de zile este un termen de recomandare, care nu se poate asimila cu termenul cerut de art. 8 din O.G. nr. 27/2002, care se referă la răspunsul ce trebuie dat la formularea petițiilor; se constată, deci, că instanța de fond a respins toate apărările reclamantei.
În ceea ce privește cererea recurentei, de a fi analizată cauza sub toate aspectele, se privește a fi, de asemenea, nefondată, atât timp, cât actul de control este în procedura executorie silită, recurenta având dechisă calea contestației la executare, așa cum, de altfel, este precizat în considerente.
Față de aceste considerente, Curtea constantă că motivele de recurs invocate sunt nefondate și pe cale de consecință, soluția ce se impune, este respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.N.Tc. R. SA București, împotriva sentinței civile nr. 680 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.