Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 7 ianuarie 2002, reclamanta SC S.G. SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală a Vămilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze decizia nr. 345620 din 20 decembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor, adresa nr. 26602 din 6 decembrie 2001, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, iar pe fond, să se anuleze datoria vamală de 1.201.444.673 lei, reprezentând accize și T.V.A., stabilită de Biroul Vamal nr. 431 Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, la data de 23 noiembrie 2001 a achiziționat de la partenerul extern S.G. Ungaria, o cantitate de 133.200 kg propan lichefia .
Produsul importat a intrat în țară prin Biroul Vamal Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1, fiind supusă formalităților de vămuire; comisionarul în vamă a completat inițial o declarație de impunere vamală care nu conține codul 020 pentru accize, întrucât la importurile anterioare, produsul importat nu a fost accizat. Organul vamal a refuzat primirea declarației vamale și a impus completarea unei noi declarații care să cuprindă codul de accize. Având în vedere că depozitarea transportului în vamă avea drept consecință costuri deosebit de mari, comisionarul în vamă a fost nevoit să completeze declarația vamală conform celor impuse de organul vamal și să achite sumele stabilite cu titlu de accize.
În consecință, societatea reclamantă a plătit o sumă pe care nu o datora, în cuantum de 1.201.444.673 lei.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 225 din 5 martie 2002, a admis acțiunea reclamantei, a anulat adresa nr. 345620 din 20 decembrie 2001 și adresa nr. 26602 din 6 decembrie 2001 și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să soluționeze pe fond, contestația formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, susținând c, acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât adresele deduse judecății nu reprezintă o decizie, în sensul O.U.G. nr. 13/2001, în speță nefiind aplicabilă procedura prevăzută de acest act normativ.
Recursul este nefondat.
Reclamanta-intimată a formulat contestație, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2001, împotriva datoriilor vamale stabilite de Birolul Vamal nr. 431 Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 13/2001, în varianta în vigoare la acea dată, competența de soluționare a acestei contestați aparține Ministerului Finanțelor, întrucât avea ca obiect sume, al căror cuantum depășea 500.000.000 lei. Dispozițiile H.G. nr. 1296/2001 nu sunt aplicabile în speță, întrucât această hotărâre a fost adoptată la 20 decembrie 2001, ori contestația a fost formulată și soluționată anterior adoptării acestei hotărâri. Această contestație a fost soluționată de Ministerul Finanțelor, prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat. Ministerul Finanțelor a respins contestația formulată. motivând că această autoritate administrativă nu are competența materială de soluționare, întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, actele administrative emise de Ministerul Finanțelor, cu privire la contestația formulată, au valoarea unei decizii, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2001, întrucât exprimă voința organului administrativ. În consecință, împotriva soluției dispuse de Ministerul Finanțelor, societatea are deschisă calea acțiunii, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2001.
Ca urmare, excepția inadmisibilității acțiunii invocate de recurentă, este neîntemeiată.
Este nefondat și motivul de recurs, potrivit căruia soluția instanței de fond ar fi lipsită de temei legal, în speță nefiind aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001, întrucât, așa cum corect a reținut instanța de fond, izvorul datoriei vamale îl reprezintă actul administrativ al acceptării și înregistrării declarației vamale de către Biroul vamal.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs prin care se susine că instanța se contrazice prin afirmații că soluția organului fiscal de respingere a contestație, constituie un refuz nejustificat, fără a lua în considerare adresa, a cărei anulare se solicită.
Prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 345620 din 20 decembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea dresei nr. 26602 din 6 februarie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor – Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, iar pe fond, anularea datoriei vamale, în sumă de 1.201.444.673 lei, reprezentând accize și T.V.A., stabilite de Biroul vamal nr. 431 Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1 și restituirea acestei sume, constatând că pentru propan nu se datorează accize.
În raport cu capătul doi al cererii, reclamanta a formulat și un capăt de cerere subsidiar, prin care a solicitat obligarea Ministerul Finanțelor la emiterea decizii privind soluționarea contestației.
Reclamanta a arătat în fața instanței de fond, că instanța Curții de Apel București este competentă să se pronunțe asupa fondului cauzei, respectiv asupra capătului de cerere privind anularea datoriei vamale și restituirea sumelor încasate cu titlu de accize, fără a mai fi necesar ca Ministerul Finanțelor să fie obligat să se pronunțe pe fond, în legătură cu contestațiile formulate.
În capătul de cerere subsidiar, reclamanta a solicitat instanței ca în ipoteza în care va aprecia că este vorba de un refuz nejustificat al organelor Ministerului Finanțelor, de soluționare a contestațiilor, să fie obligat acesta la emiterea deciziei.
Așa fiind, instanța de fond în mod corect a considerat că nu se poate pronunța direct asupra fondului cauzei și ca urmare, a obligat Ministerul Finanțelor să soluționeze pe fond contestația formulată de SC S.G. SA.
În consecință, nu există nici o contradicție în ce privește soluția instanței de fond.
Având în vedere cele mai sus arătate, se va respinge ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 225 din 5 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.