S-a luat în examinare recursul declarat de SC „I.M.G.” SRL împotriva sentinței civile nr.820 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel București-Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-reclamantă reprezentată de avocatul N.S. și intimata-pârâtă Direcția Generală a Vămilor prin consilierul juridic C.A.
Procedura completă.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recurenta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar datorate, iar intimata a atașat la dosar întâmpinare, care s-a comunicat părții adverse și la care recurenta a formulat răspuns, depus, de asemenea, în dosar.
Constatând pricina în stare de judecată, Curtea a acordat cuvântul în fond părților și procurorului.
Avocatul recurentei a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, detaliind motivele de casare invocate în scris.
Consilierul juridic C.A. a cerut să fie respins recursul ca nefondat în considerarea celor expuse în întâmpinare.
Reprezentanta Ministerului Public a formulat oral concluzii în sensul respingerii recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
C U R T E A
Asupra recursului defață;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin acțiunea înregistrată pe data de 14 mai 2002 la Curtea de Apel București reclamanta SC „I.M.G.” SRL a solicitat, în contradictor cu Direcția Generală a Vămilor, anularea refuzului de autorizare a societății în calitate de comisionar vamal, comunicat prin adresa nr.9991 din 12 februarie 2002 a Direcției Generale a Vămilor.
Instanța investită, prin sentința civilă nr.820 din 17 septembrie 2002, a respins ca tardiv introdusă acțiunea.
In considerentele hotărârii pronunțate prima instanță a reținut că,potrivit dispozițiilor art.94 alin.2 din HG nr.1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al Românie, solicitantul poate ataca decizia la instanța de contencios administrativ. Termenul de 30 de zile în care actul administrativ ar fi putut fi atacat începea să curgă de la data de 6 martie 2002 când reclamanta a luat cunoștință de decizia de respingere a cererii sale, iar acțiunea introductivă a fost înregistrată la instanță pe 14 mai 2002, fiind deci tardivă.
Impotriva sentinței a declarat recurs reclamanta.
Prin motivele de casare formulate în scris recurenta a susținut că, de bună credință societatea a parcurs căile administrative de atac prevăzute de Legea nr.29/1990.
S-a mai susținut de către recurentă că faptul de a fi recurs la procedura prevăzută de Legea nr.29/1990 nu-l decade din dreptul de a se adresa instanței de judecată.
Criticile sunt nefondate.
In conformitate cu dispozițiile art.94(2) din codul de procedură civilă solicitantul cererii de acordare a autorizației de comisionar vamă poate ataca decizia (autorității n.n.) la instanța de contencios administrativ competentă.
Potrivit art.5 alin.2 din Legea nr.29/1990 în cazul în care cel ce se consideră vătămat nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza tribunalul (instanța) în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.
Dispozițiile citate au fost încălcate de către recurentul-reclamant care s-a adresat instanței de contencios administrativ în afara termenului prevăzut de lege.
Faptul că ar fi fost de bună credință atunci când, înainte de a se adresa instanței a declanșat procedura prealabilă nu este de natură să conducă la reactivarea termenului de introducere a acțiunii.
Tot astfel ignorarea legii nu poate constitui o scuză absolutorie cu privire la nerespectarea termenului defipt de lege, termenele procedurale fiind termene de decădere.
Față de considerentele expuse recursul declarat în cauză se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se soluția pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC „I.M.G.” SRL împotriva sentinței civile nr.820 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel București-Secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.