S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr.459/CA/2002/P din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.
La apelul nominal au lipsit și recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor și intimatul reclamant S.M.
Procedura completă.
S-a expus referatul cauzei, arătându-se că recurenta a solicitat, în scris, judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Apreciind că pricina este în stare de judecată, Curtea a reținut-o spre soluționare, în fond.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18 iunie 2002, reclamantul S.M. a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii pârâtei nr.857 din 7 mai 2002 și obligarea ei să-i recunoască încadrarea în situațiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare și să-i stabilească drepturile cuvenite.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că s-a născut în localitatea unde părinții săi erau refugiați și apreciază că are același statut ca și ei, beneficiind astfel de prevederile actului normativ reparatoriu.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr.459/CA/2002-P din 23 septembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Motivându-și soluția, prima instanță a reținut că, născându-se în perioada de refugiu a părinților săi, reclamantul a suferit aceleași persecuții din motive etnice, ca și aceștia, ceea ce îl îndreptățește la acordarea drepturilor prevăzute de lege.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând, în esență, că hotărârea este nelegală, întrucât pentru a i se acorda drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000, persoana trebuia să fie născută la data strămutării din motive etnice și să fi avut un domiciliu, legislația română nerecunoscând capacitatea de folosință și de domiciliu în favoarea fătului conceput.
Or, la data strămutării părinților săi, reclamantul nu era născut și nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat.
Recursul este nefondat.
Este necontestat faptul că reclamantul s-a născut la data de 20 iunie 1943 în comuna Gătaia, județul Timiș, unde părinții se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Diktatul de la Viena.
Potrivit prevederilor art.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele șase situații enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Arătând în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțelească atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză, este necontestat că intimatul reclamant care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art.3 din O.G. nr.105/1999 și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiutorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensarorii copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice.
Cu această motivare, soluția Curții de Apel Oradea este legală și temeinică, urmând ca, în considerarea dispozițiilor art.312 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, Curtea să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr.459/CA/2002/P din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.